Lubeck

Prima noapte pe vapor a fost chiar linistita. Mie imi place sa dorm leganat, asa ca, atunci cand am pus patul, am adormit imediat. Stiu ca unii aveti la inceput senzatia de cutremur, dar nu trebuie sa va speriati. Chiar si daca sunt intr-un vas imens, cu mai bine de 3.000 de oameni la bord (echipaj si pasageri), suntem totusi pe mare si se mai leagana un pic (data trecuta, am prins si furtuna, acum, nu chiar). M-am trezit si primul lucru a fost sa trag perdeaua sa ma uit pe geam. Hmm, era cam intunecat, ceva nor, o geana de soare undeva la orizont. Urma sa vizitam orasul Lubeck, aflat la vreo 150 km de locul unde debarcam, pana acolo vremea se putea schimba de 100 de ori. Si, speram eu, in bine. M-am imbracat repede, am fugit la micul dejun si m-am prezentat la locul de imbarcare pentru excursii.

Unul dintre cele mai mari avantaje la o croaziera este ca, desi te afli intr-un loc care este similar unui hotel all-inclusive, in fiecare zi ajungi in alta parte. Si, evident, multi vor sa viziteze locurile respective, sa coboare pe mal. Asa ca o buna parte din banii castigati de firma de croaziere provine din aceste excursii. Evident, nimeni nu te obliga sa iei o excursie, poti sa cobori linistit in port si sa vizitezi ce vrei, dar e musai sa revii la ora la care se anunta, in general o ora inainte de plecarea din port. Nu ajungi, e riscul tau, trebuie sa gasesti o metoda sa prinzi vaporul la portul urmator. Daca esti intr-o excursie organizata si, dintr-un motiv sau altul, turul intarzie, vaporul va astepta.

Initial, cand nu stiam ca am incluse si tururi, imi facusem planul sa vad Rostockul. Stiam ca e un tren care pleaca de langa portul de vase de croaziere si ca, in cateva minute, eram in centrul orasului. Dar nu a fost sa fie, a fost sa fie mai bine. Urma sa merg intr-o excursie organizata la Lubeck. Mai exista optiunea unui tur in Rostock, dar si la Berlin. La Berlin imi era neclar de ce, e la vreo doua–trei ore de Warnemunde si nu stiu ce ai fi putut vedea in alte doua ore sau trei, cat se statea la Berlin. Poate Poarta Brandenburg si zona adiacenta, si un stop la Zidul Berlinului. Dar mi se pare frustrant sa te duci pana la Berlin si sa stai doar trei ore. Am stat trei zile in Berlin si am plecat cu ideea ca as mai fi stat de doua ori pe atat si tot nu as fi vazut tot ce imi propusesem.

Asa ca, la ora hotarata, ne-am aliniat frumos la locul de imbarcare, am coborat in port unde ne asteptau cuminti autocarele. Aveam sa aflam ca eram aproape doar noi, grupul de romani pentru excursia de Lubeck. Altii au plecat la Berlin, dar majoritatea a ales sa vada Rostockul si Warnemunde. Nici n-am iesit bine din zona Rostock, ca ne-a si apucat o mama de ploaie, dar care ne-a scutit dupa vreo 15 minute si pana am ajuns pe autostrada, era deja soare.

Daca Rostock este in RDG, Lubeck a avut norocul sa cada in zona de ocupatie britanica si sa ramana in RFG. Si desi sunt mai bine de 25 de ani de la unificare, diferentele sunt notabile. La fel si in Berlin, de altfel. In 25 de ani nu poti sa stergi distrugerile socialismului din 40 de ani.

Lubeck este unul dintre orasele-muzeu ale Germaniei nordice. A fost unul dintre centrele celebrei Ligi Hanseatice, o federatie de orase conduse de negustori care au creat prima corporatie transnationala comerciala inainte de companiile engleze, franceze sau olandeze ale diverselor Indii. Mai multe orase germanice din nordul Germaniei, orase-porturi sau apropiate de mare s-au unit, mai precis breslele lor negustoresti s-au unit pentru a domina comertul de ambra, blanuri, lemn pretios, ceara sau orz la Marea Nordului sau Baltica. Initiatorul Hansei sau Ligii Hanseatice a fost tocmai Lubeck, un centru comercial de prim ordin care in 1241 (anul navalirii tatarilor in Europa si al prabusirii Regatului Ungar) a stabilit un tratat de colaborare cu Hamburgul… asa s-a creat Liga Hanseatica. A dominat comertul la Marea Baltica si la Marea Nordului, aducand bogatii nebanuite membrelor sale – toate, orase germanice.

Am coborat fix langa cladirea-simbol a orasului – Holstentor, una dintre monumentalele porti de intrare in oras. Ca orice oras medieval european, Lubeck era inconjurat de ziduri intarite, in plus fiind practic o insula in mijlocul raului Trave. Raul a fost si un aparator al vechiului burg, dar si o amenintare. Inclusiv in zilele noastre, iarna, Trave iese din matca si inunda cel putin primul rand de cladiri de langa rau… de altfel, cam toate puburile de la parter au scari serioase la intrare, taman pentru a se feri de Trave cel rau. Dupa o scurta plimbare de-a lungul raului, am inceput sa urcam o mica panta printre case extrem de germanice, spre Biserica Sf. Petru.

Lubeck a beneficiat timp de secole de statutul de oras liber. L-a pastrat pana in 1937, cand Hitler, suparat ca in timpul campaniei electorale din 1932 Senatul Lubeckului i-a interzis sa tina un speech in orasul liber, a anexat Lubeckul mult mai supusului Hamburg. Dar statutul de oras liber i-a adus multe avantaje si bogatii care se reflectau in casele patriciene, palate si, mai ales, in catedralele impunatoare, construite din caramizi rosii. Dar Lubeckul a avut si un mare ghinion – a fost tinta primului atac de amploare al aviatiei anglo-americane, in 28 martie 1942. In urma atacului purtat cu bombe incendiare, aproape tot orasul vechi a fost ars, cele trei catedrale importante, distruse, iar clopotele istorice ale Catedralei Sf. Maria s-au prabusit in tarana, facandu-se praf.

Dupa 1945, Lubeckul a inceput, incet, incet, sa-si linga ranile si sa inceapa un efort de reconstructie. A avut norocul ca, spre deosebire de Rostock bunaoara, sa ramana in Germania libera, Germania capitalista, dar la doar cativa kilometri de Cortina de Fier. Populatia orasului a crescut exploziv datorita milioanelor de RDG-isti care au fugit in RFG, asa ca suprafata orasului s-a extins de mai bine de zece ori. Proximitatea Cortinei de Fier, dar si cea a Marii Baltice au adus multi bani in oras si o atentie sporita a autoritatilor de ocupatie, dar si a RFG-ului. Apoi, reunificarea Germaniei si inchiderea industriilor din zona a facut ca, astazi, Lubeck sa depinda din ce in ce mai mult de turism, iar multi tineri care nu isi gasesc de lucru sa paraseasca stravechiul oras hanseatic.

Catedrala Sf. Peter a fost reconstruita dupa razboi, dar nu mai functioneaza ca biserica. Interiorul sau vast era un soi de mic supermarket sau de inchiriat pentru diverse activitati. Ghida ne spune ca sus, in varful clopotnitei, ai parte de o panorama faina a orasului, dar ca nu avem timp sa ne urcam. Inghit in sec si plecam mai departe. Nu imi plac tururile astea fusarite, in care iti arata ciocolata si apoi iti spune ca nu poti s-o mananci. Dar ghida are un program strict, de care se tine nemteste.

Urmatorul pas, in piata centrala a orasului, unde se afla Primaria, din pacate in reconstructie, asa ca dupa cativa pasi pe aici, o luam spre principala catedrala a orasului, de asemenea distrusa, dar reconstruita si redata bisericii – Catedrala Sf. Maria. Intram, intr-adevar este impresionanta. A fost construita la inceputul secolului al XIII-lea in cartierul negustorilor si nu a fost Catedrala oficiala a orasului, dar fiind biserica negustorilor, a fost, evident, cea mai pompoasa. A fost distrusa aproape complet in urma raidului din 1942, iar fotografiile, dar si un memorial de langa altar aduc aminte de acest tragic moment. Ca in toate bisericile protestante germane, am vazut memorialuri ale diverselor familii bogate care au contribuit la constructia cladirii, un ceas interior unde, la ore fixe, o serie de figurine se pun in miscare pentru a fi binecuvantate de Isus Hristos – se vede ca e o parada moderna, deoarece printre cei binecuvantati sunt negrese dezbracate, chinezoaice cu coc, incasi cu palarie, europeni… personajele originale erau… printi-electori din Germania!

Dar cea mai mare mandrie a celor din Lubeck nu este ceasul astronomic sau zodiacul complex, sau mai stiu eu ce cladire… ci faptul ca aici, in Biserica Sf. Maria, se afla cea mai mare orga din lume. Originalul a fost distrus, evident, in 1942, dar a fost reconstruit cu minutiozitate. Si, sincer, ghidei noastre, de altfel destul de formala si de „nemtoaica”, i-am intrezarit in ochi luminite de mandrie. Da, Lubeckul a fost distrus, da, Lubeckul saraceste, dar Lubeckul detine totusi un record mondial.

Ne-am plimbat apoi pe strazile orasului, am trecut pe la casa lui Thomas Mann, unul dintre cei mai cunoscuti fii ai orasului, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1929, dar refugiat din Germania imediat dupa ce Hitler a preluat puterea, in 1933, am trecut pe langa Muzeul Willy Brandt, faimosul cancelar vest-german care a lansat procesul apropierii de tarile lagarului socialist, de asemenea un fiu al orasului (s-a nascut in 1913, in Lubeck). Si, din nou, frustrarea majora ca nu am avut timp sa vizitez acest muzeu gratuit dedicat uneia dintre cele mai importante figuri a Razboiului Rece…

…pentru ca urma sa descoperim ultimul obiectiv din oras, Spitalul Sfantului Spirit, o veche cladire provenind din Evul Mediu si care a jucat rolul de azil de batrani din 1280 pana prin 1960. Cladirea este interesanta, are niste picturi murale deosebite, dar mi se pare incredibil ca in 1280 negustorii bogati s-au gandit sa creeze si sa subventioneze acest azil pentru batrani si spital pentru bolnavii dezavantajati ai orasului! In zilele noastre, aici este gazduita Piata de Craciun, cand zeci de mestesugari vin sa-si expuna produsele. Si toate sunt originale, germane, nimic nu e importat din China, dupa cum subliniaza ghida.

Ultima oprire, in cel mai dulce loc din Lubeck – magazinul de martipan. Apoi, se uita ghida la ceas si ne ofera luxul unei jumatati de ora. Unii dintre noi raman la martipan, altii se hotarasc sa bea o bere in viteza in piata centrala, iar eu decid ca nu voi pleca din orasul asta pana nu-i voi admira panorama. Asa ca o iau la fuga spre Biserica Sf. Peter, platesc rapid biletul de intrare, sar in lift si imediat ajung sus, in varful clopotnitei.

Oriunde ma duc, imi place foarte mult sa ma urc pe vreo colina, in vreun turn sau vreo clopotnita, pentru a admira orasul de sus. Iar imaginea de sus a Lubeckului nu este doar o panorama spectaculoasa, ci cumva imi ofera o perspectiva istorica. De aici, de sus, pot descoperi zonele vechi, atat pe cele reconstruite, cat si pe cele neatinse (nu totul a fost ras de pe fata pamantului in acea duminica funesta a Floriilor), dar si zonele care au fost construite de la zero, fara a se gandi la trecut. De aici, de sus, descoperi ca Lubeckul nu a fost reconstruit asa cum a fost, ci sunt oaze refacute care readuc in contemporaneitate orasul hanseatic, iar ghida a fost extrem de atenta sa ne plimbe fix pe acele stradute care recreeaza un Lubeck de secol XIV.

Am plecat in graba din Lubeck. Turul organizat si desfasurat nemteste a avut o ratare de final, dovada ca totusi RDG-ul s-a infiltrat cumva si in Lubeck. Soferul a intarziat vreo zece minute, spre disperarea tanarului care ne-a insotit de la Warnemunde la Lubeck.

Returul nu a avut un istoric, asa ca m-am trezit cu vreo trei ore inainte de ora-limita de imbarcare in Warnemunde. Pfff, doar nu ma voi urca la bord. Nu puteau astia sa ne mai dea o ora in Lubeck, fiecare sa faca ce vrea – sa vada un muzeu, sa bea vreo trei beri sau sa se catere in clopotnite? Aici, aveam si nu aveam timp. Nu aveam timp sa merg pana la Rostock, aveam mult prea mult timp in Warnemunde. Hai sa vad ce naiba e cu portul asta necunoscut. Si am avut o megasurpriza.

Warnemunde o fi el necunoscut in afara Germaniei, dar este indiscutabil un star al turismului german. Sau est-german. Este o statiune marina, o Mamaia a Germaniei. Evident, foarte putini europeni iau in considerare ideea de a merge la plaja la Marea Baltica, in conditiile in care Mediterana este calda si atat de frumoasa, dar nemtii care nu se duc in sud sau cei care au chef de un weekend la mare in apropiere vin la Marea Baltica. Iar Warnemunde s-a dovedit o statiune de litoral cu tot dichisul – restaurante (evident, de peste), fast-food (excelente sandviciurile cu somon!), baruri, gelaterii (cea mai mare coada era la magazinul de inghetata traditionala… daneza!), oameni desculti si, desigur, ditamai plaja cu nisip fin si apa destul de rece, dominata de doua blocuri comuniste, unde oamenii muncii din RDG veneau la mare, iar cei din RFG se duceau, mai degraba, in Italia, Spania sau pe coasta iugoslava). Asa ca am mers, incet, incet, pana la capatul digului, pentru a vedea o plaja plina-ochi de oameni care petreceau aici ultimul weekend din august, teoretic, ultimul weekend al verii.

Am revenit pe vapor taman cand se punea ploaia. Pot spune ca am avut noroc. Am inceput ziua cu ploaie, a urmat o zi exceptionala, cald si soare, si, la final, ploaie. Lasam in urma Germania si, in fine, o luam spre nord, spre mult prea doritele fiorduri. Urma sa ajungem dupa o zi si jumatate, ziua urmatoare o petreceam in larg. Asa ca in episodul urmator o sa va prezint MSC Opera, vasul care purta cateva mii de oameni in drum spre coasta Norvegiei.

Imagini Lubeck – Warnemunde

Intram in portul Warnemunde

Socialism in floare in suburbiile Rostockului

Localitatea Warnemunde

Ne pregatim de excursie

Pe autobahn spre Lubeck

Holstentor – poarta de intrare in Lubeck, simbol al orasului

O parte din cladirile medievale

Acele stradute dragute ale Lubeckului

Macheta orasului medieval – pentru orbi

Piata centrala

Inca mai sunt cladiri in curs de renovare

Tavanul bisericii Sf. Maria

Ceasul din biserica

Isus binecuvanteaza toate popoarele

Biserica Sf. Maria, 1942

si memorialul de razboi

Diavolul din Lubeck. Se zica ca atunci cand localnicii s-au apucat sa construiasca biserica, diavolul a inteles ca se va construi o carciuma. Cool, a zis si s-a dus sa-i ajute. Evident, zidurile au fost ridicate foarte repede, datorita diavolului. Cand s-a prins ca a fost tras pe sfoara si va fi o biserica, a vrut sa distruga zidurile, dar unul din constructori l-a oprit, spunandu-i ca va fi construita o carciuma peste drum de biserica. Diavolul a fost multumit, s-a construit si biserica si carciuma de peste drum (e in subsolul Primariei)

Cei doi mari fii ai orasului – casa lui Thomas Mann

si Muzeul Willy Brandt

Kennedy, cancelarul Adenauer si primarul (de atunci) al Berlinului, Willy Brandt

Celebrul pod aerian pentru spargerea blocadei Berlinului

Spital si azil de batrani de la 1280 !

Aici, iau loc artizanii in Piata de Craciun

Frumoasa arhitectura din Lubeck

Cea mai dulce parte a Lubeckului – magazinul de martipan

Lubeckul vazut de sus, din turnul biserici Sf. Peter

pare un oras de turta dulce

Ei, nu chiar peste tot

dar prin multe parti, da

Cum a aratat Sf. Peter dupa razboi

Inapoi la Warnemunde, MSC Opera asteptand in port

In Warnemunde, expozitie de sculpturi in nisip

foarte sofisticate

Vasul Diva al companiei Aida, o companie de croaziere dedicata numai germanilor (sau germanofonilor)

Fast food de Warnemunde 🙂

Promenada acestei statiuni cunoscute doar de nemti 🙂

Plaja din Warnemunde in ultimul weekend al verii

La plimbare, pe Marea Baltica

Prin centrul micutei statiuni

S-a facut ora, sa ne imbarcam inapoi pe MSC Opera

La revedere, Warnemunde !

In fiecare seara, un spectacol !

Noaptea, pe puntea superioara deschisa

Good night, MSC Opera !