Top 5 gratis Porto

Imagini Portugalia: panorama Porto

Tot am fost zilele trecute pe la Porto si am amintirile cat mai proaspete, asa ca hai sa va spun care sunt cele mai faine lucruri de facut gratis prin Porto… Mai ales ca le-am si cautat cu mare atentie. Ce pot sa va spun este ca Porto e un oras fain, cu un aer boem, un oras unde bogatia trecuta si saracia contemporana se intrepatrund, dar ce iese te poate incanta… In plus, te incanta si preturile scazute la mancare si cazare, ca si faptul ca poti gasi si lucruri foarte faine… moca 🙂

 

  1. Tururi gratuite Porto – m-am hotarat ca, de cate ori am ocazia, sa va atrag atentia asupra acestor tururi. Ei bine, si Porto are parte de tururi gratuite. Spre deosebire de alte parti ale Europei, unde trebuie sa fii la o anumita ora intr-un anumit loc (in general, central), in cazul tururilor de la Porto trebuie sa dai telefon cu o seara inainte. Asta e, dai si un telefon. Oricum, arunca o privire pe site-ul lor.
  2. Tururi gratuite la producatorii de vin de Porto – in general, vizitele la cele cateva “caves” de pe malul raului Douro costa, dar exista un singur producator care ofera aceste tururi gratuit ! Se numeste Taylor’s si il gasesti cam in aceeasi zona cu toti ceilalti, in Gaia, pe malul stang al raului Douro. In plus, ai parte si de o degustare de Porto facut de Taylor’s !
  3. Fa o baie in Douro. N-am vazut decat tineri din Porto care sa sara de pe pod direct in fluviu, dar daca stii sa inoti ar fi o experienta! Daca podul ti se pare prea sus, te poti arunca de pe malul plin cu restaurant 🙂
  4. Viziteaza gara. Nu neaparat sa pleci undeva, dar, pur si simplu, are cele mai frumoase azulejos (faianta) din tot orasul! Un interior absolut superb care nu trebuie ratat.
  5. Du-te la libraria Lello! Construita in 1906, intr-o perioada cand competitia dintre librariile din Porto era acerba si fiecare incerca sa iasa in evidenta, libraria Lello este considerata una dintre cele mai frumoase trei librarii din lume. Fatada neogotica ascunde un interior de vis unde, zice-se, s-ar fi filmat niste secvente din Harry Potter… si probabil e adevarat. Ce e enervant insa e faptul ca se aud racnetele personalului la fiecare 2 minute “No pictures, please!”. Fa-te ca nu intelegi si pozeaza.

Cam astea ar fi cele mai faine 5 lucruri pe care le poti face gratuit in Porto. As mai adauga vizitarea catedralei sau traversarea fluviului peste podul Luis I, dar as sari de cele 5 atractii gratis standard… Si, oricum, asa cum am zis… preturile sunt destul de mici prin Porto, asa ca poti descoperi un oras extraordinar cu un buget restrans!

Nota:

Participarea la conferinta Travel Bloggers Unite Porto mi-a fost facilitata de cei de la Paravion.ro care mi-au asigurat transportul si cazarea si carora le multumesc :)

Imagini Porto

Imagini Portugalia: La malul apei, in Porto

In mod cert, turul gratuit te va duce pe malul raului Douro

Crame vin de Porto

Cartierul cu cramele din Gaia… Taylor’s e si el pe aici 🙂

Obiective turistice Porto: podul Luis I

Ce ziceti de o baie in Douro ?

Obiective turistice Porto: gara feroviara Porto

Gara din Porto

Obiective turistice Porto: Libraria Lello

Libraria Lello

Categorii:
Portugalia · Top 5 gratis

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii