De cand am blogul acesta si am intrat in interactiune reala sau virtuala cu, probabil, mii si mii de oameni, am tot vazut numeroase plangeri – ba ca s-a imbolnavit pe drum si si-a pierdut vacanta neprimind nimic inapoi, ba ca a dat faliment o agentie de turism si a pierdut banii, ba ca i-au intarziat bagajele in nu stiu ce destinatie, ba ca s-a anulat nu stiu ce cursa si nu a fost cazat, a dormit pe culoarele aeroportului (sau, cum ii place presei sa scrie, „blocati in aeroport”, de parca niste comandouri inarmate pana in dinti nu le-au dat voie sa iasa din aeroport), ba ca una, ba ca alta. Dar, oameni buni, daca vreti sa nu va doara capul, sa fiti siguri ca nu pierdeti bani in caz ca apar probleme sau, Doamne, fereste!, daca aveti parte de un accident, ASIGURATI-VA. Nu costa mult, dar va poate scapa de multe cheltuieli mari. Asa ca m-am gandit sa scriu cum se pot acoperi riscurile de orice fel, cand aveti de gand sa calatoriti undeva.
In primul rand, asigurarile medicale. Nu se stie niciodata… da vreun biciclist beat peste voi, calcati stramb si va rupeti piciorul, orice se poate intampla. Pentru cateva zeci de lei, nu merita sa platiti mai apoi zeci de mii de dolari. Trebuie insa sa fiti atenti la asigurare – ce acopera si ce nu acopera. In caz ca doriti sa aveti si alte experiente decat sa mergeti pe strada, verificati cu compania de asigurare daca activitatile pe care aveti de gand sa le faceti sunt acoperite – mers cu Segway-ul, parasutism, scufundari, schi, urcatul pe munti etc. Exista alternative cand platiti pentru o astfel de experienta la o agentie locala, activitatea respectiva sa fie asigurata in costul biletului, dar asta se intampla destul de rar in tarile in curs de dezvoltare, sunt obisnuite in tari dezvoltate.
In plus, trebuie sa tineti cont ca in anumite tari, interventiile medicale sunt aberant de scumpe, mai ales in SUA si in Canada. O fractura obisnuita va poate costa zeci de mii de dolari si, atentie, asigurarile medicale de calatorie au si ele limitele lor banesti. Iar in cazul asigurarilor medicale de calatorie standard din Romania, rar limita de acoperire sare de 30.000 de euro. Daca vreti sa fiti siguri-siguri, va puteti uita la o asigurare din strainatate. O astfel de firma se numeste World Nomads pe care am vazut-o recomandata de multi calatori si bloggeri straini. Ma intrebati cat costa… se poate simula pe site. Eu am facut o simulare pentru doua saptamani in Thailanda, Cambogia, Vietnam, Laos si mi-a iesit o prima de asigurare de 50 de euro. Si asigurarea este o asigurare completa de calatorie, nu e vorba doar de interventii medicale, iar suma asigurata este de pana la 3,5 milioane dolari ! De asemenea, cunosc pe cineva, o doamna din Romania, care a avut un accident urat cu ATV-ul in Cambogia si a trebuit sa fie evacuata cu avionul in Thailanda, unde i s-au pus tije. Mai intai a fost transportata la Royal Angkor International Hospital din Siem Reap unde nu aveau facilitatile necesare, asa ca a fost transportata de urgenta cu un avion special care a aterizat la Bangkok Hospital Medical Center unde a fost operata si astazi poate calatori normal si fara probleme. Costul total al interventiei a fost de 37.000 dolari (inclusiv repatrierea in conditii speciale spre Romania), iar asigurarea facuta la Manulife Financial a costat 180 dolari (29 zile, acoperind Thailanda, Cambogia, Laos si Vietnam)… Ori plateai cam cat o garsoniera in Bucuresti ori ramaneai nenorocit pe viata…
De asemenea, atentie, asigurarile medicale, in general, acopera probleme de la o boala pe care nu o aveai inainte de a calatori – in cele mai multe cazuri, acopera accidente (accidentul vascular cerebral nu este accident!). Prin urmare, daca ai o boala depistata inainte de a pleca in calatorie, aceasta nu este acoperita. Pe de alta parte, anumite asigurari te acopera si daca are loc o inrautatire a unei boli preexistente – cum ar fi daca iti perforeaza ulcerul sau ceva similar. Daca te stii cu anumite probleme, verifica daca asigurarea acopera si inrautatirea bolii deja existente.
Asigurarile medicale de calatorie sunt un produs de baza si e oferit de toate companiile din Romania care se ocupa de asigurari.
Pentru ca, atunci cand calatoresti, e posibil sa ai nevoie de o asigurare de calatorie completa, nu doar medicala. Adica, sa-ti asiguri si bagajele pentru cazurile in care acestea se pierd sau intarzie, ti se anuleaza zborul din nu stiu ce motive, pierzi conexiunea din cauza intarzierii cursei precedente sau da faliment compania aeriana. Exista astfel de asigurari de calatorie si in Romania, cam toate companiile de asigurari ofera o astfel de asigurare, trebuie insa sa cititi cu mare atentie ce si cum este acoperit! Si sa va ganditi daca este OK sau nu ce vi se acopera.
Asigurarea storno – in cazul in care cumperi un pachet de la o agentie turistica, lucru pe care il faci, evident, in avans, si intervine ceva incat sa nu mai poti pleca la data stabilita, asigurarea storno iti da inapoi banii platiti. Cauzele pot fi obiective – imbolnavirea grava a ta sau a unui membru apropiat de familie, moartea unui membru apropiat al familiei, si nu mai ai puterea psihica sa pleci sa te distrezi in Antalya, sau chiar ti-ai pierdut jobul, iar vacanta nu mai e o prioritate, ramanand fara o sursa de venit sigura. Orice companie de asigurari din Romania ofera asigurarea storno, iar unele agentii de turism le ofera gratuit in pachetele comercializate (de exemplu, Cocktail Holidays).
Asigurarea de faliment a agentiei de turism. Este un subiect sensibil pentru ca, in ultimul timp, nu a fost an in care sa nu dea faliment vreo agentie de turism, iar falimentul din aceasta toamna al Omnia Turism a pus capac, prin dimensiunea sa. Si, cum am spus si in alte articole, nimic si nimeni nu este garantat in lumea de azi (ca si in cea de ieri). S-au prabusit colosi de zeci de miliarde de dolari (vezi Lehman Brothers sau Enron), iar falimentul din toamna asta al companiei aeriene britanice Monarch a dus la cea mai mare repatriere din istoria Marii Britanii (exceptand operatiunea Dynamo de la Dunkirk, din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial). Nu exista companie, de orice fel, care sa fie 100% sigura, aici fiind incluse si agentiile de turism. Nu pot baga mana-n foc pentru nicio agentie de turism din lume, pentru nicio companie aeriana, pentru niciun hotel, pentru niciun operator de orice fel. Oricare se afla in riscul de a da faliment. Asa cum nu exista citadela inexpugnabila, nu exista companie care sa nu prezinte vreun risc, oricat de mic, de faliment.
Omnia Turism era, in cifre, megasolida. Era una dintre cele mai vechi agentii din Romania, operand din anii ’90, avand zeci de mii de clienti, repetand obsesiv aceleasi programe de ani buni si, pentru cei care pot citi o balanta, profitabila in fiecare an din ultimii zece (cu o mica exceptie, acum cativa ani, cand a fost un an cu pierderi de cateva mii de euro), fara o crestere a datoriilor fara precedent. Era „100% sigura” pentru multi. Si iata ca a picat. Si vreo 8.000 de oameni plang dupa bani. Si vor primi maximum 6 dolari, din sistemul de asigurare existent.
Dar ceea ce, probabil, nu a facut niciun pagubit Omnia Turism a fost o asigurare impotriva falimentului. Ei bine, exista asa ceva in Romania, este un produs de la asiguratorul german Gothaer, care asigura pachetele de pana la 2.500 de euro in caz de faliment al agentiei de turism. Produsul se numeste INSOTravel si gasiti mai multe aici. Si cred ca e o optiune buna pana cand va intra in vigoare mult-gadilatul si discutatul fond de garantare a pachetelor turistice.
Plateste pentru servicii cu cartea de credit. In principiu, daca furnizorul nu poate sa-ti livreze produsele sau serviciile comandate (inclusiv in caz de insolventa / faliment), te poti adresa bancii emitente sa-ti dea banii inapoi, aceasta asigurand livrarea bunurilor / serviciilor platite cu cartea de credit. Evident, este un process mai indelungat. In principiu, ar trebui sa notifici banca, in termen de 120 de zile, ca dai refuz la plata, dar, in principiu, dupa ce invoci si Protectia Consumatorului, este o sansa mare sa primesti banii inapoi. Din cate stiu, aceasta ar fi valabila si pentru platile cu cartea de debit, dar nu bag mana in foc. Merita insa incercat. In plus, anumite carti de credit iti ofera automat asigurare de calatorie, deci nu mai trebuie sa o achizitionezi – atentie, unele ofera asigurarea daca ti-ai cumparat biletul de avion sau pachetul de vacanta cu cardul, altele, automat. Informeaza-te!
Din nou, pleci la drum plin de entuziasm si de dorinta de a descoperi locuri frumoase si de a avea experiente de neuitat. Dar asta se poate transforma intr-un cosmar. Si de ce sa nu dai cativa bani in plus, sa nu te doara capul. Pentru ca, practic, orice plangere ca a pierdut cineva bani pe motiv de faliment, intarzieri, bagaje pierdute sau probleme de sanatate nu este fundamentata. In cazul celor care nu fac vreun contract de asigurare de accident, calatorie, faliment sau storno, este numai si numai decizia lor sa isi asume riscurile si apoi sa suporte consecintele. Mai ales, pe cele de natura materiala.
RUGAMINTE
Din prima zi in care am pus piciorul in alta tara (stiu si data – 1 septembrie 1991) nu am plecat fara o asigurare cel putin de accidente, daca nu de calatorie completa. Chiar si cand mergeam la Ruse sa mananc o ciorba si o friptura bulgaresti, mi-am facut asigurare. Dar Cel de Sus a avut grija si nu mi s-a intamplat nimic. Am facut zeci si sute de asigurari de calatorie (in ultimii ani, plecand aproape lunar, am facut asigurari anuale), dar niciodata nu a trebuit sa le folosesc, asa ca nu pot sa va relatez din experiente proprii cat de prompti au fost asiguratorii romani in caz de ceva.
Daca ati avut probleme asigurate prin alte parti si a trebuit sa recurgeti la companiile de asigurari, ne-ar ajuta, pe mine si pe cei care citesc acest blog, sa aflam povestea voastra… care companii de asigurare au fost de folos, ce probleme ati intampinat sau, dimpotriva, daca aveti pe cineva de laudat. Mai jos, la comentarii, va rog 😊.
Multumesc
Mulțumesc pentru articol, foarte util și deși îmi fac asigurare de călătorie tot am aflat lucruri noi. Ne-am făcut asigurare de călătorie pe 1 an de la Gothaer. Am avut nevoie să o folosim doar în Thailanda unde soțul meu a făcut o toxinfecție alimentară severă. Am stat jumătate de zi la o clinică din Ao Nang unde i s-au făcut analize, perfuzii, injecții, pastile. Costul a fost de aprox 2000 lei cu tot cu pastilele pt următoarele zile. La întoarcerea în țară am fost la asigurator cu actele cerute (scrisoare medicală etc) și am avut banii în cont în aprox 3 zile lucrătoare. Mi s-au părut f ok si asigurarea pe 1 an a fost 250 lei dacă îmi aduc bine aminte. Pt cine călătorește mai puțin e mai convenabil să îsi facă pt ficare vacanță în parte.
Exista vreo firma care iti da asigurare storno pentru o vacanta pe cont propriu? (necumparata prin agentie, adica transport si cazare)
Gothaer are asigurare storno pt călătorii pe cont propriu. Vezi la ei pe site. Cred că mai au și alții (Generali etc)
Mondial Assistance, mi-am făcut eu la ei astă vară pentru cazare luată de pe booking.com.