Povesti de calatorii: „Felicitari, ti-au gasit SD-ul” :)

 SD Cards

Acum cativa ani, cand am ajuns prin Filipine, am innoptat la un moment dat intr-un sat de munte din nordul insulei Luzon, numit Banaue… de jur imprejur erau satele unde se afla superbele campuri terasate pentru orez, unele pe versanti de sute de metri altitudine… Dar, cum ajunsesem dupa un drum lung tocmai de la Manila, intraseram in hotel si apoi deciseseram sa mancam pe terasa altei pensiuni din Banaue.

Dupa ce ne-am asezat si am comandat ceva de mancare, observ un tip care statea pe un scaun si bea o bere. Parea backpackerul tipic plecat pe luni sau poate ani de zile in jurul Europei… asa ca il invitam la masa noastra si apare pana la urma si un sud-coreean mai in varsta, care vorbea neasteptat de multa engleza pentru un coreean… Tipul era ceh si, dupa cum ghicisem, plecase de vreun an de acasa.

Povestea lui era simpla. Lucrase cativa ani la o firma de curierat (chiar nu-mi mai aduc aminte care, DHL sau UPS sau ceva similar) si decisese ca e timpul sa vada lumea. Asa ca si-a dat demisia si, impreuna cu un amic al lui care isi abandonase slujba din departamentul logistic al Unilever, a taiat-o vreun an si ceva prin lume, mai precis prin Asia de Est, ca este ieftin, frumos si safe. Nu se gandea la o plimbare in jurul lumii, ci doar prin Asia de Est. Dupa vreo noua luni, amicul sau abandonase excursia, fiind chemat acasa de cei de la Unilever, asa ca amicul nostru ramasese singur… Fusese in prealabil prin Indonezia si acum vizita Filipine tacticos si fara graba.

Ce poti sa povestesti la o astfel de masa… pai, fiecare de pe unde a fost… asa ca am auzit de la ceh cum este sa faci trekking in Tibet la 4.000 de metri altitudine (e greu si sa mergi pe jos prin orase, d-apoi sa faci trekking!), cum te descurci prin China unde nimeni nu vorbeste engleza si multe alte povesti… Eu am trecut la amintirile destul de recente de prin Coreea de Nord (fusesem cu doar cateva luni inainte), care au fost ascultate, cu mare interes, de sud-coreean, si evident ca am derapat spre povesti din perioada comunista.

Fiecare incepea sa povesteasca diverse istorii mai mult sau mai putin aberante de prin comunism si, din cand in cand, toti trei bufneam in ras, urmati imediat de sud-coreean, care nu prea prindea poantele, dar radea din politete… N-am putut sa nu rememoram super-serialele cu Rumburak si Arabela, cu “Vizitatorii” si toate serialele pentru copii cehoslovace care ne-au distrat copilaria… La un moment dat, cehul a inceput sa povesteasca despre cum intreaga Cehoslovacie se umpluse de portocale cubaneze, primite, probabil, in barter de la fratele Fidel in schimbul a cine stie ce produse cehoslovace. “Erau atat de acre, ca nimeni nu le putea manca”, isi aducea aminte cehul, “asa ca le-am facut gem, suc sau votca”. “Apropo, voi nu ati avut portocale cubaneze?”… Pai, la noi, in Romanica, nu mi-aduc aminte sa fi vazut portocale in ultimii cinci ani ai regimului comunist, exceptandu-le pe alea aduse de prin strainataturi… “Ce bune ar fi fost atunci niste portocale cubaneze”, i-am replicat. “Hmmm, si voi nu ati avut nimic de pe la fratii comunisti de pe niste meridiane mai exotice?”, ne intreaba cehul… Pai, stau si ma gandesc profund pana mi se aprinde beculetul amintirilor – “VIETNAMESE SHRIMPS”, exclam fericit ca iaca aveam si noi mancaruri exotice prin Alimentarele lui Ceausescu… In momentul acela, cehul literalmente a cazut de pe scaun de atata ras… Crevetii vietnamezi, eroii galantarelor goale din Alimentare, l-au facut sa explodeze in ras… Intr-adevar, noi, romanii, am fost mai exotici decat cehoslovacii.

Dupa mai multe povesti, cehul a ajuns la o poveste care mi se pare una dintre cele mai tari pe care le-am auzit de la oameni intalniti pe drum…

La un moment dat, cand cehul mai era cu amicul sau, a ajuns in Tibet… Au facut trekking, au vizitat Lhasa si au ajuns si la Everest Base Camp. In trek, s-au imprietenit cu un pilot canadian de avioane civile care luase o pauza mai lunga si bantuia si el prin Asia… Au ajuns impreuna la Everest Base Camp, dar, mai apoi, cei doi cehi s-au intors in China, iar canadianul a plecat mai departe spre Kathmandu, pe Autostrada Prieteniei.

Dupa vreo doua luni, revenit la Bangkok, amicul plecase inapoi in Cehia, iar prietenul nostru se dusese la o agentie de turism sa intrebe unde poate sa zboare ieftin si cat de cat prin zona… Norocul a picat peste Sri Lanka, erau niste oferte de nerefuzat ale Sri Lankan-ului, asa ca cehul ajunsese prin Sri Lanka…

Intr-una din zile cand mergea cu trenul agale pe coasta lankeza in drum spre sudul insulei, primeste un SMS din Cehia: “Felicitari, ti-au gasit SD-ul”… Hmmm, ce naiba o fi vrut asta sa spuna? Dupa doua minute, inca un SMS de la o alta persoana, care nu avea nimic de-a face cu prima – “Bravo, ti-au gasit SD-ul”… si tot asa, zeci de SMS-uri au curs din Cehia, pana cand amicul nostru a ajuns in primul oras si a putut sa dea un telefon la un pret rezonabil (adica fara roaming)… Poza lui era pe prima pagina a unuia dintre cele mai citite tabloide din Cehia care anunta ca SD-ul pierdut de un aventurier ceh a fost gasit si se afla pe maini bune la ambasada Cehiei de la Beijing… Evident, articolul era impanat cu tot soiul de supozitii si povesti care mai de care mai fantastice, dar poza lui trona pe prima pagina cu steagul Cehiei in mana la Everest Base Camp!

Ei bine, dupa  ce a nimerit in primul internet-café si dial-up-ul a reusit cu greu sa incarce flash-urile ziarului, a facut legatura…

Ei bine, SD-ul nu era al lui, ci al canadianului. De altfel, omul le scrisese din Kathmandu ca si-a pierdut SD-ul si ii ruga sa ii trimite niste poze facute in Tibet ca nu-i mai ramasese niciuna. Intre timp, in Tibet, cineva a descoperit SD-ul… A gasit pe cineva cu computer si s-a uitat pe SD… erau poze cu niste straini europeni prin Tibet… Hopa, la un moment dat a descoperit o poza cu strainii arborand un steag la Everest Base Camp. Avea o informatie. S-a dus la un internet-café si, cu ajutorul celor de acolo, tibetana a descoperit ca steagul era al Cehiei. Tot la internet a descoperit adresa Ambasadei Cehiei din Beijing.

A scris o scrisoare (probabil, in chineza) in care a explicat ce si cum, a pus SD-ul in plic si l-a trimis la ambasada… Acolo, a ajuns pe masa ambasadorului care, probabil, uimit si el de staruinta tibetanei, s-a uitat cu atentie la poze si si-a adus aminte de un prieten care lucra la un tabloid din Cehia, i-a scris povestea si i-a trimis cateva poze… intr-o zi fara explozii, crime si violuri spectaculoase, poza lor a ajuns pe prima pagina cu titlul “SD-ul aventurierilor cehi din Tibet a fost descoperit!”…

Sincer, mie povestea mi s-a parut super tare. L-am intrebat pe ceh daca a reusit sa dea de tibetana. Nu, pentru ca nu si-a dat numele sau adresa. SD-ul se pare ca a ajuns inapoi la canadian, dar tibetana, cea care este autoarea de fapt a acestei povesti, a ramas si, probabil, va ramane anonima…

Voi ce povesti interesante ati auzit pe drumurile Planetei de la alti calatori? Cu sau fara SD 🙂

Imagini Filipine : Banaue

Poze de pe terasa unde am povestit – Banaue, Filipine

4. Imagini Filipine : Banaue

Obiective turistice Tibet: Everest Base Camp

Si eu am fost la Everest Base Camp, dar nu mi-am pierdut SD-ul 🙂

Categorii:
Diverse

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii