Distribuie articolul:

El Nido

Auzisem de El Nido de mai bine de un deceniu ca fiind ultimul paradis „necunoscut” al Asiei. Intre timp, a fost cunoscut, dar continua sa nu fie vizitat de milioane de turisti cum este cazul cu Thailanda, bunaoara, si dintr-un motiv foarte simplu. Este relativ greu de ajuns. Sa mergi in El Nido, nu aterizezi pe un aeroport international pe care opereaza toata companiile lumii (sau, cel putin, ale Asiei), ci mai intai zbori in Filipine (Manila sau Cebu sunt cele doua mari aeroporturi internationale), apoi mai iei un zbor intern pana la Puerto Princesa si de acolo un microbuz sau autobuz care face cinci-sase ore (daca e shuttle turistic) si opt-zece ore (daca e autobuz local). Exista si in El Nido un aeroport, dar este detinut de o companie aeriana numita Air Swift, care este unica de pe aici care opereaza – in consecinta, preturile sunt extrem de mari (o Manila – Puerto Princesa prinzi si la 300 – 400 peso, adica 5 – 6 euro one-way cu Cebu Pacific, Philippine Airlines sau Air Asia). Deci, doar sufletele determinate pot ajunge aici si doar pentru o perioada mai lunga – din cauza accesului greoi, nu este o destinatie de city break sau de weekend la mare. Si adevarul este ca ar fi o blasfemie sa ajungi in El Nido si sa nu stai cel putin patru-cinci zile (eu am stat cinci zile intregi, desi cred ca sapte zile ar fi fost mai bine) si poate o idee mai buna ar fi fost sa continui spre Coron si nu sa ma intorc la Puerto Princesa. Dar despre asta, in alt articol :).

Am plecat de la Puerto Princesa cu un shuttle care urma sa ne lase direct la usa hotelului din El Nido. Shuttle-urile costa 600 peso (10 euro), exista si autobuz local si nu este infinit mai ieftin, costa in jur de 400 peso (circa 7 euro). Asa ca pentru 15 lei mai mult am preferat sa fiu luat de la pensiunea din Puerto Princesa, pana la usa pensiunii din El Nido. Drumul a durat cam sase ore printr-un peisaj tipic filipinez – campuri cu orezarii, dealuri frumoase, din cand in cand, cate o geana de mare verde, peisaje de basm, multe flori si soferi nebuni pe sosele (se conduce ca in Romania, doar ca exista numeroase vehicule facute de vreun fierar in spatele casei, la care le-a pus un motor istoric). Am oprit undeva pentru masa la un restaurant musulman (deci, nu alcool, nu porc, dar pe caldura nimeni nu le-a dus lipsa) si am ajuns dupa lasarea noptii in fata lui Novie’s Tourist Inn, pensiunea aleasa din El Nido.

Odata ajuns la hotel, am descoperit ca, de fapt, zona El Nido se compune din doua localitati (foste sate) care par sa evolueze in mod diferit. El Nido, El Nido este o budget destination. Desi au mai aparut cateva hoteluri mai faine, aici este si va fi zona backpackerilor care vor sa plateasca cat mai putin – hosteluri, restaurante ieftine, bazaruri si asa mai departe. La cativa kilometri, gasesti satul Corong Corong. Ca si El Nido, are si el iesire la plaja, dar peisajul nu este la fel de spectaculos, insa aici e o evolutie clara spre un El Nido daca nu de lux, cel putin pentru turistul mediu – am vazut hoteluri faine, restaurante de calitate (chiar am mancat intr-unul vis-à-vis de Novie’s Inn, unde nu se intra decat descult), baruri faine cu program muzical pe plaja si chiar se construiau niste alei pietonale care dadeau spre plaja cu restaurante, magazine si spa-uri ceva mai scumpe si de calitate. Probabil, in cativa ani, Corong Corong va deveni crema regiunii, lasandu-i lui El Nido coroana de destinatie ieftina. Din punctul de vedere al peisajelor, El Nido este net superior (de aceea, turismul a inceput, de fapt, aici), satul fiind dominat de niste dealuri abrupte si spectaculoase si cu cateva insule cu dealuri inalte fix in fata lui. Dar, de fapt, frumusetea zonei o gasesti in afara localitatilor, in arhipelagul de insule si insulite din larg, unde nu se poate ajunge decat cu ambarcatiuni.

Vizitarea insulelor, asa-numitul Island Hopping care imi place tare mult, a fost organizat intr-un mod clar si logic. Exista patru tururi de o zi cu nume putin cam seci – circuitele A, B, C si D –, care te duc in diverse destinatii. Desi voiam sa le fac pe toate, nu am avut parte decat de A si B, pentru ca nu erau destui musterii pentru C si D. O zi pe insule costa intre 1.200 si 1.400 peso (20 – 23 de euro), in functie de circuit, iar in banii astia intra transportul de la hotel pana la debarcader, transportul cu barca, masa de pranz, apa si alte sucuri, uneori, si masti de snorkeling. Se poate negocia ici si colo vreo reducere de 50 – 100 peso (adica, pana intr-un euro), dar cu greu. Toate agentiile si hotelurile din zona iti pot oferi aceste tururi fara nicio problema si toate cam la aceleasi preturi. Dar despre experienta mea pe circuite, in episoadele urmatoare, pana atunci sa va povestesc cate ceva despre El Nido si Corong Corong.

Cum v-am spus, am stat in Corong Corong la pensiunea Novie’s Tourist Inn. Am nimerit in Corong Corong din intamplare, am rezervat cam tarzior (adica, prin septembrie) hotelul si, desi cautasem in El Nido propriu-zis, nu am mai gasit nimic. Era sezonul de mare varf, fix dupa Anul Nou. Hotel foarte fain – numeroase bungalowuri de lemn pe o sa de deal, multa vegetatie, flori, un loc cum imi place mie, o singura problema – nu exista apa calda. Se mai construiau niste cladiri mai sus, pe deal, probabil intr-un an, doi, se va baga si apa calda, dar cel putin pana asta-iarna, nu exista apa calda. In fine, era cald, apa rece nu era chiar rece, dar cam asta a fost singurul inconvenient. In rest, pe o raza de 100 de metri aveai de toate – magazine, restaurante, saloane de masaj, plaja, mare, baruri, concerte noaptea.

El Nido este insa statiunea de litoral tipica pentru backpackeri – restaurante, agentii de turism, magazine cu tot soiul de suvenire sau lucruri folositoare. Se vede insa cu ochiul liber ca este un boom town. E drept, strazile sunt cat de cat organizate (in paralel cu plaja), dar fiecare a construit cand si cum a vrut. Si se vad atat cladirile vechi, cat si cele mai noi, mai mandre si impunatoare. Seara, nu mi s-a parut insa un loc prea animat, de altfel nici n-am vazut vreun club, vreo discoteca, mai degraba erau concerte pe plaja din Corong Corong. Daca vrei sa gasesti o statiune cu mult bumtzi, bumtzi, nu El Nido este locul… eventual Boracay, daca vrei sa mergi in Filipine. Ma rog, nu pot spune ca El Nido este adormit complet, mai exista baruri ici si colo cu un pic de muzica si o croaziera numita Party Boat, dar nu am vazut-o personal.

In schimb, ce mi-a placut tare mult in El Nido propriu-zis a fost noua Canopy Walk sau El Nido Ferrata. Tocmai deschisesera de cateva luni si, desi totul era organizat perfect, antreprenorii nu ajunsesera la un nume stabil – am vazut bannere cu Canopy Walk, prin alte parti Ferrata Nature sau Ferrata Taraw (Taraw sunt dealurile superbe care flancheaza El Nido). Nu a fost extrem de usor sa gasesc „intrarea”, era semnalizata doar de doua steaguri pe care le vazusem din intamplare din tuk-tuk (soferul nu stia locul), si dupa ce am facut niste pasi dupa un gard, am ajuns la casa de bilete. Pretul, 500 peso (8 euro). Am platit si imediat a aparut un tanar filipinez care imi va fi ghid, fotograf personal si omul care se asigura ca nu voi cadea in prapastie. Am primit casca, ham sa ma leg, in caz de nevoie, si am luat-o la pas. Mai intai, peste niste iazuri, si am inceput sa urcam. Fiecare grup are un astfel de ghid, dar cum grupul meu era format doar din mine, am avut un ghid personal. M-am catarat pe un deal relativ abrupt, apoi a urmat partea amenajata – scari care ma urca pe stanci sau care se strecurau printre tot soiul de zone abrupte. Am ajuns si la un pod suspendat nu tocmai stabil. Aici, ne-am legat cu hamuri, desi nu era realmente nevoie, dar facea parte din suspans. Din nou urcus, strecurat printre stanci, si, intr-un final, am ajuns pe o platforma cu o priveliste excelenta – la picioarele mele se afla El Nido, cu sute de acoperisuri de tabla, dar si superba panorama a marii si a insulelor adiacente. Sincer, greu am fost urnit din loc. Panorama aceea era mult prea frumoasa (vedeti pozele de mai jos pentru confirmare).

A doua chestie faina pe care am facut-o langa El Nido a fost sa gasesc un baiat cu o barca sa ma transporte pe o plaja cat mai pustie, pe una dintre insulele de langa El Nido. Vazusem in zilele precedente, cand facusem tururile standard, o mica bucata de nisip alb sub un deal care, practic, rasarea din mare, numita Paradise Beach. Aici dormisera o noapte niste italieni, intr-o coliba ca a lui Robinson Crusoe (fara curent, gaz, internet sau altceva) pe care ii saltasem in viteza. Voiam sa stau aici barem cateva ore. M-am plimbat pe plaja, am vorbit cu unul, cu altul, am gasit un barcagiu chior de somn care, pana la urma, s-a urnit sa ma duca dincolo de canal pe una dintre insule. Se putea ajunge si cu caiacul, dar intre insule era un curent destul de puternic, asa ca am renuntat la idee.

Pe Paradise Beach, mai erau trei suflete – doi turisti si un filipinez despre care imi era neclar ce facea acolo. De fapt, nu aceea era plaja cu coliba de inchiriat, dar nu conta, am gasit ce cautam. A plecat si cuplul de acolo si am ramas stapan peste plaja, stapan peste micii crabi care sapau cu harnicie gropi acoperite repede de apa marii, o mare calda, calda, un peisaj plin de insule impadurite si cu dealuri abrupte. Daca asa o arata Paradisul, pai atunci chiar ca e paradis…

Am plecat de pe Paradise Beach undeva aproape de caderea noptii. Parca as mai fi ramas, dar a doua zi dimineata aveam shuttle spre aeroportul Puerto Princesa, de unde trebuia sa iau avionul spre Manila si apoi, mai departe, spre Bangkok via Kuala Lumpur. Erau ultimele momente pe o plaja si au fost incantatoare. De fapt, a doua zi dimineata, inainte de a veni shuttle-ul, nu m-am abtinut si am dat o fuga pe plaja din Corong Corong sa ma bag cu picioarele in apa calda a marii… pentru a aduce un pic din nisipul alb si fin si la Manila…