Prin anvergura sa turistica, Kievul nu e Praga. Nici Roma, sau Barcelona, sau Paris. Adica nu e un oras care sa isi propuna sa atraga turisti la acest nivel, nici nu va fi in viitorul apropiat sau mediu si nici macar nu se pozitioneaza sau promoveaza pentru un asemenea scop. Din punctul meu de vedere, mai bine asa!
Ceea ce am scris mai inainte despre restul tarii e in mare parte valabil, imuabil si pentru Kiev: infrastructura orasului nu e gandita pentru un turist occidental, in majoritatea covarsitoare a situatiilor alfabetul chirilic va prevala. Sigur, aici numarul de restaurante cu meniu in engleza e mai mare, uneori se obosesc sa afiseze varianta in engleza chiar din geam, dar sa nu va inchipuiti ca asta e o strategie generala la nivelul intregului oras: toate numele de strazi au placute in chirilica, toate inscriptiile la metrou sunt la fel, iar proportia de oameni care iti vor raspunde la o intrebare in engleza e cam unul din zece.
Chelnerii iti inteleg mai bine comanda, adica pozele din meniu sunt mai multe si mai expresive, iar ca gest suprem de eruditie si omagiu pentru limba lui Shakespeare iti cer toate detaliile despre ce urmeaza sa bei:
“Water? Gas? No gas?” (de la ucrainieni vine si o parte din gazul nostru, nu-i asa?)
Lasand acest aspect la o parte, Kievul e un oras superb, cu un sarm aparte, unic, ce nu poate fi reprodus altundeva, in alta capitala. Kievul nu suporta comparatii decat cu orasele mari ale Rusiei, Moscova sau Sankt Petersburg, joaca in aceasta liga. N-am ajuns inca in Rusia, dar Kievul a fost deschiderea perfecta catre acele orizonturi. De fapt Kievul mi-a deschis un apetit imens pentru a vizita Sankt Petersburg care a devenit o prioritate turistica esentiala pentru mine. Kiev este tipul de oras care emana foarte multa istorie, chiar are o istorie milenara in spate, zbuciumata si paradoxala pe alocuri, se infatiseaza pe sine ca un creator de civilizatie si centru religios, un oras foarte puternic cultural, cu locuri de capatai grandioase si la propriu si la figurat, oricand un contrabalans coerent la o capitala vest-europeana foarte cunoscuta, pastrandu-si un specific neintalnit in vest. Putine capitale europene se pot lauda cu ce are Kievul!
In primul rand centrul Kievului e un loc ideal pentru o plimbare la pas. Si e si indeajuns de mare incat sa iti ocupe treaba asta o zi intreaga sau poate chiar mai mult. Pentru mine au fost doua zile pline si splendide. E un oras cu un centru aerisit, intretaiat de bulevarde largi, spatioase, un oras ce alterneaza strazi cu arhitectura veche de peste un secol, impecabil pastrata, cu alte strazi pline numai de arhitectura sovietica, grandioasa si monstruoasa in acelasi timp, ce se inchid in weekend pentru tot felul de spectacole in aer liber. In plus, Kievul nu e un oras prafuit, imbacsit si congestionat precum Bucurestiul, e un oras in care parcurile abunda pe spatii largi chiar si in centru, e o capitala verde, fara sa fie principala calitate a orasului. Dar mi-a sarit in ochi aspectul asta, a fost frapant. Ca orice oras mare ce se respecta, exista si aici un rau faimos ce il strabate, de data asta Niprul in romaneste sau Dnieper pe limba lor.
Un alt lucru care m-a uluit in Kiev a fost metroul. Nemaipomenit. Cel mai impresionant din cate am vazut pana acum, mai impresionant decat cele din Londra, Barcelona, Hong Kong sau Singapore. Construit in stil sovietic, e atat de adanc proiectat in pamant incat trebuie sa strabati un sistem de scari rulante uriase. Poti sa stai si 5 minute pe o singura scara rulanta, nu vezi de jos unde se termina sus, un tunel la care nu se vede luminita din capat, poti sa citesti un ziar intreg pe o singura scara rulanta, iar la unele statii sunt cate doua sau trei scari din astea, recordul in lume de adancime al unei statii de metrou fiind detinut de Kiev. Un alt record pe care il detine probabil e pretul unui bilet, cel mai mic din mijloacele de transport cu care am calatorit pana acum in toata lumea, in bani romanesti ar veni 0.7 RON
Prima zi a fost dedicata obiectivelor centrale. V-a mai scris si Imperator despre ele, nu as dori sa ma suprapun vorbindu-va de bisericile lor monumentale, cu turle de aur: Sf. Mihail de culoare albastra si Sf. Sofia – o combinatie alb cu verde, amandoua insotite de un turn inalt cu clopot. Amandoua sunt splendide, dar exista o diferenta esentiala intre ele, sesizabila numai cand le vizitezi in interior. Sf. Mihail e o biserica nou construita dupa independenta Ucrainei ca stat, dupa planurile si in acelasi loc cu biserica initiala ce purta acelasi nume, veche de sute de ani, ce a fost distrusa de sovietici la ocupatie (anii 1930). Vorbeam de istoria uneori dureroasa si paradoxala a Kievului: ca un scuipat suprem din partea sovieticilor asupra ucrainienilor si traditiei lor, pe acelasi loc unde au daramat defuncta Sf. Mihail au construit in schimb cladirea organismului de conducere al republicii sovietice, un fel de sediu central al partidului comunist. Frescele din vechea biserica au fost carate in Rusia o parte si duse la Hermitage, iar alta parte adapostite in Sf. Sofia.
Sf. Sofia a avut cu totul alta soarta: a scapat de furia noilor planuri de urbanism ale sovieticilor si a ramas intacta, in picioare, de la anul 1000 si pana acum. Ceea ce face interiorul bisericii absolut remarcabil. Ati fost la Istanbul? Ati vizitat Haggia Sophia? Va aduceti aminte mozaicurile crestinismului timpuriu infatisate acolo? Ei bine, tot interiorul bisericii Sf. Sofia e la fel de vechi si de grandios ca omonima din Istanbul, peste tot doar fresce crestine vechi. E pacat ca doar o mica fractiune dintre cei care viziteaza Sf. Sofia din Istanbul ajung sa viziteze si Sf. Sofia din Kiev, care e o opera de arhitectura si religioasa la fel de grandioasa si de importanta pentru istoria lumii si a credintei.
Preferata mea e insa a treia biserica centrala a Kievului, Sf. Andrei, de dimensiuni mai mici, dar un adevarat giuvaier, un exemplu de frumusete delicata baroca, o capodopera a lui Rastrelli, arhitectul-sef al St. Petersburgului, geniul responsabil pentru cateva din palatele somptuoase ale St. Petersburgului (pe care mi-am promis ca o sa il vizitez cat mai curand posibil). Daca in St Petersburg Rastrelli si-a desfasurat geniul pe kilometri patrati de minuni care sa iti ia ochii, biserica Sf. Andrei din Kiev e de o delicatate greu de desris in cuvinte. In plus e pozitionata maiestuos in varful unei coline, creand o imagine senzationala de la departare, tocmai dintr-un cartier aflat mai in jos, Podil, unde am ajuns ziua urmatoare. Dar sa nu anticipam.
Sa nu credeti ca in Kiev o sa vedeti doar biserici. Cum spuneam, exista multa arhitectura veche, de cel putin 100 de ani, exista Art Nouveau de calitate, exista cateva cladiri-bizarerii, unele faimoase, altele pur si simplu descoperite de mine prin plimbari fara noima si fara directie precisa printre strazile centrale sau semi-centrale. Pentru mine prima zi in Kiev a fost intensa si reusita.
O cladire reprezentanta de seama a curentului Art Nouveau in Kiev. Cladirea e descrisa si in romanul “Garda alba” al lui Bulgakov. Eu nu sunt mare fan Bulgakov, am citit doar capodopera “Maestrul si Margareta”, am prieteni pentru care cartea asta e preferata lor dintre toate cartile. Pentru ca nu sunt admirator al lui Bulgakov, am ratat casa lui memoriala care se gaseste tot in Kiev.
Casa cu himere, o alta capodopera Art Nouveau. Cea mai ciudata casa din Kiev, proiectata de arhitectul Vladislav Gorodetsky, considerat un Gaudi al Kievului (a proiectat case in acelasi stil si o catedrala catolica magnifica).
Casa Vaduvei Inlacrimate
Opera din Kiev
Casa de ciocolata
Casa de pe la 1911, perfect intretinuta
mi s-a oprit mintea la "casa de ciocolata" si aud voci cu promotia de la paravion.ro care ma trimit fix la kiev.
mi-a placut sa citesc articolul la ora asta de dimineata 8)
il preluam si noi pe FB
o zi frumoasa!
@ Cip – dupa postul de maine cu Lavra, vocile se vor transforma chiar in urlete :)))) Crede-ma… Varul saved the best for last.