Ce trebuie să faci dacă te îmbolnăvești sau ai un accident în străinătate

Asigurare Calatorie

Cum am mai spus de ani buni, de când călătoresc eu, nu am avut nicio ieșire în străinătate, nici măcar până la Ruse, fără să îmi fac o asigurare de călătorie. Am folosit-o vreodată? Nu, niciodată, se pare că zeul călătoriilor mă iubește și nu numai că am parte de multe călătorii, dar nici n-am avut probleme de sănătate serioase. Așa, am mai avut o răceală, am mai tușit, un puseu de febră, m-am stricat la stomac, dar nimic cu adevărat serios. Asta nu înseamnă că nu voi continua să-mi fac asigurare de călătorie, indiferent dacă merg în Papua Noua Guinee sau la Nisipurile de Aur.

Motivul e simplu. În caz de Doamne ferește, costurile medicale sunt extrem de mari. Dacă te duci într-un stat dezvoltat, costurile medicale sunt ridicate pentru că oricum toate prețurile sunt mari, doctorii câștigă mult, iar aparatura este de ultim răcnet. Dacă te duci în țări sărace, în lumea a treia, sigur nu vrei să ajungi în vreun spital de stat care aduce cu un lagăr de concentrare, iar cele private și bune costă de rup – pentru că clienții lor sunt numai oameni cu bani. Așa că pentru prețul unei cafele în Piazza San Marco sau al unul Big Mac Menu în Londra, nici nu știu de ce nu mi-aș face asigurare de călătorie.

 

Bon, întrebarea este ce faci în caz de Doamne ferește. Te îmbolnăvești sau ai vreun accident. Nu știu cum e la alte asigurări, știu cum e în cazul asigurărilor Eurolife FFH, pe care le fac când plec în străinătate. Că am citit să știu în caz de… cum ziceam, Doamne ferește.

Prima recomandare: salvează în telefon numărul de urgență. Este +40 31 423 00 79.

A doua recomandare: trimite asigurarea ta și prietenilor ori rudelor cu care călătorești. Dacă vei călători singur/ă, trimite asigurarea cuiva acasă, să ai un backup uman, doar pe net.

 

În cazul în care ai niște probleme minore

Experimentezi probleme minore – supărătoare, dar pentru care totuși parcă nu te-ai duce la doctor – cum ar fi răceală, febră, probleme gastrice etc. Eurolife FFH a introdus telemedicina în pachet. Adică, te vezi cu un doctor din România prin apel video sau audio.

După ce telefonezi la + 40 31 423 00 79, apasă tasta 1. Vei intra în contact cu un doctor 24 de ore pe zi, 7 zile din 7. Mai întâi cu un doctor generalist, iar în cazul în care este nevoie de un doctor specialist, acesta te va îndruma spre un doctor specialist pentru un consult mai aprofundat.

 

În cazul în care trebuie să mergi la un doctor, policlinică, spital etc. Adică probleme serioase

Trebuie să ții cont că Eurolife FFH oferă așa-numita decontare directă. Adică ei te îndreaptă spre o unitate medicală din apropierea locului în care te afli și nu vei scoate niciun ban din buzunar. Eurolife se va deconta direct cu spitalul din străinătate. În plus, te vei duce la o unitate medicală recomandată, nu la oricine.

Telefonează la + 40 31 423 00 79 și apasă acum tasta 2. Ți se vor cere amănunte despre ce probleme ai, unde te afli și vei fi direcționat la cea mai apropiată unitate medicală. Tot cei de la call center îți pot aranja repatrierea, asistența în cazul în care trebuie să rămâi mai mult decât planificat, să îți trimită o rudă la tine etc.

Ce trebuie să comunici: numele, prenumele și CNP-ul, natura problemei medicale și, dacă le ai la îndemână (nu este obligatoriu), seria și numărul poliței asigurării. Dacă nu le ai la îndemână, te găsesc ei în baza de date.

 

În cazul în care ai avut un accident grav și te-ai trezit în spital sau în salvare

În cazul ăsta, evident, nu poți suna în prealabil la call center. Dar in momentul in care esti capabil, poti sa suni tu si sa anunti accidentul sau sa-i rogi pe cei de la spital sa o faca. Si in acest caz, va fi decontare directa, Eurolife FFH va plati direct spitalului fara ca tu sa avansezi niste bani in prealabil. Din nou, va trebui sa spui numele si CNP-ul si preferabil si seria si numarul politei de asigurare.

 

Eu sper să nu fie nevoie vreodată să dai telefon la numărul de mai sus, dar ține undeva sfaturile acestea. Sau să știi de unde să le accesezi în caz de nevoie.

Și dacă vrei să faci o asigurare de călătorie, poți să o închei ușor – completezi on-line toate datele, plătești cu cardul, chiar și dacă te afli deja în granița rutieră a României sau la poarta de îmbarcare a oricărui aeroport din România. În plus, nu uita să completezi codul IMPERATOR10 pentru o reducere de 10% a costului poliței.

Asigurarea se poate face aici ––> https://www.eurolife-asigurari.ro/asigurare-calatorie 

 

Sănătate și drumuri bune!

Categorii:
Diverse

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest