Distribuie articolul:

Pictura murala, Ajanta

Dimineata relativ devreme, sunt la micul dejun. Astazi este ziua de mers la Ajanta si spre deosebire de Ellora, aflata in proximitatea orasului Aurangabad, Ajanta e mai departe, la vreo 100 km de Aurangabad. Noi, obisnuiti cu autostrazi sau drumuri nationale, nu ni se pare prea mult, dar in India, 100 km se parcurg in vreo 2 ore. Pentru ca desi la iesirea din Aurangabad, am avut drumuri cu 2 benzi pe sens, mai incolo am ajuns pe drumuri de tara, pline de colb, praf si mai ales gropi. Initial cand facusem deja vreo 60 km si de abia trecusera vreo 40 minute, incepusem sa am dubii ca vom face mai bine de 2 ore. Ei bine, drumul s-a stricat brusc si intr-adevar, am facut mai bine de 2 ore.

Templele de la Ajanta le preced pe cele de la Ellora, sunt ceva mai vechi. Daca Ellora a fost construita intre anii 600 si 1000 (iar capodopera Kailash in jur de anul 800), templele din pesteri de la Ajanta au fost construite in 2 valuri – un prim val in jurul secolului II I.Hr si al doilea val intre 400 si 600. Se presupune ca Ajanta a fost parasita pentru Ellora care a inceput sa se dezvolte fix dupa terminarea ultimelor temple din Ajanta, dar nu se stie de ce s-a intamplat aceasta “mutare”. Spre deosebire de templele de la Ellora care sunt multi-confesionale (hinduse, budiste si jaine), cele de la Ajanta sunt 100% budiste, fiind construite intr-o perioada in care budismul era principala religie a Indiei. Ca si crestinismul care e impartit intre catolicism, ortodoxism si protestantism (cu diverse ramuri) si budismul este impartit in 3 ramuri – Theravada, Mahayana si Vejrayana. Cele trei directii au aparut succesiv unul dupa altul – Theravada este mai vechi si este raspandit mai ales in Thailanda, Laos, Myanmar si Sri Lanka, Mahayana in China, Japonia si Coreea (acel Buda care rade), iar Vejrayana este in Tibet. La Ajanta, sunt reprezentate doar Theravada si Mahayana si chiar sunt diferente. Evident, se pot scrie volume intregi despre diferente, dar in principiu, in cazul Theravada (primul), Buda este un om, un invatator, un role model, primul care a atins Nirvana, iar oamenii trebuie sa incerce sa il urmeze pentru a intrerupe cercul reincarnarilor. Important este aici intelepciunea, sa invete sa se comporte si mai putin compasiunea. In cazul Mahayana, Buda este un zeu care are tot soiul de manifestari chiar si dupa iluminare, iar cei care ating Nirvana nu se retrag la relaxare in Nirvana, ci se intorc sub forma de bodhisattva pentru a ajuta si alte fiinte sa atinga Nirvana. In cazul acesta, compasiunea este cea mai importanta trasatura.

Templele din Ajanta sunt construite toate in niste pesteri care au fost unele largite. Spre deosebire de Ellora, aici nu avem de-a face cu constructii incredibile, ci mai degraba cu arta picturii tempera. Toate templele sunt incastrate intr-un semicerc stancos deasupra unui rau, un soi de potcoava. Zona este mirifica din punct de vedere natural – totul e verde, vegetatie superba si un rau jucaus pe la picioarele complexului.

Accesul nu este chiar foarte usor. Mai intai, dupa ce treci de controlul biletelor, trebuie sa iei un autobuz care functioneaza in interiorul complexului – masinile private nu au voie. Ma rog, nu e vreun autobuz eco, electric, silentios – este o vechitura din aceea pe care o vezi pe toate soselele Indiei. Nu asta ar fi problema, nu mergi mai mult de 10 minute si este chiar original, chiar e India, urmeaza apoi cea mai teribila incercare – sa treci prin bazarul cu suveniruri plasat strategic in drumul spre temple. Dupa ce reusesti sa driblezi vanzatorii disperati (exista diverse metode, te faci ca nu vorbesti engleza, mergi in viteza, spui ca in ziua aia religia ta iti interzice sa cumperi suveniruri), ajungi in final la punctul de plecare – slava lui Buda, gardat de o toaleta chiar curata. De aici, trebuie sa urci sa zicem vreo 50 – 100 metri diferenta de nivel. Si pentru ca suntem in India, poti sa nici nu urci pe picioare tale – gasesti imediat niste baieti care te poarta cu lectica pe umerii lor. Oficial, accesul nefiind prietenos cu cei care au probleme cu deplasarea, ei sunt pentru persoanele care nu pot urca, dar de fapt, oricine ii poate angaja. Dezavantajul este ca ei te grabesc la temple pentru a mai avea timp de inca un client.

Cum spuneam templele de la Ajanta au fost abandonate candva pe la anul 600 si apoi, s-au “pierdut” acoperite de vegetatie si de praful si pamantul care a intrat in pesteri. Au fost “descoperite” de un anume John Smith, ofiter britanic care vana tigrii prin pustietatile astea. Ar fi trecut probabil pe langa ele, doar ca un baietel localnic i-a aratat intrarea in pestera 10 (cum este denumita astazi). A chemat niste sateni sa taie vegetatia de la intrarea in pestera si a descoperit picturile extraordinare din interior. Ca orice badaran, s-a semnat peste pictura unui bodhisattva – si atunci ca si acum, numele prostilor era scris pe toate gardurile. Dar in urma badaranilor, au venit si oamenii de stiinta. In 1822, descoperirea a fost prezentata la Bombay, iar in 1848, a fost fondata Bombay Cave Temple Comission cu scopul de a curata zona si a prezerva pesterile. Aceasta Comisie a evoluat mai tarziu ca Archeological Survey of India care in ziua de azi, se ocupa de protejarea tuturor monumentelor istorice ale Indiei, evident, inclusiv cele de la Ajanta.

Dar, evident, nu e mare lucru sa urci si sa incepi sa iei templele la rand. In fiecare trebuie sa te descalti pentru ca sunt considerate locuri sacre si nu muzee. Interioarele sunt insa spectaculoase mai ales datorita picturilor. Oficial, sunt 30, se pare ca au mai fost descoperite cateva – mai multe sunt superb pictate, unele au si statui in interior, dar am descoperit si o pestera care nu a fost terminata – a fost fascinant sa vezi cum arata un “santier” de templu.

Dar sa incepem cu inceputul. Prima pestera este o manastire Mahayana. La intrare, niste coloane zdravene, iar odata intrat inauntru, imediat mi-am dat seama ca picturile sunt o minune. Este interzis sa pozezi cu blitz-ul, logic de altfel, dar n-as putea spune ca masurile de protejare a picturilor sunt prea eficiente. Toti ghizii folosesc lanterne pentru a vedea principalele elemente desenate si evident ca asta afecteaza picturile. Culorile s-au estompat si probabil isi vor pierde stralucirea cu atata amar de lume care le viziteaza, dar desenele sunt absolut fascinante – cate detalii, cata expresivitate, cat talent. La un moment dat, exista un plan ca unele din pesteri sa fie inchise si sa fie construite niste copii unde sa vezi cum arata – exista asa ceva in Franta langa o pestera cu picturi de circa 20.000 ani. Se numeste Lascaux si pestera originala nu este deschisa decat specialistilor si in anumite conditii (au fost inchise in 1962 dupa ce au fost descoperite in 1940), iar publicul viziteaza o replica aflata in vecinatate. Aici, in pestera 1, se gaseste si cea mai frumoasa pictura, un adevarat simbol al intregii Ajanta. Este reprezentarea unui bodhisattva si exprima atata liniste interioara… Ma intreb cum au pictat oamenii astia in intuneric – acum, exista curent electric, dar atunci, erau pesteri intunecate. Si nu au fost pictate la lumina facliilor ca ar fi distrus culorile. Ghidul imi spune ca erau aduse vase cu apa care erau puse in bataia soarelui si apa reflecta lumina in interior… oamenii au fost dintotdeauna ingeniosi…

Urmeaza apoi toate celelelalte pesteri, una dupa alta. Nu toate sunt spectaculoase, iar ghidul ni le indica pe cele care merita vizitate. Sculpturile sunt rafinate, iar picturile o minune. Tavanele au fost de asemenea pictate absolut superb – albastrul care apare ici si colo este absolut fascinant, aflu ca este facut din lapis azuli. O fi adus din Afghanistan ? E tara cu cel mai mult lapis azuli…

Urmeaza apoi si niste capele mai mici, mai putin colorate, dar care graviteaza in jurul unei statui a lui Buda. Una dintre ele imi aduce aminte de un templu din Ellora. Are tavanul ca si cum ar fi avut grinzi din lemn arcuite, dar de fapt sunt din piatra… Fabulos.

Intru dintr-un templu intr-altul, parca dorindu-mi sa nu se mai termine. Dar, evident, dupa ce am completat intreaga “potcoava”, ajung la ultima. Este plina de statui, inclusiv un Buda asezat in pozitia de a intra in Nirvana. Este pestera cel mai frumos luminata, cu numeroase statui. Si aici s-a intamplat un miracol. Daca pana in acel moment, era destul de plin, dintr-odata, ca prin farmec, turistii au disparut. Nu era chiar ora inchiderii, dar cand am iesit din pestera, nu prea mai era nimeni. Am mai intrat in cateva pesteri – temple sa mai fac niste poze si vizitatorii disparusera ca prin minune. Si dupa alte cateva temple, se inchisesera luminile. Se pare ca era totusi ora inchiderii. Asa ca am plecat incet, am coborat pe langa rau si am luat-o spre iesire. Ar mai fi fost un deal de urcat, dar din pacate nu mai aveam timp. Un deal de unde in mod normal, se vede toata panorama “potcoavei” cu templele din Ajanta.

Cum ziceam, Ajanta este un loc magic. Picturile acelea sunt extraordinare, gandindu-ma ca cele mai noi au 1500 ani, dar din pacate, incet, incet, ele vor pali datorita oxigenului, dioxidului de carbon si luminii. Au fost pastrate atat de bine, fiind ermetizate de vegetatie timp de secole. Nu stiu cat vor mai rezista. Posibil sa si fie inchise, daca la un moment dat, cineva din conducerea Indiei se va sesiza. Dar pana atunci, probabil zi de zi (exceptand lunea), mii si mii de vizitatori vor veni in continuare sa se minuneze de picturile din pesteri…