Când am ajuns prima oară în Napoli într-o perioadă când, de obicei, orășelele italiene sunt pustii, “per ferie”, adică prin august, am crezut că am ajuns în capitala mondială a haosului. A trebuit să bat recorduri personale de viteză pentru a traversa strada (pe verde, la trecerea de pietoni), murdăria de pe străzi era halucinantă, clădirile baroce și înghesuite stăteau să cadă, dar mi-a plăcut atmosfera asta nebună și boemă. Am reușit să scap necălcat de vreo mașină și să descopăr un oraș unic. E drept, de atunci am mai ajuns și la Cairo, și la Delhi, așa că atunci când am revenit în Napoli nu mi s-a părut la fel de sălbatic, poate s-o mai fi calmat și el. Dar atmosfera a rămas. În plus, Napoli este un punct de plecare spre niște locuri incredibile din Italia. Scriu doar Coasta Amalfitană, Pompei și Capri și cu asta am spus totul.
Când să te duci la Napoli
Am fost și vara, și nu era chiar așa de cald, influența mării se simțea puternic, dar, în mod cert, cele mai bune perioade sunt primăvara (mai – iunie) și toamna (septembrie – octombrie).
Cum ajungi la Napoli
Cu avionul
Wizz Air zboară direct din București pe aeroportul din Napoli. De asemenea, Blue Air zboară pe ruta București – Napoli, din păcate neexistând și alte aeroporturi românești legate direct de capitala haosului italian. Am aruncat acum un ochi pe site-ul WizzAir și am văzut bilete de avion dus-întors și la 52 de euro (cu tot cu taxe aeroportuare), care e un preț excelent.
Cu trenul
Pentru cei îngroziți de zborul cu avionul, există posibilitatea (foarte scumpă) de a merge cu trenul. Vei face minimum 39 de ore din București-Nord până la Napoli Centrale și ajungi după cel puțin patru schimbări de tren (Timișoara Nord, Budapesta Keleti, Wien hbf și Roma Termini). Un bilet de tren este, în general, mult mai scump decât cel de avion, dacă iei însă un InterRail și vrei să vizitezi mai multe locuri pe drum și în jur, poate fi o opțiune bună.
Cu autobuzul
Conform autogari.ro, există curse directe București – Napoli operate de cel puțin trei companii (TST Turistik, Giltrans și Sempre Dritto Tour). Giltrans se laudă că e cel mai rapid și că ajunge în doar 15 ore, dar am dubii. Cel mai ieftin bilet este de 79 de euro (doar dus).
Cum ajungi de la aeroport în oraș la Napoli
Aeroportul este destul de aproape de oraș, iar un taxi costă circa 15 – 20 de euro. Autobuzul 14 leagă aeroportul de centrul orașului (Piazza Garibaldi) și de gara Centrale, vine cam o dată la o jumătate de oră și costă circa 1 euro. Mai există și un autobuz Alibus, care costă doar 3 euro și oprește doar în Piazza Garibaldi și în centru. Există și autobuze directe spre Sorrento, costă circa 5 euro.
Cum călătorești prin Napoli
Evident, un oraș se ia la picior dacă vrei să-l simți, dar dacă ai nevoie de transport în comun, vei găsi în Napoli de toate: autobuz, tramvai, funicular, până și 3 linii de metrou. Compania de transport se numește ANM, iar un bilet valabil 90 de minute costă 1,20 euro. Un bilet de o zi costă 3,60 euro.
.
Top 5 obiective turistice în Napoli
- Museo Archeologico Nazionale – este cel mai mare muzeu din lume dedicat civilizației romane. Aici, găsești multe obiecte descoperite sub lava de la Pompei și Herculaneum, precum și altele. Există și “o cameră secretă”, cu picturi și sculpturi erotice.
- Ia orașul vechi la pas – străduțe înguste, femei certărețe la ferestre, rufe întinse peste stradă, scuteriști care dau peste tine. Fix ca în filmele italiene de anii ‘50.
- Mănâncă pizza – ar fi o impietate să nu mănânci pizza in Napoli… unde se zice că s-ar fi inventat pizza! Cele mai cunoscute pizzerii sunt Da Michele și Di Matteo. Personal, am mâncat la Pizzeria Brandi, unde se zice că ar fi fost inventată Pizza Margherita în culorile naționale ale Italiei și denumită așa în cinstea primei regine a Italiei.
- Du-te pe Vezuviu – celebrul vulcan activ care de milenii promite să radă Napoli de pe fața pământului poate fi văzut de oriunde. Merită însă să te duci să-l vizitezi la el acasă, până când vine el să te viziteze pe tine în Napoli, caz nedorit, de altfel.
- Ia un ferry și du-te la Capri sau Ischia. Ar fi o excursie pe care n-ai uita-o.
Unde să dormi în Napoli
Deși am fost de vreo patru ori în Napoli, nu am dormit niciodată aici. Fie am dormit în Sorrento, fie în Roma și am venit în excursii de o zi. Evident, cea mai bună idee este să alegi un hotel în centru, între gară și gara fluvială, pentru a avea toate mijloacele de transport la îndemână. O recomandare pe care am găsit-o pe net este hotelul de o stea Europeo & Flowers https://www.hoteleuropeonapoli.com/en/index.php, un hotel aflat într-o clădire istorică și unde dubla costă doar 30 – 35 euro!
Unde să mănânci în Napoli
Peste tot… caută pizzeriile cele mai cunoscute și nu rata pizza. Pe străzi laterale, poți descoperi însă trattoria de familie care fac pizza, pasta și pește (cei trei P de referință pentru Napoli), de te lingi pe degete.
Ce să faci dincolo de Napoli
Tot îmi propun să mă duc din nou la Napoli, dar îmi dau seama că îmi trebuie cel puțin o săptămână să văd doar “the best ones”. Păi o zi la Pompei, o zi la Capri, o zi la Ischia, o zi în Napoli, o zi pe Vezuviu, vreo 2 – 3 zile pe Costa Amalfitana… și asta doar în viteză.
Dacă ați fost recent la Napoli și ați găsit niște locuri deosebite, prețuri rezonabile, în fine, ponturi bune de spus și altora, vă aștept la rubrica de comentarii cu numeroase mulțumiri!
Imagini Napoli de la prima mea vizita in 1994 🙂
Castel Nuovo
Castel dell’Ovo
[mwi-product sku=”WIZZ-Navy-Blue,WIZZ-Air-Black-Grey,WIZZ-Air-Navy-Pink” img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]
Foarte utile sfaturile tale! Am fost in anul 2008 in Napoli si cu siguranta as dori sa-l mai revad. Un oras minunat plin de traditii! Pe langa obiectivele turistice amintite de tine, iti mai recomand sa vizitezi si castelele Nuovo si dell’Ovo.
Iată câteva adăugiri/comentarii la articolul tău, spicuite din mai multe reviewuri publicate de mine pe un alt site de călătorii:
„Aruncând o privire pe o hartă veţi sesiza că pornind dinspre estul oraşului către vest veţi face practic o călătorie de la gunoaie la grandoare, aşa că alegerea este destul de uşoară pentru turişti, mai ales dacă sunteţi în grabă. Dacă nu vă plac mulţimile pestriţe, străduţele mizere, rufele întinse pe sfori de la o clădire derăpănată la alta, aflată vizavi, atunci evitaţi zona gării şi a Pieţei Garibaldi şi, eventual, străbateţi doar în fugă centrul vechi, nu tocmai salubru nici el, mărginindu-vă la vizitarea părţii centrale şi de vest, la Piazza Plebiscito sau la cartierul Vòmero şi dealul Posillipo. Avertisment: de motociclete şi scutere, călărite uneori şi de câte trei persoane şi care trec la semafor pe roşu fără pic de reţinere, nu veţi scăpa niciunde. Vestea bună e că toţi şoferii, indiferent de vehiculul folosit, îi protejează pe pietoni, aşa că nu vă faceţi griji dacă la un moment dat veţi traversa printr-un loc interzis (se mai întâmplă) – n-o să vă calce nimeni…
Din spatele statuii lui Giuseppe Garibaldi începe CENTRO STORICO. Ocupă 1.700 de hectare, fiind cel mai întins din Europa şi parte a Patrimoniului UNESCO din anul 1995. Peste 150 de biserici se înalţă aici – imposibil de vizitat toate. Zona este practic un muzeu în aer liber, care adună mărturiile a peste 25 de secole de istorie neîntreruptă. Să nu vă aşteptaţi la ceva asemănător cu Centrul vechi din Bucureşti: majoritatea străzilor sunt destul de înguste, aşa că nu se pot amplasa mese afară. Prin urmare baruri şi restaurante veţi găsite puţine, cu precădere prin scuaruri. Străzile sunt în majoritate pietonale şi pietruite (atenţie ce pantofi purtaţi!). În afara bisericilor, mănăstirilor, palatelor şi fântânilor, domină, desigur, magazinele de suvenire. Napolitanii sunt neîntrecuţi la fabricarea figurinelor de teracotă din machetele elaborate care înfăţişează scene ale nativităţii, dar nefiind Crăciunul a trebuit să ne „mulţumim” cu alte personalităţi, precum Papa Francisc sau Maradona, venerat în continuare aici după ce a jucat în anii 1980 pentru S.S.C. Napoli. Mie cel mai mult mi-au plăcut însă machetele care ilustrează vechi meşteşuguri (fierar, frizer, brutar etc.), extraordinar de realiste. Machetele sunt de dimensiuni diverse, cele mai mari ajungând şi până la un metru lungime, un cadou cam dificil de înghesuit în bagaje dacă alegeţi să călătoriţi cu avionul. Locul predilect de desfacere a acestor produse este Via San Gregorio Armeno, dar practic le veţi găsi peste tot. La fel şi cameele, sandalele şi pastele artizanale sau dulciurile de casă. Patiserii şi gelaterii sunt la tot pasul; cele mai cunoscute dulciuri locale sunt prăjiturile cu rom „babà” şi „sfogliatelle” (plăcinte cu ricota). Se vând, alături de felii de pizza, la tarabe răspândite în tot oraşul şi, dacă aveţi norocul să prepare acolo şi suc din fructe proaspăt stoarse, veţi avea parte de un un „prânz” săţios şi nemaipomenit de ieftin…
Planul urbanistic al centrului istoric este o moştenire grecească preluată de romani. Este vorba de un sistem de dispunere a arterelor în caroiaj sau reţea, denumit în latineşte Decumani, sau „decumano” în italiană, în care străzile de la est la vest (decumani) se intersectează în unghiuri perfect drepte cu străzile de pe axa nord-sud (cardini), formând blocuri dreptunghiulare (insulae) de 20 m lăţime şi circa 180 m lungime.
În Napoli s-au păstrat trei mari decumani, o mare raritate în istoria urbanisticii mondiale:
– Decumano Superiore, care cuprinde Via Sapienza, Via Anticaglia şi Via Santi Apostoli
– Decumano Maggiore: Via dei Tribunali
– Decumano Inferiore: Via Benedetto Croce, Via San Biagio dei Librai, care sunt poreclite „Spaccanapoli”, adică „despică Napoli”, deoarece împart în două oraşul vechi.
Recomandarea mea: de vitat aici Domul, bisericile San Lorenzo Maggiore, Gesu Nuovo şi Santa Chiara şi de văzut statuia Nilului…
Imediat la vest de centrul vechi peisajul urban se schimbă dramatic – senzaţia este că ai pătruns într-un cu totul alt oraş. Pieţe vaste, străzi largi, mărginite de magazine şi cafenele şic, o ambianţă burgheză şi o mare concentraţie de clădiri impozante, în majoritate laice, care de-a lungul timpului i-au găzduit pe reprezentanţii puterii. Nimic asemănător cu labirintul întunecat din centrul istoric. De vizitat aici: Castel dell’Ovo, Piazza Plebiscito cu Palazzo Reale, Piazza Triste e Trento, Galleria Umberto I (varianta de sfârşit de sec. XIX a mallului actual), Castel Nuovo, Via Toledo cu cartierele spaniole, un labirint de străduţe datând din secolul al XVI-lea (gândite pentru soldaţii spanioli şi familiile acestora) în spatele cărora se înalţă dealul San Martino. Zona, considerată una dintre cele mai „autentice” din Napoli, pare descinsă direct din filmele neorealiste cu Anna Magnani: alei înguste şi abrupte pe care cu mare greutate urcă până şi scuterele, pavaje sparte, bloculeţe de 3-4 etaje cu zugrăveala crăpată, bulendre colorate uscate la vedere şi mai ales steguleţe întinse peste stradă. Dar mai ales Museo Archeologico Nazionale…
Vedi Napoli e puoi mori… Nu ştiu cine a zis asta, dar cu siguranţă a avut în vedere panorama ce se deschide de pe colina Posillipo, cu cartierul Vòmero de o parte iar de cealaltă golful Napoli şi Vezuviul în fundal. Este locul de unde Napoli ţi se arată în toată măreţia sa.
Dacă Piazza Garibaldi este cartierul unde mişună indivizii cu moace dubioase, centro storico înseamnă o călătorie în timp de peste 25 de secole iar pieţele Plebiscito şi Municipio zona „burgheză” a oraşului, aici avem de-a face cu o altă latură a Neapolelui, cea „aristocratică”, elegantă, exclusivistă. Vile luxoase superbe se succed pe drumul şerpuitor iar vizavi, pe malul mării, pe câteva promontorii, se iţesc localuri cu terase cochete sau clădiri impozante, multe din ele în ruină.
Printre acestea Palazzo Donn’Anna, una din aşa-zisele „stânci ale sirenelor” de pe ţărmul Golfului Napoli, unde se spune că sus-numitele făpturi mitologice ar fi fost alungate de pe mare pentru a se fi lăsat învinse într-o bătălie de către meduze.
Din aceeaşi „serie” a panoramelor oraşului face parte şi dealul Vòmero. De la staţia Montesanto se ia „funiculare” (telecabina) şi se ajunge într-unul din cartierele rezidenţiale cele mai linştite şi curate din oraş, după care, cotind pe câteva străzi, dai de aleea în trepte care urcă spre două din obiectivele de top din Napoli: Castel Sant’Elmo şi Mănăstirea San Martino…
Din cele şapte zile de sejur în Napoli, două le-am consacrat unor mici escapade.
Prima a fost la Positano. De la Napoli nu se ajunge direct la Positano sau Amalfi. A trebuit să luăm mai întâi Circumvesuviana (trenul) până la Sorrento, apoi autobuzul companiei de transport SITA, singura care deserveşte Coasta Amalfitană. Staţia chiar în faţa gării, numai că nu era de fapt nicio staţie. Cu capul în soare (am avut ghinionul să prindem o zi foarte caldă), am stat la coadă o oră la o măsuţă pliantă (!!!) unde se vindeau biletele. Şi, ca să fie tacâmul complet, nici în autobuz (autocar) n-am avut loc. Am admirat prin urmare de la „înălţime” şoseaua îngustă (pe unele porţiuni, dacă se întâlneau două vehicule mari, unul din ele trebuia să dea în marşarier ca să-i facă loc celuilalt), flancată de o parte de munte şi de cealaltă parte de ţărmul abrupt care coboară în mare. În fine am ajuns la Positano. Şi recunosc, când am văzut străzile care coboară în trepte şi mai ales după ce am băut o bere la prima terasă de care am dat cu ochii, iritarea mi-a trecut brusc. E frumos tare Positano ăsta: vilişoare şi hoteluri elegante, zugrăvite în nuanţe pastel, cu arcadele îndreptate spre mare, magazine cu suvenire, englezi şi olandezi cât cuprinde, adică semn că vara e pe aproape, atmosferă relaxată.
A doua escapadă la Capri. Cu hydrofoilul de la Molo Beverello din Napoli am ajuns în circa o jumătate de oră la Marina Grande, de unde am dat o fugă la plajă – pietre, pietre şi iar pietre. Ce să-i faci?!! M-am cocoţat şi eu cum am putut şi mi-am vârât degeţelele de la picioare în apă, că doar nu era să plec din Golful Napoli fără să las marea să mă gâdile niţel.
După care, înviorată, mi-am recuperat soţul, care chicotea în sinea lui pe mal, am luat telecabina şi am urcat până la piazzetta centrală. Imediat la ieşirea din telecabină, de pe platformă se deschid panorame care îţi taie pur şi simplu răsuflarea. Insula, cu nelipsitele conace elegante şi cu aleile întrerupte din loc în loc de petice de verdeaţă, ţi se aşterne în faţa ochilor în toată splendoarea ei divină, altă imagine de carte poştală ilustrată.
Plec un weekend in mai la Pompei si mi-ar place sa vizitez si , Reggia di Caserta (considerat pe drept cuvânt Versallesul Italiei).
Napoli este „cel mai mizerabil” oras pe care l-am vizitat in V Europei (intrece cu mult Bucurestiul) dar as reveni in Capri sau Ischia.
pe ce site se poate rezerva hydrofoilul de la Molo Beverello din Napoli sau din sorento in luna noiembrie 2016
mersi
Am vizitat Napoli in octombrie 2017. Mi-a plăcut foarte mult Pompei, dar și Napoli. Îmi doresc să pășesc din nou acolo, și cât mai curând. Recomand!
[…] https://www.imperatortravel.ro/2015/01/ghid-de-sfaturi-practice-wizz-air-napoli-obiective-turistice-… […]
Acum scriu de la hotel din Napoli ! Pretul la autobuzul Alibus de la aeport la Piazza Garibaldi este de 5 euro !Este foarte adevarat , este un trafic infernal si trebuie sa fii foarte atent la tot ceea ce faci si sunt foarte multe gunoaie in tot orasul ! In alta ordine de idei , orasul este frumos si merita vizitat ! Preturile sunt mai mici fata de alte orase din Italia ! Am zburat cu Wizz Air de la Bucuresti Otopeni si am platit , dus – intors 386 de lei ! In Italia am mai vizitat Milano , Roma , Torino , Bologna si Firenze ! Vreau sa merg si la Bari , tot cu Wizz Air !