Dupa mai multe experiente urbane, era cazul sa experimentam si natura Omanului, una dintre principalele atractii ale acestui sultanat. Nu va asteptati la munti plini de vegetatie sau orezarii cat vezi cu ochii. Omanul are un pamant arid, desertic si semidesertic. Acolo unde nu e desertul nisipos, ai parte de desertul stancos, iar vegetatia este destul de saraca… Cum apare insa un ochi de apa, in jurul ei explodeaza viata, o flora exuberanta, exotica, entuziasmanta. Dar si desertul are frumusetea lui, partea lui mistica te poate vraji. Posibil ca, daca stai in desert o perioada mai lunga, entuziasmul sa scada, dar, desi am fost prin destule locuri in desert, niciodata nu am stat mai mult de, sa zicem, o saptamana… Dupa surpriza unui Muscat frumos si linistit, urma sa vad “the real Oman”, Omanul vailor (numit si “wadi”  in araba), al dunelor si al apelor care rasar miraculos din desert.

Am iesit din Muscat, strabatand autostrazile taiate prin stanca, si daca spre Nizwa am urcat dealuri, acum am luat-o spre Sur, in directia opusa. Pe drum, sate, sate se insira de-a lungul soselei, sate care par uitate de lume, dar care au parte de toata infrastructura modernitatii.

La un moment dat, parasim soseaua si o luam printre niste dealuri. Dupa mai bine de jumatate de ora, hop!, dupa o curba, prima surpriza. Un lac de un verde intens, inconjurat de stanci. Ii cerem lui Ahmed sa opreasca, sarim toti din masina si incepem sa tragem rafale de poze. Suntem pe drumul spre Wadi Bani Khalid, unul dintre acele wadi-uri care aduc viata prin dealurile si muntii Omanului… de altfel, de-a lungul soselei care se incheie intr-o mare parcare, pe o parte a ei, pe partea cu apa, palmier langa palmier se inghesuie pentru un pic de apa.

Lasam masina in parcare si o luam pe malul unui canal de irigatii pana la un lac vast, verde, verde. Teoretic, aici am fi putut sa ne balacim. Ma rog, cei care stiu sa inoate, pentru ca lacul este adanc, iar intrarea in el foarte abrupta… la doi pasi de mal, adancimea este deja de vreo 5 metri! Si cum eu nu stiu sa inot, am inconjurat lacul in cautarea celor mai bune unghiuri de poza. De altfel, nu pot spune ca erau prea multi doritori de balaceala, doar niste francezi. La doi pasi de lac, un intreprinzator a deschis o terasa unde poti sa mananci. Pentru vreo 6 riali (11 euro), ai parte de un bufet mai mult decat indestulator. Ahmed ne intreaba daca vrem sa mergem la pestera Muqal. Nu e foarte departe, doar la vreun kilometru. Evident, cum sa nu!

Drumul pana acolo va fi insa minunat. Nu aveam cele mai bune incaltari de munte (sandale, dar destul de zdravene) si am topait peste tot soiul de bolovani, ne-am catarat pe stanci si a trebuit sa traversam apa destul de repede. Apa era calda, ar fi fost o placere daca nu ar fi fost niste vegetatie pe care puteai aluneca usor… In fine, dupa vreo ora de hahait, de facut poze non-stop la aceasta apa verde minunata, am ajuns la gura pesterii…. Unde, evident ca nu am intrat. Era un hau ingust, neluminat si in care doar niste speologi bine dotati s-ar fi putut aventura. Dar nu era cazul nostru, asa ca ne-am intors pe acelasi drum, topaind peste stanci albe stralucitoare, de dupa care continua sa ne faca cu ochiul niste apa verde… ce m-as fi aruncat aici, unde apa era mica, dar mai trebuia sa ajungem si in desert.

In fine, am revenit la masina, intre timp, parcarea se umpluse, parca am ajuns la timp si ne-am intors spre campie, spre soseaua principala Muscat–Sur. Daca la Wadi Bani Khalid a fost o vreme superba, soare, cer albastru, cum am ajuns la sosea, ne-a intampinat o mica surpriza neplacuta – un vant puternic care rascolea nisipul… am intrat intr-o mica furtuna de nisip. Ahmed ne spune ca vom taia din programul zilei, nu ne vom mai duce la beduini, ci vom merge direct spre Arabian Oryx Camp, tabara turistica din desert unde urma sa innoptam.. si daca vom avea un pic de noroc sa nu fie chiar o furtuna serioasa, ne vom da cu masina pe dune.

Asa ca am oprit la o vulcanizare dintr-un sat, pentru a mai dezumfla din cauciucuri (pentru o mai buna aderenta pe nisip) si ne-am avantat prin desert. Impecabilele sosele omaneze s-au transformat in impecabile drumuri de nisip prin pustiu… Ma rog, nu chiar asa de pustiu, pentru ca din directia opusa tot curgeau masini 4×4, dar, in mod imbucurator, vantul se potolise si atmosfera se curatase. Asa ca Ahmed, fara nici o avertizare, a inceput sa calareasca dunele… in spate, de la fete, se combinau tipetele de incantare cu miorlaiturile de frica… “yes, yes, go Ahmed” alaturi de “no, no, no, please”. In fine, Ahmed nu reactiona deloc, asa ca dunele se succedau una dupa alta pe sub rotile masinii. Eram pentru a treia oara cu 4×4 pe dune… si, intr-adevar, ai parte de multa adrenalina.

Ahmed ne opreste la baza unei dune, exact deasupra lui Arabian Oryx Camp, unde urma sa ne petrecem noaptea. Ca si camp-urile din Wadi Rum, Iordania, si acesta arata ca o tabara militara din filmele istorice… corturi aliniate matematic perfect, jos, pe valea dominata de dealuri. Daca The Lord of the Rings s-ar fi desfasurat in desert, exact asa ar fi aratat taberele trupelor… Dar si asa, la apus de soare, sa topai prin nisip este o experienta de neuitat. Ne mai plimba Ahmed pe dune spre disperarea Ligiei care incearca sa negocieze cumva sa iasa din masina, dar pana la urma, rezista pana la capat. O suspectez ca undeva, acolo, in subconstient ii place si ei.

Oryx Camp exista de vreo 10 ani, intre timp au aparut si altele, dar este considerat unul dintre cele mai bune camp-uri din zona. Intre timp au aparut si altele, unele mai bune, altele mai putin, dar Oryx Camp a rezistat in top. Suntem intampinati la receptie de unde primim cheile corturilor noastre… si cand intru, nici pe departe corturile acelea spartane in care am dormit in Wadi Rum, arata ca o camera de hotel… Imi place si ideea ca becurile electrice sa para ca niste felinare de gaz… WC, dus, totul e prezent intr-un cort… Dar se aude cum bate vantul si cum se misca intreg cortul… superb!

Nu avem insa prea mult timp de pierdut ca trebuie sa prindem apusul pe dune. Iar apusul in desert este intotdeauna o amintire de neuitat. Din pacate, a reinceput vantul, iar nisipul a inceput sa fie rascolit. Ce conta, eram in masina, si in ciuda miorlaiturilor Ligiei, am ajuns cu masina sus in varful dunelor. Am sarit imediat in nisip, dar ne-a lovit o pala de nisip in plin… ce conta, era super fun sa fii acolo sus… noroc ca imi luasem kefiyeh din Iordania ca sa nu inghit prea mult nisip… dar daca te loveste chiar si o mica furtuna in desert, sunteti asigurati ca veti gasi nisip chiar si in cele mai neasteptate locuri (mai gasesc si acum, la vreo doua saptamani de atunci J). Pana la urma Ligia si Roxana nu au mai rezistat furtunii si s-au refugiat in masina. Eu si cu Adriana am gasit insa posibilitatea de a rezista furtunii… sa stam fix pe buza dunei pentru ca nisipul era aruncat de pe duna pe care stateam… daca stateam doar pe buza, nisipul ne batea doar la picioare… oricum, aceasta descoperire a fost un pic tardiva pentru aparatul de fotografiat al Adrianei, care a refuzat sa mai functioneze, si aparatul meu de filmat, care nu isi mai inchide fanta care acopera obiectivul… Dar senzatia de a avea furtuna de nisip la picioare este unica.

Am coborat apoi abrupt dealul fix in camp si a urmat o binemeritata cina. In programul serii, ar fi trebuit sa vina niste beduini sa cante si sa danseze, dar nu a fost sa fie… Tipul de la receptie a venit la noi la masa cu o fata de-a dreptul disperata, spunandu-ne pe un ton apocaliptic “I have an extremely sad news”. Cum Ahmed nu era cu noi, ne speriaseram ca s-a intamplat ceva cu bietul nostru sofer… Cand am aflat ca dezastrul este datorat lipsei cantaretilor si dansatorilor pentru ca era furtuna de nisip, parca am fi castigat la loto… Asta era…

Dar seara nu s-a terminat fara un spectacol.  Si nu a fost vreun spectacol de dans, ci spectacolul cerului. Ahmed ne-a luat cu masina si ne-a dus undeva in mijlocul desertului, departe de vreun camp, pentru a admira cerul… si nici nu stiti ce frumos e cerul noaptea in desert… miliarde de stele, eventual si vreun avion indreptandu-se din India sau Australia spre Dubai sau Doha si o liniste deplina… ma rog, atata timp cat nu vorbeam noi… Ne-am trantit pe nisipul moale, admirand constelatiile… Si a fost mult mai frumos decat orice dans.

Din pacate, tot ce e frumos se apropie de final. A doua zi era ultima noastra zi in Oman… Si trebuia sa o traim la maximum!

Imagini Wadi Bani Khalid si desert

La revedere, Hyatt, plecam in pustiu 🙂

Iesirea din Muscat

Autostrazi taiate prin munti… cam asa e tot Omanul

Ups… uite un lac !

Si apoi o luam de-a lungul canalelor de irigatii

Wadi Bani Khalid… Doamne, ce apa !

O terasa pe malul lacului

Ligia a trecut la moda omaneza

Eu doar la moda capilara 🙂

Insecte, insecte. Ce-o fi asta ? Pisca ?

Wadi Bani Khalid pare sa fie popular si printre localnici !

Destul cu lenea, la drum spre pesterea Muqal

O imagine de vis

Iar culoarea asta de apa e magica !

Mai trebuie sa traversam si prin vad

Dar nimic dificil… Doar sa nu alunecam ca pe fundul apei erau niste ierburi pe care puteai sa alunci cu usurinta

Si in fine, la intrarea in pestera.

Inapoi spre parcare

La revedere, Wadi Bani Khalid !

In drum spre desertul nisipos. Ups !

Vulcanizare in desert… trebuie sa dezumflam cauciucurile

Adio, autostrazi. Parca e mai fain pe aici !

Iupiiii… dune bashing e o experienta strasnica !

Arabian Onyx Camp. Aici vom dormi la noapte intr-unul din aceste corturi

Cam asa se circula pe aici 🙂

Oryx, capra salbatica a peninsulei arabe 🙂 De pe coada lui Qatar Airways in desertul omanez

In cerdacul cortului meu 😉

Cam asa arata un cort de 5 stele

Ca o camera de hotel

Ioi ! Uite unde e ala cu masina ! Sper sa ajungem si noi acolo !

Coborand cu frana trasa

Urcam duna pentru apus de soare

Nu suntem singuri. Trebuie sa gasim un alt deal

De sus, parca e o tabara militara !

Si incepu furtuna de nisip. Noi rezistam, aparatele, nu !

Unii vor sa se rostogoleasca pana in camp.

Pe aici e drumul 🙂 (intre timp mai gasesc nisip prin buzunarele pantalonilor astia !)

O descoperire epocala. Daca stam in picioare pe buza dunei, nu ne mai bate nisipul… doar peste picioare !

Cam asa se ridica nisipul cand bate vantul !

A apus soarele, e timpul s-o luam spre tabara. Normal, pe drumul drept 🙂

Seara la cort 🙂

Si pentru ca era prea multa lumina, am plecat sa vedem stelele in pustiu. Un spectacol fascinant !

Iar la sfarsitul zilei ne relaxam in curtea lui Arabian Oryx Camp 🙂 What a day !

Am vizitat Omanul la invitatia celor de la Qatar Airways care au invitat trei bloggeri de travel din Romania pentru a descoperi aceasta destinatie. Se poate zbura la Muscat de 5 ori pe saptamana via Doha, iar conexiunea oferita de Qatar Airways este cea mai scurta dintre toate optiunile.