Trebuie sa recunosc ca, inainte de a veni in vizita prin provincia Jiangsu, singurele localitati de care auzisem erau Nanjing si Suzhou. Stiam de Nanjing din revistele si cartile mele de istorie – a jucat rolul de capitala pentru cateva dinastii, este locul de nastere a doctorului Sun Yat-tsen, liderul Revolutiei democratice chineze care a rasturnat feudalul regim imperial in 1911 si a proclamat Republica, parintele Chinei moderne, recunoscut ca atare atat de Republica Populara, cat si de Taiwan (care, oficial, poarta numele dat de Sun Yat-tsen, acela de Republic of China), dar mai ales a fost orasul in care mii si zeci de mii de chinezi au fost masacrati, iar mii de chinezoaice de la 2 ani in sus au fost violate si, uneori, ucise de trupele japoneze in 1937.

Desi toata lumea considera Al Doilea Razboi Mondial ca desfasurandu-se intre 1939 si 1945, pentru China, razboiul a inceput mai repede. Profitand de faptul ca situatia politica in China era haotica, provinciile erau dominate de sefi locali, iar puterea centrala pierdea controlul, japonezii au atacat China, incercand s-o cucereasca ca un prim pas spre dominatia intregii Asii “galbene”. Trupele chineze conduse de maresalul Chiang Kai-Shek, creatorul de mai tarziu al Taiwanului, dezorganizate, macinate de coruptie, prost pregatite si echipate, n-au putut face fata masinii de razboi japoneze… Au pierdut batalie dupa batalie si s-au retras pas cu pas. Mai intai, a fost abandonata Manciuria, apoi Beijingul, capitala nationala, Chiang Kai-Shek mutand capitala la Nanjing, fostul oras-capitala de dinainte de Beijing. Dar japonezii si-au continuat asaltul. A cazut marele centru economic Shanghai, iar Nanjingul, aflat in apropiere, a fost lasat fara aparare. O parte a armatei chineze a capitulat fara lupta, iar Chiang Kai-Shek si resturile Guomintangului s-a retras departe, in interior, in apropiere de Tibet, de unde si-a organizat rezistenta, de data asta in colaborare cu extrem de disciplinatii si motivatii membri ai Armatei Rosii Chineze conduse de Mao Tzedun. Nanjingul a fost lasat prada armatei japoneze, un oras care s-a predat fara sa traga un glont.

Ce a urmat imi este greu de explicat dupa ce am vizitat Japonia si am descoperit poate cea mai politicoasa si mai sensibila natiune de pe fata pamantului. Zeci de mii de chinezi, inclusiv prizonieri de razboi care s-au predat fara lupta, au fost masacrati, iar femeile din Nanjing au fost violate fara mila pana ce multe au murit din cauza hemoragiilor vaginale. Dupa cateva zile de carnaj, masacrul si violurile bestiale au fost cu greu oprite. In urma au ramas mii si mii de corpuri neingropate. Masacrul a intrat in istorie ca “The Rape of Nanking”, pe vremea aceea Nanjing fiind cunoscut Occidentului sub numele de Nanking. Am citit cartea cu acelasi nume si daca vreti sa cititi o carte dupa care sa nu dormiti noaptea, v-o recomand. Pentru iubitorii de statistici, se estimeaza ca au murit circa 250.000-300.000 de oameni.

Dupa razboi, americanii si Occidentul nu au recunoscut “The Rape of Nanking” ca fiind un genocid sau o crima impotriva umanitatii. Motivele au fost politice, deci josnice… SUA doreau sa protejeze Japonia pe care o vedea ca fiind un aliat-cheie in fata asaltului comunist din Asia si urmarea sa evite condamnarea ei, mai ales ca unchiul imparatului Hirohito fusese implicat in masacre, iar China era comunista… de ce sa dai dreptate unor victime dintr-un stat comunist, ucise de un stat aliat?

Doream sa ajung la Nanjing pentru a afla mai mult, pentru a intelege mai mult din aceasta tragedie a istoriei mondiale. Din pacate, programul gandit de gazde nu trebuia sa ne intristeze pe noi, alesii lor oaspeti, ci sa ne inveseleasca si sa ne arate alte locuri, “scenic” cum le place chinezilor sa le numeasca… Asa ca mai trebuie sa revin in Nanjing… pe urmele Nankingului si ale istoriei sale dureroase.

Dupa patru zile de lafait in lux la Crowne Plaza in Zhengjian, urma sa fac cunostinta cu un alt hotel, Mandarin Garden Hotel Nanjing. Prima luare de contact? Intreaga fatada era acoperita de  o carpa verde, era in reconstructie. Lobby-ul, amplu, imperial de-a dreptul, cu o pianista cantand la un pian  Bernstein deasupra unui bazin… acoperit de apa… Camerele cam mici, reflectand faptul ca cladirea fusese construita intr-o alta era. In schimb, spre marea noastra bucurie, hotelul era in… oras! Da, exact in centrul orasului, un centru pedestru, comercial… Wow, nici nu stiti ce m-a bucurat sa vad in ce zona eram… Crowne Plaza, desi magnific era undeva intr-o zona care mai are nevoie de ceva timp sa fie OK… de jur imprejur, doar santiere si institutii de stat.

Asa ca am luat-o la pas prin zona pedestra, bucurosi ca revedeam ceva familiar… si chiar ca aducea cu Europa – magazine care ar putea sa fie teleportate linistit pe strazile comerciale din München, Rotterdam sau Bruxelles, cam putine restaurante, insa doar suspectii obisnuiti – McDonald’s, KFC, Pizza Hut, Hagen Dazs :)… Dar evident ca masa a trebuit sa ne fie servita tot intr-un local chinezesc unde felurile de mancare au fost “fara numar, fara numar”. Dar ceea ce era impresionant nu au fost mancarurile … in general, gastronomia ma lasa rece, ci miile de culori si lumini din centrul vechi… Peste tot erau lumini si personaje luminate, podurile erau luminate, templele straluceau, iar ambarcatiunile care faceau turul canalelor (Nanjing e in zona fluviului, nu se poate sa nu aiba canale pline cu apa) straluceau ca pomul de Craciun.

Am facut un tur de canale, cu restaurante sic, frumos luminate, cu hoteluri de lux si cu nu stiu cate lampioane. De fapt, vazusem panouri anuntand festivalul lampioanelor in Nanjing, dar eu credeam ca e vorba de acele sfere colorate care sunt agatate in fata restaurantelor chinezesti din toata lumea. Ei bine, la Nanjing, lampioane erau tot soiul de scene istorice sau bucolice facute din plastic si puternic luminate, multe asezate pe malul canalelor, taman bune de savurat cat timp eram in barca (unde, evident, nu puteau sa lipseasca snackurile, desi veneam direct de la restaurant). Dupa tura extrem de faina, spre marea mea surprindere, organizatorii ne-au dat program de voie. Unii s-au dus la shopping, eu m-am dus sa vad Templul lui Confucius, aflat chiar vizavi de debarcader. Si aici era o expozitie de astfel de lampioane, cu imparatese-dragoni, intelepti cu barba si cate si mai cate. Am stat pana m-au dat afara ca se inchidea.

A doua zi urma sa asistam la deschiderea targului de turism din Nanjing. O deschidere de tip chinezesc… O trupa de fete care a interpretat niste piese destul de moderne, folosind instrumente muzicale traditionale (un spectacol chiar cool, muzica era faina, fetele erau frumoase, ideea era interesanta), dar, din pacate, n-au interpretat mai mult de doua piese ca a inceput partea oficiala… Am revazut multe dintre personalitatile prezente la banchetul de la Go China Summit, apoi niste prezentari despre orasele din provincie, apoi, plimbare de voie vreo jumatate de ora… Targul era organizat de Messe Stuttgart, firma de expozitii din Stuttgart (la deschidere, reprezentantul lor s-a laudat ca a fost cel mai mare targ de turism din Germania, evident, exceptandu-l pe cel de la Berlin care e cel mai mare din Europa) si am vazut si ceva participare internationala, nu doar standurile care mai de care mai spectaculoase ale oraselor din provincie sau ale agentiilor de voiaj locale. Evident, cel mai mare stand a fost cel al Germaniei (cu tot cu Lufthansa care avea un mini-simulator de zbor unde te puteai juca), dar am descoperit in zona pe care o suspectez a standurilor gratuite si prezenta Bulgariei… Erau trei fatuci care, desi plictisite, chiar aveau vizitatori… Mare pavoazare nu era, ceva bannere, poze, pliante, luate din stoc… Evident, Romania lipsea cu desavarsire. Nu pot sa zic ca prezenta noastra era obligatorie si am pierdut o oportunitate de aur… dar sunt sigur ca am fi obtinut vreun stand gratuit (nu cred ca bulgarii au dat vreun yuan) si poate mai auzeau mai multi despre Romania.

Si pentru ca veni vorba de relatiile noastre cu China. Noi, de-a lungul vremii, am facut niste mutari exceptionale pe care nu am stiut sa le fructificam. Ceausescu a fost intermediarul intre Mao si Nixon care a facut ca SUA si intreaga comunitate internationala sa recunoasca Republica Populara drept reprezentant al Chinei in locul Taiwanului care atunci si-a pierdut pozitia de reprezentare a Chinei. Nu stiu cat de mult am exploatat acest ajutor care a deschis China lumii, dar, probabil, ceva beneficii au fost. La inceputul deceniului trecut, China a fost lovita de o epidemie ciudata numita SARS. A fost eradicata dupa masuri draconice, dar, in perioada respectiva si imediat dupa, China a fost evitata ca un ciumat. Zeci de lideri politici care urmau sa viziteze China si-au anulat vizitele deja anuntate… Singurul care nu si-a anulat vizita a fost Adrian Nastase, atunci prim-ministru. A venit, a stat cateva ore, s-a intalnit cu oficialitatile de partid si de stat. Nu cred ca a discutat mare lucru, dar a fost o miscare geniala. China nu uita gesturi de genul asta… insa Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista. A treia miscare a fost prezenta la Expo 2010 la Shanghai… Standul nostru a avut forma unui mar si, din cate am vorbit cu toti ghizii de pe acolo, marul romanesc a facut o impresie extraordinara… Chinezii s-au bulucit sa il vada mai dihai ca in cazul unor standuri mai spectaculoase… a urmat vreo campanie de promovare a turismului romanesc in tara care in curand va da cel mai mare numar de turisti din lume? Evident ca nu.

Dupa-amiaza am petrecut-o in imensul parc unde se afla giganticul mormant al imparatului Hongwu, fondatorul dinastiei Ming. Ca si predecesorul sau din Xi’an, cel cu armata de teracota, si Hongwu si-a construit un adevarat oras mortuar, din care nu au ramas prea multe… doua alei cu statui de animale si cu generali, cateva cladiri, din care una chiar spectaculoasa, si mai ales mormantul in care se presupune ca s-ar afla bogatii enorme. Dar, ca si in cazul mormantului imparatului Qin Shi Huang de la Xi’an care nu a fost excavat, desi se stie destul de sigur unde se afla, nici cel de la Nanjing nu a fost excavat… In ambele cazuri, am aflat ca chinezii considera ca nu au tehnologia necesara sa poate sa conserve ceea ce poate fi descoperit… exista materiale textile aurite cum ar fi brocartul, care paleste si se distruge dupa jumatate de ora… nu stim cum sa le salvam. Asteptam viitorul si tehnologiile lui pentru o interventie salvatoare…

Desi inca ascuns privirii muritorilor, imparatul Hongwu a fost unul dintre cei mai importanti imparati din istoria Chinei. A fost si o figura interesanta. A avut o sotie pe care, desi nu a putut sa-i faca copii, nu a repudiat-o cum era obiceiul vremii… “este atat de desteapta si am atatea de invatat de la ea, incat va ramane imparateasa. Copii pot face cu concubine sau neveste secundare, dar niciuna nu o sa fie de nivelul imparatesei mele”. Intr-una din cladiri se afla portretul imparatului – un om urat, cu fruntea tesita si cu buze mult prea groase. Si in cazul acestui tablou exista o poveste faina… se spune ca Hongwu a  chemat un pictor sa-i faca portretul. Acesta s-a temut sa ii faca portretul asa cum arata, asa ca l-a infatisat ca pe un tip frumos, un adevarat Adonis imperial. Imparatul s-a enervat, i-a spus ca nu e el ala si isi bate joc de el, asa ca i-a taiat capul. Al doilea pictor, speriat de povestea primului, a decis sa-l picteze asa cum e in realitate. “Nu sunt eu pocitania asta” s-a enervat Imparatul si i-a taiat capul. L-a chemat pe al treilea pictor care deja isi caligrafia testamentul… Dupa ce s-a gandit putin, i-a venit o idee salvatoare. L-a pictat pe imparat semanand aproape perfect cu stramosii sai… ca orice chinez, imparatul isi venera stramosii, asa ca a fost pe deplin multumit si l-a umplut de aur si bogatii pe pictor… care totusi s-a gandit sa lase posteritatii adevaratul portret al imparatului, asa ca i-a mai facut un portret in secret, asa cum arata el… acesta este portretul expus pe tot peretele uneia din cladirile din complexul funerar.

Am fost pana la final, intr-un pavilion cocotat pe un zid ca de cetate, de unde se poate vedea dealul impadurit unde s-ar afla mormantul de tip Tutankhamon al imparatului…. M-am uitat, am pozat si m-am gandit ca nu stiu daca o sa-l prind excavat…

Dupa o tura prin gradina inflorita (daca japonezii au festivalul infloririi florilor de cires, s-au gandit si chinezii sa faca ceva similar. Si pentru ca nu pot sa aiba aceeasi floare cu japonezii cei urati, au inventat festivalul infloririi florilor de… prun! Si cine stie, dupa o tona de bani bagati in promovarea festivalului florilor de prun, nu m-as mira ca, peste vreun deceniu, prunul chinezesc sa rivalizeze cu ciresul japonez), am plecat cu parere de rau din Nanjing. Cum am scris, mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre evenimentele tragice ale anului 1937, dar si sa vad imensul mausoleu al doctorului Sun Yat-tsen, parintele Chinei modern… Ca si imparatul Hongwu, Sun Yat-tsen si-a dorit sa fie inhumat intr-unul din dealurile Nanjingului… Iar astazi, pe acest deal se afla un mausoleu imens pe care mi-as dori sa-l vad candva… intr-un tur mai profund al Nanjingului istoric.

Si daca intentionati sa va programati o vacanta in China si Hong Kong, site-ul si ofertele J’Info Tours va pot fi utile.

Imagini Nanjing

Hotelul Mandarin Garden Nanjing – oare dormim pe schele ?

Dar inauntru e OK si classy… inclusiv pianista din apa 🙂

Strada comerciala pedestra din Nanjing

Centrul foarte luminat al orasului 🙂

Cu canale,

cu barci de promenada !

Evident inainte de promenada, am fost hraniti exemplar 🙂

Gata de imbarcare

Cica astea sunt lampioane… sa-i credem !

Templul lui Confucius

Unde se desfasoara festivalul lampioanelor

Statuia lui Confucius

Dar si imaginea lui in interior 🙂

A doua zi dimineata, la inaugurarea CMT China, targul de turism din Nanjing

O trupa de fete chiar haioasa !

Cam asa arata targul

Zona mausoleului imparatului Hongwu … statui antice de animale dau onorul

Peste tot, flori… a venit primavara la Nanjing 🙂

Spre mausoleu

Adevaratul portret al imparatului Hongwu 🙂

In fine, ultima cladire

In acest deal, se afla mormantul nedeschis al Imparatului

Nanjing, oras modern… are totusi 6 milioane de locuitori 🙂