Stiu, am scris de curand despre Machu Picchu in seria dedicata celor 7 minuni ale lumii noi, dar parca nu as dori sa sar, din serialul despre excursia in Peru si Bolivia, partea despre acest oras unic, „carligul” numarul 1 pentru cei care vin sa viziteze Peru si, poate, America de Sud. Si, sincer, Machu Picchu merita orice efort – financiar, fizic, psihic, de orice natura. Este unul dintre locurile incredibile ale lumii.
Cum se ajunge la Machu Picchu? Nu sunt decat doua optiuni – fie pe jos, pe faimosul Inca Trail, fie cu trenul. Nu exista sosea care sa lege Machu Picchu de restul lumii si multi zic ca asta nu e rau deloc. De altfel, de mai multi ani incoace autoritatile peruviene incearca sa limiteze numarul celor care se aventureaza prin Anzi spre Machu Picchu. Din fericire pentru urmele istorice, din nefericire pentru calatori, excursia la Machu Picchu trebuie programata din timp, ca altfel s-ar putea sa nu mai poti vedea ce ti-ai propus. Si este o mare frustrare, sunt convins. In primul rand, pe Inca Trail nu sunt admisi decat 500 de oameni pe zi – atat turisti, cat si porteri si ghizi (asta duce, de fapt, la o cifra de 300 de turisti, efectiv). De asemenea, este interzisa folosirea animalelor de povara (doar porterii pot duce greutatile) si a bastoanelor cu capat metalic. Iar regulile sunt strict urmate. Daca vrei sa faci Inca Trail in perioada cea mai buna (iarna peruviana, adica mai – septembrie), trebuie sa iti achiti participarea cu 6–9 luni in avans. In plus, tine cont ca Inca Trail este inchisa in februarie!
In al doilea rand, daca vrei sa te urci pe Huayna Picchu, acel deal semet care domina vechiul oras incas, de asemenea trebuie sa-ti cumperi accesul in avans. Nu au voie decat 400 de oameni pe zi, admisi in doua transe (200 la 7 dimineata, 200 la 10 dimineata) si nu au voie decat vreo trei ore pe munte (asta nu e chiar adevarat, intr-adevar, te alunga din varf, dar in rest nimeni nu te alearga sa iesi la ora fixa. Cel putin in cazul primei transe, cea de la 7 dimineata).
De asemenea, daca vrei sa te urci pe varful Machu Picchu (e mai inalt decat Huayna Picchu) in celalalt capat al stravechiului oras, de asemenea trebuie sa iti cumperi accesul in avans), tot 400 de oameni pe zi avand dreptul in doua transe (de la 10 si de la 12).
Ca sa inchei cu Macchu Pichu, oficial nu au voie sa intre decat 2.500 de oameni pe zi si numai cu ghid. Astea au fost cerintele UNESCO, dar autoritatile cam inchid ochii. Cand am fost in iunie, sezon de varf, puteai sa-ti cumperi biletul de intrare pe loc fara nicio problema, dar, probabil la un moment dat, vor aparea si restrictii… ca nu pot sa prelungeasca intrarea in vigoare a deciziei UNESCO la nesfarsit. Si atunci vor exista, din pacate, oameni care vor veni de la mii de kilometri si nu vor putea intra. De aceea va recomand ca, in caz ca nu mergeti intr-o excursie organizata, sa va cumparati toate biletele din timp, cu cat mai mult timp in avans de pe acest site. Si chiar daca mergeti intr-un grup organizat care ofera si varianta Inca Trail (din Romania, nu stiu decat grupul facut de mine cu cei de la Explore Travel), decideti-va cu mult in avans. Din grupul nostru, cei trei care au mers pe Inca Trail si-au achizitionat permisele de Inca Trail cam de prin decembrie, in timp ce in februarie nu mai existau. Asta, pentru sezonul secetos. In sezonul ploios, cand sunt adevarate diluvii, poti gasi mai usor, dar si experienta nu va fi, in mod cert, dintre cele mai placute.
Cum ziceam, nu se ajunge la Machu Picchu cu masina sau cu autobuzul. In afara de varianta mers pe jos trei zile si cateva ore pe Inca Trail, trebuie sa iei musai trenul. Sunt doua companii feroviare care leaga Cuzco de Machu Picchu – Peru Rail (cu care am mers si eu) si Inca Rail . Atat unii, cat si altii au mai multe tipuri de trenuri – iar tarifele variaza de la scump la aberant de scump. Eu am mers cu varianta cea mai ieftina de la Peru Rail – Expedition, care costa circa 85 de dolari un dus, dar pentru cei care vor sa mearga in style, Hiram Bingham costa nu mai putin de 800 de dolari dus-intors! Exista si un tren foarte ieftin pentru localnici, dar nu poti sa-l iei decat daca esti cetatean sau rezident al Republicii Peru!
Din nou, biletele trebuie luate din timp, ca zboara repede de pe site-urile celor doua companii. Preturile pe care vi le-am spus sunt din Cuzco, dar daca vreti sa economisiti cativa dolari, puteti sa luati trenul de pe Valea Sacra, din Ollantaytambo, si va fi mult mai ieftin! Iar de la Cuzco la Ollantaytambo poti sa mergi cu autobuzul si de acolo sa iei trenul.
Spre deosebire de prima oara, acum trenul nu mai ajunge in Cuzco propriu-zis, ci este luat de la statia Poroy. Plecarea din Cuzco era spectaculoasa, dar si dura foarte mult pana ieseai din oras, cam o ora, o ora si ceva. Trenul se misca ca un pendul pe dealurile ce domina orasul, pana reusea sa le urce si apoi s-o ia spre Valea Sacra. Nici acum nu este prea rapid, viteza este departe de a fi ametitoare, dar vagoanele sunt de lux – chiar si la Expeditioner, cel mai ieftin tren, aveam ferestre inclusiv in tavan, pentru a nu rata nici cel mai mic colt de munte – sunt vagoane ca in Elvetia, cu panorama de 180 de grade!
Ne-am sculat dis-de-dimineata, ne-am lasat bagajele la hotel (nu merita sa mergi cu toate bagajele pana la Machu Picchu pentru o noapte, oricum cei de la tren spun ca nu ai voie decat cu 5 kg, dar nimeni nu controleaza) si, cam somnorosi, ne-am pus in autocar in drum spre statia Poroy (mda, un nume nu tocmai placut pentru limba romana).
Am ajuns dupa mai bine de o jumatate de ora si am coborat intr-o parcare plina-ochi cu autocare. Am intrat in gara care avea un aer relativ retro si am fost manati spre vagoane intr-un stil mai degraba nemtesc, decat latino-american… ordine si disciplina. Aveam sa aflu ca, de fapt, Peru Rail este o companie chiliana, a „nemtilor” Americii de Sud :).
Drumul este extrem de pitoresc si, cum ziceam, trenul se misca cu viteza melcului. Sunt cam vreo 120 km intre Cuzco si Aguas Calientes care se fac in trei ore… dar, cum ziceam, nu regreti niciun minut… Poate, doar la inceput, dar dupa ce ajungem pe Valea Sacra si, mai ales, dupa Ollantaytambo, este greu sa nu ramai cu ochii lipiti de geam… muntii strang drumul ca intr-o menghina, iar pe dealuri apar urmele unor asezari inca.
In fine, dupa trei ore, am ajuns la Aguas Calientes sau Macchu Pichu Pueblo, cum i se mai spune, mai nou. Este un oras 100% turistic care exista datorita metropolei incase. Aici, nu sunt decat hoteluri, restaurante, bazaruri, magazine, agentii de turism si, evident, blocurile in care locuiesc cei care lucreaza aici. Dar desi Aguas Calientes este un boom town cu cladiri construite cam alandala, inghesuindu-se pentru a obtine un pic de loc de-a lungul caii ferate, cadrul natural este incredibil. Centrul orasului este strabatut de o vale furioasa, iar de jur-imprejur, munti abrupti parca se ridica spre cer. Trebuie doar sa ridici nasul din meniurile afisate la zecile de restaurante care se intrec in a atrage clientii si sa inspiri aerul indestulator din Aguas Calientes. Orasul este la 2.400 de metri, iar pentru cine vine de la Cuzco este o placere – aici e vegetatie, e aer destul, aproape oricine uita de raul de inaltime, si e cald!
La fel ca acum 15 ani, am insistat sa vizitam Machu Picchu doua zile la rand. In prima zi, imediat dupa pranz cand am ajuns, iar a doua zi sa fim acolo la prima ora, pentru a ne urca pe Huayna Picchu (din pacate, nu toti aveau bilete). Asa ca imediat dupa ce am infulecat ceva in viteza, ne-am prezentat la statia de autobuze „eco”. Ma rog, li se spune “eco”, dar nu stiu cat de ecologice sunt, pentru ca tot pe motorina functioneaza. In schimb, pleaca cam din 5 in 5 minute. Asa ca am plecat, repede-repede, spre minunata citadela.
Nu mai povestesc prea multe despre Machu Picchu, am scris despre el recent intr-un articol dedicat, dar pot sa va spun ca, din punctul meu de vedere, este musai sa vii si sa dormi o noapte in Aguas Calientes, pentru a te duce doua zile consecutiv la Machu. Stiu, e mai scump, intrarea de o zi costa 128 de sole (33 de euro), dar merita. In tren, ne-am intalnit si cu o romanca stewardesa la Emirates, aflata de una singura in vacanta prin Peru, careia i-am spus sa mearga si in dupa-amiaza aceea. Si cred ca n-a regretat.
Dupa-amiaza, Machu Picchu respira, este mult mai gol. Marea majoritatea a celor care au venit de dimineata se retrage spre Aguas Calientes, fie pentru a prinde trenul spre Cuzco, fie sa infulece ceva (in Machu Picchu, normal, nu e niciun restaurant, iar in apropiere nu se afla decat un hotel foarte scump), asa ca, incet-incet, vechea citadela incasa se goleste. Acum 15 ani, eram aproape singur pe aici, acum, mai sunt oameni (numarul turistilor a crescut exponential in ultimele cateva decenii), dar orisicat, te poti plimba in liniste, iar in principalele puncte de interes, nu te mai lupti cu alte sapte grupuri si cu ghizii de rigoare. Asa ca ne-am cocotat sus pentru panorama, ne-am bucurat de aerul cald si, mai ales, de privelistea absolut incredibila. Machu Picchu este cu adevarat special.
Seara am petrecut-o in Aguas Calientes (preturile la restaurante sunt mai mari ca oriunde altundeva, dar si accesul este mai greu, iar costurile de transport ale marfurilor cu trenul sunt la fel de umflate ca si pentru pasageri), iar a doua zi dimineata, ne-am trezit la 4:00. Da, toate hotelurile sunt obisnuite cu orarul acesta, micul dejun incepand pe la 4 si ceva dimineata… Pentru ca toata lumea vrea sa se inghesuie la autobuze, sa prinda rasaritul pe Machu Picchu… Iar autobuzele, desi functioneaza non-stop, oricum nu fac fata. Dimineata, cand a sunat ceasul, mi s-a parut ca nu aud bine… parca ploua. Dar nu, camera mea dadea spre raul care strabate Aguas Calientes, trebuie sa fie raul… Am strans bagajul, l-am dus la receptie sa-l depun pana dupa-amiaza si am mancat in viteza… Apare si ghidul, care nu a dormit in aceeasi pensiune cu noi. Ploua! Pfff… nu se poate. Deci nu era raul.
Am luat-o la goana spre statia de autobuz, prin ploaie. Coada de mai bine de un kilometru, cu oameni infasurati in pelerine de ploaie de plastic. Magazinele de-a lungul cozii erau deschise si vindeau la foc continuu – umbrele, pelerine, croasanti. Ghidul se uita la coada si apoi spre cer. Vom sta o ora si nu crede ca se va curata cerul. Omul lucreaza ca ghid de ani buni. Dar eu nu cred. Va fi soare. Suntem la Machu Picchu si va fi soare! Asa a fost si acum 15 ani. Dimineata, a plouat zdravan, iar apoi un miracol s-a intamplat – s-a spart plafonul de nori, norii au inceput sa se ridice si Machu Picchu parea sa zboare. A fost unul dintre acele momente din calatorii pe care nu le voi uita niciodata… nici cand ma voi ramoli! Pentru ca a fost magic. Nu, asta se va intampla si acum, sunt sigur. Ghidul se uita pesimist. Ploua rau. Dar coada inainteaza repede. Un mic miracol se intampla – suntem in autobuz dupa doar 45 de minute de stat la coada. Ghidul estima o ora, o ora si un sfert. Ce tare… Se intampla.
Am plecat spre Machu Picchu pe soseaua aceea plina de serpentine. Nu se vede nimic. Rulam prin nor, iar geamurile sunt aburite la maximum. Nici soferul nu vede nimic. Dar nu are nevoie, a facut drumul asta de mii de ori, stie fiecare curba, nu trebuie s-o vada. Suntem pe continentul pe care se afla Drumul Mortii sau Trans-andeanul. Ajungem in viteza la Machu Picchu si coboram de urgenta. Soferul se grabeste, jos, in Aguas Calientes coada este la fel de stufoasa. Ploaia insa este de nedomolit. Cativa dintre noi renunta. Se vor adaposti prin zona de la intrare si apoi vor intra dupa o cafea. Ramanem mai putini si strabatem orasul in directia Huayna Picchu. Trebuie sa strabatem tot orasul, Huayna Picchu este fix in partea opusa de la intrare. Machu Picchu are un aer misterios in ploaie, in ceata. E intunecat, verdele de jur-imprejur este suparat, nu mai straluceste, si noi mergem parca prin nor… e foarte umed aici. Stropii de apa sunt peste tot. Nu mai stiu daca ploua sau pur si simplu pasim prin nor. Nu conteaza.
Ajungem la intrarea de la Huayna Picchu. Ne trecem cuminti intr-un catastif, sa se stie ca am intrat si ca am iesit, si pornim. Ploaia a stat. Dar, in continuare, ne aflam in nor si totul este intunecat. Coboram un pic si apoi urmeaza sa ne cataram pe treptele abrupte spre varf. Alti trei care erau cu noi renunta dupa putina urcare. Nu are sens sa depui atata efort si sa nu vezi nimic. Le zic sa se intoarca. Plafonul se va sparge. Miracolul se va intampla. Parca am un déjà-vu. Astept acel moment magic, se va intampla. Nu ma cred, coboara. Urc in continuare. Pe drum, prind din urma doi sibieni. Sunt si ei prin Peru. Dupa niste fete pe langa Cuzco si stewardesa de la Emirates, iata inca niste romani. Suntem din ce in ce mai multi in aceasta tara incredibila. Continuam sa urcam. Eu, mai incet, nu sunt cel mai sportiv om de pe Pamant. Ne dam intalnire sus. Ma uit la cer. Oh, Inti, Zeu al Soarelui! Oh, Inti… vad o geana de cer albastru. Se va intampla din nou. Voi avea din nou acel moment magic.
Urcam, incet-incet. La un moment dat, o raspantie, Fie urci niste terase agricole spre templu, fie o iei la dreapta. Dam peste un grup de adolescenti americani. Se grabesc spre iesire, cica i-a dat afara de acolo ca se termina ora. Ce vorbesti, Frantz? Pe mine nu ma va da nimeni afara de pe Huayna Picchu. Cu caciulile pe frunte, stam de veacuri ca un munte. Urc… Ajung la templu si o iau la stanga, spre iesire. In acel moment, cred ca s-au cutremurat cerurile. Am prins momentul magic. S-a spart plafonul. Se ridica ceata… am vazut muntele de vis-à-vis, iar norii incep sa urce in viteza. Vom vedea Machu Picchu. Efortul nu a fost in zadar!
Dupa o serie de poze, ajung in viteza sus… Istvan ma striga sa vin… incepe sa apara Machu Picchu. E veselie sus, pe varf. Am ajuns la timp, cand, prin ferestre lasate de nor, apare orasul magic. Apare si dispare, ca in poveste… Iar norii danseaza, se urca… vad valea, vad muntii din jur, vad aparand falnic de deasupra norilor si varful Machu Picchu, celalalt punct de panorama, aflat deasupra noastra. Si, in fine, Machu Picchu imbratisat de Zeul Inti, de Zeul Soarelui! Da, miracolul s-a produs.
Va urma nebunia pozelor, a filmelor, dansul pe centimetru patrat… da-te mai incolo, un picut, poti sa-mi faci o poza? Am ramas noi, romanii, si cativa straini. Ceilalti au plecat. Ca se apropie ora 10:00 si sa-i lasi pe urmatorii. Mi se rupe. Eu vreau Machu Picchu-l meu. Ghidul negociaza cu rangerii, negociaza fiecare minut. In acel moment, nu mai inteleg nici spaniola, nici engleza, nici limbajul mainilor. Ar putea sa-mi spuna sa plec inclusiv in limba romana, tot n-as intelege-o. As zice ca sunt albanez. Sau georgian. Spuneti-mi in dialogul de Svaneti ca trebuie sa plec.
Intre timp, cerul s-a curatat complet, norii s-au asezat doar pe varful muntilor din jur, iar valea, versantii si Machu Picchu sunt invaluiti in soare. Stralucesc. Ce frumos! Nu se putea sa ratez asa ceva. Pana la urma, suntem aproape implorati in genunchi sa plecam. Apar primii care au intrat la ora 10. Bine… dar, pe drum, ne vom opri de foarte multe ori… Nu mai conteaza. Soarele straluceste si pana jos ma voi bucura de panorama orasului sacru… si cand dispare dupa stanci, de culorile orhideelor. Welcome to Paradise!
Restul timpului pana la ora 14:00, cand trebuia sa coboram la Aguas Calientes sa luam trenul, l-am petrecut prin cartierele mai putin vizitate din Machu Picchu. Da, exista si asa ceva. Puhoaiele sunt dincolo, la templul cu ferestre, la stanca soarelui, la cabana garzilor. Dar aici, suntem doar cateva suflete. Iar soarele straluceste, am dat jos totul de pe noi, ca Baba Dochia. Apoi, nu se poate sa nu urcam la clasicul loc de belvedere. Pentru asta trebuie sa driblez rangerii. Suntem contra fluxului, iar in Machu Picchu, UNESCO a impus niste sensuri unice de vizitare… Ma ascund printre temple, printre locuri sacre, ma fac ca pozez, mai sar cateva pietre si ma fac disparut. Intr-un final, am ajuns unde voiam. Dau peste cei veniti de pe Inca Trail. Obositi, murati (i-a plouat zdravan in ultimele ore de mars prin ploaie si intuneric sa prinda rasaritul de la Poarta Soarelui, dar evident ca ploua si nu au vazut nimic, din pacate), dar, fericiti… au reusit sa parcurga Inca Trail. Este o mare performanta, atat fizica, cat si psihica. Poate nu pentru niste alpinisti care „mananca” Himalaya la micul dejun, dar pentru niste oameni „normali”, cu joburi, e o performanta.
Restul nu mai are istorie. Ne-am stampilat pasaportul cu o amprenta de Macchu Pichu, am prins autobuzul, am bagat o pizza in viteza si apoi am ajuns in tren. La intoarcere, nu vezi mare lucru, noaptea se lasa dupa cateva minute dupa ce pleaca trenul. Am ajuns la Poroy povestind despre aceasta zi de neuitat. Despre multe si marunte. Noi am aflat cum a fost pe Inca Trail, „curajosii” nostri, despre Valea Sacra. Cuzco ne-a intampinat cu luminite mii si stele faclii. Oricat de obositi, nu puteam sa nu mai dam o raita prin oras. Copiii Soarelui se pregateau de Inti Raymi, de solstitiul de iarna, de sarbatoarea incasilor. Repetau dansuri in Plaza de Armas printre biserici spaniole si palate incase. A doua zi, urma sa zburam la Lima. Era finalul unei excursii greu de uitat. Si o promisiune ca ma voi intoarce candva…
Imagini Machu Picchu
Gata de imbarcare spre Aguas Calientes
Cam somnorosi 🙂
Pe valea Urubambei
De aici se porneste pe Inca Trail
Gata, am ajuns la Aguas Calientes !
Un orasel care traieste doar pentru turism
Inconjurat de munti
La coada la autobuz. Nu vreau sa pierdem prea mult timp in oras, acum ca am ajuns la Machu Picchu
Mai sunt cativa pasi…
si in fine, iata orasul magic
Hola !
Unii experimenteaza diverse pozitii 🙂
Romani la Machu Picchu
Si una din cele cateva lame rezidente
Ora inchiderii
A doua zi dimineata, in ploaie, coada la autobuz
La intrare…
ploua, ploua, ploua
Intrarea la Huayna Picchu
Stanca e invaluita de ceata
De aici incepe urcusul
Aceste minunate orhidee
In urcare
Incep sa apara petece de cer albastru. Sigur iese soarele !
Deci e mult mai usor sa urci
S-a spart plafonul ! Urmeaza dansul norilor !
Incepe sa se vada chiar si valea !
Machu Picchu incepe sa se distinga printre nori !
Norii urca, urca, urca
Daaaaa
O parte din citadela
Varful Machu Picchu, deasupra noastra
Aceasta este intreaga citadela sacra a incasilor !
Parca e o macheta !
Orhidee stralucind in soare
Machu Picchu, orasul magic !
Ultimii pasi…
Gata de imbarcare, inapoi la Cuzco !
Trenul cu tavanul de sticla
Buna seara.
Vom face o excursie in Peru, organizata de o agentie de turism.
Programul zilei in care vom vizita Machu Pichu presupune deplasare cu autocarul de la ABANCAY la CUZCO, prin Ollantaytambo, de unde se viziteaza MACHU PICHU. De la ABANCAY la Ollantaytambo sunt circa 212 km, de la Ollantaytambo la Cuzco circa 70 km.
Dupa parerea dumneavoastra este posibil ca, in acceasi zi, sa se poata vizita si MACHU PICHU macar cateva ore, tinand cont ca trenul de la Ollantaytambo la Aquas Calientes face circa doua ore, pl;us inca una cu autobuzul local pana la situl arheologic?
Experienta dv si o parere cat mai sincera, ne vor fi de folos.
Va multumim anticipat
Nu stiam unde e Abancay, dar m-am uitat pe Google Maps. Ceea ce nu inteleg este de ce mergeti tocmai pana la Cuzco pentru a reveni apoi la Ollantaytambo ? Daca se merge Abancay – Cuzco – MP, no way.
Daca mergi Abacay – Ollantaytambo – MP, atunci, da, e fezabil daca se pleaca foarte foarte devreme din Abacay, dar din nou, e mare pacat sa alergi prin Machu Picchu. De la Ollantaytambo trenul face 1:40 – 1:50 pana la Aguas Calientes, apoi mai pune o ora (daca ai bafta sa nu fie coada la autobuz, dar coada zdravana e doar dimineata la prima ora) pana sa ajungi la portile MP. Situl se inchide la 5 dupa-amiaza.
Programul excursiei este intocmit de o asa maniera: cu autocarul de la ABANCAY la Ollantaytambo, unde se viziteaza situl arheologic si apoi se pleaca la Machu Pichu cu trenul. Dupa vizita sitului Machu Pichu si revenirea la Ollantaytambo, drumul continua cu autocarul la CUZCO, unde se va inopta.
In aceste conditii, eu am apreciat ca la Ollantaytambo se va ajunge in vremea pranzului iar la MACHU PICHU ar fi posibila o vizita numai dupa amiaza. Ori, inconditiile in care situl se inchide la ora 17.00, ca sa poti vizita situl macar 2-3 ore, ar trebui sa intri efectiv cel tarziu in jurul orelor 14.00, ceea ce ar impune sa se plece din Ollantaytambo cel mai tarziu la orele 11.00, iar din Abancay cam pe la ora 05.00.
Dumneavoastar cunoasteti bine zona respective si drumurile din PERU, de aceea va intreb daca este posibila o asemenea planificare a programului zilei respective
Da, este tipul de vizita buna ziua, am venit, la revedere, am plecat
In cazul ca plecati pe la 8, daca e sa ma iau dupa Google Maps (si care e destul de ok in Peru), ati ajunge la 12:30 (el zice 4:30 ore). In caz ca nu e doar un photo-stop, se poate vizita in pas de fuga in vreo ora. Deci, la 2 sa fiti la gara cel devreme. Ma uit pe mersul trenurilor si vad ca e doar un tren la ora 12:55 categoria Expedition (cel mai ieftin) sau la ora 13:27 un Vistadome (categoria imediat superioara). Daca as presupune ca luati Vistadome-ul (ceea ce inseamna ca vizita la Ollantaytambo e doar un photo – stop) ajungeti la 14:50 in Aguas Calientes, adica cam pe la 16:00 la Macchu Picchu. La 17:00 se inchide. Deci, buna ziua, am venit, la revedere, am plecat.
Daca in schimb, plecati pe la sa zic 4 dimineata si sunteti la 8:30 in Ollantaytambo (templul se deschide de la 7 dimineata), la 10:00 sunteti la gara, e un Vistadome la 10:30 care ajunge la 12:00 in Aguas Calientes, deci pe la 13:00 la Macchu Picchu si aveti deci vreo 4 ore la dispozitie (pentru un jogging prin sit).
Sincer, Macchu Picchu fiind unul dintre locurile speciale ale lumii, de asemenea relativ departe (nu cred ca ajungeti prea des prin zona), dar si destul de scump (152 sole adica 43 euro / zi), as zice ca baremi o zi sa stati.
doamne, nu-mi pot imagina cum poate o agentie sa intocmeasca programul de asa natura… ceva nu e in regula. Mi se pare halucinant sa faci Ollantaytambo si MP intr-o zi, venind din Abancay.. De putut sigur ca se poate, daca pornesti pe la 4 dimineata din Abancay, dar sincer nu stiu ce placere mai ai si cum poti savura aceste minunate obiective… ar fi mare pacat… Chiar sunt curios cate zile reprezinta excursia in Peru ca sa fugi asa prin Valea Sacra? Mai bine mai puneti un ban si alegeti alta varianta – ma gandesc ca e o excursie pe care o faci o data in viata.. merita sa savurezi locurile prin care treci.. parerea mea.
revin cu al doilea comentariu…banuiesc ca e vorba de un circuit sud-american de mai multe tari gen peru brazilia argentina.. De aceea s-ar acorda doar o zi ptr valea sacra. Iar ca sa va cazeze in Abancay, probabil veniti din Nazca, in fine..
Pregatiti-va ptr o zi f obositoare si luati vitamine sau batoane cu proteine ptr ca veti avea nevoie. La Ollantaytambo e de urcat..banuiesc ca veti avea o ora.. recomand sa faceti efortul sa urcati rapid terasele si o luati in stanga catre zidul celor 6 monoliti, veti avea o panorama foarte frumoasa. Apoi la MP, veti alerga mai mult, probabil veti vedea sectorul cu Templul Soarelui. Pe seara in Cuzco veti fi rupti. Nu uitati de inaltime ! Beti ceai de coca ! minim 2 !! Bafta
As zice mai degraba, sa mestecati frunze de coca, e mult mai eficient decat ceaiul, e mai concentrat.
cateva oferte la zi, PERU
1. INTERRA.RO
http://www.interra.ro/circuite/peru-143#itinerariu
Ziua 9 | Valea Sacra – Machu Picchu – Cusco
Mic dejun. Transfer la gara din Ollantaytambo pentru a lua trenul catre Aguas Calientes. Din Aguas Calientes in aproximativ 15 minute pe un drum cu multe serpentine vom ajunge la 2.300 m altitudine pentru a descoperi cea mai frumoasa atractie din Peru-Machu Picchu. Acest oras Inca ramas ascuns in perioada cuceririi spaniole din Sec al XVI-lea, uitat si nederanjat timp de aproape patru secole, se afla in cea mai uluitoare zona si poseda cea mai frumoasa arhitectura dintre toate siturile arheologice din America de Sud. Machu Picchu a ramas necunoscut lumii pana in 1911, cand istoricul american Hiram Bingham a fost ghidat aici de catre localnici. Expeditiile ulterioare si speculatiile actuale nu au reusit sa desluseasca misterul construirii acestui oras pierdut, legendar. Vom vizita principalele puncte de interes insotiti de ghidul local, incepand cu zona sacra-zona principala a cetatii, cu Intihuatana, ceasul solar Incas, Templul Celor Trei Ferestre, Templul Soarelui dedicat zeului Inti-zeul Soare si Templul Condorului. In apropierea Templului Soarelui se afla Mormantul regal–o pestera cu motive abrupte, cioplite fin, nise sculptate minutios si ziduri superb construite, care poseda una dintre cele mai bune zidarii din Machu Picchu. Desi nu au fost gasite ramasite umane inauntrul pesterii, specificul arhitecturii l-a determinat pe Bingham sa o declare mormant regal. Vom mai vedea si zona rezidentiala unde se aflau casele clasei de jos si depozitele, iar in zona regala vom putea observa casele in care locuiau Amautas, persoanele intelepte si incaperile de forma trapezoidala din apropiere unde locuiau Nustas-printesele. Ne vom intoarce la Aguas Calientes, unde vom lua pranzul la un restaurant local. Luam trenul pentru retur la gara din Ollantaytambo, apoi transfer catre Cusco. Cazare Hotel Sonesta Cusco 4* sau similar Cusco.
2. PARALELA 45
http://www.paralela45.ro/circuit/peru-pe-urmele-incasilor#itinerariu
Ziua 10 (10.10.2015): MACHU PICCHU – CUZCO
3. ETURIA
http://www.eturia.ro/vacanta/paste-peru-c-1724-ro.html
CUSCO – MACHU PICCHU – 19.04.2017
Vei fi transferat de la hotelul din Cusco la gara din Poroy. Transfer cu trenul turistic Vistadome, catre Aguas Calientes. Traseul strabate Valea Urubamba, Valea Sacra a Incasilor. Din Aguas Calientes vei fi transferat la Machu Picchu pe un drum spectaculos ce urca in serpentine. In Machu Picchu vei vizita principalele puncte de interes, insotit de ghid vorbitor de limba engleza. Se pot admira peste 140 de constructii cat si terasele incase folosite pentru agricultura. Vei mai admira privelistile oferite de Huayna Picchu (Muntele cel Tanar), aflat in imediata vecinatate si poti parcurge cativa kilometri pe Inca Trail – Poteca Incasa, spre Sun Gate, Poarta Soarelui, de unde se dezvaluie o imagine panoramica spre Machu Picchu, varful Huayna Picchu si Valea Urubamba. Transfer din Machu Picchu la Aguas Calientes.
Regim mese – Mic dejun, Cina
4. OMNIATURISM
http://www.omniaturism.ro/oferte-2017/avion/america/america-de-sud-de-vest–16-zile.htm
Clasamentul meu ar fi:
1. Paralela 45 – pentru ca poti sa fi de la rasarit de soare, ai deci si optiunea de a urca pe Huayna Picchu (vezi ca trebuie ceruta in avans).
2. Eturia – pentru ca vizitezi MP dupa-amiaza cand e mai putina lume, dar estimez ca ai mai putin timp ca in cazul P45.
3. Interra – fugarit
fara loc. Omnia – halucinant
Buna dimineata.
Va multumesc pentru sfaturile dumneavoastra. Se genereaza noi intrebari:
1. pot cumpara in PERU Frunze de coca si ceai de coca, fara a incalca o legislatie in domeniu? De unde si cum?
2. de unde pot cumpara in Romania medicamente contra raului de altitudine?Ce medicamente ar fi mai bune in acest scop, dupa experienta dv?
3. trebuie sa facem vreun vaccin specific, inainte de a pleca din Romania?
4. referitor la mesele de pranz sau cinele, puteti sa-mi recomandati o anumita strategie- restaurante practicabile, meniuri, ore practice, etc
Am in vedere spre exemplu, acele „menu del dia” din Spania sau acele restaurant turcesti din Copenhaga, etc
Va multumesc anticipat pentru orice sfat in domeniu pe care mi-l veti da, avand in vedere experianta capatata in atatea excursii
1. De peste tot. Exista frunze de coca si la aterizarea pe aeroportul din Cuzco din partea aeroportului. Nu exista nici o legislatie impotriva consumului de coca sau ceai de coca nicaieri in tarile andine, sunt de fapt de multe ori vitale pentru a scapa de raul de altitudine.
2. Cere acetozolamida (numele comercial este Diamox, dar nu am vazut in Romania). Nu e peste tot, e relativ rar, dar stiu oameni care au cumparat din Craiova. Eu am cumparat de la Kathmandu. Nu stiu, dar probabil se gaseste si in Peru.
3. Daca va duceti doar la Lima si in altiplano (zona de altitudine), nu e nevoie de nimic.
4. In zonele turistice, sunt numeroase restaurante, deschise pana pe la 10 seara cand oricum nu prea mai raman oameni pe strazi. In Aguas Calientes si Cuzco, gasesti si spre miezul noptii sau si dupa. Nu mai retin, dar parca sunt niste menu del dia cel putin in Cuzco.
Mi-au dat lacrimile citind articolul. Mi-am dorit mult timp sa ajung si n-am ajuns.
In seara asta parca am fost si eu in Peru!. Multumesc
Daca va doriti, o sa ajungeti. Evident, probabil de la anul 🙂