Asia. Vize pentru cetatenii romani. Unde ai nevoie si unde nu iti trebuie

Vize

Vize pentru cetatenii romani in Asia

Unele dintre cele mai citite articole ale mele de-a lungul timpului erau cele cu privire la vize. Din cand in cand, scriam care este politica de vize pentru diversele tari ale lumii pentru cetatenii romani. Prima oara cand am scris, o gramada de tari cereau vize, acum, lucrurile sunt mult mai simple – pe de o parte, suntem membrii ai Uniunii Europene si astfel multe tari ridica vizele in “bloc” pentru cetatenii europeni, pe de alta parte, multe tari au descoperit ca turismul poate aduce bani si au ridicat multe cerinte de multe ori absurd. Da, stiu mai sunt unii gen Turkmenistan, Africa de Sud, Coreea de Nord, etc, dar acum, cu pasaportul romanesc poti ajunge fara nici o bataie de cap prin imensa majoritate a tarilor de pe Planeta. Astazi voi scrie insa despre unde iti trebuie si unde nu-ti trebuie viza in Asia, continentul meu favorit. In ordine alfabetica.

Afghanistantrebuie viza. Se poate obtine de la cateva ambasade si consulate recunoscute de guvernul de la Kabul. Cea mai apropiata ambasada afghana de unde iei viza este la Sofia, dar miile de turisti o iau in general de la Dubai, Islamabad sau Peshawar. In principiu, in Dubai, e mai simplu, fiind in drum – zbori la Dubai, stai acolo cateva zile, iei viza si zbori mai departe la Kabul. In principiu ai nevoie de invitatie, dar daca spui ca mergi independent, consulul zice OK si nu o mai cere.

 

Arabia Sauditae-visa / visa-on-arrival. E-visa se poate obtine aici: https://visa.visitsaudi.com/ Viza costa nu mai putin de  131 USD ! Visa-on-arrival este ceva mai ieftina – 300 riali (72 euro). Viza e valabila 1 an pentru mai multe intrari.

 

Bahraine-visa sau visa-on-arrival. Daca iei e-visa, trebuie sa platesti 10 dinari (23 euro). Daca o iei on-arrival in aeroport, o poti lua cu doar 5 dinari (12 euro) pentru 2 saptamani. Eu am luat-o pe aeroport, a durat extrem de putin timp. Pentru visa on-line, uite-te aici: https://www.evisa.gov.bh/list-of-online-visa-country.html

 

Bangladesh – visa-on-arrival pentru 30 zile. Trebuie sa ai un bilet de avion care sa arate ca pleci din Bangladesh in 30 zile si 500 dolari in cash sau carte de credit. Viza costa 50 dolari.

 

Bhutan – e-visa. Viza iti va fi luata de catre agentia bhutaneza prin care vizitezi tara.

 

Brunei – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Cambogia – e-visa sau visa-on-arrival. Visa-on-arrival costa 30 USD, in timp ce e-visa costa 36 USD si se poate obtine aici https://www.evisa.gov.kh/ In ambele cazuri, poti sta pana la 30 zile.

 

China – este nevoie de viza. Nu ai nevoie de viza daca te duci doar in Hong Kong si Macao. Daca esti in tranzit prin aeroport si zbori din strainatate spre o alta destinatie din strainatate (de exemplu, vii de la Istanbul si mai departe pleci spre Tokyo sau chiar si Hong Kong) poti sa stai timp de 144 ore (6 zile) in numeroase orase din China inclusiv Beijing, Shanghai, Xi’An, Wuhan, etc. Pentru cateva orase (Changsha, Guilin si Harbin), ai voie doar 72 ore (3 zile). Daca tranzitul tau include si un zbor intern (gen Istanbul – Beijing – Shanghai – Hong Kong), poti intra timp de 24 ore in China fara viza. Se poate merge in insula Hainan fara viza si sa stai 30 zile. Toate informatiile aici: http://ro.china-embassy.gov.cn/rom/lsfwnew/qz/

Pentru cetatenii romani, viza costa 210 lei (42 euro) pana la 31 decembrie 2024, dupa aceasta data, e posibil ca pretul sa creasca de probabil 2 ori (84 euro). Toate informatiile aici: https://bio.visaforchina.cn/BUH3_EN/qianzhengyewu/

Pentru Tibet, iti trebuie o autorizatie speciala numita Tibet Tourism Board Permit care costa 10 USD si se obtine prin agentia de turism care iti asigura turul.

 

Coreea de Nord – este ultima tara din lume care este inchisa datorita COVID-19. In cazul in care se va deschide, va trebui sa iei viza, dar aceasta se poate obtine doar prin intermediul agentiei de turism cu care vei calatori in Coreea de Nord. Accesul independent a fost interzis cu incepere din 1945.

 

Coreea de Sud – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile. In schimb, trebuie sa iei o e-TA (e- Travel Authorisation) . Aceasta e-TA este valabila 3 ani (indiferent de cate ori intri in Coreea de Sud) si costa 10.000 woni (6 – 7 euro). e-TA se poate lua de aici: https://www.k-eta.go.kr/portal/apply/index.do?locale=EN

 

Emiratele Arabe Unite – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Filipine – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 30 zile.

 

India – e-visa. Se poate intra prin 31 aeroporturi si 5 porturi, nu si pe granita terestra (daca vrei sa intri in India printr-o granita terestra trebuie sa te duci sa aplici la o ambasada). E-visa este valabila timp de 30 zile, dar nu poate fi luata decat de 2 ori pe an. E-visa se poate lua de aici: https://indianvisaonline.gov.in/evisa/tvoa.html Pretul vizei este secret (nu l-am gasit nicaieri) si probabil se poate negocia (‘happy me, happy you”).

 

Indonezia – e-visa sau visa-on-arrival. Pretul unei e-visa este 500,000 rupee (circa 30 euro). E-visa se poate lua de aici: https://evisa.imigrasi.go.id/web/services

 

Iordania – e-visa sau visa-on-arrival. Visa-on-arrival costa 40 dirhami (51 euro) si se poate obtine la orice punct de trecere frontiera, exceptand cel cu Palestina (King Hussein). Daca iti cumperi un Jordan Pass care ofera intrare la 40 atractii iordaniene inclusiv Petra si stai minimum 3 nopti in Iordania, nu mai platesti viza. Info aici: https://www.jordanpass.jo/  Pentru e-visa: https://eservices.moi.gov.jo/MOI_EVISA/faces/Pages/Runnables/login.jsf

 

Iran – e-visa. Se poate obtine de aici: https://evisatraveller.mfa.ir/en/request/ Pretul unei vize este de 75 euro. Vizitatorii in insula Kish nu au nevoie de viza.

 

Iraq – e-visa sau visa-on-arrival un pic mai complicat. Exista viza pentru Iraq si viza pentru Kurdistan (regiune autonoma din nord). Daca intri prin Kurdistan, vei primi doar o viza valabila pentru Kurdistan care costa 72 dolari. Daca intri prin Iraq, poti lua e-visa sau viza pe aeroport, va costa 50 dolari si va fi valabila inclusiv pentru Kurdistan. Site pentru e-visa: https://evisa.iq/en

 

Israel – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Japonia – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile

 

Kazakhstan – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Kuwait – e-visa sau visa-on-arrival. E-visa se poate lua de aici: https://evisa.moi.gov.kw/evisa/home_e.do Viza costa 3 dinari (aproape 9 euro) si se plateste la granita. Cand am fost, a durat mai repede sa iei visa-on-arrival.

 

Kyrgyzstan – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 60 zile. Daca te deplasezi in cateva regiuni de granita (inclusiv in cea prin care treci in Pamirul tajik), ai nevoie de un permis special pe care il poti obtine fie printr-o agentie de turism, fie trimitand un email la info@tourism.gov.kg.

 

Laos – e-visa sau visa-on-arrival. E-visa se poate lua de aici: https://laoevisa.gov.la/faq Viza costa 50 USD.

 

Liban – visa-on-arrival. Viza este gratuita

 

Malaezia – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Maldive – visa-on-arrival este gratuita si poti sta pana la 30 zile. Cu 96 ore inainte de a merge in Maldive, trebuie sa completezi Traveler Declaration Form aici: https://imuga.immigration.gov.mv/traveller

 

Mongolia – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 30 zile. In principiu, aceasta facilitate este valabila pana la data de 31 decembrie 2025, dar sa vedem daca va fi prelungita sau nu.

 

Myanmar – e-visa pentru 28 zile. E-visa se obtine aici https://evisa.moip.gov.mm/ Viza costa 50 USD.

 

Nepal – e-visa sau visa-on-arrival. E-visa se ia aici: https://nepaliport.immigration.gov.np/ Viza pentru 15 zile costa 30 USD si pentru 30 zile costa 50 USD. Daca vrei sa stai 90 zile, va costa 125 USD.

 

Oman – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 14 zile. Daca vrei sa stai pana la 30 zile, trebuie sa iei o e-visa aici: https://evisa.rop.gov.om/ Astfel de viza costa 30 riali (70 euro).

 

Pakistan – e-visa se poate lua de aici: https://visa.nadra.gov.pk/ Viza este gratuita.

 

Palestina – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Qatar – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Singapore – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Siria- e-visa se poate lua aici https://evisa.sy/home-content Viza costa 75 USD + probabil inca 15 USD ceva fees. Daca vrei sa platesti on-line, vei plati un comision de 13%, dar poti sa platesti cash la intrarea in tara ceea ce zic eu ca e mult mai bine.

 

Sri Lanka – visa-on-arrival.  Pana in august 2024, se putea lua on-line, dar s-a renuntat datorita unei decizii a Curtii Supreme de Justitie. Viza costa 60 dolari si iti mai trebuie si o poza pe aeroport.

 

Taiwan – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Tajikistan  – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 30 zile. Daca doresti sa te duci in Pamir, ai nevoie de un permis special numit GBAO permit. Acesta poate fi obtinut de agentia de turism cu care calatoresti, iar daca mergi independent, trebuie sa-l iei de la Ministerul de Interne de la Dushanbe (OVIR). Daca stai mai mult de 10 zile lucratoare in Kyrgyzstan, trebuie de asemenea sa te inregistrezi la OVIR. GBAO permit costa 20 USD (mai mult prin agentii de turism).

 

Thailanda – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 60 zile.

 

Timor Leste – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile.

 

Turcia – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 90 zile. Se poate intra cu buletinul, nu este obligatoriu cu pasaportul

 

Turkmenistan – iti trebuie viza si se obtine doar prin agentii de turism. In cazul ca agentia de turism iti confirma, poti sa o ridici si de la punctul de trecere frontiera, dar doar in prezenta unui reprezentant al agentiei de turism (in general, ghidul). Se poate obtine o viza si fara agentie de turism, dar aceasta este o viza de tranzit valabila intre 3 si 7 zile (in general, 5 zile, dar daca dai peste vreun consul plictisit sau suparat pe viata, iti va da doar 3 zile) si daca poti demonstra ca trebuie sa tranzitezi Turkmenistanul (de exemplu, daca esti in Iran si vrei sa mergi in Uzbekistan). Viza de tranzit se ia doar de la o ambasada a Turkenistanului din Erevan, Bishkek sau Almaty. Rata de refuz este de circa 50%. Viza costa 85 dolari, dar pretul ar putea fi mai mare in functie de cat de putin simpatic ii pari consulului.

 

Uzbekistan – nu ai nevoie de viza si poti sta pana la 30 zile.

 

Vietnam – e-visa valabila 90 zile. Viza se poate lua de aici: https://evisa.xuatnhapcanh.gov.vn/web/guest/trang-chu-ttdt Viza costa 25 USD pentru o singura intrare si 50 USD pentru intrari multiple. Nu iti trebuie viza pentru insula Phu Quoc pentru 30 zile. Cei care nu zboara direct (Phu Quoc are aeroport international), pot sa intre prin Vietnam fara viza, dar odata ce au aterizat sa se indrepte direct la poarta de imbarcare spre Phu Quoc.

 

Yemen – iti trebuie viza. Pentru Yemenul mainland, trebuie sa te prezinti la o ambasada a Yemenului (cea mai apropiata e la Varsovia) impreuna cu o invitatie de la o agentie de turism din Yemen (alaturi de cele obisnuite, gen poze, etc). Pret: 50 USD. Pentru Socotra, vei primi o viza pe mail de la agentia de turism care iti aranjeaza turul, iar pretul ei este inclus in costul turului. Cu respectivul pdf, te poti imbarca in avionul de Socotra la Abu Dhabi sau Cairo.

 

That’s all folks. Daca ati fost recent prin aceste tari si aveti vreo experienta de impartasit cu privire la intrarea in tari, vize (inclusiv pret), va rog sa o faceti mai jos, la comentarii

Situatia aceasta era valabila pe 25 septembrie 2024 si se poate schimba.

Categorii:
Vize

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest