Bolivia… patru zile prin pustietatile din Altiplano (ep. 3). Salar de Uyuni este o minune!

08. Yoga

Ceasul a sunat mult prea devreme. Dar sar din pat cu avant. Astazi e ziua cea mare. Dupa doua zile pline de locuri minunate, mintea imi era totusi permanent conectata la Salar de Uyuni, magnetul urias care m-a tras in pustietatea asta. Spalare, doua palme peste fata si sarim in masina. Trebuie sa prindem rasaritul pe marea de sare. Demaram in tromba prin camp, intuneric-bezna, nici nu stiu cum poate soferul sa-si dea seama care poteca prin nisip este cea buna… Se vede ca e de-al locului (ne-a indicat un sat pe langa care am trecut ca fiind satul lui), stie orice petec de nisip. Incepe sa mijeasca zorile. In departare, se vad fulgere intr-un dans nebun. Il intreb pe sofer daca incolo e Salar. Nu, nu e. Incolo e Potosi si acolo ploua. In Salar nu ploua sau, cel putin, nu ploua in decembrie, doar prin martie poti sa prinzi pledul acela de apa care reflecta cerul in pozele acelea de pus pe desktop.

Desi e dis-de-dimineata, soseaua principala este arhiplina. Zeci de masini gonesc in noapte, evident, spre Salar de Uyuni. La un moment dat, iesim brusc de pe sosea (nu ca ar fi prima oara) si incepem sa gonim pe o suprafata neteda, vag laptoasa, pe care nu exista carari. Ma uit in dreapta si in stanga, aparent haotic gonesc masini. Suntem pe Salar si toti alearga sa prinda un loc cat mai bun de rasarit de soare. Pare o cursa desprinsa din raliul Dakar, care este venerat prin aceste locuri. Anul acesta, Dakar se va desfasura doar in Bolivia si Argentina, Chile s-a retras, iar Uyuni va fi centrul cursei boliviene. Ca la un semnal, aproape ca in Razboiul Stelelor, masina noastra se desprinde brusc din grupul de masini care goneste in aceeasi directie si in mai putin de un minut suntem singuri. Oprim. Soferul zambeste – „Acum, va dati jos”.

Sar din masina si aterizez direct pe podeaua dura de sare. Este incredibil! Este miraculos! Asa ceva nu am mai vazut, niciodata! O mare intinsa, o mare alba, perfect plata, o mare de sare formata din milioane de figuri geometrice de gramajoare de sare fina desenate de vant si de ploaia anuala. Salar de Uyuni este o mare de sare ce acopera o suprafata de 10.500 de kilometri patrati (adica, mai mare decat orice judet al Romaniei) si se afla la o altitudine de circa 3.600 – 3.700 de metri. Arata ca o mare si, de fapt, mascheaza o mare… la circa un metru sub suprafata de o netezime incredibila se afla apa, ma rog, un mix de apa cu tot soiul de minerale. De fapt, cand m-am dat jos din masina si am aflat ca la doar un metru sub noi se afla de facto un lac, am tremurat putin… calatoream totusi intr-un jeep de vreo trei tone! Si totusi, sarea compacta si dura nici nu a parait, nici nu s-a fisurat. Este zdravana.

Am inceput sa pozez ca nebunul. Crepusculul diminetii, marea asta imensa de sare, zigzagurile desenate pe suprafata asta neteda, neteda… Este incredibil. In departare, vad un soi de ridicatura. Sunt insule, imi zice soferul nostru. Acum milioane de ani, cand Salar era mare, acestea erau insule. Acum, sunt tot insule care se ridica deasupra marii de sare, asa cum, in trecut, se ridicau deasupra marii de apa… Merg uimit pe aceasta pardoseala imensa de sare. Nu seamana cu mersul pe gheata, pe sosea, pe zapada (desi e alba) sau pe nisip. E altceva. Greu de explicat.

Soarele rasare, culoarea se schimba, frigul parca nu mai e asa de aspru. Dar parca nu ma dau dus. Soferul trage de noi, e timpul sa plecam. Vom merge sa mai vedem ceva frumos. Doar cu zaharelul asta ma face sa ma urc din nou in masina. Si plecam in viteza spre una dintre insule. Ce tari sunt raliurile de pe Salar de Uyuni… Si asa ne apropiem de insula Incahuasi (inseamna „Casa Inca” in quechua, limba Imperiului Incas)… O pata cenusie pe o mare alba… si cand ne apropiem, imi dau seama ca este un loc cu adevarat special nu datorita panoramei lui Salar, ci datorita faptului ca aici cresc mii si mii de cactusi inalti cat niste copaci. Platim 15 bolivianos taxa de intrare si o iau literalmente la goana printre cactusi. Unii au inflorit, sunt absolut superbi… iar privelistea cu aceasta padure de cactusi, cu marea alba de sare pe fundal, este incredibila. Intre timp, soarele s-a ridicat sus pe cer si, culmea, este cald! Incep sa-mi dau jos straiele ca Baba Dochia, pana ajung in tricoul de schi pe care l-am purtat pe dedesubt si care a fost al naibii de bun in frigul din Altiplano. Dar acum e soare, sarea straluceste si este cald. Si sunt intr-un loc cu adevarat minunat.

Am bantuit mai bine de o ora printre cactusi, m-am catarat peste tot, am facut sute de poze si a fost greu sa fiu adus jos… Nu mi-era foame, nu mi-era sete, eram doar intr-un colt incredibil de lume… Pana la urma, am coborat si am mancat un pic pe o masa facuta din lemn de cactus. Am pornit apoi spre marginea lui Salar de Uyuni. Am mai oprit la un moment dat pentru ca soferul sa incerce una dintre acele poze in care cei de departe arata foarte, foarte mici, dansand pe o sticla de Coca Cola… in fine, distractie.

Inainte de a parasi acest taram magic, ne oprim si la primul hotel de sare. Se numeste Palacio del Sal si a fost construit prin anii ’90, dar a fost inchis de autoritati. Adica, nu se mai poate dormi aici, doar pe sest. Motivul – polua, mai ales din cauza canalizarii, toate fecalele se deversau direct in apa subterana, asa ca hotelul a fost inchis in 2002 si acum este doar un magazin de suvenire (se pot vizita si vechile camere), evident, cu niste restrictii… cea mai haioasa restrictie este ca e interzis sa lingi peretii, ca se degradeaza…

La vreo suta de metri in fata hotelului, se afla un imens monument dedicat Raliului Dakar care, de cativa ani incoace, s-a mutat din Africa in America de Sud, dar a pastrat numele Dakar, capitala… Senegalului :). Asa ca, acum, curajosii soferi nu mai alearga prin Sahara, ci prin pustiurile din Altiplano. Dar Dakar pare sa fie ceva extrem de important pentru Uyuni. De altfel, cam peste tot nu vezi decat Dakar, Dakar, Dakar… Asa ca nu am ratat ocazia sa ma pozez cu monumentul Dakar facut, evident, din sare.

In fine, iesim de pe marea de sare, in spatele nostru, insulele par sa pluteasca ireal ca in Avatar, dar nu e decat o Fata Morgana. Ne oprim intr-un sat unde se afla un mare targ de suvenire (am vizitat insa biserica facuta, evident, din sare) si am pornit spre principalul oras al acestui tinut in care nu e tocmai usor de trait – Uyuni. Iar soseaua era, incredibil, impecabila… Ce dor mi-a fost de asfalt…

Uyuni are atmosfera aia de frontier town din filmele cu cowboy. Strazi largi, de multe ori pustii, case uneori masive, alteori umile. Mergem direct la cealalta mare atractie a zonei, cimitirul de trenuri… Ce poate fi mai reprezentativ pentru un astfel de oras decat un cimitir… chiar si de trenuri. Locul arata cu adevarat reprezentativ pentru un oras de genul lui Uyuni. Uyuni a aparut datorita mineritului… de jur-imprejur, se afla unele dintre cele mai importante zacaminte de argint, zinc sau plumb din lume, iar de curand a inceput extractia litiului – cam 70 – 80% din rezervele mondiale de litiu se afla aici… miliardele de baterii din Bolivia sunt construite, iar presedintele stangist Morales trambita ca litiul va face din Bolivia una dintre cele mai bogate tari din lume… Pana una-alta, se pare ca nu, desi a alungat orice investitor strain, declarand ca exploatarea litiului va fi un business 100% bolivian.

Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada de aur a mineritului, Bolivia a construit o cale ferata care sa duca toate aceste minereuri la Oceanul Pacific. Dupa anii ’40 – ’50, mineritul a decazut din cauza epuizarii unor zacaminte importante, asa ca intreaga flotila de trenuri a devenit, incet-incet, neutilizata si lasata prada climatului de aici… acum vezi zeci de garnituri de tren, asezonate cu locomotive care functionau cu aburi, lasate sub soarele nemilos al Altiplanoului, insufletite insa de zeci de turisti ghidusi care se catara peste tot. E un sentiment straniu pe aici… nu stiu, nu, nu e funest, dar e straniu.

Am petrecut apoi cateva ore prin oras. Am intrat intr-un supermarket – Yes, civilizatie! Am mancat intr-un restaurant (destul de naspa, mai bine bagam o pizza cinstita), am pozat turnul cu ceas si m-am invartit prin targul de pe strazi. Era dupa-amiaza de 24 decembrie si tot targul era plin de panettone. Globalizarea asta! Pana la urma, am bagat mana in buzunar dupa cativa bolivianos si am cumparat un panettone sa avem pentru noaptea de Craciun. Aveam si niste vin chilian, eram pregatiti.

Noaptea n-am petrecut-o insa in Uyuni, ci din nou intr-un sat din pustietate. Dusul era afara, dar era un frig de te taia (o fata cu par lung si cu tendinte masochiste s-a dus sa-si faca dus si a venit cu parul inghetat). Asa ca am aruncat o privire la viitorul dus (exista deja cortina de dus, infatisand niste desene animate de-ale lui Disney!) si am taiat panettonele si vinul! La multi ani! Craciun fericit! Merry Christmas! A doua zi, iar ne sculam pe la 5:00 dimineata sa demaram in tromba spre granita chiliana.

Imagini Salar de Uyuni

01. Spre Salar

Dimineata spre Salar de Uyuni

02. Cu masina pe Salar de Uyuni

Suntem pe sare ! Pe oceanul de sare !

03. Salar de Uyuni

Inainte de rasarit 🙂

04. Rasarit de soare

Care se profileaza la orizont

05. Sare

Zici ca sunt desene… dar e sare !

06. Incahuasi

Insula Incahuasi

07. Jeep in Salar de Uyuni

08. Yoga

Sa ma apuc sa levitez ?

09. Incahuasi, Salar de Uyuni

Sa ne apropiem de insula 🙂

10. Cactusi

Unde… surpriza ! Am descoperit o padure de cactusi !

11. Pasare pe cactus

Si niste pasarici 🙂

12. Padure de cactusi

Insula mi s-a partut geniala… Asa ca pun mai multe poze

13. Cactusi pe Salar de Uyuni

14. Cactusi pe Incahuasi

15. Multi cactusi

16. Padure de cactusi - Salar de Uyuni

17. Mic dejun

Greu am fost tarat la micul dejun 🙂

18. Romani in Bolivia

Un crampei de Romanie prin Altiplano

19. Incahuasi forest

La revedere, Incahuasi

20. Salar de Uyuni ziua

21. Coca Cola - Salar de Uyuni

Sa dansam pe o Cola, zic 😉

22. Hotel de sare

Primul hotel de sare din Salar de Uyuni

23. Salt Hotel - Salar de Uyuni

Cam asa arata interiorul

24. Monument Dakar

Monumentul Dakar facut din sare

25. Piata de suvenuriri

Satul de suveniruri de la marginea lui Salar de Uyuni 🙂

26. Biserica de sare

Biserica de sare din sat

27. Uyuni

Cam asa arata Uyuni, metropola regiunii

28. Cimitirul de trenuri

Straniul cimitir al trenurilor

29. Trenuri abandonate

Ca in Mad Max

30. Uyuni - train cemetery

31. Sinucidere

Pe aici, cu siguranta nu te loveste trenul 🙂

32. Centru Uyuni

Centrul orasului… plin de restaurante

33. Uyuni clock tower

Inima orasului – turnul cu ceas

34. Pannettone

Panettone… nebunia a cuprins si Bolivia

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii