Prin Tarile Baltice (ep. 3). O zi cu masina prin Lituania

Trakai, Lituania

Lituania nu este formata doar din Kaunas si Vilnius. Mai sunt multe locuri faine… de la litoralul Marii Baltice pana la parcurile nationale, dar, din pacate, timpul era limitat… Nu puteam sta prea mult in Lituania, urma sa mergem si in Letonia, si in Estonia, si, intr-un final, era un avion Blue Air care trebuie luat de la Helsinki. Dar o zi era musai sa o petrecem prin Lituania. Si dupa ce am studiat Lonely Planetul din scoarta in scoarta, am zis ca e musai sa vedem castelul Trakai si Hill of Crosses. Dar dupa ce am studiat cum se ajunge acolo, am ajuns la concluzia ca nu pot fi vazute intr-o singura zi cu transportul in comun amandoua. Asa ca desi urasc sofatul, am inceput sa inclin spre a inchiria o masina. Am cautat niste oferte, am gasit… dar, pana la urma, din intamplare, dupa ce vazusem mai multe masini cu semnul Citybee prin Kaunas, am descoperit o agentie de inchiriat masini foarte interesanta…

Citybee, este o agentie de inchiriat masini cum nu am mai vazut. Ai o aplicatie si descoperi unde se afla masinile parcate. Acestea pot fi parcate gratuit oriunde se afla parcari publice in Vilnius, Klaipeda si Kaunas, dar doar pe strada principala. Daca esti lituanian, nu trebuie sa treci pe la ei pe la birouri, pur si simplu descarci aplicatia, iti introduci contul si poti lua o masina cand vrei tu. Pur si simplu, te uiti pe aplicatie si vezi unde se afla o masina libera si disponibila. Poti sa ti-o rezervi (gratis pentru 15 minute), apoi ceasul curge – costa si 18 centi pe minut (poti alege sa ti-o tina cat vrei tu). Daca o folosesti pana intr-o ora, cel mai ieftin model te costa 6 euro. Daca o folosesti pentru maximum 24 de ore, trebuie sa dai minimum 29 de euro. Primii 25 km sunt gratis. Peste 25 km, platesti 12 centi. Nu trebuie sa platesti cand bagi benzina – ai card si poti sa bagi benzina de la una dintre retelele lituaniene.

Nefiind rezidenti lituanieni sau cu conturi in Lituania, a trebuit cu o zi inainte sa mergem la sediul Citybee, undeva prin nordul orasului, langa unul dintre mallurile Vilniusului, sa semnez un contract, sa faca o copie la buletin si sa fim OK. A doua zi de dimineata, ma uit pe aplicatie si gasesc o masina la 29 de euro (cea mai ieftina). Era la vreun kilometru de hotel, pe langa Catedrala. Nicio problema, o rezerv chiar si mai mult de 15 minute, ajungem acolo, dar ghinion… Nu m-am uitat cu atentie si era o masina automata. Desi am mai condus masini cu cutie de viteza automata, nu am mai condus de mai bine de un deceniu, asa ca am uitat. Apas pe buton, renunt la masina. Am tinut-o rezervata 15 minute in plus, 2,70 euro.

Incep sa caut o alta masina, de data asta, fara cutie de viteza, automata. Asta e mai greu de gasit, aparent, cele mai multe masini Citybee sunt cu cutie de viteza automata, pana la urma gasesc alta, nu chiar cea mai ieftina, dar aproape. Rezervat, mers pe jos pana peste rau inca vreun kilometru, o gasesc, apas pe aplicatie, masina se deschide. Gasesc cardul de benzina, actele masinii si cheia si suntem gata de drum. Citybee este, de altfel, folosita in Vilnius sau Kaunas ca un soi de taxi condus de tine. Gasesti una langa tine, o deschizi, mergi 2 km sau 3, cat ai nevoie, o parchezi practic oriunde, apesi ca ai terminat treaba cu ea pe aplicatie si gata… nu ai nevoie de taxi. Dar in cazul nostru, voiam sa mergem la Trakai si hat, pana la Hill of Crosses, la cateva sute de kilometri.

 

Cu ajutorul GPS-ului. Iesim din labirintul urban din Vilnius, un pic pe autostrada si iata-ne pe drumul spre Trakai, cel mai spectaculos castel din Lituania! Ca si Kaunas, cetatea de la Trakai a fost construita ca o cetate de aparare impotriva cavalerilor teutoni. Ironia sortii este ca aceasta cetate arata cam cum a fost construita, sub supervizarea sefului arhitectilor teutoni! Tot aici, a murit in 1430 si Vytautas cel Mare, dar, dupa ce teutonii au fost pusi cu botul pe labe de armatele polono-lituaniene, si-a cam pierdut rolul de aparare… transformandu-se in rezidenta unor nobilimi locale. A fost distrus in timpul razboaielor cu Moscova si reconstruit prin secolul al XIX-lea… ma rog, reconstructia a durat cam 100 de ani, fiind terminat in perioada sovietica.

Palatul ca atare se afla pe o insula in mijlocul unui lac, intr-o regiune de poveste, extrem de pitoreasca. Oraselul Trakai se afla si el pe o limba de pamant, flancat tot de o sarabanda de lacuri. De-a lungul soselei care duce spre castel, erau casute din lemn in stil scandinav si destul de multe masini parcate. Gasesc un loc destul de aproape de castel, platesc parcarea cuminte… ma gandesc sa platesc doua ore, hai, trei ore, sa fiu sigur. Si o luam la picior.

Mai intai, nu putem sa nu admiram castelul de departe, de dincoace de lac. Soarele straluceste (minunat dupa ploaia zdravana din ziua precedenta), ratustele se harjonesc pe lac, iar palatul pare ca din desene animate. Ca si la noi, localnice (e drept, mult mai blonde decat ale noastre) vand fructe de padure. Awww, uite fragi, nu am mai mancat de mult. Iau un castron! Apoi, o luam pe puntea care leaga castelul de oraselul Trakai.

Astazi, castelul este organizat ca un minimuzeu de istorie. In fiecare camera din fosta cladire a garzilor gasesti tot soiul de exponate aranjate pe caprarii – arme, instrumente muzicale, stampile… dar se pare ca a existat o perioada in care orice familie onorabila avea o stampila (sau o pecete) cat mai frumos ornate, de preferinta de fildes. Exista si palatul propriu-zis, o cladire inalta de cealalta parte a curtii unde rezidau stapanii… aici, din nou povestea monarhiei lituaniene… si aici aflu ca Vytautas cel Mare a reusit sa obtina de la Sigismund de Luxemburg, imparat al Germaniei, dreptul de a purta titlul de rege… Papa i-a trimis coroana, totul fusese pregatit pentru incoronarea marelui lider lituanian, dar in zilele in care coroana trebuia sa ajunga (si totul era pregatit pentru incoronare), a sosit vestea ca sfanta coroana a fost furata de nobili polonezi pe drum, asa ca Vytautas nu a putut sa devina rege. Avand venerabila varsta de 80 de ani, avea sa moara la scurt timp de inima rea… asa ca Lituania a ramas Mare Ducat, desi avea o intindere mai mare decat a Regatului Poloniei…

In urma lui Vytautas, au ramas in zona Trakai doua comunitati exotice – tatarii si karaitii, o comunitate de evrei turci care au fost adusi de marele duce pentru a apara Trakaiul sau iubit… Si acestia supravietuiesc aici pana in ziua de azi. Povestea lor apare in castel…

Sincer, am fi stat mai mult in Trakai. Este un loc superb… se pot inchiria caiace sa te plimbi pe lac, iar zona verde care inconjoara fortificatiile lui Vytautas este minunata… dar mai aveam lucruri de vazut. Asa ca ne-am intors la masina cu doua minute inainte de a expira biletul de parcare… Fix prin zona, bantuia un parcagiu care verifica cine nu si-a platit parcarea, pentru a lasa un bilet de amenda…

 

Urmatorul obiectiv era manastirea Pazaislis, aflata in proximitatea Kaunasului. Initial, am vrut s-o vizitam din Kaunas, dar, pana la urma, era un pic cam departe de capatul troleibuzului si voiam sa ajungem cat mai repede la Vilnius. Dar cand am decis sa luam o masina, am introdus si Pazaislis pe lista zilei… si a meritat, pentru ca nu numai ca este cea mai mare manastire din Lituania, dar este si o minune a barocului italian. Italia, aici, in Lituania? Da, pentru ca in intreaga lume catolica, gustul arhitectural italian dicta… asa ca poti descoperi mostre ale barocului sau renasterii italiene la Salzburg, langa Kaunas si in multe alte locuri unde nu te poti astepta… pana si tarii ortodocsi rusi au adus arhitecti italieni care au lucrat, printre altele, palate rusesti, dar si biserici ucrainene. Pazaislis a avut o soarta framantata, suferind diverse schimbari – initial manastire catolica lituaniana, apoi grajd al cavaleriei lui Napoleon, manastire ortodoxa, spital de campanie german, din nou manastire catolica dupa independenta Lituaniei si, apoi, din nou spital, psihiatric, si galerie de arta, in perioada comunista… Astazi, din nou manastire, dar si hotel… unul dintre cele mai sofisticate hoteluri ale Lituaniei se afla, practic, lipit de zidul manastirii.

Am intrat pe o ploaie neasteptata si zdravana. Suntem totusi in Tarile Baltice, unde in mijlocul verii te trezesti cu o ploaie rece… dar ne-am refugiat in interior… care este spectaculos ca la orice biserica baroca, dar, in mod special, aici descopar folosirea in exces a marmurei de culoare neagra… nu, nu, biserica nu este chiar intunecata, dar parca e mai mult negru decat de obicei. Asta nu o face funebra, ci, mai degraba, eleganta.

A urmat un drum lung. Daca pana acum am mers destul de mult pe autostrada, drumul spre Hill of Crosses urma sa-l parcurgem pe drumuri nationale si judetene. Nu erau rele, din cand in cand niste gropi, suntem totusi in Europa de Est, dar mergeam mai lent… Ne-a apucat si o furtuna cu spume, dar pana la urma am ajuns la Hill of Crosses undeva spre sfarsitul dupa-amiezii, cand soarele se indrepta, incet, incet, spre apus. Iar apusurile in nord la inceput de iulie par nesfarsite… dar asta era fain, pentru ca aveai timp de vizitat, apreciat, fotografiat.

Hill of Crosses este o mica ridicatura de pamant, undeva la 12 km nord de Siauliai spre Letonia, de aceea este un pic dificil de ajuns cu transportul in comun (prinzi un autobuz de la Vilnius la Siauliai, dar de acolo sunt mijloace de transport ceva mai rare sau iesi la autostop) si a fost unul dintre motivele pentru care am inchiriat masina. Dealul a inceput sa devina loc de pelerinaj undeva in secolul al XIX-lea. In doua randuri, lituanienii si polonezii s-au ridicat impotriva ocupatiei rusesti, de fiecare data au fost invinsi si numerosi revolutionari au fost ucisi fara sa li se mai gaseasca corpurile. In memoria lor, rudele s-au dus la acest deal si au pus cruci. Comunistii au incercat sa distruga locul (crucile au fost distruse de cel putin trei ori) chiar si prin ridicarea unei hidrocentrale care ar fi distrus dealul, dar lituanienii au continuat sa vina aici sa ridice cruci. A fost una dintre principalele forme de rezistenta pasiva fata de ocupatia sovietica… Evident, dupa 1990, locul a devenit un soi de loc de pelerinaj national. Oficial, nu exista niciun proprietar, nici macar municipalitatile invecinate, asa ca oricine poate veni aici sa puna o cruce – nu conteaza marimea sau stilul. De altfel, pe net, am citit ca exista numerosi localnici care vin sa vanda cruci celor veniti aici nepregatiti. Nu am vazut niciunul, probabil ca era prea tarziu. Zona organizata cu birouri de informatii si magazine de suvenire era inchisa, dar dealul nu este imprejmuit, poti veni oricand, 24 din 24, 7 din 7. Si la inceput de iulie, soarele era sus pe cer pana pe la ora 22:00…

De departe, dealul pare mic si insignifiant, acoperit de o padure de lemn cam haotica… cand te apropii, incepi sa descoperi cele mai mari cruci. Sunt, probabil, milioane. Nu sunt doar lituaniene, am vazut si cruci puse de unguri, polonezi, ucraineni, rusi si de alte natii. Nu sunt doar catolice, am vazut si cateva ortodoxe (rusesti si ucrainene). Sunt cruci masive, scumpe, care ies in evidenta, sau unele mici de doar cativa centimetri… Exista o carare, scari pe care urci dealul din varful caruia se vad pajisti si paduri verzi, dar si o manastire aparent construita recent. Este asa o liniste, aproape iti vine sa mergi in varful picioarelor pentru a nu deranja linistea. Desi aici nu exista niciun mort ingropat, nevoia de respect este coplesitoare… parca ma bucur ca am taiat click-ul aparatului de fotografiat atunci cand am facut poze…

Desi apusul dureaza ore in sir, este deja tarziu si pana la hotel sunt 226 km, dintre care partial pe autostrada… Asa ca am plecat, obligati insa sa oprim din cand in cand… Nu puteam sa ratam spectacolul total al apusului de soare in tinuturile de la miazanoapte… absolut feeric, niste culori greu de descris (si la fel de greu de „prins” de orice aparat foto, dar orisicat… I did my best).

Am ajuns in Vilnius, undeva dupa miezul noptii. Am lasat masina aleatoriu in strada, am apasat pe butonul de aplicatie si masina s-a inchis… nimeni sa semneze de primire, niciun birou la cuca macaii sa lasi masina… sa fim intelesi: la doi pasi de hotel. Foarte faini astia de la Citybee… sper ca ei (sau ideea lor) sa se extinda… Pana una alta, e doar in cele mai importante trei orase ale Lituaniei (apropo, inchiriaza si biciclete, folosind acelasi principiu).

 

Imagini Lituania

Prima masina. Hm, nu am fost atent ca are cutie de viteza automata

Gata, uite-o si pe a doua

La drum, spre Trakai. Vreme superba

Traditionalele casute nordice din Trakai

Si, in fine, castelul Trakai

ca de desene animate 🙂

Singura data anul acesta cand am mancat fragi 🙂

Intrarea in castel

Atmosfera de epoca

Ce pecete foarte ornate

In interiorul cetatii, se afla palatul principal

In interiorul palatului

Aflam mai multe despre istoria Lituaniei

In Trakai exista o comunitate de tatari de mai multe secole

Peisaj lituanian

Manastirea Pazaislis vazuta de departe

 

Interiorul

Si prin Lituania, se culege teiul din spatii publice 🙂

La drum, spre Hill of Crosses

Hill of Crosses

 

 

 

Cruce tipic lituaniana – cu motive solare provenita din religia originara

 

 

Aviatia poloneza este reprezentata pe aici

Apus de soare cum vezi doar prin tinuturile nordice

 

Conducand cu apusul in spate 🙂

Am parcat masina, am apasat aplicatia, s-a inchis

Comentarii

  • Exista un sistem similar cu a celor de la Citybee si in Cluj-Napoca. Se numeste „Get Pony” sau ceva de genul .

    SergiuRD 21 septembrie 2017 18:41 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii