Distribuie articolul:

Bahrain – Moschee Manama

Asta-primavara, am ajuns in Dubai la invitatia Dubai Tourism, biroul de promovare turistica a Dubaiului. Programul era dinainte alcatuit si au fost trei zile pline, dar am decis sa mai raman cateva zile prin zona – pentru a ma vedea si cu numerosii prieteni pe care ii am in Dubai, dar si sa mai vad cate ceva prin zona. Si am aruncat un ochi pe harta. Evident, Omanul este o bijuterie de tara, dar mai fusesem de doua ori, voiam sa ajung undeva pentru prima oara. Mi-as fi dorit sa ma duc in Yemen, tarisoara asta este de mult pe lista A, dar cum sauditii continua s-o bombardeze pentru a face praf si pulbere cea mai saraca tara din Peninsula Araba, a trebuit ca vizita mea in Yemen sa o aman pentru o perioada pasnica. Arabia Saudita este ferm inchisa turismului (pana cand vor construi celebra zona turistica pe care o tot „coc”), asa ca au mai ramas Kuwait si Bahrain. M-am gandit un moment si am ales Bahrain. In ambele tari, se obtine visa-on-arrival, pe aeroport, dar parca Bahrainul mi se parea mai interesant. Asa ca am lasat Kuwaitul pentru alta data si am decis sa merg doua zile in Bahrain.

Cum ajung din Dubai in Bahrain? Pai, simplu – sunt vreo patru companii aeriene care zboara direct. Gulf Air si Emirates (companii de lux, scumpe), Fly Dubai (relativ ieftin, dar nu foarte) si vechii mei prieteni de la Air Arabia, cu care zburasem pe vremuri din Europa in India si Sri Lanka. Am aruncat un ochi pe niste site-uri de bilete de avion si, fara niciun dubiu, Air Arabia era cea mai buna optiune – un dus-intors costa sub 100 de dolari, in timp ce Fly Dubai batea pe la 150, iar Emirates si restul te cocosau cu vreo 200 de dolari. Bon, Air Arabia, atunci. Dar Air Arabia nu zbura din Dubai, ci din emiratul invecinat Sharjah. Era mai complicat cu mersul acolo, existau autobuze din Dubai, dar nu prindeam niciunul, pentru ca aveam zbor la 8 dimineata. O alta optiune era sa ma duc sa ma culc in Sharjah… Dar nu a fost cazul. Asa ca multumiri eterne Cristinei, care m-a luat de la hotel pe la 5 dimineata si m-a dus cu masina pana la aeroportul Sharjah, si lui Tudor care, la intoarcere, m-a asteptat la aeroport.

Dar ce este asa interesant Bahrain? Dupa ce am citit cate ceva, mi-am dat seama ca acest mic stat-insula a fost foarte norocos. Si va zic direct de ce. Timp de secole, Bahrainul a trait din comert (se afla foarte strategic plasat intre antica Persie, actualul Iran si Peninsula Araba), dar mai ales din pescuitul de perle (prin secolele XIX – inceput de secol XX, aproape 20% din populatie era implicata direct in periculosul job de a pescui perle si cam toata insula traia de pe urma acestei „productii”). Dar, in 1932, un dezastru s-a abatut asupra micului Bahrain. Japonezii au produs primele perle in conditii de crescatorie de perle – insereaza o bucata de nisip sau o bucatica de perla, sau, mai recent, plastic, in „gura” scoicii, care scoate, cateva saptamani sau luni mai tarziu, o perla minunata. Peste noapte, pretul halucinant pana atunci al perlelor s-a prabusit din cauza supraofertei, asa ca Bahrainul parea sa intre intr-o perioada sumbra a istoriei sale. Dar inginerii britanici au dat lovitura – in acelasi an, gaseau petrol. Erau primele sonde din Golful Persic, iar Bahrainul devenea primul producator arab de petrol (sauditii au dat de petrol candva, dupa razboi, la fel ca restul tarilor din Golf). Fostii pescari de perle deveneau petrolisti, iar banii curgeau. Dar Bahrainul nu a fost numai prima tara din Golf care sa produca petrol, ci si prima in care petrolul sa se termine. Era anul de gratie 1975. Din nou, Bahrainul parea sa intre intr-o perioada de saracie. Dar, din nou, s-a intamplat ceva. In acel an, Libanul, pana atunci capitala financiara a lumii arabe, intra intr-o perioada de razboi civil care a ravasit intreaga tara timp de 15 ani. Atunci, conducerea Bahrainului le-a facut bancilor din Beirut o oferta care nu putea fi refuzata. Bancile din Beirut s-au mutat in Manama.

De atunci, Bahrainul este un centru financiar al lumii arabe, mai precis, al investment banking. De asemenea, Bahrainul continua sa proceseze petrolul (evident, exista facilitati supermoderne din perioada exploatarii petrolului) si, in plus, este unul dintre marii producatori de aluminiu (cand s-a terminat petrolul, bahrainezii au hotarat ca, pe langa bancheri, sa devina si metalurgisti de aluminiu). In plus, si-au dezvoltat turismul. Oamenii au facut o analiza a ce pot si a ce nu pot face si au decis ca nu au nicio sansa sa intre in competitie cu Dubaiul, care baga miliarde in turism, sau cu Iranul, care este o tara fabuloasa. Au zis sa joace „regional”, devenind locul de distractie al sauditilor. Asa ca, in fiecare joi seara (cand incepe weekendul), lungul pod care leaga micuta insula de Arabia Saudita este luata cu asalt de zeci de mii de sauditi care vin in Bahrain sa gaseasca ce duc lipsa in feudalul si retrogradul lor regat – bautura, discoteci si sex. Iar Bahrainul le pune pe toate la dispozitie pentru niste bani pe care sauditii ii cheltuiesc fara prea mari regrete.

Spre deosebire de tarile din jur, mai precis, din Peninsula Arabica, Bahrainul chiar are istorie. Insula este mentionata drept insula Dilmun in documentele asiriene si babiloniene, un adevarat paradis verde, o insula roditoare si bogata prin care se desfasura comertul intre Mesopotamia si India. Bahrainul aparea si in documente ale faraonilor, si in ale marilor dinastii persane, era un punct important. Ulterior, Bahrainul a intrat sub protectia Persiei si, inclusiv in ziua de azi, pentru majoritatea populatiei, ora exacta se da de la Teheran (oficial, 70% din populatia bahraineza este musulmana, dar, tot oficial, nu se recunoaste cati sunt siiti si cati suniti. Neoficial, siitii reprezinta imensa majoritate a unei tari aflate sub conducerea absolutista a unei dinastii sunite). Bahrainul se mandreste cu faptul ca este prima regiune care s-a convertit la Islam. In Manama, este pastrata cu sfintenie o scrisoare adresata de insusi profetul Mohamed catre „regele” Bahrainului (era, de fapt, un guvernator persan), cerandu-i sa se converteasca. Acesta, pentru un motiv care imi scapa, s-a iluminat deodata si a decis sa se converteasca si el, si o buna parte din poporul lui. Dar, pe langa musulmani, a ramas si o populatie zoroastriana (care a disparut), crestina (Bahrainul a fost un centru de seama al crestinilor nestorieni, dar astazi majoritatea crestinilor locali sunt ortodocsi, tinand de Patriarhia Antiohiei) si cativa evrei (mai exista circa 50 de evrei – cetateni bahrainezi).

Bahrainul a fost apoi ocupat de portughezi (n-au reusit sa-I catolicizeze), care au incercat sa-si creeze niste colonii in zona, pentru a controla drumul spre Indii – fix ce aveau sa faca englezii, vreo doua secole mai tarziu, dar nu au fost prea plini de succes. Au fost indepartati de omanezi (in est) si de persi (in Bahrain). Odata ce a devenit parte a Persiei, imensa majoritate a populatiei a trecut la credinta shia.

In 1783, un clan arab alungat de otomani din actualul Irak (pentru ca se ocupau cu foarte putin apreciatul obicei al jefuirii caravanelor) a ocupat desertul de-a lungul Golfului Persic, iar familia Al-Khalifa a preluat puterea, transformand Bahrainul intr-un emirat. Cateva decenii mai tarziu, in urma unor ciocniri si, apoi, a unor tratate, Bahrainul a devenit, ca si Qatarul, viitoarele Emirate Arabe Unite si Omanul, protectorate britanice, tot englezii fiind cei care au descoperit petrol pe insula. In 1971, Bahrainul s-a declarat independent, iar in 2002, emirul a decis ca titlul de „rege” suna mult mai bine, asa ca Bahrainul a devenit regat. In 2011, in perioada revolutiilor numite „Primavara araba”, populatia siita a Bahrainului s-a ridicat impotriva absolutismului monarhiei feudale sunite, dar revolutia a fost inabusita in sange de mercenari pakistanezi adusi de regele Bahrainului si de trupele Arabiei Saudite. Peste o suta de oameni au fost ucisi, cateva sute raniti si mii aruncati in temnite. Regimul de esenta feudala al Bahrainului a triumfat sub mitralierele saudite.

Si un alt lucru care merita evidentiat – spre deosebire de alte tari din Golf, in Bahrain chiar traiesc multi bahrainezi – circa 44% din populatia insulei sunt localnici (spre deosebire de 11% in Emiratele Arabe, 12% in Qatar), asa ca, spre deosebire de tarile superbogate ale Golfului Persic, vei descoperi ca multi bahrainezi lucreaza efectiv, iar multi (toti, shia) se plang de somaj si de lipsa de locuri de munca (in zilele cand am fost in Bahrain, am citit intr-un ziar ca nu stiu ce ministru al muncii parca isi lua angajamentul sa „faca totul” pentru a reduce somajul intre bahrainezi).

Cum ziceam, am parasit hotelul pe la 5 dimineata, am driblat astfel ambuteiajele enorme de la orele de varf din Dubai, am patruns in forta in emiratul Sharjah si imediat am ajuns la aeroport. Aici, check in, un pic de haos la imbarcare si, in fine, m-am instalat la bordul Air Arabia. A urmat un zbor scurt, de o ora, timp in care, in mod surprinzator, am ocolit Qatarul cam pe departe (cateva luni mai tarziu, aveam sa ma lamuresc de ce), si am aterizat pe aeroportul din Bahrain. In aterizare, am luat pulsul… Bahrain nu era nici pe departe un Dubai, mai degraba, arata ca o tara sau un oras, cum vreti sa-i spuneti, din Orientul Apropiat, e drept, parea un pic mai spalat, dar nu senzational. Nu vedeam niciun zgarie-nori care strapung cerul prin Dubai, Abu Dhabi sau alte colturi din Golful Persic. Dar aveam sa ma conving ca si Bahrainul avea si el locurile lui supermoderne.

Intrarea in tara s-a desfasurat rapid. Am ajuns la granita, am dat pasaportul, mi-a cerut 5 dinari bahrainezi (11,40 euro) pentru o viza de doua saptamani, aveam doar hartii de 20 proaspat scoase din bancomat si cum vamesul nu avea rest, am platit cu cardul. Card de debit pe lei Visa Electron. In 5 minute, eram deja in aeroport, unde ma astepta soferul de la hotel.

Aveam sa petrec doua nopti la Monroe Hotel (107 euro pentru doua nopti cu mic dejun inclus). In banii astia, eram luat de la aeroport si dus la plecare. Excelent, nu mai trebuia sa vanez vreun taxi. Si, intr-adevar, ma astepta un filipinez sfios care m-a dus rapid pana la hotel. Pe drum, am sesizat cladiri nu prea inalte, un aer de Middle East (mai gasesti si prin suburbiile oraselor de provincie romanesti) si, fix cum am ajuns in centru, au aparut blocurile inalte si vilele de soi. Hotel Monroe era ditamai blocul de vreo 10 – 12 etaje, intr-o zona plina de hoteluri de inaltimi similare. Ce le-or trebui atatea locuri de cazare? Aveam sa ma lamuresc ca in weekend erau pline-ochi cu sauditi.

Sentimentul de bun-venit l-am simtit de cum am intrat in hotel. Am primit urgent un suc si niste ceai, iar receptionerul m-a informat ca am primit si un upgrade, pe loc, la o camera superioara (era pe undeva pe la etajele de sus), ca pot sa iau camera in primire imediat (era 9 si jumatate dimineata) si ca, daca ma grabesc, mai prind si micul dejun, desi nu fusesem cazat in noaptea precedenta. Wow, jos palaria!

Am ales hotelul ca parea sa fie destul de aproape de centru (ma rog, ce o insemna centru intr-un oras labartat ca Manama) si de doua dintre principalele obiective turistice ale orasului si ale tarii – Bahrain National Museum si Marea Moschee Al Fateh. Asa ca am decis sa imi incep explorarea Bahrainului cu principalul obiectiv turistic islamic din oras – Marea Moschee.

Am iesit pe un bulevard larg, aducandu-mi aminte de Corniche-le din Doha sau Abu Dhabi de-a lungul marii, dar fara traficul de pe acestea si, incet, incet, pe o sosea prafuita si destul de pustie, am ajuns la moschee. In mod evident, moscheea este mare rau (poate adaposti pana la 7.000 de credinciosi), este una dintre cele mai mari moschei din lume (nu se compara cu cele din Mecca si din Medina, care pot adaposti pana la patru milioane si, respectiv, un milion de credinciosi, simultan!), dar e mare. Si intr-o dimineata de miercuri, chiar pustie. Oricum, straluceste, multa marmura, niste cladiri faine prin jur (am inteles ca una este Biblioteca Nationala, din care ieseau in fuga zeci de scolari) si, mai ales, cu o receptie foarte prietenoasa.

Nu poti intra in moschee asa, de capul tau, exceptand cazul in care esti credincios si ai venit sa te rogi. Daca esti turist, primesti de urgenta un ghid care sa-ti explice ce si cum. In acelasi timp cu mine, a aparut o familie de englezi (mama, tata si doi copii), asa ca toti cinci am fost predati unei ghide imbracate dupa cea mai stricta moda islamica – negru din cap pana in picioare, val pe fata (i se vedeau doar ochii) pana si manusi negre. Femeia insa vorbea o engleza ca de Oxford (ii umilea la limba engleza chiar si pe englezii din grup), avea niste expresii luate direct din cele mai elevate carti de engleza si, in ciuda faptului ca arata ca o fantoma, era extrem de empatica. Ciudat, nu-i asa? Ne-a plimbat prin imensa sala a moscheii, ne-a explicat pe indelete despre Islam, despre Mohamed, despre fuga acestuia, despre expansiunea globala, despre cele cinci ore de rugaciune, despre cele cinci obligatii (marturisirea de credinta, cele cinci rugaciuni pe zi, Ramadanul, Zakatul – cedarea a 2,5% din economiile facute sau 10% din productia agricola pentru saraci si, in fine, hajj-ul, pelerinajul la Mecca), despre arhitectura islamica etc., etc. Desi suntem intr-o tara ceva mai liberala, mi se pare totusi ciudat ca ditamai moscheea (e drept, situata intr-o zona nu tocmai locuita) este goala, noi, cei cinci turisti fiind mai multi decat credinciosii. Suntem asigurati ca moscheea e plina vinerea. Hmmm… oare o fi goala pentru ca e sunita? Oricum, sa mentionez ca moscheea a fost ridicata in 1987, iar numele este cel al fondatorului dinastiei atotstapanitoare din Bahrain (pe toate strazile, vedeam pozele a trei tipi, probabil ca unul era regele, dar ceilalti doi nu m-am prins cine sunt si ce hram poarta).

La finalul turului (apropo, fiind in pantaloni scurti, am primit si eu o jalabia eleganta), am primit o serie intreaga de carti despre islam, despre rolul lui Isus in islam, despre legaturile intre crestinism si islam (ortodoxia este cea mai asemanatoare religie crestina cu islamul) si asa mai departe. Se apropia ora pranzului, se facea cald si mai aveam multe de vazut prin Bahrain. Dar despre ce aveam sa aflu si sa vad prin Bahrain, in povestea de maine.