3.500 km de-a lungul Africii Sudice (ep. 1). Fascinația unei țări numite Namibia.

Welcome to Namibia

Din copilărie, mi-aduc aminte despre celebrele emisiuni de „politică externă” care erau difuzate din când în când la televizor. Mă rog, nu au fost tot timpul, au dispărut la un moment dat, când nu mai erau decât două ore de emisie pe zi, dar îmi aduc aminte că în atenția realizatorilor apar permanent o țară cu nume lung – „Africa de Sud-Vest” și o organizație condusă de un tip cu barbă care mai apărea pe la București să dea mâna cu Ceaușescu (și să primească vreun ajutor frățesc), care se numea SWAPO. Nu știu de ce, dar numele ăsta mi-a plăcut. SWAPO. Ulterior, aveam să aflu că e acronimul de la South West Africa People’s Organisation și se lupta cu ocupanții din Africa de Sud unde era un regim de apartheid (un regim similar cu cel din Israel). Pe tipul cu barbă îl chema Sam Nujoma și lupta pentru independența țării. Până la urmă, chiar a obținut-o și, când eram deja mai mare, mi-a intrat în vocabular un alt nume de țară – Namibia. A apărut în 1990, când, într-un final glorios, Africa de Sud a apartheidului a cedat și s-a retras, urmând ca în câțiva ani să abolească odiosul regim chiar la ea acasă. Nu a fost nicio surpriză, dar SWAPO a venit la putere (și e neîntrerupt la putere până în ziua de azi), iar bărbosul Sam Nujoma a ajuns la putere (nu, nu mai e la putere, dar trăiește bine mersi și continuă să aibă o influență asupra politicii locale (tipul are 89 de ani – e leat cu Iliescu). Namibia nu avea un nume propriu-zis, așa că acest nume a apărut atunci când SWAPO a decis să renunțe la numele colonial puțin cam sec, prin urmare, a preluat numele deșertului Namib.

Ani la rând, nu am mai auzit mare lucru despre Namibia. De fapt, nici nu s-a întâmplat mare lucru. A fost o tranziție pașnică, luptătorii de gherilă au lăsat jos armele, la fel și cei care îi alergau să-i omoare, pupat toți piața endependenți. Sam Nujoma a avut grijă să urmeze sfatul înțeleptului Samora Moises Machel, care îi spusese lui Mugabe: „Bă, Robert, ascultă ce-ți zic, ține-ți albii să nu plece, că la mine au plecat și e nasol rău”. Robert nu a ascultat, dar Sam, da. Așa că poate unul dintre motivele pentru care Namibia continuă să se dezvolte și este una dintre țările ceva mai răsărite ale Africii este faptul că Sam și urmașii săi și-au păstrat albii. 7% din populație este formată din albi (care, evident, dețin vreo 80% din bogăția națională), cam câți erau și la independență. Dar, tot evident, există presiunea pământului (cel arabil este extrem de limitat într-o țară deșertică precum Namibia, iar cel mai bun a fost, normal, înșfăcat de coloniștii albi)… una dintre problemele greu de rezolvat în Africa Australă.

Am descoperit ulterior Namibia când am citit cartea Roxanei Valea – „Prin praf și vise”. E povestea unei românce care a descoperit Namibia, s-a îndrăgostit de ea (nu numai de țară) și a decis să-și lase jobul din mult prea plicticoasa Elveție (întâmplător, am avut de schimbat niște mailuri când amândoi lucram la corporații) și să o ia overland spre Namibia – alături de doi englezi și un 4×4. Cartea e absolut fascinantă pentru cei pasionați de aventuri de călătorie, merită să o citiți. Dar Namibia era descrisă acolo ca un paradis pe Pământ și, de multe ori în carte, părea un soi de Fata Morgana. Atunci, am decis că e musai să ajung și eu cândva în Namibia. A fost și pentru mine o Fata Morgana, era să ajung de câteva ori, dar n-a fost să fie până când am decis cu Radu de la Extreme Travel, singura agenție românească specializată strict pe turism de aventură (urcat vârfuri montane, expediții prin locuri îndepărtate și greu de atins) să facem împreună o expediție în Namibia. Și dacă tot ajungem acolo, e păcat să nu traversăm și Botswana, pentru a găsi, probabil, cea mai spectaculoasă manifestare a naturii din tot sudul Africii – Cascada Victoria! Ne-am strâns nouă oameni și, îmbarcați în două mașini, am purces – cum apare și în titlu – 3.500 km de-a lungul Africii Sudice (mă rog, cei doi Radu care au șofat mașinile au condus ceva mai mult timp – s-au întors cu mașinile la Windhoek din Victoria Falls, așa că au sărit lejer de 4.000 de kilometri pe drumurile colbuite, de cele mai multe ori, ale Africii Australe.

Dar ce este așa special cu Namibia? După ce am citit cartea Roxanei Valea și am dat drumul la blog, m-am mai lovit de oameni care au mers în Namibia. Vă dați seama că aceia care ajung în Namibia sunt totuși cetățeni umblați, care au văzut multe la viața lor, dar toți se întorceau mesmerizați de acolo, susținând că indiscutabil Namibia este cea mai frumoasă țară din Africa sau chiar din lume. Urăsc astfel de clasificări (nu poți compara Italia cu Iranul sau Bali cu Tibet), dar pot să vă spun că am revenit și eu mesmerizat. Da, Namibia este pietroasă, este deșertică, este pe alocuri nisipoasă, dar peisajele sunt greu de explicat. Trebuie doar să alergi pe șoselele ei prăfuite, vrăjit de peisaj. Nu știu dacă mi-ar plăcea să locuiesc în deșert (probabil, nu), dar vizitând deșertul, ai parte de niște sentimente aparte. În plus, la fel ca în cazul Mongoliei, pământurile acelea infinite, drepte, imense, nelocuite, o mașină trecând din când în când și descoperind uneori struți, elefanți sau zebre pe care ți le închipui închise doar în rezervații naturale îți dau, așa, un sentiment de libertate unic.

Cum am ajuns în Namibia? Să începem mai întâi cu partea logistică. Pentru Namibia, îți trebuie viză. Și namibienii, spre deosebire de etiopieni, kenyeni sau djiboutieni, nu au descoperit secretele vizei luate pe internet, e musai să îți trimiți pașaportul la cea mai apropiată ambasadă (evident, nu există ambasadă a Namibiei în România, nici măcar vreun consulat onorific care să poate emite vize). Cea mai apropiată este la Viena, dar noi le-am trimis la Berlin, că acolo avea Radu o intrare. Trimis cu curierul, întors cu curierul, plătit într-un cont dat de cei de la ambasadă. Ai aici toate informațiile.

Odată văzuți cu viza în buzunar și cu pastile luate contra malariei (malaria nu e prezentă într-o bună parte din teritoriul Namibiei, mai precis, la sud de capitala Windhoek, dar dacă ajungi în nord, în zona parcului național Etosha, există un risc). Cum Malarone nu se vinde în România, l-am luat din aeroportul London – Heathrow (nu eu, ci Istvan, care e doctor și a dat declarație că e medic și că are nevoie). Dar sunt convins că dacă vii cu o rețetă din România și arăți biletul de avion, poți lua Malarone fără probleme de la vreun aeroport european.

Noi am zburat cu British Airways cu două escale (București – Londra, escală vreo 8 ore, timp în care m-am dus până în oraș să mă alătur marii manifestații anti-Brexit, apoi lungul drum intercontinental Londra – Johannesburg cu un uriaș Airbus 380 – dacă zburați cu A380-le lui British, încercați să vă luați loc la geam, aveți mai mult loc și un mic compartiment de bagaje fix sub cot. În plus, luați-va loc la etaj, nu la parterul avionului – la parter, configurația avionului este de 3 – 4 – 3, în timp ce sus e mai relaxată la 2 – 4 – 2. În final, după vreo patru-cinci ore petrecute în aeroportul Johannesburg, am făcut ultimul salt, tot cu British Airways, spre Windhoek). Dacă urâți zborurile lungi și tranzitele la fel de lungi, vedeți că există companii aeriene care fac zborul București – Windhoek „din două” – e vorba de KLM (via Amsterdam) și Qatar Airways (via Doha). KLM-ul face un stop în Luanda, Angola, unde „varsă” o parte din pasageri.

Aeroportul din Windhoek nu e vreo minunăție. Destul de eficient (am avut noroc că nu erau sosite mai multe avioane, că vameșii se mișcau foarte african), și am plecat direct spre locul de cazare. Fiind o excursie de aventură, urma să dormim toată vacanța prin campinguri sau pensiuni, așa că am început cu un mic antrenament – prima noapte, am dormit în niște corturi (deja ridicate, cu două paturi „adevărate”) la Urban Camp. Sud-africanii, dar și namibienii, când pleacă în vacanță, în general stau în campinguri. Există o adevărată cultură a campingurilor și a dormitului în natură (în special în cazul albilor). Așa că mai toate campingurile din sudul Africii (cel puțin, în Africa de Sud și în Namibia) sunt extrem de bine organizate, curate, cu toate serviciile bine puse la punct. La Urban Camp, era loc și pentru corturi proprii, dar în prima noapte, am dormit în corturile celor de la Camp… există și o mică piscină, și posibilitatea de a-ți spăla rufele, și curent electric lângă fiecare loc de campare, dușuri și toalete extrem de curate, tururi organizate de oraș, păsări colorate și câte și mai câte. A… și cină, inclusiv fripturi de vânat (cum ar fi oryx).

La doi pași de Urban Camp, se află un restaurant aproape legendar în Windhoek – Joe’s Beer House, faimos pentru mâncarea sa pe bază de vânat. Așa că după ce ne-am instalat în cort, am plecat, trei dintre noi (ceilalți au preferat să rămână în camp), la restaurantul aflat la fix 700 de metri. La prima vedere, Windhoek nu pare un loc prea safe – toate casele sunt îngrădite, au garduri înalte și sârmă ghimpată (rar am văzut însă garduri electrice, cum sunt în Johannesburg). La fel, orașul este făcut pentru mașini – rar am văzut pietoni, dar am parcurs cei 700 de metri fără probleme. Iar restaurantul chiar a meritat – am comandat o combinată din mai multe cărnuri de vânat – oryx, zebră, springbok, kudu – la grătar. Ca idee, toți trei, deci în unanimitate, am declarat oryx ca fiind cea mai bună, urmată de springbok. Restaurantul era haios, cu un Mini pe acoperiș. În meniu, am aflat povestea – doi portughezi și-au cumpărat un Mini în Africa de Sud, cu care voiau să călătorească prin Africa de la Maputo (Mozambic) până în Luanda (Angola), pentru a demonstra cât de puternic este micuțul Mini. Excursia lor a fost întreruptă de angolezi, care nu le-au dat viza, așa că, dezamăgiți, s-au retras spre Namibia… unde le-a plăcut Joe’s Beer House așa de mult, că au donat mașina… care continuă să fie cocoțată pe terasă… O poveste faină, care prefațează aventura… cum ziceam, 3.500 km de-a lungul Africii Sudice…

 

Notă

Am fost în Africa Sudică într-un tur din ciclul „Haideți cu Imperator în …”. Turul a fost organizat împreună cu Extreme Travel, singura agenție din România care este specializată pe turismul de aventură. Cu Extreme Travel, am în plan să organizez și alte aventuri, cel mai probabil în 2020, dar dacă doriți să mergeți pe urmele noastre prin Namibia, Botswana și pe la Cascada Victoria, excursia se va repeta la toamnă și primăvara viitoare. Detalii, aici: Circuit Namibia – Botswana – Cascada Victoria. Și dacă veni vorba de călătorit, dacă doriți să vă alăturați unei aventuri pe drumurile Himalayei spre ultimul regat Tibetan Mustang (aflat în Nepal), vă invit pentru la toamnă.

Imagini din drumul spre Namibia

Carpatii iarna

Carpatii romanesti…

Londra

Am aterizat la Londra

Demonstratie anti Brexit

Fix in ziua unei imense manifestatii anti-Brexit

Brex shit

Umor britanic at its best

BA Londra Johannesburg

Imensul A380 inainte de a decola spre Johannesburg

Aeroport Johanneburg

Mai mult de 10 ore mai tarziu, dadeam mana cu Nelson Mandela 🙂

Peste Namibia

Pentru ca intr-un final, sa survolez Namibia

Welcome to Namibia

In sfarsit ! Am ajuns in Namibia !

Aeroport Windhoek

 

Urban Camp cort

Aici am petrecut prima noapte – la Urban Camp

Interior cort

Sa va prezint camera mea. Scuze, cortul meu 🙂

Urban Camp Namibia

Stralucitor de curat acest Urban Camp – Windhoek

Urban Camp Windhoek

Aveam si o mica piscina

Masina de safari Namibia

Si toata lumea pleca in pustiu 🙂

Vanat

Meniu de vanat namibian

Friptura de vanat Namibia

Asa ca am ales „cu de toate”

Friptura de zebra

 

Masina de Africa

Un Mini pentru a cuceri Africa ? Ei bine, da 🙂

 

Categorii:
Namibia

Comentarii

  • Salut,
    Pentru tranzit in JNB presupun ca nu ai avut nevoie de viza, corect? Iar pentru VFA viza ati luat-o pe aeroport? Mersi frumos.

    Miki 3 iunie 2019 2:01 Răspunde
    • Pentru tranzit in JNB nu ai nevoie de viza, dar treci printr-un punct de frontiera unde iti stampileaza pasaportul (pana mai acum cativa ani, iti trebuia o viza de tranzit aeroportuar, dar au renuntat la ea). VFA, da, iei visa-on-arrival pe aeroport. Pentru Zambia, nu ai nevoie de viza.

      Imperator 3 iunie 2019 9:07 Răspunde
  • Am inteles ca de curand se poate lua viza pentru Namibia la sosirea pe aeroportul din Windhoek, urmand ca pe viitor sa se extinda si la anumite granite terestre.

    Dan Dancu 3 octombrie 2019 18:06 Răspunde
    • Asa e 🙂 Multumesc de update, nu stiam. Am verificat si asa e… merita anuntat 🙂

      Imperator 4 octombrie 2019 10:39 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii