Distribuie articolul:

Copan

Atunci cand un anumit loc devine sit UNESCO, devine faimos si vizitat peste noapte. Intrarea pe lista patrimoniului mondial UNESCO este o stampila ca locul respectiv este iesit din comun si ca trebuie pus pe lista locurilor de vizitat. Cred ca am vazut zeci sau poate sute de situri UNESCO si niciunul nu m-a dezamagit. Pentru ca si cei de la UNESCO isi respecta cartea de vizita – nu selecteaza orice. Daca esti pe lista UNESCO, esti in elita. In consecinta, siturile de pe lista, mai vechi sau mai nou intrate, sunt luate cu asalt de mii sau chiar de milioane de turisti. Ei bine, mi s-a intamplat sa ajung intr-un sit UNESCO unde sa fie (aproape) pustiu. Cand am intrat, nu era nimeni, la un moment dat au aparut cateva suflete si cam atat. Langa orasul antic, se afla un muzeu care ar fi de fala peste tot, dar cand ne-am scris numele pe lista vizitatorilor, am descoperit ca eram primii – era ora 13:00, era deschis, probabil, de la 8! Acest loc se numeste Copan Ruinas si este unul dintre faimoasele orase mayase. E drept, se afla in extremitatea estica a lumii maya, dar problema lui e alta – se afla in Honduras !

Honduras este cunoscut ca o tara cu o criminalitate imensa. Cele doua principale orase ale tarii – Tegucicalpa, capitala politica, si San Pedro Sula, capitala economica – se afla in top 10 cele mai periculoase orase din lume de ani buni – este bazat pe o statistica obiectiva – numarul de omucideri la 10.000 de locuitori. La un moment dat, San Pedro era pe locul 1 in lume, iar Tegucicalpa, pe locul 3 (doar Johannesburg sau Rio se infiltra pe locul 2), dar intre timp „au decazut” – dar orisicum sunt ferm in top 10, parca chiar in top 5.

Hondurasul, desi nu a fost afectat de razboaiele anilor ’70 – ’80 (aici, situatia a fost tinuta in frau de militari, iar SUA au cheltuit cu larghete milioane de dolari pentru a nu exista revolte ca in Guatemala, Nicaragua sau El Salvador), dupa anii ’90, din cauza pierderii ajutorului nord-american, tara s-a prabusit intr-o spirala a delincventei. Orasele au fost preluate de bande formate in general de criminali expulzati de SUA (in anii ’90, SUA nu bagau la zdup criminali centro-americani, ii expulzau in tarile de origine, practic, incurajand delincventa in aceste tari mai putin dotate in a prinde banditii), iar, in plus, statul s-a prabusit din cauza loviturilor de stat. Intr-o perioada in care loviturile de stat nu mai erau la moda, Hondurasul a fost lovit de mania loviturilor de stat. Ultima, acum cativa ani … Freamatul politic continua si acum – cu vreo trei saptamani inainte de a ajunge eu in Honduras, avusesera loc alegeri prezidentiale, cel care le-a pierdut nu a recunoscut rezultatul acestora, acuzand candidatul castigator (care fusese la putere) ca a fraudat, iar orasele fusesera cuprinse de revolta. Cu doua saptamani inainte de a intra in Honduras, fusese introdusa o ora-limita la care aveai voie sa umbli pe strada, dar care a fost ridicata imediat in cele doua poluri turistice ale Hondurasului – insulele Golfului (Roatan) si Copan Ruinas, dar inca era valabila in alte centre urbane.

Cu toate acestea, voiam sa ajung si in aceasta tara. Am verificat din mai multe surse si am descoperit ca nu sunt probleme majore in zona Copan si ca ar fi OK sa merg acolo. E drept, punctele de frontiera cu El Salvador erau inchise, dar cel cu Guatemala era deschis, asa ca … de ce nu?

Am plecat cu noaptea-n cap din Antigua Guatemala cu un microbuz spre Copan Ruinas. Urma sa ajungem candva in jurul pranzului. Nu eram prea multi, dar nimeni nu parea prea afectat de problemele tarii in care urma sa ajungem. E drept, cand am ajuns la granita, era liniste si pace. Mai nimeni nu traversa dintr-o parte intr-alta, dar asta era bine – nu aveam de stat prea mult la granita. Am primit rapid viza, am platit trei dolari, dar in echivalentul lempira (moneda nationala), o taxa pentru nu mai stiu ce si, dupa vreun sfert de ora, am intrat in oraselul Copan, unde urma sa dormim. „Orasel” e mult spus, era un sat mai mare – catarat pe un deal, cu drumuri pietruite, case colorate si foarte multa liniste … asta era Hondurasul cel inspaimantator?

In prima zi, am dat o fuga la o rezervatie – gradina zoologica de papagali de tot felul – Macaw Mountain, unde o fundatie salveaza aceste superbe pasari si le da drumul, treptat, in natura – se pare ca papagalii din Copan Ruinas au fost mai intai rezidenti in Macaw Mountain si apoi mutati in fostul oras mayas, pentru a-l face mai haios.

A doua zi insa, urma sa mergem la Copan, unul dintre cele mai importante orase ale lumii maya. Lumea maya a fascinat si fascineaza milioane de oameni. Nu a existat un imperiu maya unic (cum au avut aztecii sau incasii), ci lumea maya a fost formata din numeroase orase-stat … unele s-au extins mai mult sau mai putin, unele le-au cucerit pe altele (și cu ocazia asta, obiceiul era sa-i taie capul regelui local), dar, la un moment dat, lumea maya a intrat in colaps fara vreun motiv clar – cei mai multi cercetatori dau vina pe o seceta iesita din comun, determinata de despaduriri, altii, pe mult prea desele razboaie – daca i-ar fi taiat capul doar regelui invins ar fi fost ok, dar se pare ca victoriile erau urmate si de carnaje sacre, in care invinsii ramaneau fie fara cap, fie fara inima, in cinstea zeilor. Copanul, in perioada sa de glorie, ajunsese un oras de peste 20.000 de suflete (o multime, pentru perioada respectiva), dar infrangerea suferita din partea unui fost oras-vasal a dus la prabusirea orasului la doar 5.000 de suflete. E drept, dupa cateva decenii si-a revenit si noi cladiri monumentale au fost ridicate.

Cum ziceam, am ajuns la Copan. Intrarea, 15 dolari, dar mai plateai 7 dolari daca voiai sa vezi si muzeul. Am zis da si nu am regretat niciun cent. Muzeul este chiar spectaculos. Se mai platea ceva (12 dolari) daca voiai sa mai intri in niste tuneluri sapate pe sub oras, dar atat Lonely Planet, cat si alte site-uri si bloguri spuneau ca nu merita decat daca esti arheolog sau cu adevarat pasionat de arheologie, asa ca am decis sa vizitam doar orasul si muzeul.

La inceput, dupa receptie, o iei printr-un parculet plin cu pomi … dupa vreo 200 de metri, imposibil sa nu incepi sa zambesti – am dat peste o colonie de papagali multicolori, din aceia rosu-galben si albastru, care caraiau, se harjoneau, se bateau pe mancare si, mai ales, zburau din loc in loc … trebuie sa-i vezi cum zboara, e ceva magnific, nu degeaba regii mayasi i-au ales sa fie pasari regale, aproape sacre. Cu greu ne-am putut desparti de papagali, pentru a intra in situl propriu-zis.

Copan are un crescendo al lui – mai intai, o „poiana” vasta, cu cateva cladiri si niste stelae – coloane sculptate in cinstea diversilor regi. De fapt, faima Copanului vine taman de la aceste sculpturi, dar sa nu anticipam … pentru ca a doua zona a orasului este zona „stadionului” – mayasii au inventat un soi de joc cu mingea in care jucatorii nu puteau lovi mingea decat cu coatele, genunchii si alte parti ale corpului, dar nu cu palmele si laba piciorului, iar in unele orase, se pare ca invinsii erau sacrificati in mari ceremonii – deci, in mod cert, lumea maya nu a cunoscut blaturile. Cel de-al doilea mare „stadion” maya a fost la Copan, ceea ce demonstreaza importanta imensa acordata acestui joc. De fapt, imediat de langa stadion, era construita zona care astazi este numita Acropole, dupa exemplul atenian … in varful unui deal relativ abrupt, se afla numeroase temple si, posibil, palate. Exista o placa cu o reconstructie a zonei sacre a Copanului in care se vede ca sacerdotii si familia regala urmareau de sus jocurile astea cu moartea, probabil era un „Olimp” al stapanilor din Copan.

Dar pana sa urcam, a trebuit sa ne ducem sa vedem si partea faimoasa a orasului – e vorba de o scara imensa formata din 63 de trepte, pe care este povestita in piata povestea familiilor regale din Copan. Se pare ca doar 15% din pietre sunt puse in ordinea corecta, asa ca e greu sa reconstruiesti cronologia mai tarziu … dar scara care astazi este protejata de o carpa imensa este cu adevarat un loc de neuitat. De altfel, cele mai frumoase constructii din Copan au fost mutate la muzeu … in orasul propriu-zis, sunt niste copii de data moderna, copii perfecte, dar daca vrei sa vezi originalele care au peste 1000 de ani vechime, te mai scarpini de 7 dolari si le vezi la muzeu!

Evident, am urcat pe Acropole, am facut poze, am admirat faimoasele structuri piramidale in temple (greu sa nu iti aduci aminte de piramidele egiptene de la sud de Cairo, piramidele in trepte care le preced pe faimoasele piramide de la Giza)… si, cum ziceam si la inceput, fara sa faci cozi pentru a face poza in locul cel mai fotogenic si unde sa stai doar 10 secunde, ca in spatele tau sunt 100 de turisti care vor sa faca acelasi lucru… Copan a fost un oras mayas doar pentru noi! Si nu orice oras!

Dupa ce ne-am plimbat in tihna si am admirat unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii maya, ne-am dus si la hotel. Intre timp, acontasem si pe un nene care sa ne plimbe cu caii pe dealurile din jur, dar ora indicata a fost depasita de mult. Oricum, nu mai avea alti clienti, asa ca ne-a asteptat cu rabdare pentru a intra si in muzeu.

Intrarea in muzeu este spectaculoasa… „poarta” este ca un sarpe mayas prin gura caruia intri, ii strabati „corpul” pentru a trece in lumea „de dincolo”, lumea magica a lumii maya … in mijlocul muzeului pe jumatate in aer liber, se afla reconstructia templului Rosalila (ale carui urme se afla in tuneluri), o cladire din rosu si verde, precum si extrem de multe urme ale lumii maya – stelae (cea mai frumoasa dintre ele este dedicata regelui Rabbit 18, unul dintre cei mai importanti din Copan), fatade intregi de cladiri, originalele statuilor papagalilor de pe „stadion”. De altfel, cele mai frumoase piese din sit au fost aduse aici la adapost, in Copan ramanand doar copiile. Am descoperit, de asemenea, ce important era jobul de scrib – cel care scrie povestea regilor in piatra – am vazut fatadele somptuoaselor palate ale acestor „alesi” mutate in muzeu, dar si multe alte exemplare ale artei din Copan. Copan nu este impresionant ca Chichen Itza, nu e in jungla aceea spectaculoasa ca Palenque, nu are dimensiunea unui Tikal si nici apa aceea azurie fosforescenta a Marii Caraibelor cum e la Tulum, in schimb cei din Copan au fost cei mai sofisticati mayasi in ceea ce priveste arta … sculpturile si hieroglifele lor sunt fara egal in lumea maya – in frunte cu extraordinara capodopera a scarii – „istorie”.

Am plecat incantat din Copan. Pe de o parte, mie imi plac orasele acestea istorice, urmele unor civilizatii fara egal de la Angkor Wat la Chichen Itza, de la Machu Picchu la Borobudur, dar pe de alta parte, chiar si fara sa te dea istoria pe spate, verdele, cladirile, papagalii si tot cadrul acela linistit si fara pic de graba sunt imposibil sa nu te prinda … Urma a doua parte a zilei, cand am calarit prin satele de langa Copan (inca locuite de mayasi), urmata de o vizita pe la o finca, dar asta va voi povesti intr-un alt articol.

Cum ajungi la Copan

Cel mai apropiat aeroport se afla in capitala comerciala a Hondurasului, San Pedro Sula, dar, din cate stiu, nu exista zboruri directe din Europa, doar din SUA. Noi am zburat la San Jose cu KLM (se putea zbura si la Cancun, Panama sau Mexico City), de acolo cu Avianca pana in Guatemala si, dupa ce am vizitat Guatemala, am luat un shuttle din Antigua pana in Copan (ne-a luat de la hostel, ne-a lasat la posada din Copan). Drumul a durat cam 8 ore si a costat 35 de dolari.

Viza Honduras

Cetatenii romani nu au nevoie de viza de Honduras si pot sta in tara timp de o luna. Am platit o taxa de habar n-am ce de 3 dolari (nu acceptau decat plata in lempiri, asa ca am schimbat cativa dolari la „coyotes” – valutistii din vama).

Cazare in Copan

Am dormit intr-o mica pensiune Posada del Belssy (20 de dolari pe noapte – camera dubla cu baie proprie si mic dejun), o cazare chiar faina. Lipita de ea, era o pizzerie unde, dupa ce au aflat ca suntem romani, au pus imediat muzica romaneasca (de pe youtube) – marea majoritate a pieselor nu le stiam, a mai fost si un pic de O-Zone, dar a doua seara, ne-au intampinat cu manele (se pare ca le placusera si lor!).

Bani

Moneda nationala se numeste lempiras (1 dolar = 22 lempiras), dar poti sa platesti linistit cu dolari peste tot. Vei primi lempiras ca rest, de cele mai multe ori. Hondurasul a fost cea mai ieftina tara centro-americana in care am calcat.

Intrare Copan Ruinas

Orasul vechi Copan e cam la 1 – 2 km de sat. Daca nu vrei sa o iei pe jos, poti lua un tuk-tuk pentru 20 de lempiras (circa 1 dolar). Intrarea costa 15 dolari, pentru muzeu inca 7 dolari, iar daca vrei sa te bagi si in tuneluri, te mai cauti de 12 dolari (nu am fost, am inteles ca e de interes doar pentru pasionatii de arheologie). Poti sa iei un ghid autorizat de la intrare, pentru 25 de dolari.

Atentie – Copan

In sit, sunt numerosi tantari care te vor devora cu cea mai mare placere. Daca nu doresti sa te jertfesti drept hrana, da-te cu o tona de spray impotriva tantarilor si eventual ia-ti pantaloni lungi.

Imagini Copan

Honduras, tara nr. 115

Cam asa arata oraselul Copan Ruinas … poza e de pe acoperisul hotelului in care am stat – Posada del Belssy

Piata centrala a oraselului

Pizzeria cu muzica romaneasca 🙂

Intrarea in unicul sit UNESCO din Honduras. Cam pustiu…

O macheta a vechiului oras mayas

In drum spre orasul mayas

Cateva din speciile de pasaret din Copan

Multi-colorii papagali

Primele cladiri mayase… nu foarte impresionante, dar incet, incet…

Copan este faimos pentru arta sa rafinata … un exemplu sunt asa numitele stelae dedicata marilor regi

Cea mai frumoasa stela dedicata Regelui 18 Rabbit (da, iepure :)). Originalul este insa in muzeu, aceasta este o copie fidela

Papagali peste tot …

Stadionul din Copan

In mijlocul zonei sacre

Statui ale papagalilor – pasari sacre pentru vechii locuitori din Copan. Se pare ca cine lovea cu mingea un papagal castiga puncte serioase in meciul vietii