Vize pentru Asia. Actualizare august 2019

Vize

Unul dintre cele mai citite articole ale mele a fost cel cu privire la vize … da, vă puteți uita chiar pe prima pagină, am un loc cu articolele cele mai comentate – din top 5, nu mai puțin de trei sunt despre vize. E drept, unele sunt chiar vechi, iar lucrurile evoluează pe zi ce trece, așa că m-am gândit că e cazul să fac un update la articolele cu privire la vize. Profit de ocazie să revin la continentul meu favorit, Asia. Ce e pozitiv? Din ce în ce mai multe țări au renunțat la vize, la tariful de viză și au descoperit internetul – tot mai multe țări oferă acum conveniența e-vizelor, a acelor vize pentru care aplici on-line, plătești cu cardul on-line și nu mai trebuie să mergi mai știu eu unde pe la vreo ambasadă (multe nici nu sunt în România)… Hai să nu mai povestesc prea mult și s-o iau la pas prin Asia (în ordinea alfabetică).

Afghanistan – nu știu cât de mulți dintre voi vor să meargă în vacanță în Afghanistan, dar să știți că e un pic mai complicat să obții viza. Trebuie să te duci personal la ambasada afghană din Varșovia și să ai un interviu cu consulul afghan. Viza costă 100 de euro și se emite în 24 de ore.

Bangladesh – poți obține visa-on-arrival doar pe aeroportul din Dhaka și e valabilă 30 de zile. Viza costă 51 de dolari sau 51 de euro.

Bhutan – ai nevoie de viză, dar o poți obține doar dacă ai achiziționat un tur printr-o agenție de turism bhutaneză. Bhutanul încearcă să minimizeze numărul de turiști, dar să și scoată niște bani, așa că există o reglementare conform căreia orice turist străin poate vizita țara doar dacă plătește minimum 250 de dolari pe zi (200 de dolari, în extrasezonul musonic). În banii ăștia, primești cazare, transport, mese de trei ori pe zi (bufet bhutanez) și intrări la obiective turistice (care, oricum, sunt gratis). Agenția prin care achiziționezi circuitul se ocupă și de viza pe care o primești pe aeroportul din Paro. Viza costă 40 de dolari.

Brunei – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Cambogia – poți obține e-visa aici sau on-arrival. Atenție – e-visa nu poate fi folosită pentru toate intrările terestre, așa că verificați în prealabil. Dacă punctul de frontieră prin care intrați nu acceptă e-visa, atunci puteți cumpăra o visa-on-arrival. Prețul vizei este de 20 de dolari.

China – viza trebuie obținută în avans de la ambasada Chinei din România (sau din alte țări). La București, există un Chinese Visa Service, unde trebuie să aplici – ai aici toate informațiile: Chinese Visa Center. Poți lua viza normal (se emite într-o săptămână) sau expres (două-trei zile). Prețul unei vize normale este de 476 yuani (60 de euro).

Atenție – pentru Hong Kong și Macao, cetățenii români nu au nevoie de viză și pot sta până la 90 de zile

De asemenea, există o schemă de a intra în China fără viză – dacă zbori spre o altă destinație în afara Chinei via vreun aeroport chinez (în afara Chinei înseamnă și Hong Kong, și Macao), poți să ieși în orașul respectiv pentru câteva zile. Deci, dacă ai un zbor Amsterdam – Beijing – Tokyo, poți vizita Beijing fără viză. Dacă ai însă un zbor Amsterdam – Beijing – Shangai, nu ești eligibil. De asemenea, nu poți intra fără viză dacă iei un bilet dus-întors (deci nu pentru un eventual Amsterdam – Beijing – Amsterdam).

Ai dreptul să stai 72 de ore fără viză în următoarele orașe: Changsha, Chengdu, Chonging, Guangzhou, Guilin, Harbin, Kunming, Qingdao, Wuhan, Xi’an, Xiamen

Ai dreptul să stai 144 ore fără viză în următoarele orașe: Beijing, Dalian, Hangzhou, Hebei, Nanjing, Shanghai (ambele aeroporturi), Shenyang și Tianjin.

Ai nevoie de o viză specială pentru Tibet – o poți obține doar printr-o agenție de turism chineză acreditată cu Tibet Tourism Board.

Coreea de Nord – ai nevoie de viză și o poți obține doar printr-o agenție de turism acreditată care lucrează cu ONT-ul nord-coreean. Poți vizita Coreea de Nord doar împreună cu ghizi nord-coreeni, în urma unui program prestabilit. Agenții tip Young Pioneer Tours sau Koryo Tours îți pot organiza totul.

Coreea de Sud – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Filipine – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 30 de zile.

India – poți obține e-visa aplicând aici. Trebuie aplicat cu minimum patru zile înainte de a pleca spre India, iar prețul unei vize de 90 de zile cu intrări multiple este de 80 de dolari + 2,5% comisioane bancare (sau 3,5%, dacă plătești prin Pay Pal).

Indonezia – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 30 de zile.

Japonia – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Kazahstan – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 30 de zile.

Kyrgyzstan – se poate obține e-visa aplicând aici -> viza kirghiză și poți intra prin cele două aeroporturi internaționale (Bishkek sau Osh) și prin granițe rutiere. Poți obține și o visa-on-arrival, dar doar pe aeroportul Bishkek.

Laos – se poate obține e-visa aplicând aici -> viza laoțiană și poți intra prin aeroportul Vientiane sau pe podul dintre Laos și Thailanda, de lângă Vientiane. Dacă nu intri în Laos prin aceste două puncte, poți obține totuși visa-on-arrival (inclusiv pe aeroport și pod). Prețul este de 30 de dolari pentru o viză de o lună.

Malaysia – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Maldive – visa-on-arrival pentru o perioadă de 30 de zile. Viza este gratis.

Mongolia – visa-on-arrival doar pe aeroportul Ulaan-Bataar. De asemenea, poți lua viza de la Consulatul onorific din București. Prețul vizei variază în funcție de ambasadă.

Myanmar – se poate intra folosind e-visa, care poate fi luată de aici. Viza e valabilă 28 de zile și poți avea acces doar prin câteva puncte de intrare (printre care, toate aeroporturile internaționale). Viza costă 50 de dolari.

Nepal – se poate obține visa-on-arrival pe aeroportul din Kathmandu. Viza costă 30 USD pentru 15 zile, 50 USD pentru 30 de zile și 125 USD pentru 90 de zile

Pakistan – se poate obține e-visa aplicând aici —> viza pakistaneză. Viza costă 35 de dolari și e valabilă 3 luni.

Singapore – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Sri Lanka – e-visa, care se poate obține aici —-> viza srilankeză. Viza costă 20 USD și este valabilă pentru 30 de zile cu două intrări (deci poți da o fugă și în Maldives sau India, de exemplu). În perioada 1 august 2019 – 31 ianuarie 2020, viza este insă gratuită.

Taiwan (Republic of China) – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Tajikistan – visa-on-arrival doar pe aeroportul Dușanbe. Viza este valabilă 45 de zile. Viza costă 40 USD.

Thailanda – visa-on-arrival sau e-visa. În mod normal, costă 2000 baht (58 de euro), dar până la 30 aprilie 2020, viza thailandeză va fi gratis. E posibil ca perioada să fie prelungită, dar trebuie confirmat.

Timor Leste – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 90 de zile.

Turkmenistan – ai nevoie de viză și se poate obține de la ambasada din București, doar pe baza unei invitații (inclusiv de la o agenție de turism turkmenă). În anumite cazuri (și dacă agenția are pile), se poate obține și de la un punct de trecere frontieră, inclusiv terestru, dar doar aranjată în prealabil de agenția turkmenă.

Uzbekistan – nu ai nevoie de viză și poți sta până la 30 de zile.

Vietnam – e-visa pe baza unei invitații emise de o agenție de turism vietnameză, pentru care plătești câțiva dolari. Atenție – viza vietnameză este gratis pentru cetățenii români, dar trebuie să le reamintești ofițerilor de la frontieră, e posibil să uite. Mai multe amănunte, aici –> viza Vietnam.

 

Aceasta este situația valabilă astăzi, 20 august 2019, bazată pe ce știu și pe informații luate de pe net. Evident, totul se poate schimba oricând :). Și, de asemenea, dacă ați fost recent în vreo țară asiatică, v-aș mulțumi dacă ați putea povesti experiența vizelor aici, jos, la comentarii.

Categorii:
Vize

Comentarii

  • Pentru Vietnam, nu eate necesara invitatie, eu am luat-o online, trebuie doar o fotografie si cativa dolari

    Ben 30 august 2019 11:24 Răspunde
  • completare: Pt Afganistan poti primi viza in Tadjikistan, in Ishkashim, langa granita. 90% o primesti, daca il convingi pe consul ca ca ramai in Wakhan corridor, singurul loc unde e safe in Aghanistan.

    Everyday Holiday 30 august 2019 12:51 Răspunde
  • Salut. Tocmai m-am intors din China – Mongolia – Rusia.
    Viza pt Mongolia se ia „on arrival” doar daca nu exista consulat (normal sau onorific). Deci pt Romania nu se aplica. Asta mi-a confirmat doamna consul. Taxa a fost 100 USD, platibili cash.

    Adrian 30 august 2019 18:40 Răspunde
  • Pingback: Vize pentru Orientul Apropiat. Actualizare septembrie 2019

  • Servus,
    Imperator, nu inteleg;dacă fac escala în Beijing dus întors par câteva ore am nevoie de viză?

    Dena 14 noiembrie 2019 12:07 Răspunde
    • Daca nu iesi din zona internationala a aeroportului, nu ai nevoie de nici o viza. Ca peste tot in lume, exceptand SUA si Coreea de Nord.

      Imperator 15 noiembrie 2019 8:48 Răspunde
      • If you choose to take an international (or regional) flight, or a connecting flight that includes an international (or regional) flight, please be sure to confirm with the immigration authorities, in advance, that your passport and visa information conforms to the international (or regional) entry and exit requirements for the departure location, transit stop location, and destination. If the flight includes a transit stop in China, please confirm, in advance, the entry and exit procedures and the visa exemption policy with the immigration authorities to avoid affecting your journey.
        For example: For flight CA953 (Beijing-transit stop at Dalian-Fukuoka), Chinese exit procedures are handled at Dalian (the transit stop location); for flight CA156 (Sendai-transit stop at Shanghai Pudong-Beijing), Chinese entry procedures are handled at Shanghai (the transit stop location).

        Asta m-a făcut sa apelez la tine.

        Dena 17 noiembrie 2019 21:30 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii