
Casa Alba, Bishkek, Kyrgyzstan
Cei care au facut scoala generala inainte de Revolutie isi aduc probabil aminte ca la ora de geografie cand am ajuns la capitolul URSS si au fost trecute in revista capitalele unionale cu nume de multe ori exotice si greu de pronuntat (cum ar fi Tbilisi de exemplu), a iesit in fata un nume in … romaneste – FRUNZE. Dupa o prima reactie, te uitai in atlas si descopereai ca este o capitala hat in Asia Centrala, capitala RSS Kirghize. Pfff. Ce intamplare. Profesoara nu iti spunea de ce un oras pierdut in stepa Asiei Centrala poarta un nume romanesc, poate nu stia, poate voia sa evite subiectul, dar astazi, in perioada libertatii de exprimare si a usurintei de obtinere de informatii in cateva secunde, afli care e povestea. E drept, dupa prabusirea URSS, orasul a fost rebotezat Bishkek, nu se mai numeste Frunze (desi am mai vazut un sat numit Frunze pe malul lacului Issyk-Kul, dar e totusi un sat nesemnificativ), dar multi locuitori isi aduc aminte ca Bishkek s-a numit in perioada sovietica Frunze.
Numele de Frunze vine de la unul dintre marii lideri ai miscarii bolsevice care a preluat puterea in Imperiul Tarist in 1917. Poate nu la fel de faimos la nivel mondial ca Lenin, Trotski sau Stalin, Frunze a facut parte din echipa de conducere si a avut un rol mai ales militar. Tatal sau era roman transnistrean nascut in regiunea Tiraspol (pe atunci parte a provinciei Herson, azi in Ucraina) si odata cu patrunderea rusilor in Asia Centrala, a plecat si el intr-acolo pentru a-si satisface serviciul militar. Acolo s-a si stabilit, mai precis in orasul-garnizoana Pishpek (actualul Bishkek) unde a lucrat ca asistent medical in primul spital construit in zona. Si-a luat o nevasta rusoaica si a avut 5 copii – Mihail Frunze fiind al doilea. Vasile a murit destul de repede cand fiul sau avea doar 12 ani. Desi nu era cu notele cele mai mari, Mihail era foarte energetic, avea talent la limbi straine (vorbea franceza, germana si engleza, nu stiu daca o fi invatat si romaneste de la taica-su, dar cel mai probabil, nu. Nu stiu daca o fi invatat si limba turanica vorbita de localnici), era foarte charismatic. A ajuns insa sa studieze la Politehnica din St. Petersburg unde a intrat prompt in miscarea bolsevica. A renuntat la facultate si a devenit revolutionar de profesie, participand si la niste atacuri armate in tulburele an 1905. In timpul luptelor, Frunze a devenit foarte interesat in arta militara si chiar l-a convins pe Lenin ca bolsevicii trebuie sa aibe ofiteri buni (nu au avut la momentul 1917, asa ca au “convertit” pe unii ofiteri taristi, inclusiv cu origine nobiliara la bolsevism).
Ca toti revolutionarii rusi, Mihail Frunze a avut si el parte de un stagiu in Siberia unde a capatat ceva tuberculoza, dar si afectiuni ale aparatului digestiv – gastronomia coloniilor penitenciare din Siberia nu era extrem de sanatoasa, dimpotriva. A fost eliberat in 1914 si cand Revolutia a inceput in 1917, a raspuns prezent, fiind unul dintre organizatorii Armatei Rosii. A fost trimis comandant al Armatei Rosii in est unde a invins o puternica armata anti-bolsevica si a ocupat emiratele Bukhara si Khiva (evident, lasand in urma mii si mii de morti). Dupa distrugerea miscarii de eliberare a Asiei Centrale, a fost trimis in Ucraina, mai precis in Crimeea unde a invins armatele cazacilor si atamanilor ucraineeni, fiind cel care a readus Ucraina sub ocupatie ruseasca.
Dupa ani de razboaie si masacre, partidul a zis sa-l trimita la mai multa liniste, asa ca l-au numit ambasadorul RSS Ucraineene in Turcia, unde Frunze a devenit unul din arhitectii politicii de prietenie intre Lenin si Ataturk. Desi ideologic diferiti, Lenin avea nevoie de Ataturk si Ataturk de Lenin – iar Frunze a fost un facilitator foarte talentat. Lenin a facut cadou o buna parte din Armenia Turciei (inclusiv capitala istorica Ani si muntele sacru al armenilor, Ararat), iar Ataturk nu a sprijinit lupta de eliberare a Azerbaijanului si a celorlalte popoare din Caucaz. Prietenia dintre Frunze si Ataturk a ajuns atat de profunda incat imaginea lui Frunze este si in ziua de azi pe monumental dedicat fondarii Republicii Turce din Piata Taksim din Istanbul. Ma rog, gurile rele spun ca Frunze ar fi devenit chiar iubitul lui Ataturk, dar sa nu speculam. Dupa toate aceste succese – distrugerea Armatei Albe, ocuparea Ucrainei si a Uzbekistanului de mai tarziu, obtinerea aliantei cu Turcia si scaparea de riscul unui atac din Caucaz, Frunze a ajuns in Olimpul bolsevic – membru al Comitetului Central si apoi sef al Armatei in locul lui Trotski.
Evident, rezultatele spectaculoase, personalitatea sa charismatica, pregatirea sa teoretica (pe langa impuscatul cu mitraliera, a scris si carti care au dezvoltat ideologia comunista) il recomandau ca un potential urmas al lui Lenin care il aprecia enorm. Nu se stie daca Frunze chiar a dorit sa devina Seful Suprem al URSS, dar cert este ca a devenit un inamic pentru Stalin, dar si a celorlalti contracandidati care si-au dorit succesiunea lui Lenin. Pe fata, Stalin il aprecia enorm. In realitate, ii era frica de Frunze.
Momentul de oportunitate al lui Stalin l-a reprezentat agravarea ulcerului lui Frunze. Cum ziceam, experienta lui siberiana, dar si anii pe front nu i-au asigurat o alimentatie stiintifica, asa ca Frunze a facut ulcer. Dupa o criza puternica, Frunze a fost spitalizat si camarazii lui iubiti – Stalin si Mikoian i-au facut o vizita, convingandu-l sa se opereze – Patria Sovietelor avea nevoie de un Frunze sanatos pentru constructia comunismului. Era tanar si in putere, avea 40 ani, doar ulcerul ce il sacaia si aceasta problema trebuia sa fie rezolvata imediat. Desi nu prea era incantat de idee, Frunze a mers pe mana tovarasilor sai prea iubitori. In timpul operatiei, anestezistul a facut o mica eroare de dozare – i-a dat de “doar” 7 ori mai mult cloroform decat trebuia si maretul revolutionar Frunze a cazut la datorie pe patul de spital.
Urmarea ? Intreaga conducere sovietica a intrat intr-un doliu profund. Stalin personal a plans in hohote la auzul vestii dureroase. Capitala Kyrgyzstanului, orasul sau natal a fost prompt rebotezata Frunze (in continuare, codul IATA al aeroportului Bishkek obtinut inainte de 1991 este FRU). N-a ramas nici un oras cat de cat de pe teritoriul URSS fara vreo strada sau bulevard Frunze. Academia Militara din Moscova, cea mai importanta din toata Uniunea a primit numele lui Frunze (chiar si azi tot Frunze se numeste). 3 statii de metrou din Moscova, Leningrad si Minsk au primit numele lui Frunze. Statuile lui au impanzit URSS-ul, iar numele de Frunzik (“micul Frunze”) a devenit destul de popular in Asia Centrala si Caucaz. Iar Stalin l-a plans la fiecare parastas. Cu lacrimi de crocodil, evident.
Copiii lui Frunze au fost adoptati si crescuti de maresalul Vorosilov, urmasul lui Frunze in fruntea Armatei Rosii pentru ca si nevasta lui Frunze s-a sinucis la scurt timp dupa moartea sotului ei, iar bunica copiilor era foarte bolnava. Fiul lui Frunze, Timur Frunze a devenit aviator si a fost doborat in al doilea razboi mondial. Fiica sa, Tatiana a fost chimista si a murit relativ recent.
Dar sa revin la actualul oras Bishkek. Este un oras tipic sovietic. Dupa cum va asteptati, intr-o societate nomada precum Kyrgyzstanul nu prea existau orase inainte de sosirea rusilor. Vechile orase de pe Drumul Matasii au fost distruse de te miri ce invadatori mai faimosi sau mai obscuri, in timp ce principalele metropole ale timpului Samarkand, Bukhara, Khiva sau Kokand sunt in Uzbekistanul de azi. De fapt, teritoriul de azi al Kyrgyzstanului era dominat de Emiratul de Kokand (oras aflat in valea Fergana, dat Uzbekistanului de sovietici cand acestia au taiat unele dintre cele mai imbarligate granite din lume) care are o reputatie oribila in istoria kyrgyza – aparent emirii de acolo ii cam spoliau pe kyrgyzi, numerosi kyrgyzi fiind luati ca sclavi pentru curtea emirului si kyrgyze duse in haremurile Kokandului de la cele mai fragede varste.
In consecinta, cand rusii au venit si au distrus emiratul de Kokand, ocupand actualul Kyrgyzstan nu au fost primiti foarte rau de localnici – multi i-au vazut ca eliberatori, iar unele capetenii de triburi chiar au batut tot drumul pana la St. Petersburg pentru a cere sa fie eliberati de rusi. Ma rog, ca ulterior au cazut din lac in put, aia stim cu totii, dar cel putin kyrgyzii au scapat de Kokand.
Rusii nu au intrat prea mult in zona montana, putin interesanta si greu de accesat, asa ca au ales sa construiasca un orasel in zona de la nord de munti, in campie. De fapt, din oras se vad muntii acoperiti de zapada cam tot anul si desi vara poate fi opresiv de cald, muntii cu racoarea lor sunt la vreo 20 – 30 km. Bishkek a fost fondat de emiratul de Kokand care pentru a controla teritoriul a construit numeroase fortarete – viitorul Bishkek a fost una din ele. Dupa ce rusii au navalit in zona, evident, au preluat puterea prin a cuceri aceste fortarete. L-au redenumit Pishpek (nu se stie de ce, unii zic ca din greseala) si l-au transformat intr-un oras-garnizoana locuit de militari rusi, felceri moldoveni (cum era Vasile Frunza) si aventurieri veniti din toata lumea. In 1913, era un targ cu 14.000 locuitori. In 1924, a fost ales de autoritatile sovietice sa fie capitala Provinciei Sovietice Autonome Kyrgyze, doi ani mai tarziu fiind rebotezat drept Frunze, iar in 1936 a fost promovat ca fiind capitala a unei Republici Sovietice Socialiste – pana atunci, Kyrgyzstanul era parte a RSFSR – adica Rusia. Asa ca Frunze a ajuns la acelasi nivel ca si Tbilisi, Alma Aty, Tashkent, Kyiv si alte capitale de republici unionale. Si evident, nu putea ramane un targ prafuit, trebuia sa fie dezvoltat ca un oras sovietic demn de Omul Nou constructor constient al comunismului in lume.
In consecinta pana in ziua de azi, Bishkek si-a pastrat caracterul sovietic pur – bulevarde large, cladiri sovietice mai mult sau mai putin balshoi (nu prea balshoi, intotdeauna Kyrgyzstanul a fost cea de-a doua cea mai saraca republica a URSS dupa Tajikistan), parcuri imense (asta e dragut) si nelipsita statuie al lui Vladimir Ilici Lenin, invatatorul popoarelor. Datorita faptului ca tara continua sa fie saraca si framantata de revolutiile succesive despre care am povestit in articolul precedent, Bishkekul nu a avut parte de cine stie ce investitii imobiliare cum e cazul Tashkentului sau Alma Aty – sunt niste blocuri noi, de inspiratie ruso-chineza, sunt niste restaurante si cafenele noi, moderne, de-a dreptul occidentale, cateva cluburi in care tinerele kyrgyze isi expun picioarele pana aproape de fund si cam atat. Este insa poarta de intrare in tara datorita aeroportului international Manas (eroul legendar al tarii) si merita sa stai aici 1-2 zile pentru a descoperi hai sa zicem cea mai moderna versiune a Kyrgyzstanului,
Ca in orice oras sovietic, exista o piata centrala imensa, o mare de ciment si asfalt unde pe vremuri exista statuia lui Lenin. Astazi centrul pietei este dominat de un steag imens in varful unui bat deosebit de inalt. Nu e cel mai inalt din lume pentru aceasta mandrie se bat Tajikistanul si Azerbaijanul, dar orisicat este impresionant. In spate, nu se afla, surprinzator sediul Presedintiei sau Parlamentului (fostul Comitet al Partidului local), ci … Muzeul National proaspat redeschis dupa o refacere care a durat ani de zile. Acum sa nu credeti ca se compara cu muzeele de istorie din Polonia, acelea sunt clar best-in-class din ce am vazut, dar sa stiti ca si cel nou din Bishkek este aerisit si bine pus la punct. Si chiar modern. Desi cele mai importante exponate descoperite in Kyrgyzstan sunt la Moscova (nu numai noi am ramas fara tezaur), muzeul trece in revista cele mai importante momente din istoria tarii si ofera copii ale celor mai pretioase tezaure gasite pe teritoriul tarii. Aici sunt expuse si portul traditional al diverselor triburi, machete ale celor mai importante monumente din Kyrgyzstan (nu sunt prea multe), covoare, dar si povestea unor personaje extrem de interesante din istoria tarii cum ar fi Kurmanjan Datka, singurul lider-femeie a triburilor kyrgyze, un soi de Jeanne D’Arc a Kyrgyzstanului si o femeie extraordinara din toate punctele de vedere. Nu pot sa nu va zic doua vorbe despre ea.
Kurmanjan a fost nascuta in sudul tarii intr-o familie bogata. Conform obiceiului, la varsta de 18 ani a fost data unui sot pe care nu il vazuse vreodata. Kurmanjan a facut ceva ce extrem de putine femei kyrgyze faceau – nu l-a placut, asa ca a plecat in China si mai apoi s-a intors la taica-su. In mod normal, astfel de fete deveneau automat neeligibile pentru nici o alta casatorie si mureau fete batrane. Nu si vajnica Kurmanjan – Alimbek, liderul sudului Kyrgyzstanului de azi (numit “Alay”) s-a indragostit lulea de foarte hotarata Kurmanjan si desi nu mai era “pura” (adica mai fusese casatorita), a luat-o de nevasta – un alt gest absolut halucinant pentru conducatorii tribali de atunci. Dar casatoria nu a durat prea mult, Alimbek a fost ucis in timpul unei lovituri de palat din emiratul Kokand care era stapanul regiunii, iar apriga Kurmunjan a devenit nici mai mult, nici mai putin decat “Datka” – Regina regiunii. Cred ca prima femeie ajunsa in pozitia asta rezervata doar barbatilor. Si inca si mai halucinant, a fost recunoscuta ca atare si de emirii din Bukhara si Khiva, suzeranii regiunii. In 1876, rusii au ocupat Altai, dar a respectat conducerile tribale – oricum locuitorii erau fericiti ca au scapat de Kokand, dar au continuat sa se ocupe cu contrabanda. Desi Kurmunjan a jucat un rol-cheie in acceptarea rusilor ca putere suzerana, acestia i-au condamnat doi fii si doi nepoti la moarte. Desi supusii ei i-au cerut o revolta pentru a-si elibera fii – Kurmunjan a refuzat – “ar muri prea multi dintre ai nostrii in cazul unei rascoale”. Si a asistat personal la executarea fiului ei cel mare. Ceilalti au primit comutarea pedepsei cu moartea la exil in Siberia si ea s-a retras practic din viata publica.
La auzul povestii, tarul Nicolae II i-a trimis un cadou scump – un ceas de aur impodobit cu diamante si a fost vizitata de baronul Mannerheim, ofiter finlandez in armata ruseasca (pe atunci, Finlanda era parte a Imperiului) care urma sa devina conducatorul si eroul Finlandei in perioada celui de-al doilea razboi mondial. De fapt una din putinele fotografii cu Regina Kurmunjan este alaturi de baronul Mannerheim. Aceasta se intampla in 1906 cand avea 96 ani, ea murind cateva luni mai tarziu, fiind ingropata langa fiul pe care l-a sacrificat pentru ca sa nu fie ucisi mii si mii de kyrgyzi. I-au supravietuit 2 fii, 2 fiice, 31 nepoti, 57 de stranepoti si 6 stra-stranepoti. Astazi este una din eroinele Kyrgyzstanului, probabil cel mai mare erou “real” al tarii – eroul oficial Manas este doar o legenda.
In piata centrala langa maretul steag se afla niste cabine in care se afla soldati in garda. La fiecare ora din cate imi aduc aminte, garda se schimba si poti asista la un ceremonial foarte sovietic – cu soldatii ridicandu-si picioarele de parca ar face spagatul in aer – tipic sovietic :). Asa numitul “pas de gasca” cum a fost denumit. Da, a fost popular atat in Germania nazista, cat si in URSS-ul comunist (de fapt, rusii l-au luat de la prusaci prin secolul XVIII) si desi pentru multi, aduce aminte de ceremonialele naziste, in Kyrgyzstan, se desfasoara orar in piata centrala a capitalei. Tajikistanul vorbeste oficial despre rasa ariana. Atat pentru Kyrgyzstan, cat si pentru Tajikistan, Hitler a fost teribil de departe J.
Un alt loc musai de vizitat este piata Osh (dupa numele celui de-al doilea mare oras al tarii) si este cu adevarat un oras in oras – practic aici poti gasi absolut orice si este locul favorit de shopping a localnicilor. Evident, exista si niste zone de un interes aparte pentru turistul strain deoarece in multe locuri gasesti doar chinezarii. In primul rand, piata de carne – de-a lungul istoriei, kyrgyzii au fost un popor carnivor – nu prea se ocupau cu cultivarea pamantului, asa ca timp de secole, mancau aproape exclusiv carne. In continuare, ideea de vegetarianism e putin cunoscuta in tara, iar carnea este principala mancare – asa ca in piata Osh se afla o hala imensa cu carne – inclusiv carne de cal, poate cea mai populara carne de-a lungul istoriei. Pentru un european, pare ciudat ca nu exista nici cel mai mic frigider (oooo, Sanepidul ar innebuni aici), dar am fost asigurat ca totul va fi vandut pana dupa pranz si nu sunt probleme. Dar, doamne cata carne aici. Un alt colt interesant al pietei este zona unde se vand sei, pinteni, potcoave si alte obiecte pentru cai – in continuare sa calaresti in Kyrgyzstan este considerat o forma normala de transport.
Pentru nostalgici, ei bine, continue sa existe statuia lui Lenin. Da, bine mersi, cea originala care a blagoslovit piata centrala a orasului timp de decenii. Acum statuia a fost mutata din piata centrala, din fata Muzeului National in spatele ei, dar e sus pe piedestal. Ghida noastra a povestit ca e o lege a patrimoniului nu stiu care si ca e interzis sa o demolezi, dar cred ca e o poveste cu cocosul rosu. Probabil sunt prea multi nostalgici si puterea politica nu a vrut sa-i supere. Asa ca Bishkek (ca si Osh, de altfel), se lauda cu o statuie originala al lui Lenin. Si daca tot povestim de statui, intr-o librarie in care se afla si cateva carti in engleza pe langa cele in rusa si kyrgyza am dat si peste o statuie al lui Mihail Frunze. De altfel, exista si un muzeu Frunze in urbe, din pacate nu am avut timp sa-l vedem. Inteleg de ce Kyrgyzstanul se desparte prea greu de trecutul comunist – aruncata in Asia Centrala departe de drumuri comerciale, departe de investitori, departe de totul, tara nu prea are un viitor prea luminos. Si bantuie in incertitudine intr-o coruptie unica chiar si in spatiul ex-sovietic.
Cum ziceam, Bishkek poate fi ingrozitor de fierbinte vara, temperaturi de 40 grade fiind norma, nu exceptia. Norocul locuitorilor este ca muntele e cam la jumatate de ora de mers cu masina, iar parcul national Ala-Archa chiar este frumos – exista tot soiul de rute de-a lungul unor rauri de munte, poti sa urci destul de sus la niste lacuri montane, dar in weekenduri este teribil de aglomerat – parca toata capitala se muta in Ala-Archa, ceea ce este logic. Evident, majoritatea nu se avanta prea departe in interior, asa ca daca vii pregatit si hotarat de un pic de drumetie, vei lasa hoardele in urma si te vei bucura de o mostra a frumusetii muntilor Kyrgyzstanului. Dar maretia muntilor kyrgyzi o gasesti un pic mai interiorul tarii. Dar despre asta, intr-un alt articol.
Imagini Bishkek
Casa Alba – sediul Presedintiei din Bishkek
Statuia legendarului Manas sub impresionantul steag al Kyrgyzstanului
Schimbarea garzii de onoare in pas de gasca
Bine, baieti !
Piata Osh din Bishkek
Zona de macelarie
Celebra paine a Asiei Centrale se afla si la Bishkek
Daca ar veni SANEPID-ul nostru ar lesina – nici cel mai mic frigider in piata de carne. Localnicii sustin ca totul se vinde pana la sfarsitul zilei si ca e ok.
Sei, potcoave si alte lucruri necesare omului si calului
Manas cu ochiii spre munte
Muzeul de istorie – proaspat redeschis dupa o perioada de modernizare
Olarit scit
Lideri ai triburilor kyrgyze
Trasul cu sageata din fuga calului a fost o inventie central-asiatica devastatoare pentru armatele medievale europene. Cavaleria moldoveneasca a invatat tehnica de la tatari si a folosit-o de mai multe ori in lupta
Din lac in put – sefii triburilor kyrgyze in vizita la St. Petersburg sa-i roage pe rusi sa ii scape de Kokand.
Impartirea Asiei Centrale de catre sovietici
Steagul Kyrgyzstanului a avut mai multe alternative pana la alegerea celui actual
Cei 6 presedinti ai Kyrgyzstanului
Transportul in comun din Bishkek
Onor conducatorului iubit
Statuia lui Frunze a ajuns la librarie
Exista si un Bishkek modern – cu mall-uri, cu blocuri …
Desi vara, temperatura in Bishkek sare bine de 40 grade, cel putin muntii sunt aproape
Incantatorii Ala-Archa
Un loc unde mi-as fi dorit sa fi stat mai mult
Cantareti de muzica traditionala intr-un restaurant din Bishkek
O nisa de turism, dar nu de evitat. Am fost in toate stanurile cu exceptia Turkmenistanului care sper sa se deschida turismului. Unde este primul episod? 🙂
Aici vor fi toate: https://www.imperatortravel.ro/categoria/jurnal-de-calatorie/kyrgyzstan-paradisul-montan-al-asiei-centrale-2023 Pana acum doar 1 si 2.
O intrebare fara legatura cu continutul, scuze.
Avem bilete spre Amman pe 27 octombrie, 2 adulti+fata de 16 ani. Oare este sigur un circuit in Iordania, pe cont propriu, in perioada aceasta? Care este parerea ta?
Este la fel de sigur ca si un circuit in Romania in conditiile in care bombardamentele rusesti lovesc si teritoriul Romaniei.
As evita orice fel de deplasare in tari musulmane din orientul mijlociu si nordul africii in periada urmatoare pana se linistesc lucrurile.
Nu are treaba cu bombardamentele neaparat ci cu faptul ca tensiunile sunt maxime in zona, sunt proteste si incaierari de strada masive intre sustinatorii palestinei si fortele de ordine si in plus, un occidental printre ei in acest moment este o tinta care invita la agresiune din partea unor mase de localnici ostilizate.
Nu sunt temator de felul meu, am fost in multe locuri chestionabile in diverse contexte, dar va asigur ca acum nu este momentul.
Nu sunt probleme mai mari sau mai mici decat altadata. Mai degraba, de evitat Europa Occidentala. Marti plec intr-o alta tara musulmana (ma rog, nu majoritara, dar a treia tara musulmana ca marime a populatiei din lume – India)
Sunt convins ca india, indonezia, malaezia sunt ok. Aia sunt pe alt meridian islamic decat cei din middle east si africa la care ma refeream. Cat priveste europa occidentala, nicio teama. Meetingurile alea pro palestiniene sunt mici, strict localizate si -in sfarsit- tratate de politie cu bastoane, lacrimogene si tot ce trebuie, ca sa fie bine, sa nu fie rau, cum se spune.
Drumuri bune la … Bharat!