Soferul taxiului, dupa ce s-a catarat din greu pe inclinatele ulite ale vechii Gjirokaster si s-a strecurat cum numai el stie printre case de tip cetate, opreste in fata unui zid. “Here Kotoni. Reservation, yes ?”. Nu vad decat un zid de piatra. Cobor din masina si, intr-adevar, vad o casa-tip cetate. Si un mic semn “Kotoni B&B”. Aha, am ajuns. Nici nu cobor bine si o femeie blonda eleganta coboara. Este Vita Kotoni, patroana de la pensiune. Apare si sotul ei, Haxhi, si vrea sa-mi ia rucsacul care este doar pentru o zi. Urc abrupt pana in casa propriu-zisa si sunt invitat la un ceai pe o canapea fix la intrare.

Intr-adevar, pensiunea este fabuloasa. Este tipul de loc pe care il prefer oricarui alt hotel de nu stiu cate stele. Este o casa autentica, are peste 300 de ani si din 1992 de cand sotii Kotoni au deschis-o ca pensiune (sau bed & breakfast cum ii spune) a gazduit probabil mii de turisti straini. Daca te uiti pe booking are nota peste 9 si este “fabulous”. Intr-adevar, este cu adevarat fabulous… Ai sentimentul ca esti intr-un loc in care trecutul se intalneste cu prezentul. Brusc imi aduc aminte de acel haveli din Jaisalmer, India, in care am dormit si era detinut din generatie in generatie de la 1521. La fel, si Kotoni B&B e detinut de familia Kotoni de aproape 300 de ani. In timpul perioadei comuniste, aici stateau o groaza de oameni, practic, tot clanul Kotoni, dar dupa Revolutie casa a fost preluata de Haxhi Kotoni, om cu experienta in turism, si a fost deschisa circuitului turistic. Evident, multi au ridicat din spranceana, altii i-au acuzat ca sunt capitalisti sangerosi, a fost si Revolta caritasilor suparati, dar familia Kotoni a trecut prin toate. Din pacate, se pare ca istoria Kotoni se apropie de final. Copiii au plecat din Gjirokastra, fie la Tirana, fie peste Ocean, iar cei doi Kotoni se gandesc foarte serios sa-si vanda proprietatea. Asa ca daca va ganditi sa deveniti patroni ai unei pensiuni fabuloase in Albania, nu costa decat 220.000 de euro. Si e un casoi cu numeroase camere si puternica precum o cetate feudala :).

Cred ca as putea sa stau ore in sir la discutii cu dna Vita (ea vorbeste mai bine englezeste), dar cred ca trebuie sa si descopar orasul. E drept, afara cam ploua (trist), asa ca mai povestim una, alta. Iesim in micul cerdac aflat deasupra strazii. In fata, un munte de nepatruns, pe vale, numeroase asezari, iar Gjirokaster se catara pe muchia dealului. In dreapta, cetatea care incoroneaza orasul, jos in vale, orasul nou cu blocuri comuniste si stadionul. Dar fix sub noi, celebrele case cu acoperisuri gri, trademarkul Gjirokastrei. Vita imi spune ce e de vizitat. O intreb de casa lui Enver Hodja, dictatorul care a pastrat Albania in Evul Mediu, originar din Gjirokastra. “Da de unde, aia nu e casa lui.” Enver era dintr-o familie saraca, aveau o coliba amarata, casa mandra si tipica a fost construita in timp ce el era Conducatorul Iubit al Albaniei. Azi este Muzeul Etnografic si este o casa-cetate construita dupa tipicul celorlalte. Matur cu privirea Gjirokaster. Vad in plin centrul vechi un bloc de tip comunist in timp ce Vita imi spune ca Enver a tinut ca orasul lui sa ramana un oras-muzeu, traditional (la fel ca si Berat in centrul tarii). ”Cum s-a construit asa ceva?” intreb. Pai, Enver nu stia, cand a venit s-a enervat si l-a aruncat pe arhitect in inchisoare :). Normal, as putea zice.

Inca ma gandesc daca sa merg sau nu. Vita ma intreaba de Romania, de Ceausescu. Nu, nu a fost asa de crunt ca aici, dar a fost un comunism la fel de inept. “Uite, vezi, muntele acela” si imi arata muntele de vis-à-vis. Dincolo de muntele asta locuiti voi, romanii. Stau sa ma gandesc un pic. A… aromanii, da, incolo este Corita si Moscopolea, Aromania. “Da, un fel de romani de-ai vostri.” Aici, in Gjirokaster, sunt multe etnii. “Eu sunt ortodoxa, sotul este bektashi”, o secta musulmana tipica Albaniei, provenind din shiism. In oras, mai traiesc si destui greci, dar si aromani si altele. Dar toti sunt sunt albanezi. Gjirokaster a fost un centru comercial important de-a lungul istoriei, asa ca e normal sa se fi adunat din toate partile.

In fine, ma hotarasc sa plec. Ce poti vedea in Gjirokaster? In primul rand, castelul, dar il las pentru a doua zi, acum as dori sa explorez aceste case incredibile tipice orasului. Primul pe lista – “Casa Zekate” care aparent ar fi mai aproape.. aparent, pentru ca am de urcat zdravan, casa Zekate pare sa fie deasupra intregii asezari… probabil este o forma de mandrie si dovedeste cat de influent era clanul Zekate. A fost construita in 1812 si acum e muzeu. Ma rog, o parte din ea, ca familia Zekate inca locuieste intr-o aripa a acestui adevarat castel. Intru pe sub o bolta umbrita de vita-de-vie si ajung intr-o curte interioara unde doua cucoane stau plictisite uitandu-se la niste baieti care instaleaza o scena.

Dau buna ziua si urc in casa. Asta da casa, cred ca locuia tot clanul. De altfel, aici, in Albania, exista numeroase clanuri, sau familii strans unite, uneori in razboi cu alte clanuri de unde si nevoia de astfel de case-cetate. Daca citesti cartile lui Kadaré, poti descoperi Kanun, codul de onoare al albanezilor, si importanta data clanurilor. De fapt, am mai citit despre structuri sociale similare care sunt reflectate in stiluri arhitecturale similare de case-cetate in Mani, regiunea aceea din sudul Peloponezului unde turcii nu au reusit sa patrunda niciodata, sau Svaneti, regiunea de nepatruns din Caucazul Georgiei unde de asemenea rusii sau sovieticii nu au avut mare spor.

Urc, cobor, sali mari, frumos decorate, probabil sali de oaspeti (oaspetii sunt sfanti in Albania!) sau ale patriarhilor clanului. Ajung in balconul, mai degraba terasa de la ultimul etaj. Sub mine, se desfasoara intreaga Gjirokaster, cu casele ei cu acoperisuri gri, cu cetatea sus, in varful dealului si cu orasul nou de blocuri cu patru etaje scorojite de pe vale. Si, din fericire, plafonul de nori se sparge si soarele reuseste sa inunde intreaga vale… acele momente magice pe care le iubesc.

Dupa ce plec de la Zekate ajung din nou pe langa pensiunea mea, acolo unde sunt mai multe case tipice insirate una dupa alta. Una se viziteaza, Casa Skenduli… o iau pe o mica ulita foarte stramta si ajung la intrarea in casa, in curtea interioara. Ma uit in sus… wow ce casa. La portita, cineva vinde ceva suvenire, fie laneturi facute de mana, fie vederi sau magneti, dar vanzatorul e plecat. Deodata, ca din pamant, apare un tip cu parul alb, zvelt, care imi cere 200 de leke (1,40 euro), taxa de vizitare. Aflu ca este insusi dl Skenduli. Nu stie engleza, in schimb vorbeste italiana, si asa am parte de un tur in italiana, dar este tinut de insusi stapanul casei. Aflu ca in perioada comunista i-a fost confiscata si in casa a fost organizat un muzeu al etnografiei (familia Skenduli a continuat sa traiasca in casa pana in 1981, impreuna cu alte sapte familii, dar dupa aceea au fost evacuati), dar dupa Revolutie si-a primit inapoi casa, iar colectia a fost mutata in fosta casa al lui Enver Hodja. Casa pare insa pustie, este doar un muzeu, cine stie in ce cotlon si-o duce viata dl Skenduli… si cine stie ce tragedii o inchide in el. Simt in povestile lui Nesip Skenduli atata dragostea pentru casa lui, un soi de datorie de onoare pentru stramosii lui… in ultima instanta parintii, bunicii, strabunicii si asa mai departe aici au trait cu incepere de pe la 1700. Daca numeroase case istorice din Gjirokaster sunt in ruina, Skenduli si-a bagat toti banii in casa, recurgand si la ajutor international. Nu a pierdut nici un moment pentru a incerca sa-si salveze casa, casa lui si a stramosilor, si asta face si azi… fiecare 200 de leke se duc in ciment, var, caramizi si alte material de constructie. Aceeasi poveste ca acea spusa si de Kotoni… Doar ca Nesip Skenduli lupta mai departe pentru a-si salva casa.

Casa este de-a dreptul fascinanta. Skenduli imi arata sistemele de aparare, de unde poti sa tragi cu arma protejat din spatele zidurilor, practic poti lovi orice punct din curtea interioara in caz ca inamicul a intrat in ea. Apoi, trecem in revista spatiul destinat animalelor de la parter, sistemul de canalizare (da, exista si asa ceva, inclusiv WC), pentru ca mai apoi sa luam etajele la vizitat… fiecare camera este repartizata unei familii in functie de vechime… cu cat esti mai batran, cu atat esti mai respectat si camera ta e mai sus. Surprinzator, insa camera cea mai buna, cea mai mare si luminoasa, situata la ultimul etaj este a tinerilor insuratei… te-ai insurat, vei locui in cea mai buna camera posibila pana cand urmatorul din clan va deveni mire. O onoare surprinzatoare.

Nesip Skenduli ma plimba atunci prin camera de oaspeti, cu paravanele sale din lemn, care sa ascunda persoanele de sex feminin din casa de ochii oaspetilor. Skenduli erau musulmani, iar traditia musulmana spune ca femeile sa fie ascunse privirilor oaspetilor… asa ca sisteme savante le faceau nevazute prin camere… in timp ce ele puteau vedea orice. Avantaj femei :).

Dupa fascinanta plimbare prin casa Skenduli, Muzeul Etnografic din fosta casa a lui Enver (ma rog, nu cea originala care era mica si pricajita cum mi-au spus tot vecinii lui. Toti mi-au spus ca clanul lui Enver era un clan destul de bogat de Bektashi, dar ca familia lui propriu-zisa nu era la fel de instarita) mi s-a parut de-a dreptul plicticoasa. Stafful muzeului se uita plictisit la televizor la o telenovela, iar casa, desi bine intretinuta si cu niste exponate interesante, nu avea sufletul si povestea lui Skenduli. Asa ca dupa ce am parcurs-o in viteza, am taiat-o spre centrul orasului vechi, unde altundeva decat in bazar pentru a lua cina si a casca gura la concertele care se pregateau. Kotoni mi-au spus ca noaptea urmau sa aiba loc niste concerte sus in cetate, iar DJ-ii din centru incalzeau atmosfera. Din pacate, eram destul de varza, ma trezisem si devreme, asa ca dupa ce am aruncat un ochi de pe terasa casei Kotoni m-am dus direct la culcare.

A doua zi dimineata, un soare superb a intrat pe geamlacurile casei-cetate si m-a tras sa alerg un pic prin oras sa fac niste poze frumoase de dimineata. Apoi am revenit sa iau micul dejun, chiar gustos, in bucataria casei si apoi sa ma catar sus la castel. Intrarea, ati ghicit, 200 de leke (1,40 euro), dar trebuia sa dau 1.000 de leke (7 euro) pentru a face poze. Ma rog, am dat si am intrat.

Cum am intrat in castel pe o poarta mare, imediat am dat peste un peisaj straniu… printr-un culoar amplu al cetatii, din nisele folosite pe vremuri de arcasi, se iteau niste tunuri, iar la final un mic tanc italian capturat in al Doilea Razboi Mondial. Aici, in perioada comunista, s-a aflat muzeul armelor unde erau tinute tot soiul de arme de la pusti si mitraliere la tunuri si tancuri… Tot aici, in 1997, cand a inceput marea revolta a celor care si-au pierdut banii intr-un sistem piramidal gigantic de tip Caritas (ala din Cluj), locuitorii s-au dus si au spart muzeul sa puna mana pe arme. Anarhia care a cuprins initial sudul a fost inceputa cu arme de muzeu pana cand revoltatii au pus mana pe arme din depozitele Armatei, revolta soldandu-se cu caderea regimului Sali Berisha, considerat vinovat de pierderea economiilor a unei majoritati a populatiei (se pare ca au disparut circa 1,5 miliarde dolari la o populatie de 3 milioane, dintre care multi si-au vandut casele pentru a investi in schemele de imbogatire rapida girate totusi de guvernul Berisha). Revolta care a adus Albania intr-o situatie de anarhie completa a fost oprita doar dupa interventia unei forte multinationale, condusa de Italia, care a readus, incet-incet, ordinea intr-o tara care parea la un moment dat miscandu-se spre o sinucidere nationala. Treptata, Albania si-a oblojit ranile si, desi vechii banditi (Berisha & co) au revenit la putere, tara si-a revenit… si astazi arata neasteptat de bine in comparatie cu amintirile mele din 1999. Atunci, Tirana aducea cu Bamako, azi este o capitala europeana. Atunci, practic nu existau sosele, acum exista si sunt mai bune decat in multe colturi ale Greciei.

Ajung sus pe platoul cetatii. Din cetate n-a ramas mare lucru, doar niste ruine, zidurile puternice, niste turnuri si un turn cu ceas care nu merge. In secolul al XIX-lea, otomanii au devenit mari fani ai turnurilor cu ceas, sultanii construind astfel de edificii din Jaffa Palestinei pana la Gjirokaster sau Sarajevo :), neuitand, evident, de Istanbul. Pe iarba se afla un avion militar american de antrenament care a trebuit sa aterizeze din motive tehnice in Albania comunista. Avionul a fost confiscat, pilotul trimis totusi peste Adriatica si a fost prezentat albanezilor la Gjirokaster drept dovada agresiunii externe, un avion-spion care pregateste invazia anglo-americano-sovietico-iugoslava asupra bietei Albanii. Avionul mai e acolo si in ziua de azi, dar cam dezmembrat. Oricum, o relicva a Razboiului Rece.

Dupa ce m-am plimbat pe cetate, am coborat printr-un cartier de la picioarele cetatii, unde am putut surprinde cu adevarat tragedia orasului – zeci de case superbe, la fel de frumoase si interesante ca si Zekate sau Skenduli in ruine, aproape prabusindu-se… aceste case nu au avut norocul unui domn Skenduli… in orice parte din lume, aceste case sunt restaurate si deschise ca pensiuni, restaurante, magazine, aici, in Albania, totusi saraca in ciuda avansului incredibil, nu sunt insa destui bani si investitori. Trebuie sa remarc insa ca, desi timp de decenii Albania detinea lanterna rosie in clasamentul european al PIB-ului pe cap de locuitor, iar in 1997 era la un pas de sinucidere nationala, in ultimii 15 ani Albania a reusit sa depaseasca cateva tari – Moldova (azi, cea mai saraca tara a Europei din acest punct de vedere), Ucraina, Bosnia-Hertegovina si Macedonia.

Timpul trecuse pe nesimtite pe ulitele pline de meandre, in urcare si coborare din Gjirokaster. Dupa o ultima plimbare prin bazar, m-am intors la gazdele mele simpatice de la Kotoni, mi-am luat bagajul, am luat taxiul – acelasi Mercedes cu geamul spart, care m-a dus pana jos, la soseaua nationala. Parca furgonul pe mine ma astepta. Am urcat, s-au urcat si alti cativa pasageri si am demarat spre Sarande. Pe drum, la iesirea din Gjirokaster ne-am oprit la benzinarie unde totul parea normal pana am auzit niste tipete disperate. Era soferul – dobitocul de la benzinarie ii bagase motorina in loc de benzina! Asa ca ne-am dat jos pana cand benzinarul a supt cu ajutorul unui furtun tot ce era in rezervor si a facut plinul la furgon… evident, motorina avand gustul naspa, mai tragea dintr-o tigara ca sa se dreaga! Da, asta e Albania zanateca de care mi-era dor :).

Drumul pana la Sarande a fost fara istorie, am alergat apoi prin orasul adormit (era sambata) sa schimb restul de leke in euro (am reusit intr-un final glorios la o agentie de turism) si m-am imbarcat in vaporul de Corfu. De data asta nu am avut parte de hydrofoilul rapid, ci doar de un feribot care transporta nu numai pasageri, ci si cateva masini, si in loc de jumatate de ora, am facut aproape 90 de minute. Ce mai conta… o croaziera superba, intre munti si mare, pe o vreme splendida. Dupa inca o tura scurta prin Corfu City, am prins ultimul autobuz de ora 20:30 pentru Paleokastrita, unde am colapsat pe patul moale din hotelul Odysseus. Escapada mea albaneza se terminase si fusese minunata. O alta mini-perioada incredibila urma in ultimele doua zile pline de Corfu. A doua zi de dimineata, in fata hotelului ma astepta o masina pentru a descoperi o insula de o frumusete aparte… Corfu !

Am vizitat Corfu la invitatia Prestige Tours, una dintre cele mai mari agentii tour-operatoare de chartere din Romania, operand chartere spre Grecia, Turcia, Spania, Maldive si alte destinatii.

Imagini Gjirokaster

Welcome to Kotoni B&B

Camerea mea are 300 de ani !

Poti sa gasesti o multime de carti despre Albania si Gjirokaster

Pana la urma, m-am mutat la etaj. Tot 300 de ani are 🙂

Imi place cum au incastrat televizoarele in pereti 🙂

O tura prin centru

Care se pregateste de festival

Casa Zekate

Intrarea pe sub o „prelata” de vita-de-vie. O exista vinul Casa di Zekate ?

O calatorie intr-o alta epoca

Panorama in schimb este extraordinara !

Orasul nou, plin cu blocuri comuniste

Cetatea Gjirokaster

Casele vechi cu acoperisuri gri

Turnul cu ceas (nu va uitati la ora, ceasul nu merge :))

Cea mai frumoasa camera din Casa Zekate

Ornamente deosebite

Una din numeroasele case-cetate din Gjirokaster

Pe strazile din Gjirokaster

Casa Skenduli – am vizitat-o cu cel mai competent ghid – stapanul casei

Aici era WC-ul 😉

Una din camerele Casei Skenduli

Nici panorama de aici nu e de lepadat

Domnul Skenduli prezentandu-ne toate secretele casei

\

In spatele acestui paravan de lemn, se ascundeau femeile casei

Muzeul Etnografiei, fosta casa al lui Enver Hodja

Seamana cu multe locuri de la noi

case din Gjirokaster

Orasul se pregateste de festival

 Concertul se muta noaptea sus, la cetate

Dis-de-dimineta in bazar

se spala si se matura strazile

Streagul national in tot felul de forme

Kotoni Bed & Breakfast, gazda mea din Gjirokaster

Vechea Gjirokastra

Casa Zekate

Monumentul Literaturii

Micul dejun la Kotoni

Un cartier plin cu case-cetate

Peste tot, prin oras, gasesti indicatoare spre punctele de interes

Intrarea in cetate

Unde dai de tot soiul de tunuri si tunulete

Dar si de o tancheta italiana din al doilea razboi mondial

Bazarul vazut de sus, de pe citadela

Celebrul avion-spion american capturat de albanezi

Ma rog, a mai disparut din el 🙂

Turnul cu ceasul care nu merge

Aici au loc marile festivaluri folclorice, dar si concertele din Gjirokaster

Baterie, foc !

Un sculptor si operele sale

Nu toate cladirile vechi din Gjirokaster sunt protejate

Unele din pacate, sunt in pragul prabusirii

Vechi biserica ortodoxa din Gjirokaster. Una noua si imensa se construieste la sosea, in vale

Vechi si nou in Gjirokaster

Un tur de la revedere prin bazar

Fetele au iesit la un iaurt 🙂

Imaginea tipica din Balcani inca mai supravietuieste…

Strazile in panta din Gjirokaster

Multumesc, Vita si Hahxi, ati fost niste gazde minunate !

Cobor spre orasul nou

Cand bagi motorina la motor de benzina…

In furgon spre Sarande

Albania e frumoasa. Chiar foarte !

Nu ai probleme de cazare in Sarande !

Dar din pacate, eu trebuie sa-mi continui drumul spre Corfu

Deci, sa recapitulam. Tara musulmana, dansatoare goale 🙂

Steagul Albaniei se vinde in orice forma 🙂

Imbarcarea pe vasul Kaliopi

La revedere, Sarande !

Kaliopi cara si niste masini

Iar lumea se relaxeaza la soare

Corfu, bine te-am regasit !