De foarte mult timp, am avut Rhodos pe lista locurilor pe care doream să le vizitez. Motivul? Simplu. Rhodos are o istorie atât de bogată, cu urme pe care le găsești la tot pasul. Auzisem de orașul vechi, de palatele cavalerilor și, cum am fost deja în Malta, îmi dădeam seama de grandoarea pe care o pot găsi în Rhodos. Cavalerii de la Malta (numiți și „ioaniți”) au condus inițial Rhodosul, de unde au fost alungați de otomani mai în centrul Mediteranei.

Dar Rhodos nu înseamnă doar cavaleri. Are o istorie multimilenară. A fost una dintre cele mai bogate insule din perioada Greciei Antice clasice. A fost cunoscută pentru flota sa imensă, iar alianța cu Rhodosul a fost dorită de toate marile puteri ale istoriei – Atena, Sparta, Imperiul Persan sau Alexandru cel Mare. Rhodosul întotdeauna „a jucat” bine, mai întâi stând în expectativă, apoi aliindu-se cu învingătorii. Poate ați auzit de Colosul din Rhodos – era o statuie gigantică (avea circa 33 de metri, cam cât are Statuia Libertății newyorkeză de azi), construită în onoarea Zeului Soare, Helios, protectorul Rhodosului, cel care i-a salvat pe locuitori în urma atacului Regelui Ciprului. Era o statuie nemaivăzută până atunci, așa că a intrat automat pe lista celor 7 minuni ale lumii antice. Nu a supraviețuit decât 54 de ani, până în anul 226 î.Hr., când Rhodosul a fost lovit de un cutremur, iar statuia de bronz s-a prăbușit. Faraonul egiptean (de origine greacă) Ptolomeu III s-a oferit să o reconstruiască, dar oracolul de la Delfi a opinat că prăbușirea Colosului (și a unei bune părți din oraș) a apărut ca urmare a supărării Zeului Helios pe locuitori și că n-ar fi bine să reconstruiască statuia (mă rog, dacă aș fi fost zeu, aș fi fost măgulit, dar logica anticilor e puțin diferită de cea de azi). Cam 800 de ani mai târziu, în 653, un calif musulman a cucerit temporar insula și a vândut ruinele sale unui comerciant evreu. Legenda spune că acesta a avut nevoie de 900 de cămile să ia statuia de acolo și s-o transporte pentru a o topi și a vinde bronzul rezultat… Sic transit gloria mundi.

După perioada Greciei Antice clasice, Rhodosul și-a cam pierdut independența. A fost ocupat de perși, apoi a devenit parte din Imperiul Macedonean, dar o altă perioadă de aur a început după ce generalii lui Alexandru și-au împărțit imperiul – Rhodosul s-a aliat cu Egiptul Ptolomeilor și a devenit o mare putere comercială în Marea Egee. Artele și știința au înflorit, iar Rhodosul a devenit o Mecca a bogățiilor. Va cădea sub ocupația romană, într-un final, iar după destrămarea Imperiului, a devenit parte a Bizanțului. Pentru perioade scurte, a căzut în mâinile arabilor și turcilor selciugizi, dar în cea mai mare parte a primului mileniu, Rhodos a aparținut Bizanțului, de unde și tradiția grec-ortodoxă a insularilor.

Dar perioada aceasta destul de liniștită s-a terminat abrupt în 1204, odată cu cucerirea surprinzătoare a inexpugnabilei cetăți a Constantinopolului și prăbușirea milenarului Imperiu Bizantin. Locul împăraților ortodocși a fost luat de împărați catolici, de unde și denumirea de Imperiu Latin de Constantinopol. Noii împărați nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu tradițiile zonei, în plus, s-au apucat să destrame Imperiul dând părți și bucăți pe la diverși cavaleri dornici de ceva titluri nobiliare din estul exotic (și pe atunci, mult mai avansat decât Vestul Europei). Rhodosul însă a redevenit semiindependent, condus de o familie de greci care a păstrat vechile reguli… dar, fiind înconjurat de ținuturi ocupate de conducători catolici, a fost mai greu cu comerțul. A trecut din nou în mâini bizantine, iar au venit musulmanii, pentru ca, într-un final, să vină cei care îi vor marca destinul și arhitectura – Cavalerii Ioaniți.
Ca și templierii, ioaniții au fost un ordin cavaleresc-călugăresc format în timpul Cruciadelor în Țara Sfântă. După ce regatele cruciate au fost desființate de arabi, Ordinul Ioaniților se refugiază în Cipru, iar apoi, în 1310, s-a mutat în Rhodos, unde membrii acestuia au construit un oraș ideal, în stilul medieval european. Vor conduce insula și vor construi cetăți, palate și metereze până în 1523, când sultanul Soliman Magnificul a venit personal cu 200.000 de soldați pentru a se bate cu cei 7.000 de cavaleri. Asediul a durat 6 luni și, după pierderi masive, Soliman a făcut o ofertă greu de refuzat – cavalerii să părăsească insula cu tot avutul, neatinși, și s-o predea otomanilor. După 200 de ani de conducere, cavalerii au acceptat și s-au mutat în Malta, unde au reușit să obțină o victorie istorică asupra acelorași otomani – victorie care a semnalat finalul expansiunii otomane în spațiul mediteraneean și începutul declinului pentru invincibila Semilună.

Otomanii au condus insula pentru următorii aproape 400 de ani, lăsându-și, ca și cavalerii, o pecete arhitecturală importantă. În 1912, în urma războiului italo-otoman, turcii au cedat victorioșilor italieni Libia, dar și insule din Marea Egee, inclusiv Rhodos, care a devenit, alături de Kos și de alte câteva insule, parte a Regatului Italiei. În consecință, comunitatea turcă nu a fost expulzată în 1923, așa cum s-a întâmplat în restul Greciei, pentru simplul motiv că, în 1923, Rhodos era italian și nu grec. În consecință, astăzi pe insulă mai trăiesc circa 3.000 – 4.000 de turci care nu au fost evacuați (după al Doilea Război Mondial, mulți turci au părăsit totuși insulele). Rhodosul a cunoscut, ca și Kos, o politică de italienizare, iar autoritățile locale au încercat să răscolească măruntaiele pământului în căutarea urmelor Imperiului Roman. Evident, au găsit. În plus, italienii au edificat o bună parte din orașul nou – în stilul pompos și bolovănos al arhitecturii fasciste, au construit hoteluri și au… inventat turismul. Turismul de azi se dezvoltă pe fundațiile puse de Mussolini și de guvernatorii săi din Egeea de Est. În plus, italienii au investit enorm în refacerea urmelor istorice – orașul vechi arată impecabil azi și datorită italienilor… ca să nu menționez alte câteva colțuri ale insulei. Autoritățile fasciste au introdus curentul electric și au eradicat malaria de pe insulă – mă rog, nu au făcut numai lucruri rele, dimpotrivă.

Autoritățile italiene au fost înlocuite de forțele de ocupație germane după ce Italia a decis să se alăture aliaților în 1943, iar britanicii au ocupat insula în 1945, cedând-o, într-un final, Greciei, în 1947. După atâtea și atâtea secole, Rhodosul redevenea grecesc.

Iar m-am lungit cu partea istorică, dar am încercat să dau niște informații generale de ajutor pentru a înțelege mai bine această insulă. Evident, cei pasionați de istorie vin aici pentru cavaleri, pentru orașul vechi Rhodos, pentru citadelele lor, pentru urmele orașelor antice greco-romane, pentru Colos (mda, acum câțiva ani, guvernatorul Rhodosului a venit cu ideea să reconstruiască Colosul. Criza economică grecească l-a împiedicat, iar unii au considerat ideea drept patetică. Personal, cred că reconstruirea Colosului ar atrage și mai multe milioane de turiști pe insulă).

Dar de ce să te duci în Rhodos.

Pentru că are o natură extrem de variată. La prima vedere, nu este o insulă muntoasă, cum e Samos, de exemplu. Dar dacă iei o mașină și începi să cutreieri insula, vei descoperi munți destul de înalți – cel mai înalt vârf are 1.215 metri. Mă rog, o să ziceți că e un deal mai înalt, dar dacă te uiți la dimensiunile insulei, îți dai seama că totuși este destul de impunător. Și, sincer, e o plăcere să te plimbi prin pădurile de pini ale insulei. Probabil, cea mai făină plimbare este pe foarte promovata – Vale a Fluturilor. Dacă vii între mijlocul lui iunie și mijlocul lui august, valea este plină de fluturi. Să punem însă lucrurile la punct – să nu vă așteptați că milioane de fluturi vă vor înconjura ca într-o feerie hollywoodiană. Fluturii din Rhodos dorm ziua și zboară noaptea… așa că o să vedeți mai ales mii de fluturași alb-negru lipiți de frunzele copacilor, de-a lungul unei văi. Dacă unii își mai iau zborul (și, da, își mai iau zborul de multe ori deranjați de turiști), vei descoperi că pe cealaltă parte ei sunt roșu-strălucitori. Dar, sincer, cu sau fără fluturi, valea aceea este o bucurie să o iei la pas.

Există două orășele istorice, dar atât de diferite – unul este vechiul Rhodos – dominat de Palatul Marilor Maeștri și de străzile adiacente, unde bogații cavaleri și-au construit tot soiul de palate. O plimbare prin orașul vechi este mai degrabă o călătorie în timp. Dar aventurează-te mai departe de palate și de bazarurile de astăzi și vei descoperi un oraș autentic, locuit de oameni și nu doar de turiști, pe alocuri decrepit, pe alocuri neîntreținut, dar, oh, ce autentic… vei descoperi mixul fascinant de urme otomane și cruciate… de fapt, văzduhul este dominat de clopotnițe și minarete la rând!

Al doilea oraș istoric e, de fapt, un sat – se numește Lindos și aduce cu incredibilele sate albe ale Cicladelor. Dacă Rhodosul este medieval, este vest-european, Lindos este atât de grecesc! Pe versanții unui deal se cațără case pătrățoase de un alb uimitor, strălucind în soare … iar deasupra acestui sat împrăștiat peste deal, ca o adevărată coloană, se află zidurile puternice ale unei fortărețe – odată ajuns între ziduri, vei descoperi un colț minunat de agora grecească antică, palat bizantin, fortificații cruciate și, evident, niște mici urme ale otomanilor… întreaga istorie a insulei se regăsește în această fortăreață cu niște panorame absolut incredibile.

Și dacă vorbeam de panorame, nu pot să nu menționez incredibila panoramă de la capela Tsambika – vezi aproape întreagă coastă!

Evident, imensa majoritate a vizitatorilor insulei vine pentru plaje. Da, normal, e plin de plaje, și mai organizate (cu șezlonguri și umbrelele de rigoare), și mai virgine, și de nudiști (mă rog, e doar una), și pentru  copii. Am fost și am vizitat câteva plaje (la câteva, m-am și băgat în apă – da, la început de iunie, apa era caldă în Rhodos!) și pot spune că m-a bucurat varietatea plajelor – am găsit și plaje cu nisipul cel mai fin (vezi Tsambika, Faliraki sau Lindos), am găsit plaje supervântoase, bucuria wind-surferilor (minunata plajă Prassonissi), am găsit și plaje spectaculoase, cu apa incredibil de clară, pentru că era cu pietre (Anthony Quinn), sau plaje cu pietricele (pe coasta vestică a insulei). De fapt, atunci când mergeți în Rhodos, trebuie să țineți cont că pe coastele paralele sunt microclimaturi destul de diferite – coasta vestică este bătută de vânturi, cu valuri mari și de multe ori plaje pietroase, iar coasta estică este mai caldă (aparent, există o diferență de temperatură de 4 grade în plus față de coasta vestică), cu mult mai mult nisip și foarte puțin vânt – perfectă pentru familii cu copii și doritori de lenevit la plajă, nu de sporturi mai active.

Rhodos poate fi folosită ca bază și pentru excursii prin jur – nu trebuie ratată insula Symi, despre care voi scrie la un moment dat un articol separat (mi-a plăcut mult prea mult să nu fac asta), dar și orașe de pe coasta turcească (vizibilă cu ochiul liber), cum ar fi Marmaris și Fethiye. Sincer, aș fi vrut să merg în Fethiye, am auzit lucruri faine despre orășelul acesta, dar excursiile nu începeau decât pe 23 iunie (când începea sezonul de vârf în Rhodos), așa că am rămas pe insulă. Și nu am regretat deloc.

Promit să revin cu povești și informații mai pe larg despre locurile în care am fost și despre tot ce am văzut în Rhodos și în minunata Symi.

Cum am ajuns în Rhodos ? Simplu, cu o cursă charter a agenției Paralela 45, care, de la început de iunie până la sfârșit de septembrie, operează curse charter directe din București spre Rhodos (în fiecare luni, la ore chiar rezonabile, la mijlocul zilei – în ziua de sosire, poți să sari deja în mare, iar în ziua plecării poți să iei un mic dejun liniștit și să mai faci o ultimă baie – asta, evident, în cazul în care nu alegi să stai într-un hotel mult prea departe de aeroport).

Din câte știu, charterele Paralelei 45 sunt singurele care sunt operate de compania grecească Aegean Airlines, companie care de câțiva ani buni a primit premiul Skytrax de cea mai bună companie aeriană regională din Europa – a ieșit pe locul 4 în lume, dar podiumul a fost prins de două companii asiatice și de una americană. În spatele Aegean, pe locurile 2-3 la companii regionale europene, s-au aflat Atlas Global și Air Malta, dar la o distanță apreciabilă.

Pentru mai multe informații cu privire la ofertele Paralelei 45, aruncați un ochi aici –-> Oferte Rhodos . Găsești oferte pentru hoteluri de toate buzunarele și stelele, cu prețuri de la 332 de euro (yap, 332 de euro per persoană, cazare pe 7 nopți la un hotel din stațiunea distracției Faliraki, cu zbor direct, inclusiv taxe aeroportuare și bagaj de cală, cu transfer de la și la aeroport, și cu mic dejun.

Și, cum am spus, promit să revin cu povești mai pe larg despre ce e de văzut, despre ce plaje faine am văzut, despre hoteluri și despre … Syri, mon amour.

Imagini Rhodos

Cursa charter a fost efectuata de Aegean Airlines

Doua nopti le-am dormit la Hotelul Sheraton

Cand ajungi intr-o insula greceasca, e musai sa inchiriezi o masina !

Intrarea in Palatul Marilor Maestri

Una din salile sale impresionante

Strada Cavalerilor din Rhodosul vechi – aici se aflau palatele diverselor nationalitati ale cavalerilor

Prin centrul vechi

Panorama orasului vechi – minaret si clopotnita una langa alta

Castelul Kritinia

Castelul Monolithos

Si castelul Lindos – din reteaua de fortificatii ale cavalerilor

In cetatea Lindos, urme ale Acropolei grecesti

Acest minunat satuc numit Lindos…

Aduce cu satele din Ciclade

Centrul satului … evident, in jurul bisericii

Printre padurile de pini de pe muntii Rhodosului

Prin munti, gasesti un hotel … elvetian ! De fapt, a fost construit in perioada italiana pentru ofiterii stationati pe insula

Unde am mancat o superba prajitura de portocala 🙂

Pinul singuratic de la Monolithos 🙂

Pentru o gura de aer curat si fresh – Valea Fluturilor

Acestia sunt fluturii…

Plaja Prasonisi de la capatul sudic al insulei

Plaja wind-surferilor si surferilor

Panorama de la capela Tsambika

Si una dintre cele mai frumoase plaje de pe insula – plaja Tsambika

Cam asa arata … mai de aproape 🙂

Plaja Anthony Quinn

Plaja Lindos

Oh, Symi …

Cu o panorama superba