Si veni si ziua 2, duminica… Dupa telefonul de trezire din somn, am tras perdelele si m-am intristat brusc! Cerul era plumburiu. Atata ghinion sa am? Dar asta e… sa nu uit… personal nu pot sa dorm cand e lumina in camera, de aceea de obicei calatoresc cu o masca sa-mi pun pe ochi. Nu a fost cazul in Piatra-Neamt, unde perdelele impiedica sa intre orice urma de lumina… Excelent!

Asa ca ne urcam in autocar pentru o zi lunga, dar spectaculoasa. Daca ma gandeam la Neamt pana acum, in afara de chei imi treceau prin minte sarabanda de manastiri (sa citez doar Neamt, Varatec, Agapia, Secu, Sihastria si pomelnicul ar putea continua… de altfel, aveam sa citesc pe undeva ca in Neamt este cea de a doua cea mai mare concentratie de manastiri dupa Athos), Cetatea Neamtului si, eventual, casa-memoriala a lui Ion Creanga din Humulesti. Ei bine, nu am fost prin aceste locuri, organizatorii gandindu-se (si bine au facut) sa ne arate un Neamt mult mai divers, un tinut al Neamtului care nu inseamna numai manastiri si cetati. A, ca veni vorba, la masa cu Pinalti s-a discutat si despre marketingul turistic al judetului – si aveam sa aflu ca Neamtul va pedala pe natura, pe peisajele bucolice si pe traditii… de altfel, turistii nu vor fi indemnati sa viziteze “judetul Neamt”, ci “Tinutul Neamtului”… Un cuvant poate schimba multe si mi se pare bine ales :).

Asa ca, de dimineata, am purces din nou spre baraj, dar ne-am continuat drumul printr-un peisaj de basm de-a lungul lacului de acumulare (si aici, ca si la Portile de Fier, cateva sate au trebuit sa fie stramutate pe dealuri). Primul stop – la un mester popular, de fapt o mestera, doamna Rodica din Pipirig. Daca aruncati o privire pe site-ul de prezentare a turismului in Neamt, veti descoperi o lista cu mesterii populari autentici din Neamt pe care merita sa-i vizitati. Doamna Rodica Ciocartau ne-a intampinat cu poale-n brau, dar si cu cateva fete care lucrau la un razboi de tesut traditional sau invarteau fusul :).

Urmatorul stop – la rezervatia de zimbri unde am putut sa stau la cativa pasi de acest impresionant animal care degaja atata forta. Uneori stau sa ma gandesc de ce Dragos-Voda a ales acest animal (de fapt, nu zimbrul, ci fratele sau mai mare, bourul, din pacate, disparut ca specie) pentru stema Moldovei intr-o vreme in care leii, vulturii si dragonii erau la mare cinste prin creatorii de logouri :). Pentru ca exprima atat de multa forta, de tarie si cred ca niciunui animal nu ii poate fi usor intr-o lupta cu vreun zimbru furios.

Zimbrii au disparut in Romania candva prin secolul 19 dupa ce si bourii disparusera la randul lor in secolele precedente. Dar daca bouri nu mai exista, zimbrii mai traiesc in numar mic prin Polonia, Germania, tarile baltice si alte cateva locuri, asa ca in anii ’50 am importat niste zimbri din Polonia si i-am instalat in Tara Hategului. Ulterior a fost stabilit un al doilea centru de reproducere a zimbrilor in Neamt, unde au fost aduse cateva exemplare din Polonia si Germania care traiesc mai intai in aceasta gradina zoologica, dar si in semi-libertate, prin parcurile nationale din jur. Evident, desi atractia numarul 1 sunt zimbrii, puteti vedea si o colonie destul de mare de cerbi (unul in calduri boncanea de mama focului si ataca pe oricine il enerva – de la celalalt cerb din tarc la fotografi :)), dar si un urs, fazani etc.

Desi leitmotivul vizitei a fost diversitatea si descoperirea acelor atractii mai putin cunoscute, evident ca nu puteam sa ratam vizitarea unei manastiri si gazdele noastre, Alex & Tudor, au ales sa vizitam Manastirea Neamt. Nu foarte departe de cetatea cu acelasi nume, Manastirea Neamtului, este una dintre cele mai vechi asezaminte monastice din Moldova, datand de prin secolul 16, de prin zorii istoriei Moldovei. Un calugar rezident ne-a trecut prin istoria acestui loc, am aflat si despre povestea mai putin cunoscuta (mie) a Sfantului Necunoscut – in 1986, in timp ce se sapa prin curtea manastirii, a fost descoperit corpul perfect conservat (si “frumos mirositor” cum a spus calugarul-ghid) al unui calugar. In general, mortii erau ingropati cu capul pe o caramida unde i se scria numele, dar aceasta caramida nu a fost gasita, asa ca astazi biserica manastirii gazduieste moastele Sfantului fara de nume… Am intrat in biserica. Aceleasi picturi murale impresionante, tipice pentru ortodoxie, dar, din pacate, la Neamt, nerestaurate… aveam sa aflam ca in muzeul manastirii se poate vedea copia sabiei lui Stefan cel Mare (originalul se afla, din pacate, in continuare in mainile osmanlailor, la Istanbul, de aproape 500 de ani. Daca va duceti acolo, nu ratati muzeul Topkapi, fie si pentru a admira sabia Marelui Stefan, invingatoare in 45 de batalii).

Am descoperit de asemenea si o a doua bisericuta, in spatele bisericii mari, de fapt, in afara zidurilor ca de cetate care au aparat manastirea de secole, unde poti gasi cranii si oseminte ale unor calugari… Un loc ciudatel, putin lugubru, cu cranii pe care sunt gravate numele celor adormiti intru Domnu. Am descoperit cranii ale unor calugari decedati cu putin inainte de Primul Razboi Mondial, scrise in romana cu litere chirilice… desi, oficial, Romania trecuse de cateva decenii la grafia latina, urmand exemplul romanilor transilvaneni, biserica, mai traditionala, ramasese la grafia chirilica…

Am trecut apoi pe sub nasul Cetatii Neamtului pentru a lua masa la Hanul Ursului (ma rog, la intrare am fost intampinati de niste iepuri din gips!) unde am mancat o ciorba de vacuta excelenta, pe muzica de psalmi de la o nunta de pocaiti, si am plecat mai departe spre herghelia aflata nu foarte departe de Tg. Neamt, la Dumbrava. De altfel, aici nu e o hergelie, ci un “depozit de armasari” (super nume!). Aceasta crescatorie de armasari fondata de Carol I pe domeniile regale a jucat intotdeauna rolul de crescatorie de armasari de monta folositi in scop militar… pentru “productia” de cai necesari cavaleriei, dar si in scopuri “civile” pentru caii nemtenilor… de altfel, si in ziua de azi armasarii de la depozitul de armasari fac turul Moldovei pentru a-si face jobul cu iepele oamenilor.

Am gasit aici niste oameni iubitori de cai care au grija de niste armasari superbi de diverse rase – de la lipitani la arabi. Locul poate fi vizitat, iar preturile sunt simbolice fata de iubitorii de sport hipic din zona Rasnovului sau de pe langa Bucuresti – 10 lei pentru 20 de minute de plimbat calare! De altfel, dupa ce am vizitat grajdurile cu armasari superbi, am asistat si la un mic spectacol de sarituri peste obstacole, pus in scena de copiii locului – cei mai batrani jochei aveau 16 ani! “Calul nu este mai inteligent decat cainele, doar ca este mai antrenat” ne-a spus unul dintre cei care lucreaza la depozit… Iata ceva nou… L-am intrebat care e cel mai valoros armasar. Ne-a aratat un cal alb pe care il cheama Ogica (lol) si valoreaza 60.000 de lei… O fi si norocos la loto?

Evident, marea majoritate a celor prezenti nu au putut rata ocazia sa se urce pe un armasar de soi, asa ca am plecat cu destul de multa intarziere. Urma sa mergem spre Cetatea Neamtului, dar pe drum sa ne mai oprim la un mester popular… Uff, pentru mine, pasionat de istorie, Cetatea Neamtului era cel mai important obiectiv care trebuia vizitat. Am citit peste tot ca a fost restaurata ca la carte si imi doream tare mult s-o vad dupa 12 ani! Ce naiba ne mai opream si la mesterul asta? Pana la urma, am descoperit un om cu o poveste interesanta. Il cheama Ion Albu si la 51 de ani s-a apucat de antreprenoriat dupa ce o viata a lucrat la o intreprindere din Roman. S-a intors acasa, la tara, la Timisesti si s-a apucat de confectionat masti, o pasiune mai veche, prima masca facand-o cand avea 16 ani. Astazi traieste linistit si multumit intr-o casa dintr-un sat nemtean, produce si vinde masti, se ocupa de agricultura si se duce cu uratul de sarbatori… Si e multumit… “desi e criza, anul acesta a fost foarte bun”… Ne pune cateva zeci de masti – si de femei, si de barbati pe gard. Apoi, suntem anuntati ca fiecare primeste in dar o masca si partea unuia dintre sponsori, berea Noroc! Apai, noroc sa avem si multumim frumos de masca!

Intr-un tarziu ajungem si la picioarele cetatii. Autocarul nu poate urca pana la cetate, asa ca o luam pe un drum impecabil amenajat. Si cand, in cele din urma, ajung in fata cetatii, o lumina ciudata, splendida, ireala, ca si ieri pe lacul Bicaz, invaluie zidurile vechii fortarete. Intr-adevar, si de-afara pare impresionanta, de necucerit. Din pacate, asa si ramane, necucerita pentru ca era deja inchisa… Asa ca nu va pot spune cat de mult a fost reconstruita sau cum arata. Ce e cert, toata zona de acces arata foarte bine, iar zidurile din exterior sunt cu adevarat impresionante! Sper sa revin mai repede de 12 ani la ctitoria musatinilor (perioada care s-a scurs de la ultima mea vizita!).

La coborare am intalnit pe una dintre artizanele de la magazinele de suvenire de la baza cetatii. O cheama Ionela Lungu, e tulceanca, e casatorita cu un humulestean si este indragostita de Ion Creanga si de regiune. Imbracata intr-un costum popular, era o prezenta tonica, pozitiva care parca stralucea in intunericul care se lasase peste Tinutul Neamtului. Nu doar vinde, de asemenea e olarita, probabil face mult mai multe lucruri… Am primit fiecare cate o brosura cu o poveste de Ion Creanga. Eu am primit “Ivan Turbinca”, poate si datorita calatoriilor mele prin spatiul est-slav. Imi aduc aminte de comenzile lui Ivan – “Pasli, na turbinka, vidma !”… in mod cert o s-o recitesc candva, zilele acestea, inainte de culcare.

Seara, mai trebuie sa ma repet? Am fost din nou ingropati in mancare. De data asta, la un restaurant italienesc din Piatra-Neamt, Momenti. Ma asteptam ca aici, la italieni, sa nu fie aceleasi cantitati impresionante ca in restaurantele romanesti. Da’ de unde, felurile de mancare au curs intr-un stil fusion romano-italienesc, iar prajiturile de la sfarsit ne-au facut praf. De marti, in mod cert, revin la sala.

A doua zi, luni de dimineata, un soare splendid rasarea din spatele Pietricicai. Uf, ce noroc am eu cu Neamtul asta – de cate ori merg, sunt nori. Sper ca voi sa nu aveti acelasi ghinion, pentru ca este un tinut superb, de poveste, care merita vazut stralucind in soare! Cum nu mai existau masini de transport, am optat sa ma intorc acasa cu trenul (am mers cu microbuzul la Piatra-Neamt asta-iarna si in mod cert trenul este mai confortabil) de ora 8:36. Si, desi mi-am facut un plan bine pus la punct, totul a fost aproape de a esua dupa ce am asteptat 20 de minute la liftul hotelului, in ultima instanta trebuind sa-mi tarasc trollerul pe scari si sa ajung in spume la gara. Avand capacitate destul de mica, pline de turisti straini cu bagaje, oprind la fiecare oras, am ramas blocat in hotel. Cum spuneam, va recomand din toata inima sa stati la Central Plaza, este un hotel excelent cu un personal care te face sa te simti cu adevarat bine (destul de rar, in hoteluri de dimensiunile celui din Piatra-Neamt), dar fie stati la un etaj superior, fie evitati sa luati liftul la o ora “de varf”.

Va scriu aceste randuri din trenul spre Bucuresti (iata un avantaj net al trenului fata de microbuz), pot sa scriu :). Dar inca sunt sub impresia weekendului din Neamt. Nu va zic ca weekendul a fost impecabil organizat de Alex, Tudor si Catalin de la Central Plaza, asta conteaza mai putin pentru voi, ci pentru mine. Sper insa din toata inima ca v-am convins ca Tinutul Neamtului este unul dintre acele locuri din tara care merita vizitate… pentru locuri, pentru privelisti, pentru natura, pentru istorie, pentru oameni, pentru poale-n brau,  pentru… si lista ar continua la nesfarsit.

Au mai scris despre #priNeamt (completez pe masură ce mai apar)

Adrian Ciubotaru – Un week-end #priNeamt

Alex Dima – #priNeamt, un tur deosebit!

Alex Filip – (Turistu) – Un weekend minunat #priNeamt

Alexandru Ciucă (Hoinaru) – Where people make the difference

Ancuţa Lebăda – #priNeamt, ziua I

Andra Zaharia – Ce poti face #priNeamt

Andrei Dobra (Makavelis) – Neamţ – despre oameni şi locuri #priNeamt

Anne-Marie Chelariu – (The Anne-Marie) – Turist in orasul meu (Partea I)

Cristian China-Birta (Chinezu) – Hai să vă spun ce face un blogger #prinorasulmeu. Caz concret: #PriNeamt

Cristina Chipurici (Pyuric) – Un weekend de vis #priNeamt

Denisa Bârgău (Denisuca) – Un weekend plin, in judetul Neamt

Dragoş Asaftei: Dupa prima zi #priNeamt, A doua zi de poveste de #priNeamt

Elena Ciric (Blog Paravion) –  Nemţenii’s mândri de judeţul lor şi au şi de ce,

Gabriel Oana (Gaben) – priNeamt – vlog

Miruna Siminel (Şi blondele gândesc) – #priNeamt in poze

Monica Jitariuc (Lost & Found Desk) – Prin Neamt sau cum am fost io miniblogger

Oltea Zambori (Nebuloasa) – Pipirig – sat de poveste

Roxana Farca (Lumea Mare) – Mestesuguri pe cale de disparitie, depinde si de noi

priNeamț a fost un eveniment susținut de Primăria Piatra Neamț, Central Plaza Hotel, Petrom, Cosmote, Noroc și Autonom.

Imagini Neamt

In parcarea de la Hotel Central Plaza – autocarul gata de plecare

Un peisaj de basm, la Lacul Bicaz

Ei bine, exista WC-uri publice pe soselele patriei…

Prima oprire, in Pipirig, la tesatorie

Un cerb cam nervos

S-a luat si de fotografi – dar Alex a fost mai rapid 🙂 Sunt curios cum o arata poza facuta in acest moment

Dar marile vedete au fost, desigur, zimbrii

Iata-l si pe starostele grupului

si un paun cam plictisit, saracul

Urmatoarea oprire, la manastirea Neamt

cu picturi murale superbe… din pacate cam degradate

Aici, se afla oase si cranii ale vietuitorilor de la manastire

La depozitul de armasari, gasesti si calareti 🙂

Salutul de final

Masti traditionale din judetul Neamt

Iata-ma cu masca mea 🙂

Zidurile impunatoare ale Cetatii Neamtului

Si o buna parte din trupa de bloggeri #priNeamt !