Cam de multișor nu am mai văzut rute noi anunțate din România. Au mai fost câteva, unele chiar faine și neașteptate (cum ar fi cursa de vară a Ryanair spre Chania, în Creta, sau a Taromului spre ..
În vara aceasta, am călătorit mai mult prin România. În niciun caz nu îmi pare rău, dimpotrivă. Și deși am călătorit destul de mult și prin România (la prima vedere, pe blog am o groază ..
Acum mai bine de un deceniu, am lucrat în echipa de marketing de la Ursus Breweries (chiar pe brandul Ursus). A fost, din punct de vedere profesional, una dintre cele mai faine perioade ale mele, pentru ..
Evident, în momentul în care te gândești la Peru, îți trece prin minte „Machu Picchu”. Pe lângă muzicalitatea numelui, Machu Picchu este, indiscutabil, unul dintre locurile magice de pe această ..
Acum vreo 8-10 ani, călătoream destul de des prin Rusia (în general, cu munca, dar evident că rămâneam și „peste program” să vizitez cât puteam – în general, Moscova și St. Petersburg. ..