Excursie peste Prut – de Nadir Acmola

15-stefan-cel-mare-chisinau

Chisinau

Calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca nici prietenul Nadir nu a mai stat pe acasa. A fost prin Republica Moldova, sau “cealalta Romanie”, cum o numesc eu, si prin alte cateva locuri. Acum s-a tras pentru putin timp pe acasa si s-a pus pe scris. Deci, incepem cu Romania de peste Prut.

Dragi cititori,

Desi nu am mai scris de ceva timp pe blogul Imperatorului, s-ar putea zice ca nu am mai calatorit, dar nu e chiar asa J.  In scurt timp, intentionez sa scriu cateva randuri despre Bologna, Ravenna si minunatele Cinque Terre.

Acest mic articol se vrea a fi un succint ghid de calatorie catre Chisinau si spre regiunea limitrofa. Fiind constantean, am ales sa calatoresc cu un microbuz privat spre Moldova. Dupa cele trei ore standard – drumul spre Galati, m-am gandit sa ies din tara prin Vama Oancea – Cahul, celelalte puncte de trecere fiind destul de aglomerate… Of, desi am avut in fata doar trei-patru autoturisme, formalitatile vamale tot au durat trei ore :(. Ce sa facem, daca noi suntem in UE si ei inca nu.

Eh, odata trecuta vama, am decis sa alimentam, fiind surprinsi de pretul mic al carburantilor, de ex.  un litru de motorina costa echivalentul a 2,9 lei. De asemenea, la vama trebuie sa mai cumparati o vinieta, ce are un cost neglijabil.

Platile se fac in lei moldovenesti, 1 RON = 4,84 lei moldovenesti (sa le zicem leuti J). Cele mai bune cursuri le-am gasit la casele de schimb din centru si din zona Pietei Centrale.

Peisajul este la fel ca in Moldova noastra, dealuri domoale pe care sunt aproape numai vii, case inalte, gospodarii dragute si, cele mai multe, bine intretinute…

 

Cum am plecat cu noaptea in cap de acasa, in jurul orei 12.30 am ajuns la intrarea in Chisinau. Cativa prieteni imi spusesera ca pe drumul spre Tiraspol, in raionul Anestii Mici, s-ar afla o crama NOUA, in interiorul unui castel. I se zice „Mimi”. Am rezervat inca de acasa un tur cu degustare inclusa, iar ghida, o moldoveanca foarte draguta, a inceput sa ne arate obiectivul. Numele Mimi vine de la ultimul fost guvernator al Moldovei, cu origini albanezo-grecesti. Fostul castel, cu toata podgoria, a fost cumparat de un potentat local, care a investit aici cateva milioane de euro in reconstructia castelului, in edificarea unui amplu complex turistic, de cinci stele, cu camere ultramegamoderne, cu o piscina, inca in constructie, cu sali de conferinte etc.

 

Castelul este dotat cu tehnologie moderna de producere a vinului si a sampaniei, cumparata recent din Italia, iar in interiorul hrubelor a pastrat si vechile recipiente din vremea URSS. Si acum sa va mai povestesc despre alesele bucate cu care am fost serviti si, mai ales, despre renumitele vinuri?!? Sa incerc doar: si acum mai simt pe limba aroma dulceaga a rose-ului, aciditatea moderata a chardonney-ului, gustul usor imbatator al feteascai regale. Desi Moldova e o tara ieftina, vizita la Chateau Mimi NU a fost deloc asa, platind la finalul distractiei aproximativ 80 de euro.

Eh, dupa ce am pus burta la cale si am cumparat si suvenire (ce altceva decat vin?), ne-am indreptat spre Chisinau.

 

Cateva cuvinte acum despre al doilea mare oras romanesc:

– este situat chiar in mijlocul tarii, pe raul Bac, avand aproximativ 600.000 de locuitori;

– a fost fondat in 1436, ca o asezare pentru calugari;

– iubitorii de muzee pot vizita Muzeul de Arte Plastice, cu vestitele colectii structurate pe arta medievala, picturi si sculpturi, desene si acuarele ale pictorilor straini din Vest etc.

– Muzeul de Istorie Nationala, inaugurat in 1987, intr-un superb sediu ce a apartinut Liceului Regional. Este impartit in mai multe sectiuni: de arheologie si istorie antica, de istorie medievala, de istorie a Basarabiei si de istorie contemporana. Sa nu cumva sa plecati fara a vedea superbul tezaur, situat la subsolul cladirii!

– am remarcat bisericile, dintre care cea mai importanta ar fi Catedrala Nasterea Domnului, situata in Piata Marii Adunari Nationale, ridicata in 1836 dupa schitele arhitectului Avram Melnikov.

– demne de mentionat sunt si parcurile, dintre care celebru este Gradina publica “Stefan cel Mare”, fostul Puskin. In parc, a fost inaugurata, prin anii ’60, aleea clasicilor literaturii…

– nu plecati fara sa va cumparati vestitele bomboane “Bucuria”, de la magazinul companiei, aflat in centrul orasului.

 

Orasul Chisinau are multe cladiri din piatra alba, de calcar, folosita si la constructia cetatii Soroca, pe timpul lui Petru Rares Voievod, dar si la constructia Bisericii Trei Ierarhi din Iasi (realizez ca nu pot amana la nesfarsit vizita in Iasi).

Eu am locuit la hotelul “Familion”, situat central, pe strada Cojocarilor, unde pe un apartament am platit cca 53 de euro pentru doua persoane, micul dejun fiind inclus. Am mancat excelent la un restaurant gagauz situat in zona postei vechi, pe strada Orheiului. Aici am degustat renumita gutuiata, rachiul moldovenesc de pere, tuica de prune, dar si vinurile locale intr-o selectie oferita de managerul localului.

Specialitati culinare precum prunele uscate cu nuci si invelite in smantana, placintele poale in brau, fripturile asezonate cu muraturi – toate imi provoaca si acum papilele gustative.

 

Si cum nicio vizita in Moldova nu e deplina fara a te delecta la cramele Cricova, am ajuns si eu, cu programare, desigur. Dupa ce s-a definitivat grupul mai mare, insotit de ghid, ne-am imbarcat intr-un trenulet electric si am plecat prin cei nu mai putin de 128 km ai cramei.

La sfarsit, ajungi in zona in care degusti produsele viticole, unde ti se arata depozitele in care celebritati internationale isi tin vinurile, numindu-i aici, printre altii, pe Angela Merkel, B. Obama, Traian Basescu, dar si pe renumitul cosmonaut Iuri Gagarin. In vremea defunctei URSS, se zice ca una din doua sticle de vin ar fi provenit din Moldova, conform filmului documentar vizionat in crama….

 

Eu am fost placut impresionat de Romania de peste Prut, de renumita ospitalitate locala, de frumoasele moldovence, care parca defilau la un concurs de moda pe renumitul bulevard Stefan cel Mare si Sfant, de placintele savuroase umplute cu diverse ingrediente, de la varza pana la dovleac, de licorile reci care se vindeau ca aliment, desigur, la orice colt de strada…  Asa ca de abia astept sa ma intorc si sa vizitez si alte locuri, precum cetatea Orheiului, Soroca, fabrica de covoare de la Ungheni, dar si cramele de la Milestii Mici.

Inchei aici cu urarea de a avea o calatorie memorabila!!!

Nadir Acmola

 

Imagini de peste Prut

01-arcul-de-triumf-chisinau

Arcul de Triumf de la Chisinau construit prin secolul XIX

02-catedrala-chisinau

Catedrala din centrul Chisinaului

03-catedrala-basarabia

si interiorul ei

04-biserica-moldoveneasca

05-chisinau

Prin centrul capitalei moldave

06-muzeu-chisinau

Muzeul de Istorie al Basarabiei

07-palatul-mimi

Castelul Mimi, recent restaurat

08-palatul-mimi-interior

Moldova – tara vinului 🙂

09-semn-cricova

Dar principalul punct de atractie al tarii este la Cricova

10-butoaie-cricova

Adevarat oras subteran al vinului

11-sala-oficiala-cricova

Cu sali pompoase

12-orasul-vinicol-cricova

13-cricova-in-subteran

14-sala-de-oaspeti-cricova

Sali care aduc aminte si de Rusia tarista, si de cea sovietica

Comentarii

  • Nadir, ai mici erori în text! Ai confundat Mileștii Mici cu Mimi, noi nu avem raionul Aneștii Mici, dar Anenii Noi unde se află Castelul Mimi, iar vinăria Mileștii Mici e în Ialoveni. 😀 Când mai vii în Molodva, mă ofer să îți fiu ghid 😀

    Iuliana 29 noiembrie 2016 13:09 Răspunde
  • Draga Iuliana, intr-adevar castelul Mimi se afla in raionul Anenii Noi, nu Anestii Mici, cum scrisei. Iar in Milestii Mici chiar nu am fost, dar data viitoare negresit o voi face. Cat despre propunerea de a imi fi ghid, ma bucura nespus!!! Multumesc ptr corectati

    Nadir 29 noiembrie 2016 19:20 Răspunde
  • MIJLOACE DE TRANSPORT ROMANIA – MOLDOVA (actualizat 2017):

    Trenuri directe intre Romania – Moldova si retur:
    1. – Tren „Unirea” Chisinau – Iasi-Socola, circula vineri, sambata si duminica, Chisinau (06,43), Straseni (7,13), Calarasi (7,45), Ungheni (8,57 – 9,35), Iasi-Socola (11,00);
    – Tren „Unirea” Iasi-Socola – Chisinau, circula vineri, sambata si duminica, Iasi-Socola (17,12), Ungheni (18,57 – 19,17), Calarasi (20,24), Straseni (20,47), Chisinau (21,13)
    2. – Tren „Prietenia” Chişinău – Bucureşti-Nord, circula zilnic, Chisinau (16,45), Calarasi (17,42), Ungheni (19,02 – 20,45), Iasi-Nicolina (22,13), Iasi (22,18 – 22,38), Bacau (1,00), Focsani (2,42), Buzau (3,58), Ploiesti-Sud (5,09), Bucuresti-Nord (6,04); vagoane de dormit;
    – Tren „Prietenia” Bucureşti-Nord – Chişinău, circula zilnic, Bucuresti-Nord (19,15), Ploiesti-Sud (20,06), Buzau (21,29), Focsani (22,44), Bacau (0,29), Iasi (2,49 – 3,09), Iasi-Nicolina (3,17), Ungheni (5,02 – 6,49), Calarasi (8,15), Chisinau (9,06); vagoane de dormit;
    3. – Tren Iasi – Ungheni, circula zilnic, Iasi (5,05), Iasi-Nicolina (5,11), Iasi-Socola (5,17), Ungheni (6,55);
    – Tren Ungheni – Iasi, circula zilnic, Ungheni (7,55), Iasi-Socola (9,22), Iasi-Nicolina (9,28), Iasi (9,33);
    4. – Tren Iasi – Ungheni, circula zilnic, Iasi (13,12), Iasi-Nicolina (13,18), Iasi-Socola (13,24), Ungheni (15,05);
    – Tren Ungheni – Iasi, circula zilnic, Ungheni (17,00), Iasi-Socola (18,22), Iasi-Nicolina (18,28), Iasi (18,33);

    Autobuze din IASI spre MOLDOVA:
    * IASI – CHISINAU via Sculeni : 06:45; 07:45; 08:30; 09:00; 09:30; 14:00; 14:45; 15:20; 15:45; 17:30;
    * IASI – CHISINAU via Albita – Leuseni: 19:30;
    * IASI – BALTI : 06:30; 07:30; 08:30; 13:30; 14:40; 16:30;
    * IASI – EDINET : 15:40;
    * IASI – NISPORENI : 12:00; 20:00;
    * IASI – ORHEI via Sculeni, Chisinau : 09:45; 10:40; 11:15; 13:00;

    Pentru calatorii (excursii individuale) in Moldova – Chisinau, Tiraspol, Soroca, Tighina etc; Ucraina – Cernauti, Liov, Odesa, Kiev, Bukovel etc sau Polonia – Cracovia, Auschwitz etc, precum si pt. servicii de ghid personal, va stau la dispozitie, cipriancristea_2000@yahoo.com

    CIPRIAN 14 martie 2017 17:02 Răspunde
  • Trenuri Romania – Moldova si retur:
    1. Bucuresti – Iasi – Chisinau, tren “Prietenia” zilnic: Bucuresti (19,15), Ploiesti-Sud (20,06), Buzau (21,29), Focsani (22,44), Bacau (0,29), Iasi (2,49 – 3,09), Iasi-Nicolina (3,17), Ungheni (5,02 – 7,12), Calarasi (8,40), Chisinau (9,33); retur zilnic: tren “Prietenia” Chisinau (16,45), Calarasi (17,42), Ungheni (19,02 – 20,45), Iasi-Nicolina (22,13), Iasi (22,18 – 22,38), Bacau (1,00), Focsani (2,42), Buzau (3,58), Ploiesti-Sud (5,09), Bucuresti-Nord (6,04);
    2. Iasi-Socola – Chisinau, tren “Unirea”, circula vineri, sambata, duminica: Iasi-Socola (17,12), Ungheni (18,57 – 19,17), Calarasi (20,24), Straseni (20,47), Chisinau (21,13); retur vineri, sambata, duminica, cu trenul “Unirea” Chisinau (06,43), Straseni (7,13), Calarasi (7,45), Ungheni (8,57 – 9,35), Iasi-Socola (11,00);
    3. Iasi – Ungheni, tren local zilnic: Iasi (5,05), Iasi-Nicolina (5,11), Iasi-Socola (5,17), Ungheni (6,55); apoi legatura spre Chisinau cu tren local Ungheni (7,12), Calarasi (8,40), Chisinau (9,33); retur zilnic: tren local Balti (4,00), Falesti (5,28), Ungheni (6,56), apoi legatura spre Iasi cu tren local Ungheni (7,55), Iasi-Socola (9,22), Iasi-Nicolina (9,28), Iasi (9,33) sau tren local Ungheni (17,00), Iasi-Socola (18,22), Iasi-Nicolina (18,28), Iasi (18,33);
    4. Iasi – Ungheni, tren local zilnic: Iasi (13,12), Iasi-Nicolina (13,18), Iasi-Socola (13,24), Ungheni (15,05); apoi legatura spre Chisinau cu tren Ungheni (16,10), Calarasi (17,37), Straseni (18,08), Chisinau (18,43) sau legatura spre Balti cu tren local Ungheni (16,28), Falesti (17,58), Balti (19,33); retur zilnic: tren local Ungheni (17,00), Iasi-Socola (18,22), Iasi-Nicolina (18,28), Iasi (18,33);
    *pret bilet tren Bucuresti – Chisinau (vagoane de dormit, vagon bar-bistrou):
    – 130 RON / 585 MDL; (bilet dus-intors 243 RON / 1094 MDL) – clasa a II-a (4 paturi);
    – 150 RON / 675 MDL; (bilet dus-intors 283 RON / 1274 MDL) – clasa I (2 paturi);
    *pret bilet tren Iasi – Chisinau (tren modernizat):
    – 29 RON / 132 MDL – clasa a III-a;
    – 33 RON / 148 MDL – clasa a II-a;
    – 38 RON / 173 MDL – clasa I;
    *pret bilet tren Iasi – Ungheni (tren regio):
    – 10 RON / 50 MDL – clasa a II-a
    Pentru calatorii (excursii individuale) in Moldova, Ucraina sau Polonia, precum si pt. servicii de ghid personal, va stau la dispozitie, cipriancristea_2000@yahoo.com.

    CIPRIAN 2 mai 2017 4:41 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii