Astazi, va prezint din nou care sunt destinatiile Wizz Air din Romania unde puteti gasi preturi extrem de mici, adica de sub 10 euro (in cazul preturilor in lei, tariful este de 39 lei). Dar hai sa va spun care sunt aceste destinatii. Sa precizez ca Wizz Air are tarife dinamice, deci preturile pot creste si scadea aproape la fiecare ora in functie de gradul de incarcare a avionului, iar preturile erau valabile pe 19 septembrie seara cand le-am verificat.
Din Bucuresti
Bruxelles, Belgia – capitala Belgiei are un centru istoric absolut delicios – atat din punct de vedere arhitectural, cat si culinar. Un fost sef de-al meu, mare gourmand spunea ca aici gasesti cele mai bune fructe de mare din lume (alaturi de Hong Kong) si nu il pot contrazice. In plus, Bruges e la doar o ora de mers cu trenul si acela este unul dintre cele mai romantice orase ale Europei.
Hanovra, Germania – stiu, orasul acesta este cunoscut mai mult pentru targurile de tehnologie, dar daca ajungi acolo vei fi suprins. Vei descoperi una dintre cele mai frumoase Primarii ale Germaniei, un adevarat palat, un centru vechi plin de viata si palatul regilor de Hanovra, proaspat restaurat dupa bombardamentul din al doilea razboi mondial.
Milano, Italia – capitala modei este unul dintre cele mai trendy orase ale Europei. Nu rata sa te urci pe Dom pentru o panorama a orasului, sa iti faci o rezervare sa vezi „Cina cea de taina” al lui Leonardo da Vinci si nu rata bucataria italiana… Vezi ca ai bilete dus la 9,99 euro, cel mai ieftin retur este insa 14,90 euro.
Pescara, Italia – am fost in Pescara acum multi ani la o nunta. Nu m-a impresionat, este un oras-port bombardat zdravan in al doilea razboi mondial si reconstruit pe fuga si pe ieftinache imediat dupa. In schimb, din Pescara ajungi imediat in zona montana Abruzzo unde poti vizita niste orase fabuloase cum ar fi L’Aquila.
Din Cluj Napoca
Billund, Danemarca – este o destinatie mai putin cunoscuta, dar inteleg ca prin zona exista o comunitate importanta de romani, Din punct de vedere turistic, prin zona se afla Legoland, acela primul, originalul, dar si fabrica Lego care poate fi vizitata cu rezervare in prealabil.
Bari, Italia – Sudul Italiei este mai putin vizitat, dar gasesti niste locuri superbe. Bari are o medina similara cu cele africane, Lecce este denumita Florenta Sudului, iar Alberobello si Matera sunt niste localitati pe care nu le vei uita – prima pentru trulli, celebrele case tuguiate, iar Matera este o adevarata cetate vie care se catara pe un pinten de stanca
Bratislava, Slovacia – capitala Slovaciei este un orasel fain si linistit, care desi nu exceleaza prin niste monumente iesite din comun, este un loc placut de luat la pas. De asemenea, Viena se afla la o ora de mers cu masina, autobuzul, trenul.
Bucuresti, Romania – revolutia zborurilor low-cost a lovit acum vreun an si ceva si zborurile interne. Bucuresti – Cluj este singurul zbor intern al Wizz Air, iar preturile sunt mai mici decat la tren.
Stockholm, Suedia – multi zic ca Stockholmul este cel mai frumos oras din Scandinavia si parca, parca le-as da dreptate (oricum, este la stransa competitie cu Copenhaga). Construit de-a lungul unor canale ca si Venetia sau Amsterdamul, Stockholm a fost capitala unui regat bogat, dovada cladirile fastuoase ale orasului vechi. Nu rata sa vizitezi Palatul Regal sau cladirea Primariei unde se decerneaza anual premiile Nobel.
Din Craiova
Venetia, Italia – este unul dintre cele mai vizitate orase ale Italiei, un adevarat oras-muzeu cu sute de cladiri si palate care ar fi fala oricarui alt oras din Europa daca ar fi teleportate acolo. E drept, Venetia este victima propriului ei succes turistic, asa ca cea mai buna idee este sa o vizitezi in extra-sezon. Gasesti preturi de 9,99 euro din Craiova.
Din Timisoara
Milano, Italia – la fel ca si din Bucuresti, poti zbura si din Banat cu 9,99 lei spre Milano.
Bologna, Italia – i se spune Bologna la Grassa pentru ca se pare ca cele mai bune mancaruri italienesti provin de aici. Mai ales, favoritele mele, toretellini. Dar Bologna nu inseamna doar mancare, inseamna si un oras medieval, doua turnuri inclinate si sute de kilometri de galerii stradale. In plus, Florenta este cam la o ora 🙂
Bari, Italia – si din Timisoara, gasesti bilete la 9,99 euro spre Puglia.
Bruxelles, Belgia – si din Timisoara, gasesti bilete la 9,99 euro, la fel ca si din Bucuresti.
Dortmund, Germania – Poti vizita partea cea mai industrializata si avansata din punct de vedere economic a Germaniei. Din Dortmund, poti ajunge in multe alte orase cum ar fi Koln, Bonn, Essen, Wuppertal, Duisburg si altele.
Eindhoven, Olanda – I se spune orasul Philips pentru ca de aici a plecat celebrul producator de echipamente electrice si electronice olandez. Poate orasul in sine nu e cine stie ce, dar de aici, poti ajunge imediat la Amsterdam sau in alte orase mai putin cunoscute, dar pline de sarm cum ar fi Maastricht, Utrecht sau Delft.
Frankfurt, Germania – unii ii spun Bankfurt, altii Mainhattan. Este orasul modern cu blocuri inalte ale Germaniei. Este orasul modern de unde ne vine la toti moneda euro. Are si o zona veche, e drept limitata, dar daca prinzi o zi buna, nu rata sa te urci in clopotnita catedralei pentru o panorama de nota 10.
Venetia, Italia. Ca si in cazul Craiovei, poti zbura din Timisoara cu 9,99 euro.
Pentru a afla datele cand poti gasi bilete la 9,99 euro, aruncati o privire aici. Introduceti destinatiile si veti vedea calendarul de tarife pentru fiecare zbor Wizz Air de maine pana pe la vara. Bafta sa gasiti zboruri cand va trebuie 🙂
Puteti sa-i intrebati, va rog, de ce nu au promotii si pentru cursele din Iasi, va rog
Acestea nu sunt promotii, sunt preturile regulate. Preturile stabilite in functie de competitia de pe fiecare ruta, de gradul de incarcare si alti factori.
[…] Iar ca idei unde sa te duci, vezi ca mai sunt zboruri sub 9 euro pe mai multe destinatii. Arunca aici o privire. […]