De fiecare data cand am fost intrebat ce imi place in calatorii sa fac si sa vad, intotdeauna am raspuns ca imi doresc sa am cat mai multe experiente, cat mai variate. Sa am si experiente culturale, si gastronomice, sa admir peisaje care sa-ti umple sufletul, dar si un pic de adrenalina si efort ca nu strica niciodata. Ei bine, intr-o singura zi in Tara Fagarasului, am avut experiente culturale, am descoperit un loc incarcat de istorie, am asistat la traditia facutului painii, am avut parte de un festin fagarasan, am admirat intreaga Tara a Fagarasului de la picioarele mele si m-am dat si cu caiacul. As fi facut-o chiar pe Olt in cautare de castori (da, exista o colonie de castori pe langa niste insule pe Olt), dar datorita ploilor abundente din ultima vreme, raul era cam furios si vijelios, asa ca m-am multumit doar cu un iaz. Dar a picat excelent.

Daca stai la pensiunea Piemont ai dis-de-dimineata panorama indiferent unde stai – eu vedeam intreaga Tara a Fagarasului, iar cei care stateau pe partea cealalta ar fi vazut muntii daca nu ar fi fost nor… si uneori chiar e nor, nori grosi. Din pacate si cand am fost noi. Eu nu ma pot plange, am vazut “dintii” Fagarasului de sute si sute de ori, cu zapada sau nu, dar pentru  colegii mei de calatorie ar fi fost fain.

Prima oprire, la doi pasi de Vistisoara – la manastirea Sambata de Sus. Daca esti credincios, este un pelerinaj obligatoriu – este manastirea definitorie pentru Tara Fagarasului, in plus, Arsenie Boca a fost aici staret in anii 40 inainte de a veni comunistii din URSS, daca nu esti credincios, este pur si simplu un loc minunat, plin cu flori, cu o arhitectura neo-brancoveneasca superba si nu in ultimul rand unul dintre cele mai importante monumente istorice din Tara Fagarasului. Este pe lista de “musai”.

Manastirea poarta azi numele lui Constantin Brancoveanu, ctitorul ei. De fapt, primul ctitor a fost bunicul lui, vornicul Preda Brancoveanu. Datorita situatiei instabile din Tara Romaneasca, multi mari boieri valahi (iar Preda Brancoveanu era cel mai bogat boier) si-au cumparat proprietati pe granita, dar in Principatul Transilvaniei sa aibe un loc unde sa fuga. Ma rog, Preda nu a beneficiat de refugiu (a fost capturat si strangulat de domnitorul Mihnea al III-lea, in timp ce fiul sau, Papa Brancoveanu – tatal marelui domnitor de mai tarziu a fost ucis intr-o rascoala a seimenilor la sfarsitul domniei lui Matei Basarab), dar a ctitorit o manastire din lemn pentru cei cativa sihastrii care isi duceau viata pe aceasta vale. Nepotul sau, Constantin Brancoveanu a construit insa o manastire in toata regula, din piatra, cu tiparnita, o scoala de „gramatici” si un atelier de pictura bisericeasca. In timpul prigoanei anti-ortodoxe din vremea Mariei Tereza, manastirea care era principalul lacas de cult al Tarii Fagarasului a fost distrusa de tunurile armatei habsburgice si a ramas o ruina pana la Marea Unire. Manastirea a inceput sa fie restaurata in anii 20 si a fost resfintita in 1946, asa ca alaturi de Constantin Brancoveanu, al doilea ctitor al manastirii este Regele Mihai a carui imagine (tanar in uniforma militara cu insemnele de cavaler al ordinului Mihai Viteazu) a fost pictata in biserica. Imaginea a fost acoperita cu un strat de var cand au venit comunistii rusi, dar a fost cumva (pe sest), facuta vizibila in anii 70 – 80 (imi aduc aminte, era in semi-intuneric, dar toata lumea se inchina acolo).

Manastirea este astazi o oaza de liniste si de frumos. Ma rog, linistea nu este prezenta duminica si mai ales de hramul manastirii (Sfanta Maria Mare – 15 august), dar noi am fost sambata cand era liniste si pace. O alee plina de flori colorate ne ducea langa manastire. Ca si in vremea lui Brancoveanu, Manastirea de la Sambata de Sus nu este o simpla manastire. Este un complex cu un muzeu unde se afla o colectie faina de icoane pictate pe sticla (una din specialitatile fagarasene), dar si un centru cultural numit “Academia Sambata”. In demisolul acestei cladiri am si luat micul dejun (binecuvantat de un calugar de la manastire) si apoi am putut vizita atat vechea biserica acum restaurata, cat si muzeul sau biserica de la etaj (aparent, a fost construita pe vremea lui Ceausescu si “ascunsa” ca fiind depozit sau ceva similar).

Si pentru ca sambata am stat sub semnul ploii, nu pot spune decat ca am avut noroc cu carul. Cu o zi inainte, s-a pornit ploaia cand am plecat de la Manastirea din Sinca Veche (d-aia cu spume), acum s-a pornit cand am plecat si noi de la Sambata de Sus. Dar pana am ajuns pe vale, dincolo de Olt, mai precis la Carta, ploaia s-a oprit si chiar a iesit soarele.

Trebuie s-o recunosc cu umilinta ca desi am fost de atatea ori in Tara Fagarasului, nu am ajuns niciodata la Carta. Evident, stiam despre manastirea cisterciana de la Carta, dar nu stiu de ce, s-a intamplat sa nu ajung acolo. Ei bine, am ajuns in sfarsit acum la inceput de iulie 2020 si am ramas cu gura cascata. In primul rand cand am intrat in sat care arata fix ca in Germania – strazi pietruite, case vopsite stralucitor, curat si flori pe toate strazile. Iar ruinele manastirii sunt cu adevarat impresionante.

Ce stim despre manastire ? Este extrem de veche, este probabil cea mai veche structura care mai e in picioare din Tara Fagarasului. A fost fondata de calugarii cistercieni candva pe la inceputul secolului XIII. Acestia au venit hat, de departe, din actuala Franta. S-au pus calugarii pe construit aici pe malul Oltului, intr-o zona mlastinoasa pe care au drenat-o si cand tocmai terminasera mandra manastire, au lovit tatarii. In 1241, tatarii au lovit puternic Transilvania in drumul lor spre Ungaria (unde au pulverizat armata Ungariei pe raul Sajo intr-o batalie de o importanta covarsitoare pentru istoria romanilor), iar in drum spre Sajo, au distrus si manastirea de la Carta. Daca astazi, ruinele manastirii se afla in mijlocul satului, trebuie sa ne gandim ca la 1241 era in pustietate, fara nici un zid de aparare. De altfel, daca astazi ne ducem si ne minunam in fata bisericilor fortificate sasesti din Ardeal, aparitia lor este datorata tatarilor – acestia au distrus numeroase comunitati in 1241, asa ca dupa atac, sasii s-au apucat sa-si fortifice bisericile, transformandu-le in mici cetati de aparare.

Trebuie sa mentionez ca cistercienii a fost un ordin teribil de auster si spartan. Poate si un pic masochist. Toti membrii lucrau de dimineata pana seara (faceau pauze la fiecare 3 ore pentru a se ruga), erau vegetarieni, nu isi incalzeau locuintele (si prin Tara Fagarasului e frig !) si vorbeau intre ei doar strictul necesar. Nu e de mirare ca marea majoritate mureau in jurul varstei de 35 – 40 ani.

Manastirea cisterciana de la Carta s-a refacut insa dupa 1241, dar a fost desfinatata cam 200 ani mai tarziu de Matei Corvin care a “nationalizat” ordinul Cistercian din Transilvania si Ungaria si i-a trimis pe calugari acasa. In schimb, in jurul manastirii a aparut satul Carta care a preluat ruinele si in cadrul carora se afla operationala pana in ziua de azi biserica evanghelica saseasca. Complexul care arata extraordinar se afla in ingrijirea preotului Michael Reger, un tip extrem de simpatic si plin de povesti. De altfel, de abia spre sfarsitul prezentarii am aflat ca omul e preot la biserica evanghelica din fosta abatie, am crezut din capul locului ca este ghid :). Unul extrem de haios.

Sincer, cladirea este impresionanta. Dar poate mai interesante sunt “inovatile” astea sasesti. Cum am zis, aici era o mocirla, iar terenul a fost drenat de cistercieni si posibil si de ulteriorii locuitori sasi si romani. Un parau pune in miscare acum o mica moara cu ciocanele (deh, sasii astia doar la tehnica le e gandul), iar satul pe care mi-as fi dorit sa-l iau la pas, dar n-a fost timp a fost de secole un sat bi-national – inca din secolul XVIII este mentionata o comunitate romaneasca cu preot greco-catolic.

Si pentru pasionatii de arhitectura, este un loc obligatoriu de vizitat – este una din primele cladiri din Europa care a combinat stilul romanic cu cel gotic. E drept, cistercienii la mama lor, in Franta erau fani ai stilului romanic, dar odata ajunsi in Transilvania s-au confruntat cu moda goticului (intalnit de asemenea pe drum), asa ca s-au comformat – a iesit un mix cu adevarat bun.

Sincer, cum iesise soarele, mi-as fi dorit sa ramanem ceva mai mult pe pajistea minunata de langa manastire, dar n-a fost sa fie … trebuia sa fim la o ora fixa la oprirea urmatoare in satul Nou Roman (nu era departe, la vreo 10 km, dar totusi). Trebuia sa fim la o ora fixa pentru ca atunci se scoate painea traditionala din cuptor ! Iar facutul de paine este o adevarata religie, aici in Tara Fagarasului.

Trebuie sa spun ca in perioada in care stateam in Ludisor la matusa mea, in casuta (asa se numeste prin partea locului bucataria care este despartita de restul casei) se afla un cuptor incastrat in perete. Da, fix cum vezi in Italia la cei care fac pizza. Astfel de cuptoare sunt cam prin toata Tara Fagarasului prin bucatariile traditionale ale oamenilor. Am fost intampinati in fata portii de doua doamne imbracate in costume traditionala fagarasene si apoi am intrat rapid in interior pentru a asista la scoaterea pitei din cuptor. Trebuie spus ca in aceasta tara a cartofului, painea este facuta din cartofi (evident, se foloseste si faina, dar cartoful se regaseste printre ingredient). Doamnele au inceput sa scoata painile aburinde din cuptor una dupa alta si au inceput sa le bata zdravan pentru a indeparta coaja prajita. Ioi, ioi, pai tocmai coaja aia prajita este minunata… nici nu stiti ce bataie a fost pe ea. Si mai apoi pe painea aburinda, alaturi de castraveti, rosii si alte bunatati de Fagaras.

De la Nou Roman, inca un pic si ajungem in satul Rucar. Sincer, nu stiam ca exista un sat Rucar in Tara Fagarasului, ei bine, exista, dar e in dreapta Oltului, fix sub dealuri. Mea culpa, nu am prea trecut Oltul in peregrinarile mele (doar pe la Cincu am mai fost) si iata ca invat ceva nou. Se pare ca si la Rucar s-a intamplat un fenomen de “roire” cum a fost si la Sinca. Adica unii locuitori care nu au dorit sa se converteasca la catolicism, si-au luat bunurile mobile si au plecat in alta parte. Daca la Sinca au mers vreo 10 km mai incolo, cei din Rucar au mers serios si au fondat mult mai cunoscutul Rucar de la Bran.

Aici, am descoperit o pensiune absolut minunata – se cheama “Casa Traditionala Transilvaneana” si este o combinatie de mini-muzeu al satului, pensiune si organizator de activitati faine prin zona. Proprietarul a recreat intr-o gospodarie taraneasca autentica atmosfera de odinioara, iar cei care se cazeaza aici se pot simti fix ca in casa bunicii – mobilele sunt de atunci, atmosfera de atunci, iar mancarea este d-aia, cu gust ca de demult. Si aici am avut parte de acea experienta gastronomica care pentru mine este fundamentala daca ajung in Tara Fagarasului – carnatii de casa. Da, sunt mirifici… pentru gustul meu. Si am avut parte de ei la Casa Transilvaneana. Ma rog, altii au apreciat palinca, dar de gustibus…

Dupa pranzul absolut minunat de la Casa Traditionala Transilvaneana, a urmat drumul spre un punct de belvedere aflat pe dealurile Oltului de unde se poate vedea intreaga Tara a Fagarasului. Nu e foarte mult de urcat, se poate urca usor pe jos sau pe bicicleta, evident o poti face cu masina pe un drum de tara, dar noi imediat ne-am inflacarat la ideea de a merge cu caruta. De cand n-am mai mers cu caruta… Pe vremuri, in copilarie, am mers des, odata chiar am si manat caii… asa ca imediat am sarit in caruta alaturi de ceilalti bloggeri. Daca la Caracal, stiti voi ce car s-a rasturnat, ei bine, la Rucar incepusera deja glumele ca o sa se rastoarne carul cu bloggeri. Nu s-a rasturnat, asa ca am ajuns intregi si incantati la punctul de panorama, sau belvedere, cum vreti voi sa-l numiti.

Si, intr-adevar de aici, in caz ca e clar vezi toata Tara Fagarasului – cu muntii cei semeti, cu apa Oltului (cu ocazia asta am descoperit si niste insule pe Olt pe langa cica s-ar afla o colonie de castor), campia multi-colora (in functie de ce a fost cultivat), rauri serpuitoare. S-ar fi vazut si orasul Fagaras in zare, dar tocmai ploua zdravan acolo, asa ca era sub o perdea de apa. In schimb, am putut vedea piramidele de la Sona, niste movile pe care unii cercetatori cred ca li se datoreaza celtilor. Din pacate, nu au fost prea bine investigate, dar un pic de buget si niste arheologi dedicati ar putea produce surprize. Dar pana atunci, evident, se afla in centrul atentiei celor care cred ca piramidele de la Sona sunt legate de piramidele din Egipt, Sarmisegetusa, Macchu Picchu si planeta Orion J. Din pacate, legend prea putin exploatate…

Am mers si la o stana unde poti face gratar in aer liber, printre dealurile in valuri ale Dealurilor Oltului, un pic de off-road si in fine, o ultima panorama de langa o cruce plantata pe varful unuia dintre dealuri. Stanga cer negru si ploaie, dreapta, curcubee, in fata dansul norilor pe crestele Fagarasilor. Ce poate fi mai frumos ?

In program, ar fi urmat o tura cu caiacul pe Olt. Da, se poate. Din pacate, Oltul era cam umflat si nervos datorita ploilor masive din ultima perioada, asa ca am decis sa nu riscam… asa ca am dat un pic din maini alaturi de prietenul Mihai pe un iaz de la doi pasi de Olt. Caiace la dispozitie, chiar si un frigider cu bauturi reci si un cer negru amenintator. Care a ramas doar la nivelul de amenintari.

Seara ne-am intors in locul nostru de cazare, la pensiunea Piemont din Vistisoara unde ne-au asteptat niste pastravi deliciosi la gratar (prin zona sunt multe pastravarii) si mai ales un tanar care a creat niste cocktailuri absolut stranii – unele pe baza de tarhon, dar excelente. In plus, Andrei, creatorul acestor cocktailuri, un tip la vreo 20 si ceva de ani, calatorit prin toata lumea, lucrat prin Islanda, bantuit prin America de Sud si multe alte locuri (repatriat cu greu din Peru cand a venit COVID-ul) este nu numai o enciclopedie de cocktailuri, ci si de povesti de calatorie. Omul, de origine de prin zona Fagarasului s-a intors acum acasa si lucreaza cu cei de la Casa Terra unul dintre cele mai originale restaurante (dar si furnizori de catering) din Tara Fagarasului – combina bucataria moderna cu retetele traditionale, folosind la fel de creativ mancarea traditionala saseasca, romaneasca sau ungureasca. Dar o sa va povestesc mai multe despre Casa Terra in urmatorul episod si mancarurile maiastre care ni le-a servit la cetatea Fagarasului.

Am fost in Tara Fagarasului in cadrul unui program de prezentare a frumusetilor acestei regiuni la invitatia Asociatiei de Dezvoltare Comunitara, Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului “Tara Fagarasului”

In cadrul acestei calatorii, am testat de asemenea si un telefon Samsung S20 – mai precis partea de fotografie. O parte din pozele de mai jos au fost facute cu Samsung S20 si promit sa revin si cu un articol-recenzie.

Imagini Tara Fagarasului

Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus

Tara Fagarasului – tara florilor

Biserica manastirii

Al doilea ctitor al manastirii – Regele Mihai al Romaniei

Curtea interioara

Muzeul bogat al manastirii

Cu atentie la exponate

Biserica cea noua, de la „etaj”

Centrul Cartei

Impresionantele urme ale manastirii cisterciene

Intrarea in curtea bisericii evanghelice

Altarul

Tara Fagarasului, tara berzelor

Bine ati venit in Nou Roman 🙂

Cuptorul de pita

Proaspata si aburinda, tocmai scoasa din cuptor

Bataia painii 🙂

Casa Traditionala Transilvaneana – muzeu, dar si pensiune

Una din camerele in care te poti caza

Sau daca preferi pe albastru 🙂

Tara Fagarasului fara carnati ? Sacrilegiu !

Nu puteam nici fara bulz !

Caruta cu bloggeri 🙂

Panorama Tarii Fagarasului de langa Rucar

Nu stiam ca sunt niste insule pe Olt

Sa caiacim, dara …

Drigana

Andrei, creatorul de cocktailuri

Sa sfaraie pastravii pe gratar 🙂