Acest Caucaz minunat (ep. 6). Armenia – in lung si in lat

29. Lacul Sevan

Va povesteam acum cateva zile despre turul de o zi luat cu cei de la Envoy Tours. Pe langa frumusetea locurilor, experienta a fost intregita, mai degraba amplificata, de ghida noastra care, pe langa informatiile despre locurile vizitate, a impartasit cu noi multe alte povesti si informatii despre Armenia, despre preocuparile de zi cu zi si, pur si simplu, a fost o prezenta placuta. Planul initial era sa mergem cu Envoy si intr-un tur de doua zile (urma sa dormim la niste sateni acasa, undeva in nordul Armeniei), dar, din pacate, turul a fost anulat ca nu erau destui participanti. Asa ca a trebuit sa ne repliem, trecand in barca celor de la Hyur Service. Nu zic ca tururile au fost rele, dar au fost aproape niste expeditii militare. Prima ghida, desi parea flower power (in pauze, asculta muzica si dansa singura), cand era vorba de tur, parea un adevarat general al Armatei Rosii. Aici ai dreptul la 5 minute, 10 minute dincolo. In turul de a doua zi, cea de-a doua ghida a fost mai umana si mai simpatica, dar tot parea tipul ala de tur militar in care trebuie sa bifezi locuri, nu sa le savurezi. Ma rog, oricum, nu pot spune decat ca m-am bucurat de niste locuri chiar foarte faine.

Primul tur a fost scurt, de vreo cinci ore, si am descoperit doua obiective turistice celebre pentru Armenia – Garni si Geghard (pret 8000 dram = 15 euro, a inclus intrarile). Garni este singurul templu pagan armean care a supravietuit convertirii la crestinism in secolul al IV-lea. Daca armenii se plang pe buna dreptate de distrugerile culturale ale turcilor si azerilor care au ras numeroase cladiri (in special, lacasuri de cult) armene pe teritoriul Armeniei Mari, ei bine, chiar ei insisi au distrus temple pre-crestine in numele lui Iisus. Religia armeana pre-crestina era foarte apropiata de cea greaca, doar ca Zeus si Ares aveau alte nume. Principalul zeu este Hayk, care se tragea direct din Noe (a carui arca a esuat pe muntele sfant Ararat) si care este considerat parintele legendar al tuturor armenilor. Templul de la Garni a fost insa crutat de elanul crestinator al contemporanilor lui Grigore Iluminatorul pentru simplul motiv ca sora regelui crestinator Tiridates al III-lea a decis sa converteasca templul intr-o rezidenta regala cu spa. Vara se adapostea intre zidurile groase ale templului care mentin racoarea in fierbintile veri armene, iar iarna se incalzea la ceea ce era inainte focul etern. Mi-o si inchipui pe distinsa domnita stand intinsa alene in ditamai templul, rugandu-se la cele sfinte si incalzindu-se la focul pagan.

Garni e chiar frumos. Ca de obicei in Armenia, e imposibil sa dai peste vreun lacas de cult istoric si sa nu fie plasat intr-un loc de senzatie. In spatele templului, un canion adanc, iar pe extremitatile acestui canion se afla orasul modern. Templul juri ca este fix ca in Grecia Antica. Normal, de altfel, armenii si grecii au avut afinitati inca de pe vremea lui Hayk si Zeus, iar in perioada de constructie, printre vecinii Armeniei se numara si Regatul elenistic al Pontului (inghitit de romani). Templul insa nu este exact cel original. Cel original s-a prabusit la cutremurul din 1679 (localnicii au tot subtilizat barile metalice care constituiau structura de rezistenta), dar a fost reconstruit in secolul XX. Astazi, este folosit de miscarea armeana neo-pagana care militeaza pentru revenirea la religia armeana “adevarata”, iar la Garni au loc uneori ceremoniale religioase. Ei, nu va ganditi ca sunt sacrificate fecioare neprihanite, e mai degraba un ceremonial solar cu foarte mult foc si incantatii.

Al doilea obiectiv vizitat a fost manastirea Geghard, o alta manastire fondata de cine altul decat Grigore Iluminatorul si construita unde altundeva decat in munti, intr-un peisaj de poveste. O buna parte din manastire este practic sapata in piatra, iar biserica centrala este undeva lipita de piatra. Am bantuit prin numeroasele grote care corespondau intre ele, am admirat stiinta sculptorilor de cruci in stanca si m-am bucurat de jocul de lumini asigurat de razele soarelui care mangaiau zidurile multimilenare in diverse locuri. Am prins si o slujba de botez. Copilul nu este bagat in apa mai mult sau mai putin complet, cum se face la noi, ci mai degraba este miruit de un preot tanar si foarte zambitor. In continuare, mi-a placut mai mult Noravank-ul, dar arta sculpturii aici, la Geghard, atinge o noua dimensiune, fiind evident inspirata din arabescurile artistice ale lumii musulmane. In ultima instanta, armenii au fost in contact cu lumea musulmana inca de la inceputurile ei, asa ca nu e nicio mirare.

Daca despre turul ca atare nu pot spune ca a fost o placere, intoarcerea a fost chiar interesanta. Cam jumatate din autocarul nostru era populat cu armeni din diaspora veniti in Armenia in vacanta si, la un moment dat, soferul a pus niste filme cu cantece patriotice din razboiul antiazer din Karabakh. Asa ca tot autocarul a rasunat de un cor antic de cantece de razboi cu imagini de acum 20 si ceva de ani. A fost totusi un moment special.

A doua zi dimineata, eram din nou la ora 9:00 prezenti la apelul celor de la Hyur. Urma un tur mai lung, care ne ducea pe undeva spre nordul tarii, la trei obiective turistice importante – alte trei manastiri (pret 9000 dram, 16 euro). Cu ocazia asta, am descoperit si singura autostrada din Armenia – cea care leaga capitala Erevan de lacul Sevan, unul dintre cele trei lacuri sfinte ale Armeniei (celelalte doua se afla in afara granitelor actualei Armenii). Am trecut pe langa un cazinou (Armenia are o industrie destul de prospera de cazinouri, foarte populare printre iranieni si arabi). Pe vremuri, toate cazinourile erau aliniate pe bulevardul care lega aeroportul de Erevan, creand un mic Las Vegas armean, dar autoritatile au hotarat sa le mute in afara orasului, in zone mai retrase. De fapt, acesta era unicul “la drumul mare”, restul sunt resorturi ascunse de ochii muritorilor de rand. Si dupa vreo ora si ceva, a aparut albastrul lacului Sevan. Wow!

Si in cazul manastirii Sevanavank, mediul natural este totul. Bisericile sunt construite in varful unei peninsule din mijlocul lacului, legata de “continent”, dar panorama luciului albastru al lacului face toti banii… Armenii astia au ales cele mai spectaculoase colturi ale tarii lor, care oricum e de un pitoresc aparte, pentru a le imbina cu cladirile lor reprezentative. Sevanavank nu este deosebita din punct de vedere arhitectural, dar in combinatie cu lacul Sevan este unul dintre cele mai faine situri ale Armeniei.

Dupa ce am lasat lacul Sevan in urma, am intrat intr-un tunel care leaga centrul Armeniei de Nord. Desi are o lungime de doar cativa kilometri, in mod straniu, daca la intrarea in tunel era soare si muntii erau galbeni, cu iarba arsa, cum am iesit din tunel parca ne-am teleportat departe… un nor gros acoperea o zona verde, verde ca in Elvetia. Ce ti-e cu microclimatele astea!

Urmatorul stop a fost la manastirea Goshavank, o alta manastire de secol XII, construita pe un picior de plai, pe o gura de rai. Eram in mijlocul zonei “verzi” a Armeniei, pe o vale impadurita cum rar gasesti prin tara. Am admirat faimoasele khachkare, pietre sculptate cu motive religioase, contributia Armeniei la arta religioasa crestina. Cele de la Goshavank sunt inca de pe la 1290 si sunt cu adevarat niste opere de arta. In curtea Catedralei de la Echmiadzin am vazut zeci de astfel de khachkare, absolut superbe, salvate cu greu din Nakhichevanul ocupat de azeri, care au distrus sute sau mii de astfel de opere de arta, in ultima instanta. Am urcat pe un deal, pe care se afla un cimitir, pentru panorama complexului… Amazing.

Ultimul stop a fost la manastirea Haghartsin (sau “Dansul Vulturului”, un nume cu totul si cu totul neobisnuit pentru o biserica. Or fi avut vulturii vreo semnificatie in religia armeana pre-crestina?). Aici, autocarul nu a mai reusit sa urce, drumul era destul de ingust, asa ca ne-a lasat la poalele dealului, de unde am luat-o pe jos de-a lungul unor capele mai mult sau mai putin intregi. Ei bine, sus, in deal, “Dansul Vulturului” ne-a asteptat cu o surpriza. Daca celelalte manastiri sunt restaurate, dar nu impecabil, la detaliu, sugerandu-ti totusi ca multe din ele au o vechime de aproape un mileniu, Haghartsin este ca noua. Aflu ca emirul Sharjahului a ajuns pe aici, i-a placut zona si a hotarat sa arunce cu petro-dolarii si sa reconstruiasca Haghartsin-ul… stiu, e o ironie pentru ca in general musulmanii au venit aici pentru a demola, dar iata ca un musulman s-a apucat sa restaureze o manastire armeana. Din pacate insa, as zice ca Haghartsin este cea mai putin autentica manastire, se pare ca emirul din Sharjah a supra-restaurat… totul e impecabil, placile sunt lipite la milimetru, feelingul istoriei dispare in urma perfectiunii…

Cam astea au fost cele vizitate in Armenia. Dupa acest tur, ne-am intors la Erevan si, a doua zi dimineata, am luat microbuzul spre Tbilisi, capitala Georgiei, o alta tara superba. Voi reveni insa cu un articol in care voi da mai multe sfaturi “logistice”… adica, asa cum v-am obisnuit dupa fiecare serial. Si promit sa va povestesc si despre Georgia, unde Tbilisi m-a lasat cu gura cascata cum a evoluat in ultimii cinci ani si pot sa zic ca este unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, si despre incredibila Military Highway care m-a lasat cu gura cascata si lipit de geamul microbuzului ca o musca!

Imagini Armenia

01. Hyur Service

Ditamani autocarul… Si a fost plin.

02. Templul de la Garni

Vechiul templu pre-crestin de la Garni

03. Garni, Armenia

Daca ziceti ca arata ca un templu grecesc, ei bine, aveti dreptate 🙂

04, Templul pagan de la Garni

Acest mic Parthenon a Armeniei

05. Turiste iranience

Armenia este plina cu turisti iranieni. E una dintre cele mai populare destinatii pentru Iran

06. Baia greceasca

Garni era nu numai resort, ci si spa… Aici erau baile 🙂

07. Canion Garni

Canionul de la Garni

08. Geghard

Manastirea Geghard. Din nou, intr-un cadru natural de te lasa cu gura cascata

09. Manastire Geghard

10. Interior manastire

Interiorul

11. Interior Geghard

Sobru, auster, dar monumental

12. Botez armenesc

Se boteaza Robul lui Dumnezeu…

13. Geghard, Armenia

14. Chilii sculptate

Geghard – o combinatie de cladiri cu capele sapate in stanca

15. Baschet Armenia

Un soi de baschet armean aducator de noroc 🙂

16. Nationalism armean

Iar pe drumul spre Erevan, clipuri cu cantece din razboiul Karabakhului

17. Sevanavank

Sevanavank, la prima vedere, doar o biserica obisnuita

18. Sevanavank, Armenia

Dar cand te urci pe deal

19. Manastirea Sevanavank

Si vezi si lacul, simti cu totul si cu totul altceva

20. Sevanavank

21. Armenian church

22. Tunel Armenia

Tunelul dintre Armenia centrala si cea nordica

23. Volga

Volga, mereu puternica

24. Goshavank

Manastirea de la Goshavank in Armenia impadurita

25. Goshavank, Armenia

26. Goshavank interior

Aceleasi interioare fabuloase

27. Haghartsin

Harghartsin, dansul vulturului

28. Haghartsin, Armenia

Mult, mult prea restaurata…

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest