Petra este cea de-a doua minune a lumii in care am calcat. Am ajuns pentru prima oara in anul 2000, cu ocazia unei excursii in Egipt, dar pentru ca Lonely Planet scria ca „desi in vecinatate exista Egiptul cu toate comorile sale, cel mai frumos sit istoric este totusi in Iordania si se numeste Petra”, am fost destul de intrigat sa nu adaug Petra itinerariului egiptean. Am aterizat la Cairo si, timp de vreo doua saptamani jumatate, am ramas cu gura cascata vizitand monumentalele structuri de la Cairo, Aswan sau Luxor, am urcat inclusiv pe varful Moise din Sinai si m-am balacit la Marea Rosie… asa ca ma gandeam acolo, la Nuweiba, uitandu-ma la coasta stearpa a Arabiei Saudite, ce ar putea fi mai maret si mai impresionant decat piramidele, mormintele faraonilor sau templul de la Luxor. Ei, bine, aveam sa ma lamuresc cateva zile mai tarziu, cand luam Petra la pas. Intr-adevar, Lonely Planet avea dreptate – desi se afla intr-o zona unde civilizatii multimilenare au lasat amintire piramide, morminte fastuoase, orase legendare precum Persepolis, Palmyra sau Baalbek, orasul istoric Ierusalim, orasul vechi din zona palestiniana, ei, bine, Petra iese cu adevarat in evidenta – este un mix de charisma arhitecturala, geologie si geniu constructiv. Petra este unica si incredibila. Si, intr-adevar, merita sa se afle pe lista celor 7 minuni „noi” ale lumii.

Am fost in Petra de trei ori. Dupa prima vizita, din 2000, care m-a marcat, am revenit dupa mai bine de un deceniu cu o „dubla” – am fost de două ori in doi ani consecutivi. Prima oara, impreuna cu mai multi vizitatori intr-unul dintre tururile marca „Haideti cu Imperator in …”, a doua oara, intr-un infotrip. Ca si in cazul primei vizite, am decis ca e musai sa stam doua zile in Petra, pentru a savura orasul antic. In cazul infotripului, am fost pe fast forward, am fost, de fapt, pentru cateva ore, ocazie cu care poti bifa niste locuri, dar nu poti „simti” locul. Dar asa sunt multe infotripuri, sunt pe fast forward, insa in cazul acestuia am avut parte de o premiera – am vizitat Little Petra, pe care o ratasem datile precedente. Si care merita, si ea, descoperita. Asa ca va sfatuiesc ca daca ajungeti la Petra sa nu stati doar cateva ore. Doua zile mi se par ideale, hai sa zic o zi si jumatate (ajungand, eventual seara, in Wadi Rum, fabulosul desert al lui Lawrence of Arabia).

Ce este Petra ? A intrat in istorie ca un oras populat de nabataeni, o populatie de origine araba care a locuit in actuala Iordanie de Sud si Arabie Saudita de Nord. Au fost buni negustori, excelenti mestesugari, dar mai ales constructori fara egal. In urma lor au ramas Petra si alte cateva orase mai mici, dar la fel de spectaculoase. De altfel, in nordul Arabiei Saudite exista o mica Petra, de asemenea sculptata in piatra, dar complet nevizitata, pentru ca Arabia Saudita este o tara feudala care uraste turismul, iar Mada’in Saleh este practic off-limits. Se ajunge foarte greu, iti trebuie tot soiul de aprobari din partea obtuzelor autoritati saudite, ca sa nu spun ca Arabia Saudita nu are viza de turism – doar de business, lucru, studii si Hajj. Asa ca Petra ramane singura metropola nabataeana care poate fi vizitata. Nabataenii nu au fost un popor razboinic, ci, mai degraba, mercantil. Nu au fost interesati in a construi imperii militare, ci comerciale, caravanele lor bantuind prin tot Levantul, in sus si in jos. Evident, au avut si o anumita forta militara, altfel ar fi fost inghititi de state agresive invecinate, dar chiar si daca au devenit parte a unor imperii, si-au pastrat autonomia si traditiile. Au fost un popor tolerant – aici au trait diverse comunitati, iar in urma fuziunii culturale a ramas, de exemplu, teatrul grec.

Petra si-a pierdut independenta in 106, cand a fost ocupata de romani (pasionatii de istorie stiu ca este anul in care a cazut si Sarmizegetusa, iar o parte din Dacia a fost inglobata in maretul Imperiu Roman). Dar spre deosebire de dacii lui Decebal, care au luptat si care multi au murit pe campul de batalie, iar capitala lor a fost distrusa, mult mai maleabilii locuitori ai Petrei au decis sa se supuna de buna voie lui Traian, pastrandu-si drepturile, autonomia si orasul. La Sarmizegetusa sunt doar cateva ruine, iar Petra se prezinta in conditii excelente. Petra a fost, evident, romanizata, dar spiritul artistic si mercantil a supravietuit inclusiv in perioada bizantina. Dar daca Petra a supravietuit politicii, nu a putut supravietui geologiei… zona este lovita din cand in cand de numeroase cutremure, iar dupa ce unul dintre acestea a lovit orasul in 551, pe fondul declinului economic orasul de piatra a fost parasit, intrand in uitare. A fost „descoperit” de un aventurier elvetian Johann Ludwig Burckhardt, in anul 1812, care, ghidat de niste beduini care stiau fabulosul oras partial acoperit de nisip (desenele lui Burckhardt sunt uluitoare), a intrat in vechea urbe, fiind la fel de uimit, precum calatorii de azi, de ce le-a aparut in fata ochilor.

Astazi, Petra este unul dintre cele mai vizitate locuri din Orientul Apropiat, pe merit. Evident, in ultimii ani a fost dezvoltata o infrastructura turistica remarcabila, iar orasul invecinat Wadi Musa a crescut enorm. Fata de 2000, cred ca s-a triplat – ca numar de locuitori, dar si ca numar de structuri de cazare, restaurante etc. Mi-aduc aminte, in 2000 era o ghereta de unde cumparai bilete, niste vanzatori de apa, suvenire si cam atat. Acum, e ditamai centrul de primire a oaspetilor, are numeroase standuri cu de toate si au aparut chiar si niste baruri trendy in cateva mici pesteri nabataene.

Ca sa patrunzi in oras, trebuie sa mergi ceva. Prima parte, o iei la picior in plin soare. Poti, pentru cativa dirhami, sa mergi calare, dar nu e foarte mult de mers. Dupa o scurta plimbare (probabil, cateva sute de metri), ajungi la gura Siq-ului, lungul tunel sapat de natura in stanca dand spre oras. Acest Siq a facut din Petra o fortareata greu de cucerit, dar a jucat si rolul vital al aprovizionarii cu apa – inclusiv in ziua de azi se pot vedea urmele canalizarii antice. Odata ajuns la gura Siq-ului, mi-am dat seama ca ne vom afunda intr-o lume fabuloasa. Daca ajungi intr-o perioada calduroasa (vara cred ca e ucigatoare, am fost doar primavara si toamna – sa stiti ca iarna este chiar frig la Petra !), plimbarea prin Siq este o placere – este umbra, racoare, iar o briza placuta se strecoara prin canion. In plus, aproape la fiecare colt descoperi urme ale nabataenilor, multe dintre ele fiind chiar spectaculoase – sculptate in stanca sau chiar mici constructii… iar stancile de deasupra sunt un adevarat show.

Dar nimic nu te poate pregati pentru impactul intalnirii cu primul megamonument al Petrei – asa-numitul Treasury, devenit celebru datorita filmului Indiana Jones (care in anii ’80 a pus Petra ferm pe harta destinatiilor turistice ale lumii). Practic, Siq-ul se ingusteaza, se gatuieste si, deodata, dupa un colt, aproape ca iti „explodeaza” in fata fatada enorma a Tezaurului (cel mai probabil, a fost un mormant fastuos al unui rege nabataean). Culoarea roz care straluceste in soare parca lumineaza ultimii metri ingusti si intunecati ai Siqului si e imposibil sa nu-ti ramana in minte. In 2000, am fost capabil sa intru in Tezaur – pe cat de imens este in exterior, pe atat de mic este la interior… dar jocul de culori al rocilor in care a fost excavat este cu adevarat un spectacol. Ultimele dati nu am mai putut intra, dar banuiesc ca din cauza unor restaurari.

Dupa zona ingusta si umbrita a Siq-ului, de acum inainte am luat in piept soarele, de multe ori ucigator (am fost la mijloc de octombrie, era cald, dar nu excesiv, in schimb soarele era extrem de puternic – asa ca e musai sa aveti ceva de pus pe cap si, mai ales, multa apa). In 2000, nu exista nicio cafenea, niciun magazin de cumparat apa, acum, au aparut cateva mici cafenele, bine camuflate prin orasul istoric. De asemenea, e bine sa ai in picioare niste incaltari zdravene. In Petra ai de urcat – e obligatoriu sa te cateri la frontispiciul fatadelor sculptate in stanca, o adevarata sarabanda de fatade care mai de care mai ornate, care au gazduit mormintele regalitatii de la Petra, dar si de unde poti admira panorama orasului. Uitandu-ma la panorama orasului, sunt convins ca era o mare de cladiri mai mult sau mai putin zdravene, dar ce a ramas sunt aceste fatade sculptate in piatra, care sunt cu adevarat impresionante – indiferent daca sunt gigantice sau doar mai mici.

Ca sa descoperi insa Petra, trebuie sa mergi destul de mult pe jos (ma rog, poti sa inchiriezi vreun magar sau asin, dar Petra se vede pe jos si, mai ales, in timp ce urci). Drumul standard il strabati printr-o zona relativ plata, cu urme de temple si cladiri comerciale, care te duce pana la un alt sirag de stanci monumentale… este drumul spre asa-numita Manastire, cel de-al doilea monument fundamental al Petrei, alaturi de mult mai accesibilul Tezaur. Daca Tezaurul este vazut de oricine ajunge la Petra, pentru ca se afla fix la intrarea in orasul istoric, pentru Manastire trebuie sa transpiri un pic. Treci pe langa muzeul gazduit unde altundeva decat intr-o pestera excavata in stanca (nu gasesti niste artefacte memorabile, in schimb culorile rocilor din „tavan” sunt de neuitat) si apoi ai de urcat destul pe un drum batut de turisti si de turisti pe magari. Dar efortul merita fiecare mililitru de transpiratie, pentru ca, atunci cand vei ajunge la Manastire, vei ramane cu gura cascata (cladirea nu a fost o manastire, ci, pur si simplu, un alt mormant, dar in momentul „redescoperirii” orasului, aventurierii nu au prea stiut ce rol au avut aceste cladiri, asa ca le-au denumit in functie de ce le-a sugerat). Evident, in fata manastirii se afla cateva terase unde poti sa savurezi un suc, o bere sau o apa rece. Dar daca tot ajungi aici, e pacat sa nu urci inca un pic, pentru o panorama de neuitat – atat a Manastirii, cat si a unei bune parti din Petra, dar si a desertului care, de aici, de pe muntii Petrei, se transforma brusc intr-o campie nisipoasa, arida … intr-o zi clara, poti vedea pana in Israel sau chiar si un pic din albastrul Golfului Aqaba.

Aici, sus, in varful Petrei, poti gasi cateva bordeie – magazine de suvenire – terase. Sunt tinute de beduinii care, pana mai acum cateva decenii, au locuit in pesterile sapate si sculptate de nabataeni. In urma exploziei turistice, au fost alungati din „locuintele” lor, li s-a construit un oras de beton in apropiere, dar evident ca ei tanjesc dupa cladirile racoroase in care s-au nascut, au trait si au murit mai bine de un mileniu. Continua sa traiasca in urma Petrei – astazi, ca vanzatori de suvenire sau ca „soferi” de magari pentru turistii obositi. Am stat pe jos, admirand Manastirea si varfurile plesuve ale muntilor, in compania unui tip care semana izbitor cu Captain Sparrow din filmul Piratii Caraibelor. Avea chiar ceva din umorul cinic al lui Sparrow. Dar si un pic din nostalgia vremurilor de demult, cand prin Petra nu bantuiau decat capre si camile. Cantecele lui, desi melodioase, aveau un iz destul de trist. Nici businessul nu mai mergea ca inainte. Iordania este o oaza de pace, dar tarile din jur sunt macinate de conflicte mai mult sau mai putin violente. Irakul si Siria sunt in mijlocul unor conflicte care au lasat in urma doar morminte si ruine, Egiptul este, de asemenea, macinat de conflicte interne, spre Mediterana, Rezistenta palestiniana continua sa lupte impotriva ocupatiei, iar Arabiei Saudite… multi ii proorocesc dezintegrarea si haosul social. Iordania continua sa fie o oaza de pace si de stabilitate, dar este prea mica… iar multi potentiali turisti sunt reticenti sa se aventureze in regiune. Asa ca numarul celor care beau un ceai sau al celor care cumpara vreun suvenir in varful Petrei este din ce in ce mai mic. Si e pacat.

Nu as vrea sa inchei fara a mentiona ca mai exista un tur care merita cu prisosinta sa-l faceti. Este drumul (da, trebuie sa urci din nou, e adevarat) spre High Place of Sacrifice. Aparent, aici a existat un altar unde sacerdotii nabataeni sacrificau animale zeilor. Azi nu mai tai capre aici, ci faci poze… Si ai la ce face, pentru ca este una dintre cele mai frumoase panorame ale Petrei. Este diferita de cea de la Manastire… acolo, ai o privire ca din elicopter a intregii regiuni, aici, esti fix in mijlocul orasului antic. Si desi inseamna ceva efort, merita, merita, merita. De altfel, nu te duce la Petra cu ideea ca este ca o plimbare in parc. La Petra trebuie sa depui ceva efort, sa te cocoti pe dealuri, sa transpiri un pic… si vei avea parte de una dintre experientele vietii…

Cum ajungi la Petra

Nu e chiar usor. Poarta principala de intrare in Iordania este la Amman, unde se afla principalul aeroport al tarii. La Amman opereaza si Taromul, care asigura singura cursa aeriana directa intre Romania si Iordania. Din Amman, poti sa inchiriezi o masina (recomandabil, tinand cont ca in Iordania se conduce chiar foarte civilizat) sau sa iei un autobuz pana in Wadi Musa, oraselul de langa Petra unde dorm toti turistii. Alternativ, daca te afli in Israel sau in Egipt, poti sa intri in Iordania prin sudul tarii. Din Egipt, poti sa iei un feribot de la Nuweiba pana la Aqaba si mai departe cu autobuzul la Wadi Musa, iar din Israel poti sa treci granita de la Eilat la Aqaba si mai departe cu autobuzul. Atat din Egipt, cat si din Israel se organizeaza excursii (unele dintre ele, de o zi), dar nu vezi mare lucru, cum spuneam, e recomandat sa dormi doua nopti in Wadi Musa si sa petreci cel putin o zi si jumatate in orasul antic.

Exista, de asemenea, excursii organizate din Romania – unele, doar in Iordania, altele, combinand Israelul, Palestina si Iordania. Din pacate, unele sunt excursii in care doar bifezi (am vazut chiar si niste excursii de-a dreptul ridicole, in care din Petra nu vezi decat Siqul si Tezaurul! In acest caz, fii convins ca nu ai vazut Petra si ca te duci absolut degeaba).

Viza de Iordania

Viza iordaniana se acorda la aeroport. Daca esti parte a unui grup de minimum patru oameni si ai cumparat servicii de la o agentie de turism iordaniana (chiar daca vii printr-o agentie de turism romaneasca, aceasta a cumparat serviciile locale de la o agentie de turism iordaniana, deci esti eligibil), nu platesti viza. Daca intri in Iordania prin Aqaba (care are statut de zona tax-free), nu trebuie sa platesti viza, dar e obligatoriu sa iesi din tara tot via Aqaba (pe cale aeriana, maritima sau rutiera). Daca vii din Israel intr-o excursie de o zi, trebuie insa sa platesti viza si am impresia ca si intrarea la Petra e mai scumpa (agentiile de turism israeliene fac, din acest motiv, sa ramana cat mai putini dolari in Iordania – aduc pana si apa din Israel, sa nu cheltuiesti nimic la Petra, in afara biletului de intrare).

Cand sa mergi la Petra

Nu am fost, dar cred ca vara este ucigator de cald. Recomandabil, primavara (aprilie – mai) si toamna (octombrie – noiembrie). Cum ziceam, am fost de trei ori – prima oara, la mijloc de octombrie, cand a fost cald (de pantaloni scurti si tricou) si bine, a doua oara, in jur de 1 mai, din nou, cam la fel, si a treia oara, in jur de 1 martie – dimineata era racoare bine (adica de geaca de iarna), dar dupa ora 11:00 trebuia sa treci la tricou sau, eventual, cu geaca pe tine, in caz ca esti friguros). Am avut soare cam tot timpul.

Bani

Moneda nationala a Iordaniei este dinarul. Exista numeroase case de schimb valutar, dar si ATM-uri de unde poti sa scoti bani in valuta locala. Vanzatorii de suvenire pot accepta dolari sau euro, dar la rate nefavorabile, iar shekelii nu sunt, probabil, acceptati decat cu mare greutate.

Imagini Petra

Intrarea in Siq

Care cam asa arata… e un spectacol al naturii

In principiu, calestile sunt doar pentru cei care au probleme sa mearga pe jos

Si imediat dupa curba asta …

… apare incredibilul Tezaur sculptat in stanca !

Wow !

In Petra, exista sute si sute de morminte

Stanca – este un spectacol multi-color

Alte monumente la fel de spectaculoase ca Tezaurul si Manastirea, dar mai putin promovate

Superb…

Aici era orasul… mii si mii de locuitori avea Petra

Urme bizantine

Cel mai de lux restaurant din Petra 🙂

Muzeul din Petra… ca exponate nu e cine stie ce

Dar roca este incredibila

Suc de lamaie, portocale sau rodii ? Sau un mix ?

Drumul spre Manastire

Nu e foarte usor

Dar merita fiecare bob de transpiratie !

Jack Sparrow, beduinul din varf de munte

Spre High Place of Sacrifice

Care arata cam asa

Panorama Petrei