Am stat in Egipt vreo 10 zile, dintre care trei le-am petrecut in Cairo. Din toate zilele petrecute in Egipt, in ultima noapte, cea in care urma sa luam avionul inapoi spre casa, am dat nas in nas cu protestatarii in Midan Tahrir, undeva pe la 10 noaptea.
De altfel, era a doua zi de proteste ample desfasurate in Egipt de la revolutia din ianuarie, proteste care vad astazi ca au escaladat din nou si care s-au soldat si cu victime. In afara de gazele lacrimogene pe care le-am simtit si de pietrele smulse din trotuare pe care le-am vazut in drum spre Midan Tahrir, nu putem zice c-am patit ceva rau in Egipt.
In schimb, efectele revolutiei se vad prin numarul redus de turisti care mai viziteaza tara. In vagonul de clasa I destinat turistilor pe care l-am luat din Cairo spre Luxor, in afara de noi, cei trei italieni, un american si vreo cinci australieni, restul erau tot egipteni care, cel mai probabil, platisera 90 de pounds pe bilet, nu ca noi 167.
Un avantaj al numarului mic de turisti sunt si preturile mai mici la cazare si la diferite activitati. Spre exemplu, in ghidul Lonely Planet pe care il aveam, scria ca un zbor cu balonul in zona Luxor este undeva pe la 100-150 de euro, in functie de negociere, insa noi am platit 30 de euro pe el si asta era pretul pentru backpackeri. Turistii de pe vapoarele de lux acostate in Luxor cu siguranta ca plateau mult mai mult…
Un numar redus de turisti inseamna si o agasare mai mare din partea egiptenilor pentru a cumpara un suvenir, un suc sau un ceai de la vanzatori ambulanti, in speranta de a mai scoate un ban. Daca nu esti obisnuit cu astfel de lucruri si daca nu mergi in grupuri organizate cu ghid, este posibil la un moment dat sa devii extrem de nervos la toate insistentele lor.
Pe de alta parte, nemultumirea lor este usor de inteles, in conditiile in care fostul presedinte Hosni Mubarack a fost inlaturat de la putere inca din februarie, de atunci fiind la putere un guvern militar, iar Mubarack nu a fost inca judecat si condamnat pentru faptele sale. Majoritatea egiptenilor sunt de parere ca fostul dictator va scapa de pedeapsa cu ajutorul acolitilor sai militari, de aici si revolta oamenilor.
De altfel, la intoarcere, in aeroport am stat de vorba cu un egiptean stabilit de peste 9 ani in Romania si el simtea aceeasi revolta ca egiptenii din Cairo sau Alexandria, unde au avut loc primele proteste antiregim in ianuarie. Insa isi vedea de viata lui, se intorcea in Romania, la copil si sotie, dupa ce a petrecut Sarbatoarea Sacrificiului (una din cele doua mari sarbatori ale islamului) in Egipt, cu familia.
Cum ajungi in Egipt?
Taromul are zboruri saptamanale catre Cairo marti, joi si sambata noaptea, cu plecare la miezul noptii si intoarcere din Cairo miercuri, vineri si duminica dis-de-dimineata. Zborul l-am rezervat prin iunie, si am platit 168 de euro/persoana cu toate taxele incluse. A fost un pret bun, iar alteori se pot gasi bilete si mai ieftine la oferta.
Cum obtii viza de Egipt
Pentru a intra in Egipt este nevoie de viza, care se acorda pe aeroport, insa trebuie sa rezervi 20 USD sau vreo 15 euro (ceea ce inseamna in jur de 3 nopti de cazare in Luxor!) 🙂
Cazare Egipt
Cairo: Cazarea ne-am rezervat-o de acasa doar pentru Cairo, pentru ca ajungeam noaptea tarziu, intr-un oras in care auzisem ca circulatul dupa o anumita ora este interzisa (ceea ce, de fapt, nu e adevarat). Si cum de obicei la hostelurile / hotelurile din Cairo ai transferul gratuit de la aeroport la sosire daca rezervi 3 nopti, am intrat pe www.hostelbookers.com si am rezervat o camera dubla, 3 nopti la Cairo Paradise Hostel, situat in downtown.
Pretul a fost de 15 euro/dubla, cu mic dejun inclus.
Luxor: pentru cazarea in Luxor am mers pe mana baietilor italieni, care vorbisera deja cu un prieten care vizitase Luxorul. A venit un egiptean si ne-a asteptat in gara in Luxor, la ora 8 dimineata, si ne-a dus la un hostel pe stradute, la 5 minute de gara si de Luxor Temple, unde ne-a aratat cateva camere.
Pretul: 30 de lire egiptene/noapte/camera cu baie (1 euro = 8 lire egiptene, adica vreo 4 euro/noapte). Bine, camera nu arata extraordinar, la baie aveam apa calda, gresia si faianta erau din secolul trecut, mici probleme la instalatiile sanitare, dar la pretul asta ce sa-ti doresti mai mult?
Am aflat ulterior ca hostelul se numeste New Everest Hostel si rezervarile se pot face aici.
Transport prin Egipt
In interiorul Egiptului se circula foarte bine atat cu trenul, cat si cu autocarul. Noua ni s-a spus ca este mai safe cu trenul, insa am circulat si cu autocarul fara nicio problema. Cateva preturi pentru turisti:
Bilet tren clasa I Cairo – Luxor (sau Aswan – este acelasi pret): 170 de lire egiptene (aproximativ 21 de euro)
Bilet autocar cu AC Luxor – Hurghada (circa 300 km, 5-6 ore): 40 de lire egiptene (5 euro)
Bilet autocar cu AC Hurghada – Cairo (500 km, 6-7 ore): 35 de lire egiptene (4,5 euro). Atat am gasit noi cel mai mic pret, insa erau curse si la 75 de lire egiptene (9 euro). Cercetarea s-a facut la fata locului 🙂
Cursa taxi aeroport-downtown Cairo: intre 50 de lire egiptene si 170 (depinde de masina si de negotiation skills).
Plimbare cu trasura in Luxor, aproximativ 20 de minute: 5 lire egiptene (60 de centi).
Un bilet de autobuz in Cairo: 1-2 lire egiptene
Mancare si bautura
Aici, in functie de buget, se gasesc pentru toate gusturile. In sectiunea low-cost, precizam urmatoarele:
supa linte la fast food local: 4 lire egiptene
sish tavouk (un fel de kebap la painica cu pui marinat si sosuri): 7-12 lire egiptene
kebap de miel: 5-7 lire egiptene (mielul era in general mai ieftin decat puiul)
un pahar de „bunatati exotice”: 2-4 lire egiptene
o sticla de apa la 1 litru: 2 lire egiptene
o cola la 1 litru: 4 lire egiptene
un ceai in ceainarie locala: 2 lire egiptene
o sisha in ceainaria locala din Midan Tahir: 4 lire egiptene
o pizza egipteana (gen placinta): 27 de lire egiptene
o portie de hummus: 4-6 lire egiptene
Alte distractii:
Plimbare cu balonul: 230 de lire egiptene (29 de euro)
Plimbare cu felluca: 50 de lire egiptene (5 euro)
Excursie jumatate de zi in Valea Regilor, Valea Reginelor, Templul lui Hatshepsut: 70 de lire egiptene (fara biletele de intrare).
Bilet platou Giza: 60 de lire egiptene adulti / 30 de lire egiptene studenti
Bilet intrare in piramida cea mare: 100 de lire egiptene adulti / 50 de lire egiptene studenti
Bilet muzeul de egiptologie: 60 de lire egiptene adulti / 30 de lire egiptene studenti
Bilet separat sala mumiilor regale: 120 de lire egiptene adulti / 60 de lire egiptene studenti
Bilet Valea Regilor (include vizita la 3 morminte): 80 de lire egiptene adulti / 40 de lire egiptene studenti
Bilet mormantul lui Tutankhamon: 100 de lire egiptene adulti / 50 de lire egiptene studenti
Cairo
Viata de zi cu zi in Egipt
Mirodenii egiptene
Ceai de hibiscus – rece e foarte racoritor !
De mancare: shish tavouk
Sau boabe de fasole cu lamaie
O ceainarie egipteana
Super sosele – 500 km in 6 ore
New Everest Hostel Luxor
Bye, bye, Egipt !
vlad,miruna,pot trai cu 500 euro,doua persoane,pe luna,in egiptul pe care l-ati umblat voi in zilele astea?viata tot asa cu hoteluri ieftine,curatele,cu mancare tocmita pe la pietari,tarabagii,etc.
merci!
Eu am dat 500 de euro numai pe intrari la obiective in vreo 10 zile….si am fost selectiv.
Salut Marian,
Noi am cheltuit vreo 550 de euro, doua persoane, 12 zile in total. Am facut tot despre ce-am povestit, plus 4 nopti in Hurghada si ceva snorkeling, care au costat cel mai mult din intreaga excursie, vreo 100 de euro…
Intr-adevar, majoritatea biletelor la obiective le-am luat la pret de student si nici nu am intrat la toate (vezi Piramide si Tutankhamon), dar chiar si fara reduceri, nu cred sa se ajungeala 500 de euro doar intrarile. Acum depinde de fiecare cat vrea sa viziteze.
Nu cred totusi sa te descurci cu 500 euro doua persoane, o luna intreaga…ar insemna cam 16 euro pe zi, pentru amandoi…ceea ce ar fi destul de greu daca ai vrea sa si vizitezi ceva sau sa iei trenul/bus-ul spre alta destinatie. Dar de stat cu 16 euro intr-un singur loc, cred ca se poate (evident, fara distriactii si suveniruri). In Luxor cazarea era foarte ieftina si mancarea la fel.
Prin cine ati luat balonul?Cum pot face rost de pretul ala incredibil?
Noi am luat balonul printr-un tip Ziggy – 230 lire era pretul cel mai mic. De asemenea, la hostelul la care am stat in Luxor – New Everest Hostel era un tip care se ocupa cu excursii pentru turisti si ne cerea 250 lire pentru un zbor cu balonul.
dintre cei care au fost in egipt dupa revolutia MUBARAK,ati avut parte de ceva neplaceri,in special in regiunea hurghada?Ma gandesc la o vacanta in egipt,dar tot ce vreau e liniste,si nu kalashnikovuri din spate.
e pace acolo, te poti duce linistita, dar nu vara cand e foarte foarte cald
Buna Lorina , noi ne-am intors ieri din Cairo, am fost doar doua zile (vineri, sambata).Ca idee generala, Cairo pare destul de safe (mai putin Tahrim) dar din cate se auzea (am vorbit cu localnicii), dupa alegeri se anunta iar proteste si instabilitate generala. Din ce am citit/auzit acolo, in restul tarii nu este prea safe: turistii trebuie sa circule in convoaie de 1-2 autocare. Turisti sunt destul de putin in Cairo, pe platoul Giza am vazut maxim 2 autocare, oamenii din zona sunt destul de disperati sa te urce pe un cal/camila si sa iti fie ghid. Totusi daca este pachet turistic posibil sa fie foarte ok. In mod clar este foarte liniste pentru ca nu sunt turisti 🙂
Succes cu planificarea!
am o intrebare, pe 10 iulie am rezervat bilet de avion catre cairo insa abia cum am citi pe forumuri ca pentru a obtine viza in aeroport in cairo este necesar sa dovedesc faptul ca am cazare asigurata. problema este ca eu nu am rezervat nimic inca si nici nu cred ca mai am timp, asadar pot obtine viza in aeroport in cairo doar pe baza pasaportului, poze si bilet de avion dus-intors????????/
Am fost in 2010 si 2011 (inainte de Revolutie) in Egipt si nimeni nu mi-a cerut nimic la viza, doar bani. Daca vrei, baga un mail la vreun hotel, cum ar fi Isis si o sa-ti dea ei un mail de confirmare de cazare
Noi am fost acum doua saptamana, confirm ce zice Imperator, nu iti cere nimeni mai mult decat pasaportul si taxa de viza. Nu ai de ce sa iti faci griji.
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri, insa acum ma ingrijoreaza altceva: fata de la agentia la care mi-am rezervat biletul mi-a spus sa incerc sa obtin viza aici pentru ca sunt companii aeriene care solicita existenta vizei din tara de origine…asadar maine o sa merg la ambasada si o sa depun cererea pentru viza alturi de poza, rezervare bilet + cazare ( am facut o rezervare si la cazare). Eu o sa plec cu Austrian airlines ( mai exact TYROLEAN) , Sstiti ceva despre compania asta, daca cere viza sau nu?
Buna ziua am si eu o intrebare urmeaza sa plec in egipt si am pasaport temporar ( 1an valabil ) cei de la aeroport din egipt e posibil sa nu imi dea viza. Si trebuie sa dovedesc ca am cazare si biletul trebuie dus-intors.
Nu trebuie sa dovedesti nimic nimanui. Trebuie doar sa ai pasaportul valabil – neexpirat Si sa te intorci in perioada care mai e pana la expirarea lui . . Platesti 25 de dolari la Cairo sau Hurghada viza turistica simpla (valabila 30 de zile ) .Poti sa o prelungesti daca vrei . In Sharm El Sheikh daca mergi si stai numai acolo , 14 zile, nu platesti nimic. Iti pun doar o stampila si atat.
Multumesc de raspuns dar mai as vrea sa te intreb ceva ca e prima oara cand plec cu avionul si am emotii. Cand ajung in egipt ( cairo ) de unde iau viza si trebuie sa completez ceva ca asa am inteles.
Sunt ghiseele cu timbre pt viza,( 25 de dolari) chiar inainte de controlul pasapoartelor.
Si sunt si niste formulare mici de carton care trebuiesc completate cu numele, tara , data nasterii si seria pasaportului si date impreuna cu timbrul de viza cumparat si cu pasaportul la cei care verifica pasapoartele.
Ei il ,lipesc pe pasaport si il stampileaza ulterior.Si verifica daca datele trecute pe cartonas au fost completate corect. Simplu. Dureaza 2-3 minute .
Nu-ti face nici o grija.
Daca nu te asteapta nimeni la aeroport, negociaza la sange pretu’ taxiului. Vezi ca 1 euro e aproape 20 de lire egiptene …;) 1 dolar = 18,5 lire Adica e bine pt tine ca si turist..:)
Pana in centru taxiu e maxim 100 de lire . Adica vreo 5 euro . (Normal e vreo 50-60 de lire..Dar daca esti pt prima data o sa dai cam 100 de lire..;)
Schimba euro si plateste totul in lire egiptene oriunde in Egipt Ca e cel mai avantajos..;) Nu plati nicaieri in euro sau dolari….Si tine de pret ..la orice.:) .Ca iti cer cel putin de 2-3 ori ca sa aibe de unde lasa..;)
Multumesc mult de informati din fericire ma asteapta cineva in aeroport. Tu cand ai plecat ai facut escala ca eu fac escala la atena.
Eu, de vreo 10 ani stau mai mult pe acolo..;) In special in Sharm El Sheikh si Hurghada . Dar si-n Cairo am stat foarte mult timp
De obicei merg cu Turkis Air sau Pegasus si fac escala la Istanbul.
Multumesc mult de raspunsuri.
Emy ai fost cu pasaport temporar In egipt?
Da am fost si acum sunt in egipt
Cred totusi ca o companie nu are cum sa impuna asa ceva, doar daca tara respectiva impune, asa imi dicteaza logica…sunt asa de stresata mai ales ca plec singurica si nu am mai calatorit cu avionul, app din momentul cand ajung in viena am 1 h si 40 min pana la urmatorul zbor spre cairo, credti ca este suficient? si este aceeasi companie, asta inseamna ca nu trebuie sa mai alerg dupa bagaje ci doar sa meg la check-in,? explicati-mi va rog toti pasii pentru ca nu am calatorit niciodata cu avionul si mai plec si singura…hihihi, evident acolo ma asteapta cineva.
Toate companiile aeriene sunt obligate sa verifice daca pasagerii pot sa intre in tara de destinatie. Daca ei nu au documentele necesare, compania aeriana este amendata si obligata sa il aduca acasa. La check in, exista o baza date accesabila din orice aeroport si care iti spune pentru fiecare cetatean al lumii care sunt conditiile de intrare in orice tara a lumii. Daca un cetatean din Panama ajunge in Otopeni si vrea sa mearga in Sudan, functionarul de la check in poate sa verifice daca are sau nu nevoie de viza, etc, etc si ia decizia de imbarcare. Informatiile cu privire la cetatenii romani sunt unice pentru orice companie aeriana, indiferent daca e Austrian Airlines, Tarom sau oricare alta. Ce va gasi este ca poti sa iei viza la aeroport si nu are de ce sa-ti interzica accesul.
Ce trebuie sa faci. Ajungi la Otopeni, te duci la biroul de check in unde trebuie sa le dai pasaportul. Nu e rau sa ai si biletul de avion tiparit in caz ca ceva nu merge (se mai intampla, e drept, foarte rar). Acolo vei primi boarding cardul (cartea de imbarcare) atat pentru Bucuresti – Viena, cat si Viena – Cairo. Bagajul de cala il depui la Bucuresti si il ridici de la Cairo. Cand ajungi la Viena, te uiti pe monitoare sa vezi care e poarta de imbarcare (ea va fi scrisa eventual si pe boarding cardul primit la Bucuresti, dar portile de imbarcare se pot schimba – relativ frecvent). 1 ora 40 min e destul, nu sunt probleme.
La Cairo – daca esti tipa singura, acum nu stiu cati ani ai, dar daca esti si tanara si draguta, vei fi suspectata ca ai venit la produs. Exista un numar destul de mare de fete din fosta URSS si mai nou si de prin Europa Occidentala venite la produs in Egipt. Trebuie sa fi sigura pe tine si sa ai telefonul celui care te asteapta in caz ca ala de la granita face figuri.
Am fost eu pe ruta Budapesta -Viena, pe urma am schimbat .Tyrolean are avioane mici si incomode, de la Viena schimbi avionul, ai timp suficient.Te uiti pe monitorul din holul central, unde se uita toata lumea, apoi mergi la poarta.Aeroportul din Viena e mic, imposibil sa te ratacesti.Spre Cairo probabil zboara avioane Boeing, nu stiu, ca eu am fost spre Bangkok.
Am vazut ca Austrian Airlines are zboruri spre Cairo , la doua zile, preturi acceptabile.
Fata care a vindut biletul de ce nu e in stare sa te ajute cu informatii despre viza? Poti cumpara bilet pe internet, e mai comod si mai ieftin.
inca o intrebare: biletul meu a costat 625 euro si fata de la agentie nu mi-a spus nimic de alte taxe, in concluzie, nu ar trebui sa platesc alte taxe in aeroport, nu-i asa? intreb asta pentru ca am mai auzit povesti in care oamenii au fost nevoiti sa plateasca si alte taxe desi cei de la agentii nu i-au anuntat. aaaaaa, si daca aveti idee cam cat ar costa aceste taxe de aeroport? multumuesc.
Taxele de aeroport sunt incluse.
taxa de viza o mai platesti in aeroport …15 dolari ….d-zeule ai platit nu mult ,pe acest bilet ..ci enorm….625 pentru o singura persoana ? doar biletul de avion ? eu merg de ani de zile, periodic ,in egipt dar mai mult de 286 de euro pe bilet nu am platit niciodata ….e exagerat de mare pretul crede-ma …cu banii astia luai un sejur de 10 zile in egipt cu totul inclus la 5 stele….
Un bilet spre Cairo sa coste 625 euro?Imposibil.
Li..wake-up 🙂
Am luat biletul acum o saptamana si da, atat a costat, eu ma bucur ca l-am gasit la pretul asta pentru ca erau altele muuuuuult mai scumpe. Daca luam bieltul cu o luna sau 2 in urma intr-adevar era mult mai ieftin, dar…asta e. Daca nu crezi uite aici site-ul :http://www.rezervaribileteavion.com/rezervare/
@Anca, daca l-ai luat de la agentie e clar…Eu folosesc edreams.com sau pentru Cairo poti intra pe site la Austrian Airlines.Au preturi foarte bune, marcate „redpoint”, asta nu iti spune nici o agentie.Evident, biletul trebuie cumparat cit mai devreme, ca sa economisesti 300 euro.
E prima calatorie internationala, hihi, acum am adunat multe informatii si vreau sa va multmuesc tuturor pentru raspunsuri si sfaturi. azi am primit si viza…asta, ca sa fie totul aranjat ” ca la carte”. pa pa
Nu stiu de ce sunt asa scumpe biletele spre Cairo daca pleci din Bucuresti.Din Budapesta am gasit pe octombrie cu 332 euro, 335 euro, depinde de companie, Aeroflot sau Turkish Airlines.
nu va incurcati cu aiureli gen budapesta sau viena..sau alte orase din care sa zburati la cairo…o sa va coste mult mai mult,plus durata foarte mare ….in acest moment biletele la tarom, spre cairo ,din bucuresti sunt vreo 368 de euro….2.50 de minute..SAU…cere-ti in agentiile tarom sa va dea bilete de avion + hotel .( PACHET TAROM-TOURS ) ..va costa un bilet maxim 286 de euro ( inclusiv toate taxele ) iar hotelurile prin TAROM-TOURS sunt foarte ieftine si foarte multe asigura si transferul de la si la aeroport ….15 $ platiti viza in aeroport ….daca va duceti singuri la hotel e maxim 10 $ ( 60 de lire egiptene )taxiul… luati un hotel in centru SHEPARD …NOVOTEL EL BORG .( curate ,elegante, sigure si mai ales acceptabile ca pret ….cu conditia sa le luati la pachet de la TAROM ) …. pana la piramide platiti vreo 5-6 $ la taxi …la muzeul egiptean cateva minute pe jos …seara aveti unde sa va plimbati si ce sa vizitati …si nu va face-ti griji ca nu va ataca nimeni…..egiptenii au o regula …NO TOUCH THE TOURISTS ….
sau…folositi charterul de hurgada in fiecare miercuri ….avion + hotel 5 stele all-inclusive + toate taxele inclusiv cea de viza vreo 450 de euro in medie TOTAL de persoana…prin kartago tours….din bucuresti sau targu-mures …3 ore maxim de zbor…..
Pleaca cineva in Egipt in perioada sarbatorilor?!?
Pt. Imperator- as dori sa imi spui daca ai cumva informatii si despre Filipine , mai exact traiul in Filipine , si daca poti ramine acolo pe termen indelungat si te poti descurca cu 20-30000 de euro [ cazare , o afacere] . Multumesc
Eu zic ca da. Depinde si ce inseamna termen lung si evident de viabilitatea afacerii
Multumesc pentru raspuns. De fapt sa fiu sincer ma intereseaza daca ma pot muta in Filipine pentru m-ai multi ani , am inteles ca chiriile si preturile la locuinte sint mici si din ce i-mi spunea o prietena filipineza se pot incepe afaceri de la 3000 de dolari [ sala de internet , mici restaurante ,transporturile acelea cu jeepurile lor traditionale ].Ca suma as dispune de maxim 40000 de euro.I-mi poti da unele sfaturi sau informatii in legatura cu ce am scris? Mii de multumiri pentru un eventual raspuns
Buna locuiesc in Germania si as vrea sa merg cu familia in egipt in concediu.stie cineva cum e cu viza pt cetatenii romani care pleaca din germania spre egipt
Pai e la fel ca pentru cetatenii romani care locuiesc in Romania, nu sunt diferente. Ceea ce conteaza este pasaportul, nu locul de rezidenta (exceptand, evident, daca esti rezident al Egiptului)
Multumesc!!!
Daca am numai buletin?
Marius nu ai ce face cu buletinul iti trebuie pasaportul.
buna ziua daca am cumparat bilete pentru egipt din germania ce ar trebui sa fac pentru viza? o pot scoate de la aieroport inaintea plecari? sau tre sa fac altceva inainte
Da, se poate obtine pe aeroportul din Egipt la sosire.
Am pasaport simplu temporar facut astazi 11 sept 2017 . In luna noiembrie plec in Egipt pt 6 zile . Imi puteti spune va rog daca pot intra pe teritorul Egiptului cu acest pasaport simplu temporar? Va multumesc
Știe cineva ce ai voie și ce nu ai voie sa iei in bagaje pentru destinația Egipt ? Stiu ca ar exista ceva restricții la bagaje pentru Egipt.
Bună! Îmi poți spune cu cât timp înainte se poate face check-in la Pegasus. Le-am trimis un e-mail celor de la Gotogate și mi-au spus că se poate face cu 24-48 de ore înainte. Plecarea e mâine la 18:40, deci se fac 24 de ore peste circa o oră… Îngrijorarea mea e legată de faptul că în momentul în care introduc acel PNR number și numele meu complet îmi apare mesajul “Error, please try again”… Dacă n-ar fi încă momentul pentru check-in nu mi-ar spune ceva de genul ăsta? Presupun că e irelevant de pe ce browser intru să fac check-in, nu? Mulțumesc anticipat.
Incearca de pe mai multe browsere si daca nu si nu, incearca sa suni la un helpline. Nu stiu cu cat timp se face checkin-ul la Pegasus, nu am mai zburat cu ei de vreo 5 ani.