Distribuie articolul:

Ati auzit de Yangzhou? Eu, sincer sa zic, nu. Am auzit de Hangzhou, unul dintre cele mai vizitate orase de langa Shanghai, dar nu si de Yangzhou. Este orasul de vizavi de Zhenjiang, de peste Yangtze. Dar pentru ca Yangtze este atat de mare, s-a dezvoltat ca un oras separat. Timp de secole, Buda si Pesta au fost orase diferite datorita Dunarii, d-apai in cazul lui Yangtze care este de cel putin trei ori mai lat decat Yangtze la Yangzhou!

Si totusi, de cativa ani, Yangzhou s-a unit in cele din urma cu Zhenjiang… a fost construit un pod imens care troneaza peste fluviu, posibil unul dintre cele mai lungi poduri din China. Asa ca l-am traversat pentru a vizita si municipalitatea vecina intr-o tura de jumatate de zi.

Ghidul de Yangzhou se distinge insa prin franchete. Cu o zi inainte, in restaurantele unde am mancat, vedeta celor 20-30 de feluri de mancare a fost de fiecare data “pestele din fluviul Yangtze”, noul ghid ne face praf – Yangtze este ingrozitor de poluat, iar daca mananci peste din fluviu (din putinele specii care au mai supravietuit), va avea un gust suav de motorina cu sulfat… Toti explodam in ras… Asa se spulbera una dintre legendele bucatariei locale… Cum spuneam, tipul e franc… orasul in care ne ducem este locul nasterii fostului presedinte chinez Zhang Jiemin. Asa ca omul a mai construit ceva prin urbea natala – ba un pod imens, ba niste autostrazi suspendate, dar mai ales o vila imensa in care isi savureaza pensia intr-o atmosfera linistita… Se pare ca, in perioada lui Jiemin, coruptia ar fi inflorit la cote extrem de ridicate in China… urmasii lui ar mai fi facut ceva ordine, ba cu un glonte in ceafa, ba cu ani grei de bulau. Si bulaul la chinezi nu a fost reformat!

Intram printr-un cartier cu blocuri imense. Pe oriunde am fost, se construieste ca la balamuc… sute de mii de blocuri, vilute… nu exista urbe cat de mica care sa nu aiba niste cartiere care in multe alte tari ale lumii ar fi obiective turistice de prim rang. Se construieste in draci si tara se pare ca se apropie incet, dar sigur, de explozia unei bombe imobiliare… si atunci, sa te tii economie mondiala… pana acum, criza inceputa in 2008 a fost o glumita de bere intre baieti… atunci, o sa urmeze taifunul. Chinezii sunt mari amatori de jocuri de noroc. De aceea sunt interzise cazinourile, ca milioane si-ar pierde banii, casele, masinile si nevestele la ruleta. Dar se pare ca a mai aparut un joc de noroc… apartamentele. Milioane de chinezi cumpara apartamente in blocuri de 20-40 de etaje, nefinalizate, la rosu, pe care le vand mai departe. Sportul national este cumparatul si vandutul de apartamente… Il iei azi la un pret, maine il dai mai scump. Se plateste la metru patrat. Unul dintre ghizi spunea ca in orasul lui natal, Wuxi, e cel mai ieftin: doar 10.000 de yuani metrul patrat (1.430 de euro). Si cum un apartament are in medie 120 de metri patrati (hai, aici e China, totul trebuie sa fie mare, nu e Japonia cea puchinoasa unde un apartament de 3 camere are 40 de metri patrati), pretul ajunge la circa 170.000 de euro. Dar ce te faci cu Shanghaiul, unde prin suburbii dai cu tunul si gasesti la minimum 4.000 de yuani metrul patrat (5.720 de euro).

Evident, Partidul nu putea sa stea cu mainile in san (desi sunt sigur ca multi membri de mai de sus sau mai de jos au facut miliarde din speculatii imobiliare), asa ca recent a anuntat o taxa de 20% pe tranzactiile celui de al doilea apartament al familiei. Ce fac chinezii? Pai, cand eram pe acolo, se imbulzeau sa tranzactioneze apartamente cat inca nu platesc taxa (evident, in astfel de conditii preturile cad serios), iar primariile erau asaltate de cuplurile care vor sa… divorteze. Pai, daca divortezi, fiecare membru al cuplului devine o familie. Deci fiecare are dreptul la un apartament. Asa ca acel apartament poate fi vandut si cumparat fara nicio taxa… Chinezii astia sunt mai rau ca romanii. Dar probabil Partidul va avea ac de cojocul lor.

La Yangzhou vom fi zen… vom vizita gradini linistite si parcuri pline de verdeata. Dar, pana sa ajungi la locurile respective, trebuie sa treci prin traficul din centru… Asa ca ne taram greu, in mijlocul cardului de masini… Asa ca ma uit pe geam si admir numele de magazine – “Golden Luck” si multe asemanatoare… Brandingul e putin cam straniu la chinezi. Si evident ca, ici si colo, apar adevarate perle! Cum ar fi cazul unui hotel din Yangzhou, o adevarata perla de onestitate. Se numeste … SHIT A HOTEL! Baremi oamenii sunt cinstiti – e un hotel de c…! Si o spun direct din nume :).

Intr-un cartier oarecare, cu blocuri cam comuniste, oprim brusc… dintre blocuri apar niste cladiri cu arhitectura traditionala. Am ajuns la Ge Garden! Ca de obicei, birou de informatii, welcome center, casa de bilete, suvenirei, tot ce trebuie. La noi, nici macar Pelesul nu are aceeasi infrastructura ca acest obiectiv turistic uitat de lume… Si totusi localnicii sunt super entuziasti. La Yangzhou, Marele Canal se intalneste cu Yangtze, asa ca orasul a fost un mare centru comercial. Iar negustorii bogati si-au construit vile cu gradini somptuoase…

Ca de obicei, topaim din cladire in cladire, frumos incadrate si imprejmuite de ziduri ca de cetate. Acolo stateau parintii, acolo parintii parintilor, acolo fiicele, acolo fiii. Dam si peste o padure superba de bambusi de diverse forme si soiuri. Descopar cu uimire ca chiar si aici sunt destui turisti… in grupuri mai mici sau mai mari, urmati de ghiduse imbracate in tinuta de epoca, afla povestea fiecarei incaperi… si, evident, nu rateaza sa se pozeze in gradinile mari si impozante din centrul complexului!

Punctul urmator de atractie este Parcul de Vest… un parc impecabil pe care plutesc ambarcatiuni de epoca. Provincia Jiangsu este cu adevarat o imparatie a apelor, pe langa imensul Yangtze si Marele Canal, gasesti mii de lacuri si iazuri, multe din acestea fiind amenajate cu puncte de recreere. Ne urcam pe o astfel de ambarcatiune si plutim linistit pe sub poduri, pe langa pagoda, temple si stupe… Dar mai ales verdele ierbii si numeroasele flori fac ca locul sa fie cu adevarat un mic paradis… Din pacate, suntem in viteza, in program e doar plutitul pe apa, nu si o plimbare prin parc… autocarul ne ia de urgenta si ne depune intr-un restaurant imens, unde avem parte de bufet lunch….. vreo 2-300 de preparate din care sa alegi!

Dupa masa, hop! din nou in autocar si fuga inapoi, peste marele pod in Zhenjiang… unde ne asteapta una dintre cele mai faimoase fiice a orasului. Ma rog, nu ea personal, a murit in 1973, ci muzeul sau memorial. E vorba de americanca Pearl S. Buck, prima femeie laureata a premiului Nobel pentru literatura, in 1938. Suntem debarcati pe o strada in reconstructie (cat timp am vizitat zona memoriala Pearl S. Buck s-a si terminat o portiune din strada!) si apoi urcam prin niste blocuri cert maoiste spre casa scriitoarei. Pearl S. Buck s-a mutat cu parintii in Zhenjiang inainte de Primul Razboi Mondial. Taica-su era predicator, unul dintre acei americani care exporta diverse credinte crestine (unele au ajuns adevarate corporatii religioase in zilele noastre), si au locuit ani de zile in Zhenjiang. De fapt, Pearl s-a mutat inapoi in SUA cu putin inainte de a lua Premiul Nobel, iar cartea sa este, evident, despre China. O ghida care pare sa o iubeasca sincer o descrie pe Pearl ca o adevarata punte intre culturile Estului si Vestului, iar pe perete se mentioneaza ca “este plina de pasiune chinezeasca”. In ciuda faptului ca a iubit mult de tot China, Pearl s-a mutat in anii ’30 si nu s-a mai intors niciodata. A murit in 1973, dar in aceste patru decenii China a trecut prin drama razboiului antijaponez, a razboiului civil dintre Guomintang si comunisti, a perioadei comuniste, a Marelui Salt Inainte, a perioadei celor 1.000 de flori sau a Revolutiei Culturale care nega 5.000 de ani de cultura. Desi, in America, Pearl a continuat sa iubeasca si sa ajute China, intrand in vizorul Securitatii americane care a anchetat-o pentru simpatii comuniste… Si-a dedicate restul vietii pentru ajutorarea copiilor asiatici orfani, marea majoritate chinezi.

Si desi ceasurile erau inaintate, chinezii nu puteau sa nu-si faca planul. Asa ca am trecut in viteza prin fata hotelului si ne-am indreptat spre un alt loc fermecat de pe malul fluviului Yangtze… templul Jiao aflat pe o insula, a carui pagoda se putea vedea de hat, de departe. Am trecut bratul de apa cu barca si am vizitat o noua sarabanda de temple… mi s-au parut cele mai frumoase, oglindindu-se in apa unor iazuri… deasupra tuturor, pagoda, dar, ca de obicei, nu am avut timp sa urcam in ea… Lasa ca nu plec din China pana nu ma urc intr-o pagoda… Acuma, graba era pricinuita de faptul ca urma… banchetul guvernamental oficial! Asa ca, in autocar, ni s-a repetat ca unor copii ca trebuie sa venim imbracati frumos, in costume si taioare, cu unghiile taiate si batistutele curate… Uneori e haios sa fii intr-un grup turistic de tip chinezesc.