Astazi ultimul episod din interviu… Vom trece prin tari mai sarace, dar mult mai autentice si traditionale – Cambogia, Laos si un final glorios in Nepal.

Mai departe, spre Cambogia… Angkor Wat si khmerii rosii. Ce te-a impresionat la fiecare ?

Angkor Wat este imens si foarte bine conservat, te poti plimba o zi intreaga prin complexul principal de temple – care arata ca un parc urias presarat cu constructii din secolele 8-13. De obicei turul incepe dimineata, cu rasaritul soarelui la Angkor Wat, unde se strange o multime de oameni inarmati cu aparate foto si pandind prima raza de soare. Urmeaza Bayon – templul celor o mie de fete, ale carui decoratiuni sunt impresionante. Dar pe departe cel mai frumos templu este Ta Prohm, cel napadit de jungla, unde radacinile copacilor se impletesc in ziduri si daca n-ar fi atata lume de care sa te impiedici peste tot, ai avea sentimentul descoperirii unei lumi uitate.

In Phnom Penh, muzeul S21 este principala marturie despre khmerii rosii. Amenajat intr-o veche scoala transformata in inchisoare de catre regimul Pol Pot are un aer cu totul aparte fata de imaginea pe care in mod normal am asocia-o ideii de muzeu – coridoarele si camerele goale, salile impartite in celule mai mici de un metru patrat, fotografiile atroce, liliecii cuibariti deasupra scarilor, pasii care suna a gol, toate mentin atmosfera de teroare de atunci si iti dau fiori reci. Plimbandu-ma prin acest muzeu mi s-a facut pur si simplu frig. In curtea dinspre iesire, un grup de cambodgieni jucau un fel de tenis cu piciorul folosind un gen de fluturas de badminton si m-am gandit ca oricate atrocitati ar fi suferit, omul se regenereaza – ei rad din nou, incearca sa isi traiasca viata cu bucurii, dar ceva din aceasta tragedie a ramas in sufletul cambodgienilor pe care i-am simtit inraiti de o durere mostenita si disperati de saracie.

Care a fost traseul tau prin Cambogia ? Cu ce ai calatorit ? Dar mai departe spre Laos ?
In Cambodgia am intrat dinspre Thailanda, prin asa numita “granita a pacalelilor”, unde daca nu esti suficient de informat te trezesti ca taxa de viza se dubleaza… din fericire, nu am avut nici un fel de problema de acest gen, dar inca de la granita m-a socat saracia din Cambodgia. Am pornit-o spre Phnom Penh impartind masina cu inca o cambodgiana (transportul e gandit de asemenea maniera incat nu mai reusesti sa prinzi nici un autobuz spre PP). Din fericire, in PP, gazda mea de couchsurfing era o doamna extraordinar de draguta – Elma din Filipine, care m-a ajutat mult. In PP am trait iar o aventura unica – nimic nu se compara cu condusul motocicletei in capitala Cambodgiei, unde practic nu exista reguli in trafic, totul e la mica intelegere, se circula in orice sens te avantajeaza, rosul la stop e doar orientativ, daca te grabesti, nu-i obligatoriu sa-l respecti. In acest haos, atentia iti este incordata la maximum pentru ca oricand poate sa-ti vina cineva din fata pe contrasens, iti poate taia calea un biciclist… Elma mi-a spus ca sunt nebuna daca vreau sa conduc in PP si ca voi face cu siguranta accident. Din fericire, nu s-a intamplat asta, insa m-am pierdut noaptea prin suburbiile orasului care aratau ingrozitor – murdare, fara electricitate. Strazile in PP nu au nume, ci sunt numerotate, numerele scazand spre centru, insa nu pe toate strazile gasesti placute care sa iti spuna unde esti, iar cambodgienii nu stiu sa citeasca harti, cu engleza stau destul de prost si, in concluzie, nu mi-au putut spune cum sa revin spre centru. Am avut noroc ca am gasit un hotel mai mare si i-am spus Elmei unde ma aflu, iar ea a trimis pe cineva sa ma recupereze.

Dupa PP, am mers in Siem Reap – orasul de unde se viziteaza Angkor Wat, iar apoi in Kratie ca sa vad delfinii de apa dulce. Le-am vazut doar spinarea si a fost imposibil sa ii fotografiez cu aparatul meu “de vacanta”, dar am trecut prin niste sate minunate, unde oamenii au fost mai primitori decat in restul Cambodgiei, am vazut de-aproape cum se traieste in zona rurala, colibele lor de paie, micile gospodarii, zona aceasta este mult mai verde decat sudul Cambodgiei, unde peisajul este dominat de solul rosu, uscat, inecat in praf.

Ce ai vizitat in Laos ?
In Laos m-am oprit in Pakse, in sud si am facut un tur al cascadelor din Bolaven Plateau, impreuna cu un grup de englezi. Laos este o tara cu o natura incredibil de frumoasa, care pur si simplu iti taie respiratia, are niste cascade spectaculoase la baza carora poti inota, pierdute in padure, dar si o infrastructura dureros de proasta. Practic, la astfel de cascade nu se poate ajunge altfel decat cu transportul propriu (a fost foarte util ca am invatat sa merg cu motocicleta in Indonezia) – in Paskse se inchiriaza motociclete si cred ca si masini, desi… e usor de intuit care e modul preferat de transport al back-packerilor.

Cum sunt cambogienii ? Cum sunt laotienii ?
Hm… sunt două stiluri total diferite… Desi tarile mi s-au parut cam la acelasi nivel de saracie, pe cambodgieni i-am simtit mult mai aspriti de istorie, mai inraiti. In Cambodgia m-am simtit cel mai agresata – mai ales calatorind singura – de insistentele lor de a cumpara ceva de la ei, de a apela la unul dintre serviciile pe care ti le ofera. Sunt, intr-adevar, foarte saraci si toata aceasta suferinta te copleseste. Inainte de a pleca din Siem Reap am vrut sa dau cateva din hainele mele si o suma modica de bani unor localnici. Zambetul pe care l-am primit ca multumesc a fost incredibil – recunostinta autentica, desi nu stiau ce contine pachetul pe care il ofeream.

In contrast cu atmosfera din Cambodgia, laotienii sunt un popor foarte impacat cu ei insisi, au o liniste existentiala aparte, traiesc aproape de natura si pare ca au imprumutat ceva din calmul ei. Sunt si foarte primitori… Cand treceam cu motocicletele prin sate, ieseau copiii la strada sa ne salute, facandu-ne cu mana si chiar si adultii ne salutau de pe marginea drumului.

Ultimul stop – Nepal. De ce tocmai Nepal ?
A fost un vis de-al meu sa ajung in Nepal pentru ca iubesc foarte mult muntii. Am fost foarte fericita pe ultima suta de metri, urcand spre Annapurna Basecamp (4130 m), am simtit ca pentru asta traiesc, ca muntii sunt parte din sufletul meu.

Povesteste-ne despre Kathmandu… merita vizitat ? Ce ai vazut pe acolo ?
Kathmandu e o experienta unica! E cel mai bine conservat oras medieval pe care l-am vazut. Te pierzi pe stradute ingrozitor de inguste (si fara trotuare) pentru traficul intens de acolo si trebuie sa ai nervi tari ca sa rezisti. Orasul este mizerabil, dar are farmecul lui aparte – curti interioare, porti scunde prin care te strecori, pravaliile cu iesire la strada si tavan foarte jos, ferestre minuscule… Ii sfatuiesc pe cei care ajung acolo sa aiba mare grija la mancare – cat timp am calatorit, am mancat in cele mai low-cost locuri, Kathmandu, insa, are o problema serioasa cu igiena – a fost singurul loc in care am avut probleme de sanatate.

In Kathmandu electricitatea este cu program – 6 ore da, 6 ore nu – iar traficul este adeseori paralizat de diverse greve. Pe de alta parte, e paradisul celor pasionati de mersul pe munte care isi pot cumpara de aici echipament bunisor la preturi muuult mai mici decat ce avem noi in tara.

O experienta pe care o recomand este vizita la Pashupatinat – locul unde hindusii isi incinereaza mortii. Pentru cineva care provine dintr-o cultura care acorda atata importanta corpului decedatului – felul in care este imbracat, spalat, etc. – e socant sa vezi cum cadavrele sunt arse, iar apoi cenusa lor este spalata cu galeti de apa, aruncata pe un fel de garla mizera in care se balacesc maimute. Templul maimutelor este, de asemenea, un loc de referinta, dar arata mai mult ca o piata decat ca un templu, din cauza negustorilor… Atentie si la trafic – nepalezii circula calare pe motociclete foarte puternice, folosindu-se intens de claxon pentru a-si semnaliza trecerea si e destul de greu sa controlezi ceea ce faci cand trebuie sa te inghesui pe o strada pe care nu incap doua masini una pe langa cealalta, impreuna cu ricse, vanzatori ambulanti, biciclisti si pietoni.

Apoi te-ai urcat pe munte. Unde ai fost, poti sa ne spui traseul ? A fost greu ?
Am fost pe traseul spre Annapurna BaseCamp. Urcusul a durat patru zile si coborarea un pic mai mult pentru ca am luat-o mai relaxat. Drumul nu este greu, peste tot sunt trepte pe care trebuie sa urci sau sa cobori, treci prin sate, la fiecare doua ore ai un loc de popas unde poti manca foarte bine – au chiar un meniu foarte variat (care e standard pentru toate locatiile care servesc turisti in circuit). Totusi, trebuie sa ai rezistenta pentru ca ascensiunile si coborarile de nivel sunt foarte mari in aceeasi zi. Noi (am mai urcat impreuna cu doua studente din Germania) ne-am fortat destul de mult la urcus, mergeam de la opt dimineata la sase seara pentru ca eram nerabdatoare sa ajungem mai repede printre munti. Dar insasi urcusul e o experienta – te intalnesti cu alti calatori, afli despre viata oamenilor de la munte, a porterilor, legi prietenii. Peisajul este spectaculos, intalnesti multe cascade, treci prin multe vai si de o parte si de cealalta se inalta munti imensi, vezi paduri de rododendroni (erau infloriti cand am trecut noi, in aprilie). Iar sus de tot peisajul iti taie respiratia – m-as fi putut uita zile intregi la muntii aceia acoperiti de zapada…

Uitandu-te in urma, daca te-ai putea teleporta intr-un singur loc din ce ai vazut, care ar fi acela ? De ce ?
M-as intoarce in Indonezia pentru ca imi lipseste foarte mult. Imi lipseste zambetul de pe fetele oamenilor, mancarea de acolo, peisajele si mersul pe motocicleta, fumul si mirosul de mancare la foc care invaluia orasul spre seara, imi lipseste arta lor si felul cum stiau sa aprecieze frumosul. Ca sa nu mai vorbesc despre prietenii pe care mi i-am facut si profesorii de la facultate.

Te-as ruga sa descrii intr-o propozitie urmatoarele
Java – E un taram foarte traditional, care degaja o atmosfera de bunatate, politete, respect pentru traditie si pentru arta si, mai ales, zambet
Bali – Bali este exotic – desfrau, dar si spiritualitate, discutii elevate – de la yoga pana la design (diversi artisti isi instituisera cartierul general in Ubud – inima artistic a insulei)
Tana Toraja – Este foarte verde, cu o natura blanda, cu povesti care te baga in sperieti povestite de oameni in toata firea care le cred – de exemplu, faptul ca mai demult mortii se ridicau singuri si mergeau la mormant.
Singapore – Foarte modern, organizat, o insula de viata vestica (who needs it?!)
Malaezia – Mai sunt multe de vazut in Malaezia, eu am fost doar in Kuala Lumpur – orasul pentru facut bani si cariera…
Thailanda – Sexy. O tara a desfatarilor – neaparat incercati masajul traditional!
Cambogia – Saraca si traumatizata. E impresionant sa vezi cum cresc si descresc civilizatii si ce a ajuns marele imperiu khmer care odata stapanea jumtate din Asia de Sud-Est.
Laos – Foarte verde, o tara plina de natura neexplorata, calma – ocazie de safari pe cont propriu
Nepal – Muntii la care visam, multa spiritualitate, mult zgomot (toata lumea mi-a spus ca Nepalul e relaxat fata de India – ma intreb cum o fi acolo. Un lucru e sigur, prin India nu-i o idée buna sa mergi singur daca vrei sa te intorci intreg la minte)

Si ultima intrebare… where next ?
Urmatoarea destinatie imi doresc sa fie America de Sud – este o locatie pentru care cred ca trebuie sa te pregatesti destul de mult – si financiar si sufleteste, cu o cultura deosebit de puternica si interesanta si unde mi-am facut multi prieteni in timpul bursei din Indonezia.

Impresii Cambogia – Laos – Nepal

Angkor, Cambogia

Angkor

Angkor

Bayon

Ta Phrom

Celulele khmerilor rosii

Transportul in Cambogia

Somn usor !

Calugari in Laos

Laos – tara cascadelor

Prin satele din Laos

Costum traditional din Laos

McDrive a la Laos

Spre Annapurna

Kathmandu – salt in trecut

Sadhu prin Kathmandu

si in final, Annapurna Circuit !