Distribuie articolul:

Aprilie 2015, undeva in centrul Asiei, mai precis in Samarkand, Uzbekistan. Un oras fabulos, un fior de Drumul Matasii, albastrul faiantelor de pe moscheea in care se odihneste Timur Lenk, iar la doi pasi, hotelul in care stam. Tara fabuloasa, comunicatiile insa, voit, relativ limitate. Netul, greu si destul de rar. Intru in hotel unde se afla doua ecrane TV care transmit Al-Jazeera in engleza. Si, deodata, vad socat un BREAKING NEWS – Cutremur distrugator in Kathmandu! Inca nu sunt stiri sigure, legaturile cu capitala Nepalului nu sunt inca restabilite. Ganesh, fereste si ajuta-i! De ani buni, seismologii lumii asteptau „The Great Himalayan Earthquake”. Sa fi venit acel moment ? Sper sa nu…

Din pacate, dupa cateva minute apar primele imagini cu ruinele unui turn prabusit. Atat CNN, cat si Al-Jazeera anunta ca turnul Nu-stiu-care, simbol al orasului Kathmandu, s-a prabusit. Ma uit crucis. N-am auzit, niciodata, de acest turn, desi, Slava Domnului, am fost de doua ori in Nepal si am stat destul de mult prin Kathmandu. Sper sa fie unicul… Din pacate, stirile care, cum-necum, parvin din Nepal sunt din ce in ce mai negre. Kathmandu este ras de pe fata pamantului. Nu stiu ce oras nu mai exista. Everest Base Camp a fost lovit de o avalansa declansata de „Great Himalayan Earthquake”. Primul care avertizeaza omenirea este un roman, Alexandru Gavan, al carui tweet de sub Everest este preluat de Al-Jazeera, Russia Today, BBC sau CNN. Nu reusesc sa ma conectez pe Facebook si trebuie sa plec in oras. Ganesh si Shiva sa-i protejeze pe Raj, Bijaya si pe ceilalti prieteni din Kathmandu!

Seara, revenit la hotel, incep sa invart canalele televizorului. Hotelul este conectat la cativa sateliti TV, asa ca am la dispozitie nu mai putin de 500 de canale TV, inclusiv TVR International si ProTV International. Da, aici, in mijlocul Asiei Centrale. Pe ProTV, e un film cu Pacala, dar nu de Pacala am eu nevoie. Pana la urma, prin avalansa de canale pakistaneze, iraniene si arabe, dau de Al-Jazeera in engleza. Aflu ca seismul a avut 7,8 grade Richter. Da, acesta este „The Great Himalayan Earthquake”. Primele imagini incep sa curga de la Kathmandu. Piata centrala, Durbar Square, pare dominata de ruine. Doamne, cate momente minunate am petrecut aici! In schimb, restul orasului pare sa fie OK. Ma uit la niste imagini care parvin de la aeroportul Tribhuvan. Incredibil, la doar 10 minute dupa ce unda de soc a lovit Kathmandu, aeroportul a fost redeschis traficului, iar controlorii de trafic nepalezi vor petrece zile si nopti pentru a dirija avioanele cu ajutoare – in prima saptamana, aeroportul din Kathmandu a dirijat zboruri cat vin in mod normal intr-un an!

Apoi, vin stirile pe Facebook. Raj has been marked as safe in Nepal. Bijaya has been marked as safe in Nepal. Patricia has been marked as safe in Nepal. Urma ca, in septembrie, sa ma duc cu un grup de cititori in Nepal si Tibet. Multi s-au inscris, unii dintre ei erau chiar cu mine in Uzbekistan. Oare vom mai merge? Sa vedem… dupa ce se asaza praful, vom mai vedea.

Intre timp, dupa ce am iesit din black-out-ul informational aproape complet din Turkmenistan si am ajuns acasa, incep sa vad ce e in Nepal. Televiziunile din intreaga lume anunta apocalipsa nepaleza. Caut insa imagini si descopar niste filmari realizate cu drona. Hm, cel putin in Kathmandu, dracul nu pare atat de negru. Da, vad cateva temple distruse, unele afectate, dar orasul pare in picioare si traieste. Pana la urma, apar si statisticile. Circa 8.000 de morti, foarte multi in zone rurale, mai multe sate au fost rase de pe fata pamantului. Dar marile orase istorice, Kathmandu, Bhaktapur si Patan, sunt in picioare. Pokhara nu a suferit deloc. Shiva a crutat totusi Nepalul si i-a protejat pe nepalezi. Cutremurul a fost la o ora la care numarul de victime sa atinga un minim absolut – a avut loc intr-o sambata la ora 12:00, la pranz. Oamenii nu prea erau prin case, nu dormeau, copiii nu erau la scoli. Aveam sa aflu ca circa 60% din scoli au cazut. Daca cutremurul ar fi lovit vineri, o intreaga generatie ar fi fost distrusa. Era ora la care marea majoritate a nepalezilor era in aer liber.

Dar structuri intregi istorice au cazut, totusi. Timp de vreo doua luni, pietele centrale din orasele istorice, asa-numitele Durbar Square, au fost inchise pentru ca jefuitorii de obiecte de arta istorice sa nu puna mana pe sculpturi, frize si alte opere care ar fi ajuns pe dubioasa piata ilegala de obiecte de arta. Dupa ce s-a strans ce s-a putut, pietele au fost redeschise. Ce nu s-a redeschis si, din cate stiu, nu e redeschis nici acum, la sapte luni de la cutremur, este punctul de frontiera dintre Nepal si Tibet, care a fost distrus de cutremur. Chinezii nu s-au grabit sa deschida punctul de frontiera. Planul initial al turului de Tibet era ca sa zburam de la Kathmandu la Lhasa si apoi sa ne intoarcem overland pana la Kathmandu via Shigatse si Everest Base Camp Tibet. A trebuit sa schimbam brusc planul si sa zburam dus-intors Kathmandu – Lhasa – Kathmandu. Apoi, compania nationala chineza Air China, unica operatoare intre capitalele Tibetului si Nepalului, a anuntat reducerea numarului zborurilor. Noroc ca a aparut o alta companie, Sichuan Airlines, care a hotarat sa dea drumul la zboruri zilnice intre Lhasa si Kathmandu si am putut prinde loc. Eram, totusi, 12 oameni.

In fine, cu asigurarile celor din Nepal si pe baza informatiilor stranse de ici, de colo, in septembrie, 24 de oameni ne imbarcam din Bucuresti cu destinatia Kathmandu. Doi care s-au inscris mai tarziu urma sa plece via Istanbul, restul zburam la 5 stele cu Qatar Airways via Doha. Pe zborul spre Doha chiar ma gandeam… oare ce o sa gasim la Kathmandu? Dupa un tranzit scurt la Doha, luam cursa de Kathmandu si dimineata ne prinde deasupra Nepalului. Ma uit pe geam si, in departare, vad crestele albe ale Himalayei. Desi era evident ca nu Annapurna sau Everestul s-ar fi prabusit, am avut, nu stiu de ce, un sentiment ca Nepalul este OK si ca totul va fi bine. Si asa a si fost.

Daca sudul Nepalului era insorit, odata ajunsi pe valea Kathmandu, au aparut norii, dar si blocurile din suburbiile Kathmandului, un oras care se lafaie pe o suprafata considerabila. Deci, Kathmandu e in picioare! Ce bine… Aterizam pe aeroportul Tribhuvan. Pare ca si cum nimic nu s-a intamplat. A ramas pana si aerul ala retro de anii ’60 – ’70. Remarc totusi o schimbare… au aparut niste automate unde trebuie sa introduci nu stiu ce date pentru vize. Toti ne scriem datele constiinciosi, aparatul ne si pozeaza (he, he, nu mai e nevoie de vize de pasaport aduse de acasa pentru ca automatul din aeroport nu functioneaza), platim viza la banca si terminam cu trecerea frontierei incredibil de repede. Stiu ca unii din grupul meu s-au plans ca ne-am miscat cam greu. He, he, acum am fost Speedy Gonzales, pe langa cum se miscau lucrurile acum cativa ani. Pana si Nepalul se modernizeaza si se eficientizeaza…. Pe ici, pe colo, prin partile esentiale 🙂

Remarc tras pe iarba si Airbusul 330 al celor de la Turkish Airlines. Cu cateva luni inainte de cutremur, pilotul unui Turkish Airlines a luat decizia sa aterizeze “no matter what” – nu era vizibilitate, vremea era proasta, iar turnul ii recomandase turnaround-ul. Da turcu’ a zis ca el aterizeaza, in schimb a derapat pe pista si a dat cu nasul de pamant… Si de data asta, Shiva a fost milos… niciunul dintre cei peste 200 de oameni la bord nu a murit. In schimb, avionul, care era nou-nout, a devenit de neutilizat. Cateva zile, aeroportul a fost inchis pentru ca turcii au urlat ca nimeni sa nu se atinga de avionul lor ca, daca nu, vor scoate flacari pe nas. Iar avionul era cazut in nas pe langa unica pista si nimeni nu mai putea ateriza sau decola. Pana la urma, l-au tarat mai incolo si cred ca au renuntat la el… acum zacea pe langa hangarul lui Buddha Air, dar cineva stersese insemnele lui Turkish Airlines. M-am prins ca e vorba de el pentru ca ramasesera laleaua desenata pe fuzelaj si insemnele lui Star Alliance.

In fine, Raj ne asteapta la iesirea din aeroport si repet ceremonialul de data trecuta. Primim ofrandele cu flori de gat, iar geamantanele sunt urcate pe acoperisul autocarului care ne astepta. Toata lumea se amuza, dar asta e Nepalul… bagajele calatoresc la aer curat, sus, pe autocar.

Intram in Kathmandu. Acelasi trafic nebun, aceleasi motociclete intr-o permanenta miscare browniana, street food, sosele crapate, ignorarea completa a semnalizarii, dar folosirea din plin a Mariei Sale Claxonul. Apar insa semnele cutremurului… un zid prabusit, o poarta grandioasa partial cazuta, niste ruine de la cine stie ce cosmelie. Dar, per ansamblu, Kathmandu arata bine. Intram in hatisul micilor stradute din Thamel, cartierul turistilor straini, plin cu hoteluri, restaurante, baruri, magazine de suvenire si echipament de munte (daca ai nevoie de asa ceva, da o fuga la Kathmandu, capitala mondiala a echipamentelor de munte). Reactie de soc… Aceste strazi, altadata arhipline cu turisti de nici nu puteai trece, uneori sunt pustii. Pana la intrarea in Thamel, viata parea ca inainte, Thamelul este insa bantuit de doar cateva suflete. Toata campania globala de ajutorare a Nepalului, bazata pe imagini si pe povesti sfasietoare (multe, reale) a lovit ca un bumerang economia acestei tari extrem de sarace, dar unde turismul are un rol important (10% din PIB este generat de turism; ca idee, turismul romanesc genereaza doar 5% din PIB-ul national)… turistii care inainte veneau in numar mare in Nepal pentru munti, cultura, aventura si culoare au zis ca tara este rasa de pe fata pamantului si au scos Nepalul de pe lista destinatiilor… si asta a lovit mai mult decat cutremurul.

Am stat in centrul Thamelului la hotelul Vaishali , la care am stat si in 2011. Receptia arata identic, dar cand am intrat in camera nu am putut decat sa casc falcile cu mirare… wow! Chiar s-a investit in hotelul asta, camerele aratau impresionant, fata de acum 4 ani! Supertare! Dar nu stau prea mult sa admir camera, ca ies in graba sa revad dragul meu Thamel. Pare neschimbat. Doar ca e gol… Cate un suflet ici, altul colea. Vanzatorii au ochii tristi si se uita lung dupa mine. Si acum realizez adevarul acelor imagini care au prins un pic de viralitate la vreo luna dupa cutremur: „Daca vrei sa ajuti Nepalul, nu trimite ajutoare, ci vino sa ne vizitezi”. Infrastructura turistica functioneaza ca intotdeauna (ei, sa nu va asteptati la Europa, dar asta face parte din savoarea Nepalului), curent electric este (ma rog, pica din cand in cand, dar generatoarele sunt foarte prompte), drumurile intre zonele turistice sunt deschise, totul functioneaza.

Ies un pic din Thamel. Ce diferenta! Kathmandu-ul turistilor este pustiu si cam tristut, Kathmandu-ul nepalezilor este plin de vitalitate si de o perceptibila fericire. In fine, dupa ani si ani de chin si crize politice, Nepalul are o Constitutie! Lucrarile la Constitutie incepusera prin anii ’50, dar absolutismul regal, razboiul civil si luptele crunte intre partide au facut ca tara sa nu aiba o Constitutie, desi trecerea la democratie fusese acceptata in 2006, iar monarhia fusese abolita in 2008. Dar nu vor trece nici macar cateva zile si toti cei care am fost in Nepal vom descoperi ca chinurile facerii democratiei nepaleze sunt departe de a fi incheiate. Constitutia a fost sarbatorita in Kathmandu, dar refuzata in sudul tarii, in Terai, pe granita cu India, unde comunitatea madhesi, marginalizata in ultimele doua secole de dominatie a Nordului deluros, s-a revoltat cerand drepturi speciale, iar in spatele lor se afla India, care are stranse legaturi etnico-culturale cu aceasta comunitate de madhesi. Asa ca India, dar si madhesi au blocat granita cu India, vitala pentru economia Nepalului, pentru ca de aici vin resurse critice cum ar fi petrolul si gazul (Nepalul nu are nicio picatura de petrol in subsolul sau)… La inceput, blocada impusa de India, care dintotdeauna a privit Nepalul ca pe un stat care trebuie sa fie cuminte si vasal, am perceput-o doar din ziare, dar la aproape doua saptamani dupa sosirea mea in zona, cand ne intorsesem din Tibet, blocada si presiunile indiene erau evidente – traficul prin Kathmandu scazuse la cel putin un sfert decat cel normal (un lucru, pentru turistul obosit de trafic, poluare si zgomot, nu neaparat rau), dar care dupa cateva saptamani avea sa paralizeze intreaga tara si sa aiba un efect mai devastator decat orice cutremur… Dar despre blocada, cutremur si Nepalul toamnei lui 2015 voi continua in urmatoarele episoade…