Kardung La. Cea mai inalta altitudine pe care am atins-o: 5384 metri

Distribuie articolul:

Kardung La, Ladakh

Pana acum, pana in Ladakh, cea mai inalta altitudine pe care am atins-o fusese in Tibet, la Everest Base Camp – 5250 metri. Nu, nu aveam vreun altimetru la mine, am fost de 2 ori acolo, dar de fiecare data, citisem ca asta ar fi altitudinea. Daca il intreb pe Google, el zice de manastirea Rongphu ca ar fi pe la 5150 – 5200, dar eu am fost mai departe de ea, si drumul era clar in urcare. Nu cine stie ce abrupt, dar totusi. Asa ca de atunci, din 2007 cand am ajuns prima oara la Everest Base Camp Tibet, daca ma intreba cineva, raspundeam ca altitudinea maxima atinsa de mine a fost de 5250 metri.

Intre timp, am mai ajuns la o altitudine de peste 5000 metri, la Rainbow Mountain in Peru. Oficial se ajunge undeva intre 5000 si 5200 metri, dar nu am urcat pana in varful dealului de vis-à-vis de muntii atat de viu colorati, asa ca probabil am fost mai jos decat la Everest Base Camp. Dar cand am ajuns in Ladakh, am fost sigur ca am atins cea mai inalta altitudine din viata – pe Google, Kardung La are 5359 metri, pe o placa zice ca se afla la 17,982 picioare (adica vreo 5481 metri), iar pe telefon, aplicatia spunea ca sunt la 5384 metri. Da, la doi pasi de 5400 metri ! Asa ca imi va ramane in minte de acum inainte ca am fost la 5400 metri

Ce este Kardung La ? Este o trecatoare montana care leaga valea Indusului superior de valea raului Shyok, iar pentru turisti este locul prin care trebuie sa treci pentru a ajuns pe valea Nubra de-a lungul careia poti descoperi niste obiective turistice absolut splendide. Dar despre valea Nubra, regalitatea de acolo, sate si manastiri, intr-un alt articol. Soseaua destul de bine intretinuta care trece pe la Kardung La a fost construita in anii 70 de catre BRO – Border Roads Organisation, un soi de CNAIR indian, dar militar. Se ocupa de constructia si mentenanta drumurilor strategice ale Indiei aflate in proximitatea vecinilor nu tocmai prietenosi, in special Pakistan si China, iar Ladakh, Tibetul Indian are granita si cu unii si cu altii, iar aici au loc lupte destul de frecvent. Acum nu zic ca zilnic, dar cel putin anual, mai sunt batalii ici si colo, asa ca BRO se ocupa ca trupele indiene sa aibe un acces rapid pe teatrele de lupta. De altfel, BRO are acum deschise numeroase santiere de constructii de drumuri sau modernizare (a se citi asfaltare) prin Ladakh. Practic, i-am vazut peste tot. Din punct de vedere turistic, Ladakh a fost si inca este un paradis pentru pasionatii de motociclism off-road in peisaje extraterestre, dar asta poate nu va mai fi in urmatorii cativa ani – din ce in ce mai multe sosele sunt asfaltate cu o viteza nu foarte specifice Indiei, ci mai degraba vecinilor chinezi.

Khardung La a fost o ruta comerciala timp de milenii. Conform unor surse istorice, aproape 10.000 de cai si camile bactriene treceau pe aceasta ruta parte a Drumului Matasii intre Leh si Kashgar, acum aflat in China. Am citit undeva ca la nord de trecatoare, adica spre Nubra, ar mai exista niste camile bactriene salbatice, urmase ale celor abandonate prin zona, dar nu le-am vazut, am vazut doar niste yaki.

Khardung La nu este insa cea mai inalta trecatoare cu drum pentru masini (“motorable road” cum zice englezul) din lume, ci a doua. Cea mai inalta se afla tot in India si anume Dungri La a carui altitudine este de 5610 metri, dar nu am ajuns pana acolo pentru ca e la vreo 800 km de Ladakh si e la doi pasi de granita (nerecunoscuta) cu China. Probabil nici nu poti sa ajungi acolo ca turist, banuiesc ca accesul este interzis sau cu extrem de mari restrictii.

Am plecat de dimineata din Leh cu speranta ca va fi soare in ziua in care urma sa bat recordul de altitudine. Iulie in Leh este sezonul secetos si calduros (adica poti sa stai si in tricou ziua), dar totusi uneori mai scapa niste nori de la sud, din India care este bicuita de ploaie de multe ori violenta. Dar, pot spune ca am avut noroc si ziua a fost pur si simplu superba.

Ghidul mi-a aratat inca de la plecare din curtea hotelului Tsokar Retreat muntele pe care ne vom catara. Leh, capitala Ladakh este intr-o “caldare” inconjurata de multi inalte, iar Khardung La este unul dintre ei. M-am uitat cu atentie. Nu aparea asa de sus, dar totusi Leh e 3500 metri altitudine (deci vorbim de o diferenta de nivel de vreo 2000 metri), dar parea foarte abrupt. Sa mergem dara !

Soseaua la inceput s-a strecurat prin suburbiile Leh, unde Tibetul se intalneste cu India si apoi am inceput sa urcam pe serpentine. Drumul – impecabil asfaltat, proaspat. De altfel ceva mai sus, am prins santierul din urma, iar baietii lucrau de zor la asfaltare folosind modernele metode “sapa si lopata”. Dar cum indienii sunt 1 miliard si 400 milioare, iar salariile minuscule, isi permit sa aduca mii de oameni sa asfalteze cu lopata. Pe langa asfaltul proaspat turnat, descopar ca din cand in cand, de-a lungul soselei, sunt numeroase indicatoare pline de vorbe de duh si zicatori cu privire la siguranta rutiera: “Speed is a knife / That cuts life”, “After whiskey, driving risky”, “Better be Mister Late than Late Mister” si cel mai tare si local “Don’t be a Gama in the land of Lama”. Initial am crezut ca “Gama” e un soi de fraier, pampalau sau cocalar, dar ulterior am aflat ca cimilitura era mai adanca. Gama Pehlwan a fost un mare luptator indian care nu a fost niciodata invins. Nascut in 1878 in Amritsar, Gama a disputant 5000 de lupte si a invins in toate. S-a retras pe la vreo 50 si ceva de ani cand absolut nimeni din toata India nu a mai dorit sa se lupte cu el. Nu a prins Jocurile Olimpice, dar daca se nastea mai tarziu, sigur ar fi ajuns unul dintre cei mai mari sportivi din istoria lumii. Si ideea de pe indicatorul BRO este sa nu te crezi de neinvins ca Gama pe soselele din “tara lui Lama”- adica Ladakh.

Sarind peste cimilituri care sigur au contribuit din plin la buna dispozitie, ne-am oprit din cand in cand pentru panorame si fotografii. Leh se vedea din ce in ce mai mic in departare – o oaza verde ca o mini-padure intr-un peisaj aproape selenar. Ce poate fi mai frumos ?

Evident, soseaua este strabatuta mai degraba de turisti, imensa majoritate indieni. In ultimii 10 – 20 ani, indienii au descoperit pasiunea calatoritului si au luat cu asalt atat India, cat si lumea. Daca acum 20 ani, nu vedeai nici un turist Indian pe nicaieri, acum China, Thailanda, Singapore, Japonia sau UK sunt pline de indieni (ca sa mentionez doar tarile in care i-am vazut in numar extrem de mare. In UK, nu stiu cati erau rezidenti britanici si cati turisti veniti din India, dar in celelalte tari mai sus mentionate, erau evident turisti). Si evident, ca orice indieni, opresc peste tot fara prea multa atentie, dar cum avem si noi soferi localnici, totul e ok – intre ei se anticipeaza foarte bine.

Pana la urma, ajungem sus in varf. Ca orice trecatoare si Khardung La este zona militara, dar se pot face poze – evident, exista o zona no photo zone, dar nu e chiar cea mai importanta. Sunt indicatoare ca suntem sus (ma rog, cum ziceam, altitudinea nu este cea corecta) si acestea sunt luate cu asalt de turisti pentru a se poza. Panorama de aici nu e chiar cine stie ce, sunt sute de view point-uri mai faine pe sosea, dar nu asta conteaza. Vasile isi scoate telefonul unde are o aplicatie care ne masoara altitudinea – 5384 metri ! Nou record personal ! Deci, sa o cred si sa o inregistrez ca fiind cel mai inalt punct. M-as mai fi urcat pe vreun deal din jur sa stiu ca am atins un 5400 metri curat, dar toate erau off-limits din motive militare. Ei, asta e.

Odata trecut Khardung La, am inceput sa o luam la vale. Au aparut panoramele cu “cealalta parte” de dincolo de munte. Pe aici, “verdele” este mai liberal – nu este concentrat intr-un singur loc ca dincolo de inaltime in zona Leh, ci apar zone agrare inverzite sau pajisti cu yaki prin destul de multe locuri. Ma uit dupa camilele bactriene ramase din perioada caravanelor, dar nu le vad. Cine stie pe unde or bantui. Pe drum, grupuri de motociclisti, prin parcari, grupuri de motociclisti, cum ziceam, Ladakh este una dintre cele mai spectaculoase zone pentru turismul pe motociclete. Daca va tenteaza, intrebati-o mai multe pe Simina Cernat care face ture pe acolo. Si nu numai moto, ci si pe biciclete sau rafting. Aruncati un ochi aici: https://himalayanomads.ro/

Vom face si noi o oprire pentru pranz la un restaurant la marginea drumului, iar vizita culturala a zilei o vom face la Samstanling Gompa, o manastire budista construita nu foarte departe de valea raului Nubra (in tibetana, i se zice Dumra, Valea Florilor, livada Ladakhului plina de pomi fructiferi). Manastirea este de data mai recenta, a fost fondata “doar” in 1841, iar varianta actuala a fost inaugurata in 1962 de insusi Dalai Lama la doar 3 ani dupa fuga sa din Tibet. Actualul staret al manastirii este un baiat de vreo 14-15 ani, reincarnarea lui Lama Bakula Rinpoche unu dintre cei 16 arhati – discipolii directi ai lui Buda. Din pacate, nu era prin preajma cand am ajuns, inteleg ca de obicei binecuvanteaza vizitatorii.

Am plecat apoi spre manastirea Deskit, dar fiind exact pe valea Nubra despre care vreau sa scriu mai pe larg, fiind absolut fantastica, o voi face intr-un articol ulterior.

Va dau insa informatia ca pe valea Nubra am stat la hotelul The Dunes din Hundar, un hotel cu adevarat fain. Daca ajungeti prin zona, merita sa stati acolo.