Distribuie articolul:

Yurta Kyrgyzstan

Acum cateva luni, Dragos de la Explore Travel, agentia cu care organizez cea mai mare parte din turele din seria “Haideti cu Imperator” ma intreaba – “Ce zici, facem un Kyrgyzstan ?” Ma rog, am avut Kyrgyzstan pe lista de vizitat de foarte mult timp, de altfel imediat dupa cele doua ture de descoperire ale Uzbekistanului de acum vreo 7-8 ani (mda, cred ca ar trebui sa revin in Uzbekistan, cred ca s-au schimbat multe din 2015 de cand am fost ultima oara), dar nu a fost sa fie. De fapt, planul meu era sa descopar Kyrgyzstanul “la pachet” cu Tajikistan si eventual sa dam o tura si in Kashgar, in Uigurstanul invecinat aflat in China. Dar in ultimii ani, in special in 2022, relatiile dintre Kyrgyzstan si Tajikistan au ajuns chiar la nivelul de stare de razboi – in septembrie 2022, tancuri tajice au lovit Kyrgyzstanul si au cucerit chiar si un sat pana cand Fortele Armate ale Kyrgyzstanului sa reactioneze si un acord de incetare a focului sa intre in vigoare. Si apropos, cele doua state sunt aliate militar, sunt membre ale asa-numitului NATO rus – CSTO (Organizatia Tratatatului de Securitate Colectiva). Conflictul care a izbucnit de cativa ani se datoreaza nedelimitarii granitei dintre cele doua foste republici sovietice – o buna parte din frontiera se afla intr-o zona muntoasa unde nu conteaza prea mult pe unde trece, dar conflictul este in extrem de fertila Vale Fergana unde se afla cele mai imbarligate granite ale Planetei – scoase din putul gandirii de-a dreptul diabolice ale lui Stalin, valea Fergana, un adevarat cos de paine a Asiei Centrale este impartit intre Tajikistan, Uzbekistan si Kyrgyzstan si in plus, exista si numeroase enclave care se afla in interiorul tarii – Kyrgyzstan are in interiorul tarii 2 enclave – una tajica si una uzbeca. Iar in Valea Fergana orice palma de pamant conteaza. Problema nu este neaparat razboiul pentru ca luptele sunt izolate si le poti evita, dar granitele terestre sunt de foarte multe ori inchise si nu poti trece dintr-o parte intr-alta, iar planul era sa descoperim Pamir Highway si apoi sa trecem in Kyrgyzstan printr-una dintre cele mai inalte puncte de frontiera din lume.

Asa ca a ramas doar Kyrgyzstan. OK, dar de ce Kyrgyzstan ? Ce e asa special acolo ? Sunt practic doua motive majore de ce sa vizitezi Kyrgyzstan – nu are cine stie ce urme istorice (Uzbekistanul domina sectiunea de situri istorice cu superbele Samarkand, Bukhara si mai ales Khiva), nu are arhitectura halucinanta tip Turkmenistan (regimurile din Kyrgyzstan nu au avut niciodata derapaje de gen Turkmenbashi si extravagantele sale) si nici arhitectura futurista din Astana, capitala Kazakhstanului.

Dar Kyrgyzstanul are unele dintre cele mai spectaculoase peisaje montane din Asia si o cultura nomadica inca autentica, asalturile modern nerepurtand cine stie ce succese impotriva culturii milenare a semi-nomazilor care isi poarta imensele cirezi de cai, vaci, oi peste muntii Kyrgyzstanului, dormind la yurta pana in ziua de azi. Si asta il face autentic si merita vizitat.

Istoria Kyrgyzstanului este invelita in mister si cu putine informatii venite din diverse surse. Nu a existat un Kyrgyzstan inainte de URSS. Culmea, kazahii de azi se numeau de fapt kyrgyzi, iar kyrgyzii de azi se numeatu kara-kyrgyzi (inseamnand “kyrgyzii negrii”). Nu, nu erau negrii, erau tot asiatici, dar “kara” vine de la faptul ca acoperisurile yurtelor erau negre. De altfel, atunci cand sovieticii au preluat controlul in Asia Centrala si au trasat primele granite, Kazahstanul de azi a purtat numele de … Kyrgyzstan. Iar Kyrgyzstanul de azi era prins la pachet cu Uzbekistan, Tajikistan si Turkmenistan sub numele de Turkestan exceptand zonele fostelor emirate Khiva, Bukara si Kokand – care erau republici separate urmand granitele vechilor emirate.

Dar dupa terminarea razboiului civil si lichidarea fortelor anti-bolsevice (inclusiv in Asia Centrala, a fost o forta anti-bolsevica numita “basmaci” care a luptat pentru libertate dupa ce bolsevicii au masacrat 25.000 oameni in emiratul Kokand in doar cateva zile), granitele au fost retrasate. Dupa ce si-au intarit puterea si au ocupat emiratele de Bukhara si Khiva, bolsevicii si-au suflecat mainile si au zis sa faca ordine si sa reorganizeze coloniile central-asiatice. Principala lor problema era ca in zona nu existau natiuni. Practic, zona era locuita de o numeroase populatie turcofona care fie erau nomazi si parte din structuri tribale (cum erau kyrgyzii, sau mai precis kara-kyrgyzii), fie fusesera administrati de niste hanate care nu aveau nimic comun cu ideea de natiune, limba nationala si simboluri atat de tipice pentru un stat european.

Cum ziceam, initial, actualul Kazakhstan a fost botezat Kyrgyzstan. Dupa cativa ani, s-au gandit ca ar fi mai bine sa se numeasca Kazakhstan ca poate asa se diferentiaza mai bine de Kara-Kyrgyzstan, care a fost botezat Kyrgyzstan. Fostele emirate Khiva si Bukhara inclusiv vechea metropola Samarkand, orase cu o indelungata si profunda cultura persana au fost unificate in Uzbekistan, desi la cativa kilometri de Samarkand a fost creat Tajikistanul – singura tara vorbitoare de o limba persanofona din regiune. Persi in regiune ? Da… desigur. In ultimele milenii, persanofonii – care locuiau in orase, aveau o cultura bogata si zone agricole bine intretinute de-a lungul marilor fluvii central-asiatice si au fost in razboi permanent cu nomazii turcofoni. Timp de secole, acestia au rezistat, dar odata cu aparitia unor lideri turcofoni gen Genghis Han sau Timur Lenk, zona “civilizata” persanofona a cazut sub conducerea nomazilor turcofoni. Dar ca in cazul oricarui popor cu un nivel de dezvoltare inferior care ocupa o zona mai civilizata, limba si civilizatia persanofonilor a triumfat – limba persona a fost in continuare limba culturii, a literaturii si a comertului, chiar daca acum elita era in cea mai mare parte turca, turanica. Sa nu uitam ca limba vorbita in palatul Marilor Moguli din Agra sau Delhi, conducatorii celei mai mari parti din India a fost tot persana….

Deci, rusii au creat niste natiuni din foste triburi si foste emirate care erau controlate de o dinastie si nu de o idee de natiune. Initial, regiunile central-asiatice erau parte din Rusia Sovietica (asa numita RSFSR), dar prin anii 20 – 30, odata ce regiunile autonome au fost considerate “coapte” au fost inaltate in rang – au devenit republici sovietice socialiste cu tot tacamul – la fel ca Ucraina, Georgia sau Letonia de exemplu. Unele republici au fost degradate sa devina regiuni autonome in interiorul republicilor ridicate in rang (de exemplu Karakalpakstan, nefericita regiune din jurul catastrofei ecologice numite Marea Aral care initial a fost o republica autonoma in cadrul Federatiei Rusiei Sovietice a fost arondata nou formatei RSS Uzbece), iar granitele au fost trasate si modificate arbitrar. Pe de o parte, a fost politica parsiva a Rusiei de a crea granite creatoare de probleme inter-etnice, pe de alta parte, in interiorul URSS conta mai putin in ce republica unionala esti – erai parte a URSS, era aceeasi tara.

Dar, evident, rusii au impus niste limitari la sa-I zicem “nation building”. In ultima instanta, ei trebuiau sa controleze puternic regiunea. In consecinta, numerosi cetateni sovietici din alte republici au fost adusi de buna voie sau obligati, iar comunitatea rusa a crescut exponential – aveau si cele mai bune joburi – in administratia publica, ca profesori, ca militieni, etc, etc. Adevarul era ca dintr-un popor nomad cum erau kyrgyzii, cam greu sa creezi peste noapte cadre capabile sa deserveasca un stat modern.

La primul recensamant facut de sovietici in 1926, kyrgyzii (nou numiti asa) reprezentau 66% din populatie, iar rusii – 11%. Oricum, actualul teritoriu al Kyrgyzstanului fusese ocupat de Imperiul Tarist inca din secolul XIX, dar numarul de rusi era relativ mic – in general, militari, administratori de stat si aventurieri intr-un tinut salbatic, dar asa de frumos. In 1959, procentajul kyrgyzilor a scazut la doar 40%, in timp ce rusii au ajuns sa reprezinte 30% din populatie. Politica de rusificare avea un mare success – e drept procentajul barbatilor kyrgyzi care au murit in razboi a fost unul dintre cele mai mari din fosta URSS – cand era vorba de atacuri fara sanse de supravietuire, maresalii URSS ii trimitea in primul rand pe kyrgyzi, tajici, etc, si mai apoi pe rusi. Dar natalitatea superioara a kyrgyzilor, oprirea aducerii de intelligentsia rusa odata ce au fost formate destule cadre locale si, deh, conditiile de viata de multe ori inferioare celor din Rusia a rebalansat lucrurile. In 1989, spre finalul Uniunii Sovietice, kyrgyzii reprezentau deja 64% si rusii doar 12%. Ca tot vorbim de natalitate, trebuie sa ne gandim ca populatia Kyrgyzstanului in 1926 era de aproape 1 milion de suflete si acum, la mai putin de 100 ani, sunt 6 milioane de locuitori !

Dupa caderea URSS, rusii au plecat in masa. Ultimele cifre indica 77% kyrgyzi si 4% rusi, desi dupa agresiunea rusa impotriva Ucrainei si ordinul de mobilizare partiala, multi rusi au luat din nou drumul Bishkekului. Desi nu exista cifre oficiale, ghida noastra (rusoaica, dar la a doua sau a treia generatie in Kyrgyzstan) ne-a spus ca numarul lor este sesizbil mai mare. O sa ma intrebati ce sunt restul – o gramada de nationalitati, dar cei mai importanti cu uzbecii care reprezinta 14% din populatie, concentrati in special, in sud, in Valea Fergana. In al doilea oras ca marime al tarii, Osh, o adevarata capitala a sudului, se pare ca sunt mai multi uzbeci decat kyrgyzi !

Perioada sovietica a fost lipsita complet de evenimente in Kyrgyzstan. O parte din nomazi s-au asezat prin orase si sate stabile (comunistilor le ura ideea ca exista niste oameni care sunt liberi si nu pot fi urmariti chiar si daca erau complet inofensivi pentru prezervarea regimului), s-a invatat carte (buna, proasta, dar alfabetizarea intregii tari a fost un pas inainte), dar totul a fost rusificat. Inclusiv alfabetul. Daca timp de milenii, aceea mana de kyrgyzi care stiau sa scrie si sa citeasca au folosit alfabetul arab (venit pe filiera religiei musulmane care incet, incet s-a infiltrat in intreaga Asie Centrala), prin anii 20, comunistii ca sa rupa traditia religioasa (care fie vorba intre noi, nu a fost niciodata prea puternica in zona, kyrgyzii au devenit musulmani de abia pe la 1800 si ceva si in continuare Islamul practicat are numeroase elemente de tengrism – religia samanista originara in intreaga Asie Centrala), au decis ca toate popoarele turcice sa treaca la grafia latina, urmand exemplul lui Ataturk (inclusiv tajicii persanofoni au trecut la grafia latina). Dupa vreo 10 – 15 ani de grafie latina (timp in care inclusiv asa-numita limba moldoveneasca vorbita in Transnistria trecuse la grafia latina), Stalin in 1940 a zis “stop joc”. Grafia latina este a capitalistilor decadenti, asa ca toate limbile turcice (inclusiv tajica) au trecut peste noapte la prea-ruseasca grafie chirilica. Si asa a ramas pana in 1989.

Caderea URSS si aparitia tarilor independente a dus la schimbari ale alfabetului. Primii care au schimbat grafia chirilica cu cea latina au fost azerii (inca din 1991, a fost una din primele legi date de Parlamentul Azerbaijanului independent) la doi ani dupa Moldova. Imediat, exemplul azerilor a fost urmat de vecinii de peste Caspica – Turkmenistanul a trecut prompt la grafia latina in 1993. Uzbekistanului i-a trebuit o tranzitie mai lunga, dar aparent, de la 1 ianuarie 2023, orice document in limba uzbeca trebuie scris cu litere latine. De asemenea, in ultimii ani ai lui Nazarbaev, marele conducator kazakh a decis trecerea limbii kazahe la grafia latina – lucru care ar trebui indeplinit in 2025. Caderea in dizgratie a marelui conducator care risca sa fie condamnat inca din viata la damnatio memoriae nu stiu daca a avut vreun impact asupra reformelor de alfabet. Kyrgyzstanul a cochetat cu ideea de a trece la grafia latina pe la inceputul anilor 2000, dar nu s-a facut mare lucru. La inceputul anului 2023, dupa ce Presedintele Comisiei pentru Limba de Stat, d. Kanybek Osmonaliev a anuntat ca si Kyrgyzstanul va incepe tranzitia spre alfabetul latin dupa ce fratiorii uzbeci si kazahi isi vor fi terminat tranzitia, Rusia a reactionat prompt – a interzis importurile de produse lactate din Kyrgyzstan, unul dintre principalele exporturi ale tarii spre Federatia Rusa (nimic nou, asa-zisele autoritati agricole ale Federatiei Ruse au descoperit “nereguli” de-a lungul timpului si in vinurile georgiene si moldovenesti si in coniacurile armenesti si in multe alte produse agricole ale tarilor ex-URSS care il suparau pe fuhrerul de la Kremlin). Presedintele Kyrgyzstanului a sarit cat colo si l-a criticat public pe d. Osmonaliev, spunand ca nici nu se pune problema trecerii la grafia latina. Dar tinand cont ca in 2 ani, nici un vecin turcofon nu va mai scrie cu grafie chirilica, este posibil ca nici kyrgyza sa nu ramana o insula chirilica intr-o mare latina pentru prea mult timp. In plus, kyrgyza nu foloseste uniform alfabetul chirilic – kyrgyza din China (exista acolo o mini-regiune autonoma) si cea din Afghanistan (exista o comunitate importanta, urmasi ai kyrgyzilor care au scapat de macelul rusilor la inceputul secolului XX) folosesc in continuare grafia araba.

Renuntarea la pravoslavnica grafie chirilica este vazuta de puterea coloniala rusa ca o desprindere a acelor tari pe care le considera inca sateliti coloniali supusi. Si cei neascultatori trebuie pedepsiti. De exemplu, interzicandu-le importurile de lapte, iaurt si kumyz (asta e lapte de iapa un pic fermentat)

Spre deosebire de tarile din jur care au avut parte de dictatori fondatori pentru o perioada lunga de timp (Nazarbaev pana in 2021 in Kazahstan, Karimov pana in 2016 in Uzbekistan cand a murit, Turkmenbashi pana in 2004 in Turkmenistan cand a murit, iar Emomali Rahmon continua sa fie stapanul Tadjikistanului de la independenta si pana in zilele noastre), Kyrgyzstanul a cunoscut o succesiune de presedinti, iar trei dintre ei au fost rasturnati in urma unor mari miscari populare – un lucru de neconceput in orice tara invecinata. Da, Kyrgyzstanul a trecut prin trei Revolutii – una in 2005, a doua in 2010 si ultima in 2020.

Primul presedinte, presedintele fondator Askar Akayev a fost ceea ce Iliescu a numit “un despot luminat”. In mod cert, nu era un tampit, dimpotriva, e un geniu, dar a prins niste vremuri cam grele. Omul a ajuns presedinte al Kyrgyzstanului din pozitia de presedinte al Academiei de Stiinte, a introdus reforme economice de negandit pentru vecinii sai si in principiu a fost un presedinte OK. Da, a condus tara in perioada neagra a tranzitiei post-sovietice cand s-a furat in draci de la Praga pana la Ulaan Bataar si sistemul economic a colapsat cam peste tot, da, si-a bagat si el manutele in borcanele cu miere ale muribundei economii kyrgyze, alegerile nu au fost chiar furate pe fata (desi mai ales cele din 2000 au fost cert masluite), dar a admis opozitia politica, a reusit sa evite un sangeros razboi civil in sud (asta in timp ce Tajikistanul vecin se afunda intr-un ingrozitor razboi civil care a insangerat tara timp de 5 ani) si a facut si el ce a putut. In plus, este de aplaudat ca atunci cand zeci de mii de kyrgyzi au iesit in strada nu s-a cramponat de putere spaland bulevardele Bishkekului, Oshului si a altor orase cu sange, ci a fugit prompt cu familia in Kazkhstan si de acolo la Moscova unde traieste si in ziua de azi. In plus, omul continua sa lucreze, nu leneveste in vreun palat aurit. Profeseaza in domeniul sau care cred ca il iubeste – fizica si matematica, continue sa predea la Academia din Moscova si sa conduca activitati de cercetare in domeniu desi are 79 ani. De fapt, Askar Aliyev are un profil foarte diferit cu cel al omologilor sai care au guvernat tarile Asiei Centrale dupa prabusirea URSS – nu a fost un apartchik sovietic hulpav pus pe imbogatire, ci era un om de stiinta – un fizician talentat, cu studii in Rusia, revenit in tara natala (in mod surprinzator pentru un om de talentul sau) si care a ajuns presedinte din greseala – in 1990 odata cu aparitia postului de presedinte a RSS Kyrgyza (Gorbaciov a dorit sa intareasca puterea in republici asa ca a ordonat aparitia postului de presedinte executiv in republicile unionale pe care urma sa le populeze cu oamenii sai “din nou generatie a perestroikai”), si in RSS Kyrgyza au fost organizate alegeri de presedinte, existand doi contracandidati – seful Partidului Comunist Kyrgyz si seful guvernului RSS Kyrgyze s-au duelat, dar nici unul nu a obtinut majoritatea – Constitutia RSS Kyrgyze nu lua in considerare ideea eretica cum ca pot fi doi sau mai multi candidati la conducerea statului si prevedea ca in lipsa unui castigator, toti concurentii sa fie eliminati. Asa a aparut apoliticul, dar liberalul Askar Akayev care a devenit primul presedinte al Kyrgyzstanului. Akayev a fost de asemenea favoritul lui Gorbaciov (indiscutabil si asta a conta la alegerea sa) care i-a propus sa devina vice-presedinte al URSS. Akayev nu era nascut ieri si ii era evident ca URSS e pe duca, asa ca a refuzat, ramanand doar presedinte al Kyrgyzstanului.

Akayev este cel care a proclamat indepedenta Kyrgyzstanului si asta extrem de repede. Nu a stat prea mult sa cugete dupa puciul esuat de la Moscova, Kyrgyzstanul devenind prima republica unionala sovietica din Asia Centrala care si-a proclamat independenta – pe 31 august 1991 la doar 9 zile dupa esuarea puciului (Moldova si-o declarase pe 27 august, Ucraina pe 24 august, iar Estonia pe 20 august, nici nu a asteptat esuarea puciului de la Moscova). Ca idee, Turkmenistanul si-a proclamat independenta pe 27 septembrie, Tajikistanul pe 9 septembrie, Uzbekistanul pe 1 septembrie, iar Kazakhstanul era sa fie prins fara independenta si dupa ce URSS se dizolvase – cu chiu si vai, si-a declarat independenta pe 16 decembrie 1991 cu doar 9 zile inainte de dizolvarea URSS.

Akayev a avut in fata o misiune fara precedent. Trebuia sa construiasca un stat nepregatit pentru independenta, cu o economie dependenta de Rusia si cu un buget de stat proptit de banii trimisi de la Moscova din bugetele republicilor fratesti. In plus, nu exista nici o traditie statala – niciodata nu a existat un stat Kyrgyz. Tara nu avea steag, imn, nume de valuta nationala, istorie si nici eroi in jurul carora sa se ralieze natiunea infometata, dar mandra. Da, exista ceva, dar erau niste creatii comuniste trase la indigo si care n-aveau nici o treaba cu un Kyrgyzstan liber si mandru.

Asa ca Akayev a chemat designerii si au creat un steag. A fost ca un pitch publicitar – au fost mai multe propuneri, le puteti vedea la Muzeul National. A fost ales un steag rosu (ca de obicei, reprezentand sangele eroilor) avand un motiv al acoperisurilor rotunde ale iurtelor kygyze din care radiaza ca un soare 40 raze (reprezentand cele 40 de triburi kyrgyze). De departe, mi s-a parut ca e steagul URSS (pana sa vad simbolul acela al iurtei) si nu sunt singurul care are aceeasi parere – de ani de zile se discuta un redesign pentru ca aduce prea mult cu steagul rosu al URSS de departe. Imnul a fost scris in kyrgyza si rusa in 1992 (au fost doi copywriteri – unul kyrgyz si unul rus, dar melodia e comuna). In anii 2000, s-a discutat despre schimbarea steagului si a strofei 2 (din 3) care prin adaugarea unui sufix nefericit, cuvintele “fericire”, “noroc” si “gratie” duceau la interpretarea opusa “nefericire” sau “ghinion”. Dupa indelungi discutii, strofa 2 a fost eliminata complet, dar steagul a ramas acelasi.

S-a pus problema existentei unui erou national care sa inspire natiunea. Uzbecii au ales un personaj istoric faimos, dar teribil de controversat – Timur Lenk (omul a macelarit circa 2% din populatia lumii cunoscute atunci). Kazakhii au ales un personaj real, dar necunoscut – “Omul de aur” – un lider scit a carui mormant nu a fost profanat in ultimele milenii si au fost descoperite toate obiectele din aur cu care a fost ingropat – un soi de Tutankhamon scit. Cum scitii nu erau fani scris, nu se stie cine e si cum il cheama, evident, nu are nimic de-a face cu kazakhii de azi, dar fiind gasit pe teritoriul Kazakhstanului a devenit personajul-simbol. Apropos, exista unii care sustin ca e de fapt “Femeia de Aur” si ca liderul militar desoperit cu tot tezaurul este de fapt o lidera (lucru obisnuit printre sciti). Tajicii au mers pe ideea ca ei sunt arieni, popor superior care a creat cultura intregii zone – nu suna prea bine pentru urechile europene inca afectate de teoriile arianiste ale lui Hitler, dar prin Asia Centrala asta a contat prea putin. Turkmenistanul si-a ales un erou in viata – primul presedinte Saparmurat Niyazov s-a intitulat Turkmenbashi (“parintele turkmenilor”) si a devenit faimos pentru un pomelnic de schimbari care mai de care mai halucinante. Turkmenistanul nu este subiectul acestui sir de articole, dar puteti afla mai multe despre statuile de aur, orasul de marmura, scrierea cartii sfinte care trebuie cunoscuta si pentru a deveni student sau sa iei carnet de sofer, schimbarea cuvantului “paine” cu numele mamei lui Tukmenbashi care a murit in catastrofalul cutremur din 1948 cand Niyazov nu avea decat 8 ani si multe alte traznai. Citeste mai multe aici: https://www.imperatortravel.ro/categoria/destinatii/asia-centrala-sud/turkmenistan

Ei bine, Akayev s-a gandit ce s-a gandit, istoria kyrgyzilor nu este prea plina cu eroi adevarati, asa ca optat politic pentru un erou legendar – MANAS. Mandria kyrgyzilor este un poem care este cel mai lung din lume, fiecare recitator al acestui poem eroic adaugand strofe noi – varianta completa curenta are 550.000 versuri si, da, exista niste oameni numiti manasci care le stiu pe toate (sau cel putin asta sustin). Desi Kyrgyzstanul a sarbatorit cu mandrie implinirea a 1000 ani de Manas in 1995 (a fost prima sarbatoare care a impus Manas ca un simbol national), sursele literare il descopera doar in 1792 (in limba persana). E vorba de un erou mitic, un lider al kygyzilor care a luptat si i-a invins pe dusmanii oirati (un popor mongol care i-a subjugat pe kyrgyzi acum mai bine de un mileniu), uiguri sau afghani – sunt practic 3 carti care descriu viata si aventurile lui Manas, al lui fiu-su si al lui nepotu-su, eroismul, curajul, altruismul si conexiunea lor cu poporul. Daca vedeti o statuie cu un tip calare in orice oras kyrgyz, atunci acela este Manas – desi in Uzgen de exemplu, am vazut o statuie neobisnuita cu Manas fara cal. Am avut ocazia sa asist la declamarea unor mici fragmente din Manas (va dati seama ca sa asculti intreaga opera iti trebuie saptamani de-a randul, in plus orice manasci poate adauga noi versuri). Manas a fost cam pus sub obroc in vremea comunistilor sovietici pentru ca “incita la sentimente nationaliste retrograde”. Erou legendar, capabil sa faca orice vitejie, invingatorul tuturor, pus sub obroc de rusi – a fost alegerea perfecta pentru noul stat Kyrgyzstan.

Cum ziceam, Akayev a sters-o cand Revolutia a inceput in 2005. Desi el promisese ca nu va mai candida in 2005, avea deja 2 mandate (1995 – 2000 si 2000 – 2005) si vreo doua neconstitutionale, deci nu erau luate in calcul dupa modelul Ion Iliescu (1989 – 1995), iar alegerea fiului si fiicei lui in Parlamentul de la Bushkek i-a speriat pe kyrgyzii exasperati de prabusirea economiei, coruptia generalizata si perspectiva ca surprise, surprise – urmatorul presedinte o sa fie fiu-su, asa ca s-au revoltat si au ocupat sediile puterii, in special Casa Alba. A fost Revolutia nr. 1 sau Revolutia lalelelor, Revolutia din 2005.

Urmasul sau a fost Kurmanbel Bakiyev – omul era unul dintre apropiatii lui Akayev (asa sunt revolutiile, cade nr. 1, vine nr. 2), a fost chiar prim-ministru in epoca Akayev. Evident ca s-a distantat de dictatorul nesangeros si a promis democratie si distrugerea coruptiei. Evident, nu a facut nimic, asa ca la nici un an de la alegerea sa (alegerile au fost insa libere si corecte), au aparut demonstratiile anti-Bakiyev – puse la cale, evident de “agenturili straine” si “dusmanii poporului”. A fost reales in 2009, dar lovitura fatala i-a fost data de economie. Ultimele 2 ierni au fost dominate de lipsa de curent electric si de caldura – iar in Kyrgyzstan e frig rau iarna. Pretul caldurii a crescut cu 400%, cel al electricitatii cu 170% (e drept, erau aproape moca, dar intr-o tara unde 100 dolari era un salariu de vis, cresterea pretului la energie chiar si cu cativa centi reprezenta o lovitura mortala pentru majoritatea cetatenilor), in plus, se pare ca Bakiyev nu a mai fost in gratiile lui Putin – toate presa subventionata de Rusia a inceput un atac concertat. A doua Revolutie a inceput in Bishkek, poporul iar a luat cu asalt Casa Alba (sediul puterii), dar Bakiyev nu a fugit in Rusia, ci in sud, in Osh – el provenea din sud unde a incercat sa-si organizeze apararea (intre timp in Bishkek, aproape 100 de protestatari au fost ucisi) Pana la urma si Bakiyev a fugit din tara – mai intai in Kazakhstan si apoi in Belarus (nu era prea iubit la Moscova) impreuna cu sotia, amanta si copiii unde continua sa traiasca fericit pana in zilele noastre. Amanta din pacate a murit anul acesta. Dumnezeu s-o ierte, ca femeie frumoasa a fost !

Al treilea presedinte a fost de fapt o presedinta – o femeie. O cheama Roza Otunbayeva si desi a fost presedinte doar 1 an (asta a fost alegerea ei sa detina puterea doar temporar) a fost un presedinte bun. A reusit sa evite un razboi civil intre Nord si Sud, intre uzbeci si kyrgyzi (relatiile interetnice iar s-au inflamat in conditiile celei de-a doua Revolutii), a schimbat constitutia de la o republica prezidentiala la una parlamentara si a introdus un sistem innovator de educatie pentru copiii de nomazi din zonele montane – cursuri tinute in iurte mobile. Actualmente este reprezentant ONU pentru asistenta in Afghanistan.

Al patrulea presedinte Almazbek Atambayev a fost unul din liderii anti-Bakiyev. In mod surprinzator, a fost numit prim-ministru de Bakiyev, fiind prima coabitare intre liderii partidelor opuse din Asia Centrala (regiune obisnuita cu o serie lunga de yesmeni in postul de prim ministru), dar nu a rezistat decat cateva luni. A revenit in opozitie unde a supravietuit la doua tentative de otravire si una de impuscare. Politica in Kyrgyzstan este uneori cam temperamentoasa. Logic ca dupa Revolutia din 2010 si presedintia de tranzitie a Rozei a castigat alegerile en-fanfare. Promisiuni – aceleasi – cresterea nivelului de trai si oprirea coruptiei. Rezultatele au fost partiale intr-o tara unde coruptia este atat de inradacinata.

In perioada presedintiei sale, noua Constitutie stabilea clar ca presedintele are un singur mandat. Omul nu trebuie sa ia decizii politicianiste speriat ca nu va fi reales. Nu va fi sigur reales, are un singur mandat, dar lung, de 6 ani. El a parafat si trecerea la un sistem unde Parlamentul si Primul-Ministru au un rol mai important (ceva cam cum e la noi) si a introdus votarea biometrica – punand astfel capat unei sarabande de alegeri masluite.

In alegerile din 2017, a fost votat urmasul sau declarat – Sooronbay Jeenbekov. Acesta a introdus imediat o politica de clan, diversi membrii ai familiei si ai clanului (ex-trib) sau preluand cele mai influente posturi din stat, nepotismul ajungand la un nivel fara egal in istoria plina de nepotism a Kyrgyzstanului. La un an dupa alegeri, fostul presedinte Atambayev a aparut la televizor si si-a cerut scuze ca a promovat o astfel de pramatie. Evident, Jerenkov nu l-a iertat, asa ca un an mai tarziu, i-a ridicat imunitatea si l-a arestat pentru planuirea unei lovituri de stat. In 2020, a fost condamnat la 11 ani de inchisoare. Motivul – ceva tulbure cu eliberarea unui bandit in timpul mandatului sau. A fost eliberat temporar in timpul celei de-a Treia Revolutii Kyrgyze – Revolutia din 2020. Motivul Revolutiei nr. 3 – alegerile parlamentare masluite. Dupa sute de raniti si morti si ocuparea din nou a Casei Albe, presedintele Jeenbekov demisioneaza. A ramas un pic in tara, a asistat chiar la preluarea puteriii de urmasul sau si apoi a sters putina. Rusia ? Nu. Belarus ? Nu. Ei, ghiciti – in alt paradis pentru lideri corupti damnati – Arabia Saudita ! Cert o destinatie mult mai sfanta.

OK, inca un presedinte out in urma unei Revolutii. A treia. La putere a venit un new kid on the block, primul presedinte care nu prea are galoane din vremea URSS. Il cheama Sadyr Japarov are 55 ani si vine cu galoane anti-Jeenbekov. Chiar a facut puscarie in vremea lui. Spre deosebire de precedesorii lui care au avut diverse pozitii politice in perioada comunista, Japarov a intrat in politica abia in 2005 dupa Revolutia nr. 1 si a devenit seful comisiei anti-coruptie al lui Bakiyev (presedintele care a fost inlaturat de Revolutia nr. 2 si care acum se lafaie pe la Minsk). In timpul incidentelor inter-etnice care s-au desfasurat in Sud, in zona Osh in paralel cu Revolutia nr. 2, a fost acuzat ca a participat alaturi de fortele nationaliste kyrgyze in massacre anti-uzbece. El sustine ca a fost doar un Peace Maker. Well… Omul pe langa ca a terminat Universitatea de Educatie Fizica si Sport in 1991 si Dreptul in 2006 are si studii aprofundate si stralucite la Scoala Vietii fiind implicat in businessul cu petrol (nu unul din cele mai curate businessuri din lume, nu numai in Kyrgyzstan). In plus, a tot fost acuzat de legaturi necurate cu diversi bossi ai lumii interlope. Dar orice legatura a fost evident negata.

Dupa 2012, Japarov s-a concentrat pe proiectul vietii sale – nationalizarea minei de aur Kumtor. Mina dezvoltata de canadieni (ce coincidenta!) este un soi de Rosia Montana a Kyrgyzstanului, dar mult mai importanta ! Mai bine de 10 – 15% din PIB-ul tarii provine de la imensa mina a carei rezerve au fost descoperite in perioada sovietica, dar imposibil sa fie exploatate din cauza lipsei de tehnologie. Evident, nici Kyrgyzstanul independent nu avea bani, tehnologie si know how, asa ca a intrat in joc un soi de Gabriel Resources care chiar a inceput sa exploateze imensul zacamant la finalul anilor 90. Iar cruciada lui Japarov a fost cum sa nationalizeze Kumtor-ul. E o odisee mai lunga care o sa v-o povestesc intr-un alt episod (episodul asta devine prea lung). Cruciada a cuprins si cateva incercari de Revolutie (sau lovitura de stat, depinde cum o privesti), iar la un moment dat cand sa fie prins, a reusit sa fuga in strainatate. Nici acum nu se stie unde. Cert nu in Canada J. Asta se intampla in 2013. S-a intors in Kyrgyzstan pentru a participa la alegerile prezidentiale din 2017 cand, surprise, surprise, in semn de bun venit, ofiterii de la control pasapoarte l-au gratulat cu catuse. Japarov a ajuns la puscarie dupa ce a fost condamnat la 11 ani de puscarie. Acolo nu a stat cu mainile in san – a devenit un maestru al social media, continuandu-si cruciada personala – nationalizarea Kumtor Gold. Imaginea de martir dedicat poporului (faptul ca un fiu si parintii i-au murit cat timp era in puscarie si nu I s-a permis sa asiste la inmomantari i-a creat o aura de martir al natiunii) si activitatea lui fulminanta de social media l-au adus din puscarie direct la putere – a devenit Presedinte al Kyrgyzstanului in 2021. Si intr-un an a nationalizat Kumtor Gold, evident.

Actualmente, Japarov e la putere. E tanar, activ si hands on. Pare sa aibe suport. Cu banii obtinuti de pe urma nationalizarii Kumtor Gold, a inceput un program nemaivazut in istoria multi-milenara a Kyrgyzstanului de constructii de sosele. Omul e un mix de nationalism si populism. Unii il compara cu Trump. Chiar si felul in care s-a relationat cu epidemia de COVID e similara. Daca Trump a promovat consumul de Clorox, Japarov a promovat consumul de radacina de Aconitum. Indiscutabil, mult mai eco si bio decat Clorox, dar la fel de otravitoare – cel putin 4 oameni au ajuns in spital in urma tratamentului recomandat de presedinte. Unii il vad ca pe un nou Putin – ideile lui de reforma sunt de a reveni la o republica prezidentiala si de a avea mai multe mandate – poate chiar nelimitate. Principalul sau obstacol este eradicarea (sau sa fim onesti, mai degraba reducerea) coruptiei, lucru trambitat de toti precedesorii sai. Care toti sunt in viata si pot sa jure ca s-au luptat cu coruptia, dar degeaba. Cert este ca daca ar fi sa ne uitam la antecedentele istorice, ne putem astepta ca Revolutia nr. 4 sa aibe loc in 2025. Pana atunci puteti sa mergeti linistiti in Kyrgyzstan. Este o tara superba si cu oameni foarte faini. Dar despre asta in episoadele urmatoare.