Neasteptata Polonie (ep. 7). Ksiaz, castelul unde scenariul telenovelelor paleste

. Palat Ksiaz Silezia Inferioara

Cred ca am scris deja de multe ori. Imi plac castelele si palatele. Cred ca placerea asta vine din copilarie, cand ma dadeam in vant dupa povesti cu regi si printese, cu cavaleri si, desigur, cu palate. Evident, imi inchipuiam ca toate palatele arata precum cele din desenele animate Disney, dar a trecut timpul, Romania s-a deschis, eu am inceput sa calatoresc si sa descopar ca nu toate palatele arata asa cum sunt in Disney. Dar, indiferent de arhitectura, de perioada in care au fost construite, de stilul arhitectural, chiar imi plac… si de cate ori descopar niste palate in destinatii in care urmeaza sa merg, incerc in limita timpului sa le pun pe lista locurilor pe care trebuie sa le vad. Asa ca atunci cand am fost invitat sa descopar Silezia Inferioara, mi-am dat seama ca voi avea parte de un „meniu” plin de castele… pentru ca Silezia Inferioara are un numar destul de mare de palate provenite de la familiile nobiliare germane, care au stapanit regiunea pana in 1945. Pana atunci, nu auzisem decat de castelul Ksiaz, dar aveam sa descopar ca sunt mai multe si mai faine 😊

Asa cum am scris mai pe larg intr-unul dintre episoadele anterioare, Silezia Inferioara a fost o zona controlata de germani, in ultimele secole. Desi un stat a fost fondat de polonezi din tandarile primei Polonii, cea fondata de dinastia de Piast, in urma atacului sangeros al tatarilor din 1241, care au ucis sau au luat in robie cea mai mare parte a populatiei locale, locul liber a fost luat de colonisti germani veniti din regiuni care au fost scutite de atacurile tatare. Asa ca, destul de repede, regiunea a fost germanizata. Ocupata succesiv de boemi (cehi), apoi de austrieci, in ultimele sute de ani, Silezia Inferioara a devenit o regiune importanta a Prusiei, statul in jurul caruia s-a faurit Germania. Iar societatea prusaca era dominata de nobili, proprietari de proprietati vaste, de mine, unii dintre ei investind si in industrii sau in intreprinderi comerciale. Acesti „junkeri prusaci”, cum erau denumiti in deradere de Hitler, au decazut dupa infrangerea din Primul Razboi Mondial si au cazut in dizgratia Fuhrerului. Majoritatea au intrat in opozitie – unii luptand impotriva lui Hitler fie prin comploturi, fie alaturandu-se armatelor antihitleriste. In aceste conditii, proprietatile lor au fost confiscate si multi au fost ucisi. Dupa razboi, fosta Prusie a fost comunizata, regiunile dominate pe vremuri de baronii prusaci devenind parti ale lagarului comunist – RDG si Republica Populara Polona. Multe din aceste palate au fost afectate fie de razboi, fie de Armata Rosie biruitoare care a furat tot ce a putut (si la ce nu a putut, a dat foc), iar regimurile comuniste s-au opus restaurarii unor urme ale trecutului – istoria incepea cu Lenin pentru toata lumea comunista, tot ce existase inainte de Lenin trebuind sa fie aruncat la gunoi sau pus la index. Caderea comunismului in magicul an 1989 a dus la cresterea interesului pentru mostenirea culturala, iar multe castele din Silezia Inferioara (si nu numai, din intreaga fosta Germanie) au fost refacute – fie de stat, fie de actionari privati. Am vizitat cinci astfel de castele, pe cele mai mari, frumoase si faimoase, dar in mod cert sunt mult mai multe. Iar cei care sunt interesati de istorie, de arhitectura clasica si de urmele classy ale nobilimii vor avea parte de o excursie plina de delicii… nu numai culinare 😊.

Daca, in ziua precedenta, descoperisem castelul Bad Muskau, cel impartit intre RDG si Polonia de pixul lui Stalin, si castelul Kliczkow, ziua a cincea petrecuta in Polonia la invitatia Ambasadei Poloniei la Bucuresti as putea-o intitula „O zi, trei palate, doua mine”. Daca despre exploatari miniere am scris ieri, azi m-am gandit sa va scriu despre partea de castele.

Primul vizitat este castelul Ksiaz. Si el se afla langa oraselul Walbrzych, un fel de Petrosani al Poloniei, care incearca prin turism sa se revitalizeze, un oras care timp de secole a prosperat din ce se scotea din subteran, iar Ksiaz este un magnet de prim ordin pentru atragerea a mii si mii de turisti. Mi-am dat seama de amploarea proprietatii din momentul in care am intrat in prima parcare, ampla, imensa, gata sa gazduiasca sute de masini si de autocare. Dar fiind cam in extrasezon, nu era prea plin, asa ca am avansat la parcarea din fata intrarii la castel. Am iesit din masina, am facut niste poze si, dupa ce am trecut de portile ca de cetate, am ramas cu gura cascata… da, Ksiaz este un castel de poveste, un castel precum cele pe care mi le imaginam in copilarie. Maret, masiv, dar cu o arhitectura faina, sus, pe o stanca inalta, flancat de doua vai destul de abrupte, inconjurat de codri, cat vezi cu ochii.

Palatul Ksiaz a purtat timp de secole numele Furstestein – adica Piatra Printului. A fost construit pe un pinten curajos de munte prin secolul al XIII-lea, intrand in posesia familiei Hochberg in anul 1509, familia detinandu-l pana la sfarsitul anilor 1930, cand a fost expropriat de nazisti, ulterior fiind preluat de statul polonez.

Sincer, mi-a fost greu sa fiu luat din gradina palatului. Este un loc care te predispune la visare, unde parca ai trai in desene animate. Pozam la greu, filmam si nu ma mai saturam de castel, de gradini, de padurile verzi. Pentru un arhitect, castelul este un mix nu stiu cat de digerabil de arhitecturi din diverse perioade istorice, dar pentru turistul obisnuit, acest mix este chiar interesant – gasesti aici o parte gotica, o arhitectura din aceea bavareza, dar si renascentismul italian. O data la cateva generatii, vreun Hochberg a hotarat sa mai adauge ceva, sa mai construiasca o aripa „actualizata” dupa moda zilei la vechiul castel.

La portile palatului, trec in mainile unei ghide simpatice. Si voi descoperi impreuna cu ea nu numai frumusetile unui palat nobiliar, ci si povesti demne de o telenovela de succes. Ultimul proprietar al palatului a fost printul Hans Henrich XV, un aristocrat pedant si cu maniere din secolele napoleoniene. Sotia sa, Daisy, sau, oficial, numita Mary Theresa Olivia Cornwallis – West era o superba englezoaica, inrudita cu familia regala britanica si indragita de Regina Victoria. Nu stiu de ce, dar alaturarea prusacului corect si serios cu o englezoaica frumoasa si stralucitoare mi-a adus aminte de mariajul Regilor nostri Unificatori Ferdinand si Maria. Dar povestea Hochbergilor este mai telenovelistica decat mariajul regilor romani.

Desi a fost aleasa cea mai frumoasa britanica a anului 1907, iar mariajul lor a supravietuit razboiului intre englezi si germani dintre 1914 si 1918, Hochbergii au ajuns sa divorteze in 1922. In timpul razboiului, Daisy a incercat sa impace patria de adoptie cu patria sa de origine, avand legaturi stranse cu ambii monarhi, dar nu a reusit. A asistat la prabusirea tarii de adoptie. Daisy a ramas divortata, in timp ce sotul ei, printul Hans Henrich XV, s-a recasatorit cu o frantuzoaico-spaniola, Clotilde de Silva y Gonzales de Candamo. Hans avea 64 de ani, iar Clotilde, doar 27 de ani. Nimic deosebit pentru un bogat aristocrat. Dar averea lui Hans a inceput sa se risipeasca din cauza unor investitii nebunesti in palat, iar Clotilde s-a indragostit de fiul lui Hans si Daisy, Bolko, un tanar frumos si cu 12 ani mai tanar decat ea. Relatia dintre Bolko si Clotilde a fost la inceput secreta, apoi a fost descoperita si batranul Hans i-a cedat-o pe Clotilde fiului sau Bolko. Intre timp, Hans si Clotilde avusesera doi copii.

Dar norii s-au strans numerosi asupra vechiului palat Fursensturm… Batranul Hans a cam ajuns in sapa de lemn, iar fiii sai s-au alaturat opozitiei fata de Hitler. Dupa divort, Daisy a fost invitata sa revina si sa locuiasca inapoi in castel, de unde chiar ea a orchestrat actiuni impotriva lui Hitler. Cei trei baieti ai sai au fost implicati – Bolko a murit ucis de hitleristi, lasand-o pe Clotilde vaduva la doar un an dupa casatorie, Hans Henrick XVII (baiatul cel mare) a fugit in Marea Britanie si a luptat in razboi de partea britanicilor, iar Alexander, care mostenise un palat in Polonia, a obtinut cetatenia poloneza si a luptat de partea Fortelor Poloneze Libere pe toata perioada razboiului mondial. Amandoi au supravietuit si au murit in acelasi an – 1984.

Daisy a ramas castelana si stapana a castelului, dar nu pentru mult timp. A inceput razboiul din 1939, ea era britanica, familia sa lupta contra lui Hitler. A fost alungata din palat si a murit in apropierea lui in plin razboi – in 1943. A fost ingropata in capela Hochbergilor, dar timpul nu mai avea rabdare. In 1945, Armata Rosie a ocupat castelul, iar vechiul mausoleu al familiei a fost distrus. Dar corpul lui Daisy a fost sustras de vechii ei slujitori si ingropata intr-un cimitir protestant „obisnuit”. Cimitirul a fost distrus in 1959, in timpul campaniei de „polonizare” a Sileziei si Pomeraniei, cand cimitirele germane au fost desfiintate pentru a se uita de existenta lor pe aceste pamanturi. Daisy a fost din nou mutata, dar nu se stie unde. Se pare insa ca familia stie.

M-am plimbat prin castel ascultand povestile aproape fantastice ale acestei familii. Mi se arata poza cu superba Daisy si cu celebrul ei sirag de perle primit cadou de la sotul sau in timpul unei calatorii – avea nu mai putin de 6,7 metri lungime, intr-o vreme in care perlele valorau enorm. Dar multi spun ca perlele erau blestemate de temerarul care a murit scufundandu-se dupa atatea perle. Multi spun ca nenorocirile din viata lui Daisy au fost pricinuite de acele perle. Cert este ca pe majoritatea le-a vandut pentru a-l rascumpara pe Bolko din puscaria Gestapoului. Dupa ce a reusit sa-l salveze in schimbul perlelor, Bolko a murit din cauza ranilor. Dar si Daisy a pastrat aproape un metru din sirag. Si legenda spune ca a fost ingropata cu ele.

 

Dar povestea castelului nu se termina cu Daisy. Continua cu nimeni altul decat Hitler. Aici, autoritatile naziste au hotarat sa construiasca punctul de comanda al Fuhrerului. Sub castel, a inceput sa se construiasca un bunker conectat la celebrul proiect Reise, despre care am scris ieri. In plus, inzorzonatele sali ale palatului nobiliar au inceput sa fie „curatate” pentru a satisface gustul mai spartan al noului locatar, Adolf Hitler, care insa nu a ajuns sa locuiasca aici niciodata. Dupa turul intregului palat, unde am descoperit si bogatiile trecutului, dar si dormitorul gandit pentru Hitler, aflat la parter, la doi pasi de tunelul care ducea spre bunker, am coborat in adancuri pentru a descoperi bunkerul hitlerist…

Si dupa ce am bantuit atata, nu am putut sa nu o iau la fuga sa vad castelul de departe. Cam toate vederile aratau o poza spectaculoasa luata din „profil” si apareau indicatoare cu un punct de panorama. Intr-adevar, dupa ce am bantuit prin parc, am descoperit locul cu pricina. Surprinzator, nu era nimeni, asa ca am putut sa fotografiez si sa filmez in liniste. Cum se vedea? Ca in filme. Sau, mai precis, ca in poza de mai sus 😊.

Imagini palatul Ksiaz

. Palat Ksiaz

Am intrat in curte la Ksiaz. Wow !

. Ksiaz Castle

Greu de plecat din gradina asta 🙂

. Intrare La Ksiaz

Cam asa arata intrarea

. Fotografii Epoca

Acum un an, o urmasa a bucatarului din anii 20 – 30 a venit la castel cu pozele facute de strabunicul ei… care era pasionat de fotografii. Si asa putem descoperi viata la castel inainte de marea conflagratie mondiala

. Panorama Ksiaz

Vederea din palat

. Interior Ksiaz

Sa aruncam o privire prin interior

. Ksiaz Palace

 

. Ksiaz Silezia

 

. Macheta Ksiaz

Macheta castelului – se vede ca a tot fost extins in diverse epoci arhitecturale

. Sala Vanatoare

Camera de vanatoare

. Harta Subterana Ksiaz

Planul pentru transformare a palatului in resedinta lui Hitler – cu bunkerele de rigoare

. Bunker Ksiaz

Cam asta a ramas din bunkere

. Mitraliera Ksiaz

Cuib de mitraliere la intrare, desigur

. Gradina Ksiaz

Gradina palatului – zona laterala, fix de sub ziduri

. La Picioarele Castelului

E mare 🙂

. Ksiaz De Departe

Pur si simplu superb !

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest