Cei care au citit istoria celui de-Al Doilea Razboi Mondial stiu ca Stalin avea obiceiul sa traseze noile granite internationale sau nationale cu pixul. Uneori, pixul era cam gros si unele zone se trezeau intr-o alta tara fara sa aiba nimic in comun cu tara respectiva. Si noi am fost afectati – de exemplu, tinutul Hertei nu a facut parte niciodata din Rusia tarista sau din Bucovina austriaca, dar, in 1940, pixul lui Stalin a decis ca acele cateva sate si un targusor, locuit in proportie de 98% de romani, sa devina parte a URSS si, in consecinta, astazi este parte a Ucrainei (oficial, rusii au motivat ca e o eroare, ca au tras granita cu un creion gros de tamplarie, dar tot nu au retrocedat Herta Romaniei). Actualmente, orasul Herta are o populatie de 2.000 de locuitori, 70% romani, iar satele din jur sunt aproape in totalitate romanesti. Dar nu despre Herta vreau sa va scriu, ci despre o Herta mai la vest, mai precis, pe granita germano-poloneza. Este vorba de palatul si parcul Muzakowski (Muskau, in germana).

Am plecat din Wroclaw destul de dimineata spre granita germana. Da, eram invitat de Ambasada Poloniei si de autoritatile poloneze, dar urma sa descopar un monument aflat in… Germania. E drept, povestea lui este superinteresanta si este un exemplu de colaborare transfrontaliera, pentru ca din domeniul palatului Muzakowski / Muskau, 3,5 km patrati sunt in Polonia si 2,1 km patrati sunt in Germania. De asemenea, a fost introdus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO drept exemplu de colaborare transfrontaliera si peisagistica. Dar sa nu anticipez.

Daca, pana atunci, primele doua zile petrecute in Lodz si Wroclaw au fost minunatate, soare, cald, o vreme exceptionala, dimineata mi-a amintit ca ma aflu undeva la nord – o ploaie din aceea rea si intunecata. Am iesit pe autostrada care leaga Wroclaw de Germania (probabil, construita de Hitler) care, la un moment dat, se imparte spre Dresden si Berlin. Desi aproape, nu mergeam spre aceste orase. Urma sa ne oprim in oraselul Leknica. Sincer, in Leknica mi s-a parut ca ma aflu in Germania, dupa cum aratau casele si zona.In plus, erau magazine imense de tigari – tigarile costa mai putin in Polonia decat in Germania, asa ca multi vin aici sa se aprovizioneze. E drept, mai sunt si tigari fara timbru, dar asa se face businessul pe granita cam peste tot :). Dar nu pentru tigari batusem atata cale pana la Leknica, ci pentru imensul parc Muzakowski / Muskau.

Ajungem intr-o parcare, de jur imprejur ceva copaci, si suntem intampinati de ghidul local. Arunc o privire pe o harta si o pornim prin padure. Surprinzator, cerul s-a mai curatat, nu mai ploua, dimpotriva, apare si o raza de soare, aerul e fresh, totul e minunat. Dupa un pic de mers la picior, ajungem pe un deal fix deasupra granitei. „Aceste este raul Neisse”, mi se spune. Ceee? Da, evident, am auzit de linia Neisse – Oder, care a stabilit granita dintre Polonia si RDG (ulterior, Germania) dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, dar imi inchipuiam ca e ditamai raul. Am vazut Oder la Wroclaw, este un rau serios, dar Neisse este un pic mai mare decat un parau! Nu este un parau, dar cred ca daca te ambitionezi, poti sa-l treci pe jos. Deci acesta este Neisse ales de Stalin ca granita polono-germana. Uimitor!

Ascult povestea parcului. O citadela apare prin zona prin secolul al XIII-lea, dar fondarea parcului de printul german Hermann von Puckler – Muskau a fost in secolul al XIX-lea. Acesta a locuit o perioada in Anglia, unde s-a indragostit de arta peisagistica britanica – gazon verde impecabil, mici padurici, si, cum avea o proprietate pe Neisse, s-a gandit sa o transforme intr-un parc englezesc. Evident, trebuia sa fie la cea mai mare scara posibila. Asa ca si-a spart toata averea pe amenajarea parcului si palatului. Rezultatul a fost uimitor. Chiar si dusmanii sai a trebuit s-o recunoasca si a avut destui, pentru ca omul avea si idei de stanga (el fiind liberal), de neconceput pentru nobilii germani. In plus, a avut un stil de viata aventuros – a calatorit prin Africa, si-a cumparat o sclava etiopianca in piata din Cairo, de care s-a indragostit lulea. Din pacate, fata n-a supravietuit climei reci si ploioase din Germania si a murit de tuberculoza.

Dar stilul sau de viata extravagant si, mai ales, investitiile enorme in palatul Muskau l-au dus la faliment. A fost obligat sa-si vanda proprietatea altui print. Nu, n-a murit sarac, dar a trebuit sa-si cedeze proprietatea, cumparand o proprietate mai mica unde, evident, s-a ocupat de parc… dar nu la scara de la Muskau. Proprietatea a fost expropriata atat de RDG, cat si de Polonia si a fost puternic afectata de razboi. Autoritatile comuniste nu au fost interesate sa repare ceva care era fix pe granita (si stim cum erau granitele chiar si intre tarile comuniste inainte de 1989), asa ca totul a reinceput dupa 1990, cand germanii si polonezii au inceput sa colaboreze pentru refacerea acestui palat superb.

Cobor panta pana la raul Neisse. Ghidul local, un tip cu parul alb, care a locuit aici de decenii, e langa mine. Il intreb daca avea voie sa ajunga la paraul asta mai mare, fiind zona de granita. Da, dar nu putea sa treaca de el, oricum podetele din parc au fost construite dupa 2004, anul intrarii Poloniei in UE, cand granita dintre Germania si Polonia s-a dizolvat in acordul Schengen. De altfel, iti dai seama ca treci granita doar prin faptul ca la un capat al raului se afla un stalp alb-rosu, iar dincolo, putin ascuns intr-un tufis, un stalp negru-rosu-galben. Ne apropiem de castel… atmosfera este cu adevarat britanica. Gazonul tuns la milimetru, calesti conduse de vizitii in costum de epoca. Vizitam fosta zona a slugilor, acum transformata in muzeu, cafenea. Intram si in palatul propriu-zis. Sunt niste expozitii limitate, dar palatul a fost impecabil restaurat, peste tot ai parte de un aer din „la belle epoque”. Mi-ar fi placut sa stau la un ceai si sa admir peisajul acesta britanic pentru care von Puckler si-a sacrificat averea, dar trebuie sa mergem mai departe. E drept, acum sunt pe pamant german si eu sunt invitat de statul polonez. Am fost impresionat de acest exemplu de cooperare turistica, pe care nu l-am mai vazut nicaieri in lume.

Dar nu numai palatul este inclus in aceasta cooperare, ci intreaga zona. De altfel, daca te uiti pe harta, in jurul castelului se afla o rezervatie naturala semnificativa, in forma de semiluna, care uneste Polonia de Germania. Este o campie presarata cu lacuri de tot felul si care de-a lungul istoriei a fost importanta din punct de vedere economic pentru exploatarile de carbune. Urmam masina ghidului local si ne infundam intr-o padure care pare seculara… dar surprizele vor urma.

Oprim in fata unui foisor neasteptat de inalt. Avem de urcat. No problem. Pana la urma, ajung in varf. Imi plac panoramele. La picioarele mele, o padure ampla, un adevarat paradis verde, practic neatins de mana omului. In departare insa, se vede o termocentrala fumegand de zici ca provine din perioada Revolutiei Industriale. Mi se spune ca a fost una dintre cele mai mari termocentrale ale RDG-ului. Atat RDG, cat si Polonia si-au bazat productia de curent electric pe carbune. Chiar si azi, cea mai mare parte a productiei poloneze de energie provine din arderea carbunelui. Eolienele sunt rare, nici hidrocentrale nu prea sunt. Ciudat.

Ascult povestea. Parcul acela superb are in mijloc un lac care se numeste „Africa”, pentru ca are forma Continentului Negru. Ma gandesc ca e un omagiu subliminal printului von Puckler, care a vizitat o buna parte din Africa. Poate, nu. Aflu insa ca acolo, unde acum este lacul, se afla odata o cariera de, parca, lignit. Wow… acum e asa de multa liniste si atat de verde! Intreb de padure. Nu exista, totul era un wasteland, un desert industrial cu mii si mii de camioane, instalatii de sapat, santier. Totul a fost regenerat dupa oprirea exploatarii, la sfarsitul anilor ’80. WOW! Mi-aduc aminte ce am citit despre Cernobal, unde acum au reaparut specii de animale disparute de mult din zona. Cand o lasi in pace, natura are o capacitate enorma de regenerare. E drept, copacii au fost plantati cand s-a luat decizia de ecologizare a regiunii, iar lacul este, de fapt, artificial. Daca ma uit mai bine, pe margine sunt niste culori cam ciudate – ca de la fier sau de la ceva asemanator. Dar faptul ca, doar acum 30 de ani, aici era un desert industrial si acum sunt in mijlocul unei paduri este incredibil.

Am plecat din zona cu multe povesti absolut suprinzatoare. Nu stiu cati le stiu, chiar si din Polonia sau din Germania. Si ma bucur ca am ajuns si pe aici. Urmatorul stop va fi la palatul Kliczkow, unul dintre frumoasele palate sileziene care au fost restaurate intre timp si au devenit hoteluri de lux.

Istoria sa este veche – se pare ca prima versiune a lui dateaza de pe vremea cand Basarab I era copil, mai precis, din 1297. Principala cladire este de prin secolul al XVI-lea, cand la moda era renascentismul si, ca in multe cazuri de castele europene (inclusiv Castelul Huniazilor), anumiti proprietari s-au simtit datori sa-l mareasca sau sa-l modernizeze. Asa ca si Kliczkow mixeaza renascentismul cu manierismul francez si cu goticul englezesc. Rezultatul nu este insa rau deloc. Poate, arhitectii sa se oripileze, dar turistii obisnuiti, ca mine, au descoperit aici un castel foarte frumos, unde actualii proprietari (o companie privata din Wroclaw) i-au redat atmosfera de altadata. Aici, am si luat masa intr-unul dintre saloanele nobiliare, iar pranzul a fost format din preparate, asa, ca pentru imparati… noblesse oblige 😊.

Cu ajutorul unei ghide, am parcurs camerele castelului care s-a transformat in ultimii ani intr-un hotel si centru de conferinte (are si o piscina destul de mare). Din pacate, ca multe alte rezidente nobiliare din fosta Germanie de Est, si Kliczkow a avut de suferit – ultimul proprietar, Frederick zu Solms-Baruth, a fost implicat in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial intr-un complot impotriva lui Hitler (Adolf ii ura pe „junkerii prusaci”, iar sentimentul era reciproc, multi nobili prusaci ajungand sa lupte deschis sau acoperit contra lui Hitler), asa ca a fost arestat de Gestapo dupa operatiunea Valkyrie, iar proprietatile sale au fost confiscate de cel de-al treilea Reich. Castelul a supravietuit neatins razboiului propriu-zis, dar a fost jefuit de trupele sovietice, care au lasat in urma doar zidurile, unele afectate de un incendiu in 1949, si lasat in parasire cand a fost dat padurarilor de statul socialist. In 1971, a trecut in proprietatea Universitatii din Wroclaw, care a incercat sa mai salveze cate ceva, dar renasterea vechiului palat princiar a avut loc abia dupa privatizarea lui, in 1999.

Am luat la picior scarile ascunse ale palatului, am bantuit prin camere frumos ornate, am intrat si in sala teatrului (care a devenit chiar si cinema la inceputul secolului XX – mi-am adus aminte pe loc de Castelul Peles, unde in aceeasi perioada a fost instalat ultimul racnet in entertainment – cinematograful, la cererea regelui Carol I).

Am plecat incantat de la palat, bucurandu-ma ca a doua zi urma sa vizitez doua palate si – placerea suprema – sa dorm intr-un palat 😊. Dar sa nu anticipam…

Si pentru ca fusese o zi destul de lunga, cazarea din noaptea aceasta a fost cum nu se putea mai bine. Intr-un hotel care e, mai degraba, un centru acvatic imens – cu piscine olimpice, jacuzzi numeroase, piscine mai mici si mai mari, pentru inotatori si pentru cei care doresc doar sa se balaceasca. Se numeste Hotel Aqua Zdroj, si se afla in oraselul Walbrzych (incearca sa-i pronunti numele)… un oras minier, un soi de Petrosani al Poloniei, dar care, incet, incet, isi revine dupa inchiderea minelor. Dar despre asta, in episodul urmator!

Imagini Bad Muskau / Muzakowski & Kliczkow

La drum… noul pod de peste Oder de langa Wroclaw

Intrarea in parcul Muzakowski

Harta parcului national din Germania si Polonia

Aer curat, liniste, verde

OMG ! Asta este Neisse ! Asta e granita dintre Polonia si Germania ? Dincolo de rausor, este Germania !

Impresionantul palat Bad Muskau

O excursie nobiliara prin natura

Podul care leaga Germania de Polonia in mijlocul parcului. In dreapta, stalpul care anunta ca suntem in Polonia

Se trece relaxat pe bicicleta ! Welcome to Schengen Area

Complexul palatului

Superb !

Excentricul Puckler – Muskau

Panorama de la ultimul etaj

In Germania, si fluturii sunt civilizati. Stau frumos la poza 🙂

Turnul din mijlocul Geoparkului Luk Muzakow

Lacul Africa – pe locul unei foste cariere

Culorile ciudate de pe malul lacului amintesc de exploatarile de odinioara

Natura renaste

In departare, inca e industrie… si ce industrie !

Palatul Kliczkow

Sa incepem cu pranzul 🙂

Meniul zilei

Supa-crema de dovleac

Am ales peste

Vai, vai, pacatele mele 🙂

Palat istoric, piscina moderna 😉

La pas, prin castel

Seara, la hotel Aqua Zdroj

Si dupa o zi de alergatura, ce bine a picat complexul acesta

Mai ales, jacuzzi 🙂