Distribuie articolul:

Business class – Turkish Airlines, Airbus 330

Am avut mai multe experiente de zbor in clasa business cu cei de la Turkish Airlines si pot spune ca este una dintre cele mai faine experiente de business class pe care le-am avut. Ultima oara am zburat cu Turkish Airlines in plina pandemie in Sudan – in jur de 1 Decembrie 2020, inca nu aparusera vaccinurile sa mai ai acolo ceva pavaza, asa ca aproape toate companiile aeriene (mai ales cele care aveau servicii de varf inainte de COVID) taiasera multe servicii pentru a minimiza interactiunea umana si pentru a oferi mai putine momente in care sa-ti dai masca jos in avion. Dar, Slava Domnului, vaccinurile au aparut, miliarde de oameni s-au imunizat mai mult sau mai putin, dar cel putin au un scut anti-COVID, zborurile au reinceput, iar companiile aeriene de linie au revenit la serviciile de dinainte de COVID. Inca nu sunt la 100% din ce era, mai exista diverse restrictii, dar orisicat, normalitatea sau “noua normalitate” revine incet, incet.

Am zburat cu Turkish Airlines la Erbil in nordul Irakului – evident din 2 “bucati” – un zbor pana la Istanbul, hub-ul companiei nationale turcesti si apoi, mai departe spre Erbil. La fel si drumul retur. Ce e interesant este ca zborul “scurt” cel dintre Bucuresti si Istanbul a fost operat cu un avion mare, un avion cu doua culoare (sau “wide body” cum i se spune in argoul aviatiei), un A330 (Airbus 330) in timp ce zborul mai lung, Istanbul – Erbil (care dureaza aproape 3 ore) a fost operat cu un avion Boeing 737-800 (NG) sau uneori cu un Airbus 321. Eu am prins un Boeing, care este un avion ce zboara pe distante medii si nu are decat un culoar (“narrow body”). Evident, la orice companie din lume exista o diferenta de comfort intre avioanele medii (narrow body) si mari (wide body). In primul rand, scaunele celor din wide body se pot transforma in paturi la 180 grade, ai si un soi de noptiere si alte mici facilitati, pe cand in cazul avioanelor medii, scaunul nu ajunge la 180 grade (se da mult mai mult pe spate decat la economy class, cred ca duce la un 135 grade). O alta diferenta majora pentru unii a fost determinata de destinatie – pe zborurile spre si dinspre Romania, a existat alcool in meniu, pe zborul spre si dinspre Erbil (oras locuit intr-o imensa majoritate de musulmani), nu au fost oferite bauturi alcoolice.

Candva prin 2018 sau 2019 daca imi aduc aminte, Turkish Airlines a anuntat lansarea unei noi cabine business-class de noua generatie, dar acestea au fost instalate doar pe cele mai noi avioane – pe Boeing 787 Dreamliner si Airbus 350, asa ca cele de pe Airbus 330 sunt cele mai vechi. Vechi dar comfortabile

Business class Airbus 330 (Bucuresti – Istanbul si Istanbul – Bucuresti)

Zborul este scurt, mai ales ca modelul de avion este unul rapid – in principiu, faci cam 45 minute efectiv intre cele doua orase, spre surprinderea mea, vechea meteahna a aeroportului din Istanbul si anume prea multe aterizari / decolari a reaparut chiar si in conditii de pandemie si in aeroportul acela mare si gigantic deschis recent, asa ca m-am lafait mai mult decat trebuia. Oricum, a picat beton pentru ca nici nu aveam un transfer prea “strans” spre Erbil.

Imbarcarea a fost rapida si eficienta, iar la urcarea in avion era un cosulet cu kit-ul de protectie Turkish Airlines – masca, dezinfectant si un servetel umed antiseptic). Kit-ul este pentru toata lumea, business sau economy. Cabina are un aer odihnitor – combinand interesant un mediu pe fond negru cu culorile destul de explozive ale rosului Turkish Airlines… Dar acesta e folosit doar pentru logo si cam atat. In rest, culori sobre, dar si bune pentru odihnit ochii mai ales pe zboruri de noapte.

Layout-ul cabinei este de 2-2-2 (ca idee, in economy, layout-ul este 2-4-2), iar cabina pare ampla si foarte aerisita. Motivul este simplu – distanta la picioare este foarte mare pentru ca scaunele se pot transforma in paturi la 180 grade. Ca acasa. De asemenea, la picioare se afla un mic colt de depozitare inca iti poti lasa lucruri – de la pantofi (pentru care primesti o punga textila sa-I depozitezi) pana la geanta sau ce ai avea nevoie la indemana (mai precis, la indepicior) si sa nu mai trebuiasca sa te ridici si sa cotrobai prin cosul de deasupra capului. Ar fi fost bine sa existe un perete despartitor intre cele doua scaune lipite pentru mai multe intimidate, dar cel putin in cazul meu, nu am avut vecin de scaun, deci totul a fost ok.

Ce este spectaculos de remarcat la zborul asta este ca se da de mancare desi se zboara doar 45 – 50 minute. Hai, la business class ca la business class, sunt mai putini calatori si numarul de calatori per steward este redus, dar in economy, fetele si baietii de la Turkish Airlines trebuie sa fie niste Speedy Gonzalez – adu masa, lasa omul sa manance, debaraseaza masa, pregateste cabina de aterizare. Si cei de la marketingul lui Turkish se ambitioneaza sa dea mancare – mancare si pe zborul asta ca de abia decolezi ca si aterizezi.

Ce a fost de mancare la business class

La dus (Bucuresti – Istanbul) – meze turcesti, tzatziki (in turceste ii zice “cacik” dar tot aia e), o selectie de branzeturi, mouse de ciocolata alba si evident, paine buna si proaspata.

Cum am zis, a fost si alcool pentru cine voia – whiskey, gin, vodca, raki, vin si bere. Vinurile in general turcesti (pentru cine nu stie, cum sunt eu, Turcia produce vin), dar si ceva portughez. Nefiind bautor de alcool, m-am delectate cu ce imi place rau si de obicei fac ravagii prin rezervele Turkish Airlines – Limonada cu Menta ! Si pe unul din zboruri (nu mai mi-aduc aminte care), chiar le-am terminat rezervele. Ce mi-a atras atentia in meniu (fiind si venit recent din Africa de Sud) a fost ceaiul roiboos, un ceai rosu excelent facut dintr-o planta care creste doar pe un anumit munte sud-african si care mi-a ramas pe lista de neratat. Nu, nu am ratat nici pe Turkish J.

La retur (Istanbul – Bucuresti), am avut un mic dejun (am decolat pe la 8 si ceva dimineata din Istanbul) – suc de portocale (care oricum il puteai comanda si separat), salata de fructe, ceva anuntat ca fiind tipic turcesc (o bucata de fagure de miere, caimac si un soi de zacusca iute cu mult piper), branzeturi turcesti, masline marinate si paine proaspata. Bauturi, la fel ca la dus.

Evident, pe zborurile mai lungi te poti bucura de tot soiul de feluri de mancare, de un snack bar in timpul zborului si alte surprize, dar in 45 minute, ce sa faci… Si asa este spectaculos cum se misca fetele si baietii de la Turkish in asa de scurt timp.

Sistemul de entertainment

Ecran lat cu o gramada de filme, seriale, programe de stiri, muzica – practic tot ce au pe orice zbor, chiar si pe cele de 12 ore. Evident, imposibil sa vad un film intreg in cele 45 minute de zbor plus plecarea si aterizarea, hai sa zic o ora, o ora si un pic, dar am putut sa vad un film din “fragmente” – partial pe zborul Bucuresti – Istanbul, iar finalul pe Istanbul – Erbil. Fiind fan, am revazut ultimul film din seria Star Wars. Ca idee, au cred ca toata seria Star Wars, dar si cam toata seria Harry Potter, Fast & Furious, Jurassic, X-Men, Marvel, Pirates of the Carribean, Planet of the Apes, Rush Hour si the Hobbit, deci e potential de binging in caz de zboruri lungi. Evident, si filme noi sau mai vechi – mai bine de 100 probabil de la Hollywood, dar si productii turcesti, indiene, etc. in caz ca te-ai plictisit de Hollywood :). Se dau niste casti foarte bune care amortizeaza aproape perfect zborul de fond de avion.

Business Class Boeing 737-800NG (Istanbul – Erbil si Erbil – Istanbul).

Am zburat spre Erbil in mijlocul noptii (atat zborul dus, cat si cel retur au plecat pe la 1 – 2 noaptea, asa ca nu pot spune ca s-au intamplat prea multe. Lumea voia sa traga un pui de somn, baremi o ora sau o ora jumatate si pot spune ca personalul de cabina s-a miscat din nou ca Speedy Gonzalez pentru a servi si elibera mesele cat se poate de repede. Si pot spune ca am prins si eu mai bine de o ora de somn profund care cel putin cand am ajuns la Erbil a picat extrem de bine.

Fiind un avion de distante medii, asa-numit narrow body, lay-out-ul cabinei este un simplu 2-2 (in economy este 3-3), iar cel putin pe zborul spre Erbil, toate locurile din business class au fost pline. La retur, cred ca doar un loc a ramas liber, in rest, totul a fost ocupat. La fel si in economy, cred ca s-a zburat la full capacity.

Scaunul de la business class nu se transforma in pat, dar se lasa pe spate destul de mult. De asemenea, ai loc destul de mult la picioare, ca sa te intinzi cat esti de lung – ei, nu chiar complet la orizontala, dar, orisicat. In plus, ganditi-va ca sunt 2 scaune pe locul ocupat de 3 scaune in economy, asa ca sunt destule de late si gandite ergonomic.

Ce am scris mai sus despre sistemul de entertainment, fix la fel e si pe acest avion. Ecranul televizorului nu este la fel de mare ca pe A330, dar orisicat, se vede bine si, in plus, am avut parte de aceleasi casti excelente care sa amortizeze zgomotul de motoare.

Meniurile:

La zborul dus Istanbul – Erbil am avut de ales intre produse de patiserie cu spanac sau omleta cu branza (am ales omleta) plus zacusca iute, fagurele de miere traditional si caimac, dar si o selectie de branzeturi turcesti.

La retur Erbil – Istanbul am avut de ales intre Simit, celebrul covrig turcesc si omleta vegetariana (am mers pe omleta din nou) alaturi de salata de fructe, gem de mandarine de Bodrum, unt de Trabzon, iaurt, branzeturi turcesti, masline turcesti si un pic de piept de curcan.

Ce trebuie sa subliniez este ca cei de la Turkish Airlines fac si o treaba buna in a promova gastronomia turceasca – nu stiu cata mancare romaneasca da TAROM-ul la bord (ma rog, pe vremea cand dadea de mancare, nu acuma cand am primit un comunicat ca ofera numai apa). Jos palaria, totul este integrat – mancarea turceasca – Turkish Airlines care zboara in toata lumea – restaurante turcesti in toata lumea… pe Turkish primesti niste mostre de mancare, iti place si apoi cand ajungi te miri unde pe mapamond cauti un restaurant turcesc sa aprofundezi – iar aceste restaurante turcesti sunt detinute in proportie de 99% de antreprenori turci – fie ca e vorba de Bucuresti, New York, Londra sau Ouagadougou.

Ca bauturi, cum am mentionat, fiind zboruri dintr-o destinatie cu majoritate musulmana, nu am avut alcool, iar eu am facut prapad prin rezervele strategice de limonada cu menta.

Iar despre tura prin nordul Irakului, asteptati zilele urmatoare… cand voi incepe sa va povestesc ce am vazut si trait pe acolo :).