Bangladesh, țara fără turiști (ep. 3). Sonargaon, orașul-fantomă.

Sadar Bari Sonargaon Bangladesh

Sonargaon, Bangladesh

Evident, de câte ori călătoresc într-un oraș important, mă uit și ce atracții sunt pe lângă – îmi doresc să văd și un pic cum arată și zona de lângă marea metropolă. Bineînțeles, nu la întâmplare, ci caut un loc fain și interesant. Sincer, pe lângă Dhaka, capitala Bangladesh-ului, nu am găsit incredibil de multe locuri care să fie chiar interesante. După ce am studiat Lonely Planet, dar și mai multe bloguri, m-am fixat la o singură destinație interesantă de vizitat lângă Dhaka: vechea capitală Sonargaon.

Sonargaon a fost una dintre capitalele diverselor state care au existat în Bengal de prin secolul al X-lea – a fost sub stăpânirea dinastiilor budiste și apoi hinduse, iar după ce islamul a căpătat mai mulți aderenți, Sonargaon a fost capitala câtorva guvernatori musulmani ai Regatului de la Delhi. De foarte multe ori, acești guvernatori își trădau stăpânii și își declarau independența, majoritatea dintre ei alegând Sonargaon drept capitală. O perioadă a existat chiar și un regat Sonargaon. Numeroși învățați turcici din Asia Centrală au venit în Sonargaon, construind medrese și moschei. În 1451, un ambasador chinez a vizitat Sonargaon și a rămas raportul călătoriei sale prin Bengal – Sonargaon era un oraș bogat, întărit, cu un palat regal, moschei, bazare bogate, rezervoare de apă și un port prin care se desfășura comerțul. Sonargaon era unul dintre cele mai bogate orașe din subcontinent, un punct de referință între India și Birmania. Dar apusul orașului a venit odată cu ocupația mogulă.

Mogulii, care au controlat o bună parte din India până în secolul al XIX-lea, sunt o dinastie turcică, provenind din Asia Centrală. Sunt urmașii direcți ai lui Timur Lenk, care, după ce au pierdut puterea în regiunea natală, s-au refugiat la sud, dincolo de Hindukush, cucerind India și întemeind o dinastie strălucitoare, care a lăsat în urmă unele dintre cele mai frumoase opere arhitecturale ale omenirii – pentru a aminti doar de Taj Mahal sau de cele două Red Fort-uri din Delhi și Agra. Puterea mogulilor nu a pătruns cu ușurință în Bengal, unde urmașii vechii dinastii afgane de la Delhi au rezistat încă mai multe decenii (aproape 90 de ani, mai precis), până în 1610, când, în fine, mogulii au preluat controlul asupra Bengalului. Capitala a fost mutată de la Sonargaon la Dhaka (unde mogulii au și construit fortul Lalbagh, de unde au controlat una dintre cele mai bogate regiuni din lume până la sosirea englezilor).

Sonargaon a decăzut (nu pot spune că a mai rămas mare lucru în urma strălucitoarei capitale a Bengalului), dar a înregistrat un nou moment de strălucire în prima jumătate a secolului XX, când au înflorit businessurile textile ale unor negustori hinduși. Aceștia au prosperat în urma comerțului cu englezii, construind niște vile, palate cu adevărat somptuoase – aici, în semicontinentul indian, spectaculosul și grandoarea sunt la ele acasă. Dar, ca de obicei, cum orice este efemer, Sonargaon s-a prăbușit brusc cu ocazia Partiției din 1947 – bogații negustori hinduși au trebuit să fugă în India, iar cei care au ocupat vechile palate nu le-au putut întreține: erau în general săracii regiunii, vechi slujbași, cărători sau vizitii ai bogaților negustori. Pe lângă că erau săraci, simultan, businessul a dispărut ca prin minune (vedem și noi acum, la nivel planetar, cum întregi industrii dispar în săptămâni), așa că orașul a decăzut. Eforturi de restaurare au apărut doar în ultimele decenii, când statul s-a implicat pentru a salva câte ceva din tezaurul artistic și exploatarea lui în interes turistic. Dar, cum spuneam în episoadele precedente, Bangladesh este țara fără turiști străini – așa că 99,9% din turiștii care vin să vadă Sonargaon sunt bengali, majoritatea venind din capitală. Buni și ăștia, și ei cheltuiesc bani!

Deși Sonargaon este la vreo 30 – 40 km de capitala Dhaka, nu vă așteptați să ajungeți prea repede. Faceți 1-2 ore, în funcție de trafic. Obișnuit de câteva zile cu traficul de-a dreptul îngrozitor din Capitală, am rămas surprins să descopăr că ne-am mișcat destul de repede. Chiar și Dhaka are niște poduri suspendate, niște șosele care teoretic ar fi de viteză dacă nu ar fi atâția bicicliști, ricșari, tuk-tukiști și pietoni pe șosele și un soi de autostradă care duce probabil spre Chitagong, al doilea oraș ca mărime al țării. Și, da, când prindeam 60 km/oră, mă uitam absolut siderat la viteza înspăimântătoare cu care ne mișcam… după o medie de 5 km/oră în Capitală, 60 km/oră pare o rachetă.

Principalul obiectiv turistic din Sonargaon este un adevărat palat numit Sadar Bari, o veche reședință aristocratică a unuia dintre baronii bumbacului din Bengal – după ce ne-am înghesuit la coada de bilete și după o sarabandă aproape nesfârșită de selfie-uri cu turiștii localnici (trebuie să știi că dacă ajungi în Bangladesh, o să fii văzut ca un megastar, iar în zona atracțiilor turistice cu precădere nu se poate să nu te pozezi cu sute sau mii de oameni), am ajuns în fața palatului. Construit în fața unui mic iaz, Sadar Bari mi-a adus aminte de… Veneția. Are ceva din arhitectura palatelor venețiene, iar faptul că se reflectă într-un ochi de apă, evident că ajută 😊. Da, mi s-a părut extrem de straniu să descopăr un colț de Veneție aici, în Bangladesh, dar, mă rog, probabil proprietarul inițial a fost în Europa, o fi ajuns și în Veneția și a fost impresionat de arhitectura venețiană (care are certe influențe orientale, trebuie s-o recunoaștem).

După vreo oră și ceva de plimbare pe proprietate poți găsi diverse atracții, cum ar fi niște scrâncioabe scârțâitoare, care sunt operate nu de vreun motor, ci prin forța omului, plimbări cu bărci pe un lac destul de mărișor, mici restaurante sau magazine de suvenire (nu vă așteptați la tipul de suvenire occidentale, nu o să găsiți magneți de frigider în Bangladesh bunăoară, ci mai degrabă sari-uri, șaluri și pălării). Cum ziceam, deși eram în timpul săptămânii (cred că în weekend e nebunie aici), locul gemea de turiști locali – în special grupuri de școlari și școlărițe, dar și grupuri de prieteni la plimbare pe aici. Păstrând proporțiile, Sadar Bari este un Versailles al Bangladeshului, iar lumea nu vine doar pentru palat (care, de fapt, este vizitat de foarte puțină lume, pentru că se plătește un bilet extra de intrare), ci pentru a se plimba în aer liber și să se distreze. Intrarea în parc costă 100 taka pentru străini (adică 1 euro), iar pentru localnici, intrarea costă 30 taka.

Pentru a intra în palatul propriu-zis, mai trebuie să plătești 100 taka (1 euro) și vei pătrunde în palatul proaspăt renovat (într-una din încăperi vei găsi poze cum arată palatul părăsit, apoi după lucrul de mântuială făcut de prima renovare și, în fine, asta care este chiar bine făcută). Și, pe lângă frumusețea palatului, merită să dai 100 taka în plus pentru că ai parte de foarte multă liniște și aproape nimeni nu îți cere un selfie – foarte puțini localnici dau bani ca să intre și în palat. O plăcere 😊.

 

La vreun kilometru de Sadar Bari se află orașul Panam (Panam, nu Panama!). De fapt, nu e un oraș, este un oraș-fantomă. Pe o stradă lungă, lungă, se află în diverse stadii de ruinare extravaganțele palate ale negustorilor de textile hinduși, care au fugit după 1947. Și aici se plătește o taxă de intrare, dar nu e prea mare, pentru că, deh, sunt mulți localnici. Sincer, aici aș fi preferat să nu fie nimeni, pentru că locul este plin de atmosferă  – clădiri extravagante, unele aproape lipite una de alta, o combinație de influențe europene cu mogule, iarbă crescând ici și colo pe ziduri, palate ample, cu niște curți interioare pe care cu un pic de imaginație le vezi pline de viață. Te plimbi pe strada străjuită de zeci de astfel de palate, bei un pic de suc de nucă de cocoș oferit proaspăt. Mai întâi, negustorul îi dă o incizie și îți oferă și un pai pentru a trage sucul, iar apoi cu o macetă taie de nădejde nuca pentru ca să poți să-i mănânci miezul dulce.

Nu foarte departe de strada cu vile se află o veche moschee, una din puținele urme ale strălucitoarei capitale medievale a Bengalului – o moschee simplă, o moschee spartană, dar care cucerește prin armonie și proporții. Și, nu în ultimul rând, prin liniște – e un loc de reculegere și de meditație după asaltul doritorilor de selfie-uri 😊.

 

Am fost in Bangladesh cu sprijinul Turkish Airlines, compania aeriana care zboara spre cele mai multe destinatii dintre toate companiile aeriene ale lumii, fiind una din marile companii globale care opereaza si la Dhaka, capitala Bangladeshului.

Imagini Sonargaon

Trafic Dhaka

Trafic foarte light prin Dhaka

Autostrada Bangladesh

Exista chiar si autostrazi la iesirea din oras

Intrare bilet

Biletul de intrare in complex

Sardar Bari

Sadar Bari – parca e un palat venetian… aduce un pic si cu Mogosoaia

Scolarite sexy

Excursie cu clasa

Flori

 

Vanzatorul de matase

Vanzatorul de matase

Turisti Bangladesh

Complexul Sadar Bari este foarte popular cu turisti locali

Scolarite Bangladesh

Nu se putea sa scap fara zeci si zeci de selfie-uri

Leagan

Leagan cu un motor de un om-putere

Cu barca in parc

Cu barca pe lac e intotdeauna o distractie

Barca in parc Sonargaon

 

Copaci

Exista si colturi mai linistite

Orezarie

 

Muzeu Sonargaon

Muzeul din cadrul complexului Sadar Bari

Muzeu Sonargaon interior

Si interiorul lui

Intrare Sadar Bari

Dar ca sa intri in palatul propriu-zis, mai trebuie sa dai 100 taka (sau 30 taka localnicii)

Interior Sadar Bari

Dar e linistit !

Sadar Bari Sonargaon

Welcome to Bangladesh !

Sonargaon

Panam – Orasul Fantoma

Modelling Bangladesh

Si in Bangladesh se pozeaza 🙂

Panam Sonargaon

Vechile palate ale negustorilor hindusi – astazi niste fantome

Fata Bangladesh

Un frumos zambet 🙂

Nuca cocos

Vrei o nuca de cocos proaspata ?

Sonargaon

Prin orasul-fantoma

Sonargaon Bangladesh

 

Bratari

Cine vrea o bratara ?

Moschee Bangladesh

Moscheea din sat

Moschee Sonargaon

 

Comentarii

  • Cezar:un prieten, la nevoie
    Cezar este bloger ul meu preferat. Îmi place sa călătoresc virtual pe poveștile lui. Îl urmăresc de ani și ani, l am citit, l am văzut la anumite televiziuni și i am ascultat poveștile de istorie si geografie. L am văzut pe o cursa istambul București, și chiar dacă știam cine este, nu l am abordat, l am observat cum sta liniștit la coada la îmbarcare ca un om normal. Nu o data m a ajutat cu informații și sfaturi. Acum un an pe vremea asta am decis sa închiriez (singura) un apartament în Elveția. Nu știam nimic despre asta asa ca am întrebat un prieten(virtual, desigur) :pe Cezar.Sunt activa pe trip advisor si am încercat și acolo sa cer ceva păreri unor guru pe travel, dar nimic nu m a ajutat. Cezar, în schimb, mi a dat cele mai importante site uri și mi a mai spus un lucru, un lucru de care am tinut cont:importante sunt comentariile clienților, și scorul pe care îl ai. Am dat bici și surpriza:în noiembrie am început mica afacere, iar în Martie, chiar înainte de criza aveam în cont salariul meu lunar în România multiplicat cu 20!!Scorul proprietății este 9,5,iar la fiecare rezervare ii mulțumesc în gând Imperatorului!! Da,fiecare poveste este o încântare, sunt locuri pe care cu siguranță nu voi avea ocazia sa le vizitez, dar știu ca într o zi, când ma voi întoarce în tara, voi face(finally) un info trip cu Imperator!!
    Mulțumesc Cezar.

    Ecaterina Eu 30 martie 2020 10:56 Răspunde
  • O postare foarte interesanta. Eu am reusit sa ajung doar pana la gardul granitei cu Bangladesh, in statul Tripura din India, si recunosc ca m-am uitat cu multa invidie dincolo de gard :)…

    Tare as face o foarte mica observatie, pe care sper ca o vei primi cu deschiderea pe care o arati mereu fata de a afla lucruri noi: termenul „hindus” are o conotatie pur etnica (insemnand ori ceva foarte vag de genul „indian”, ori ceva foarte precis – „vorbitor al limbii hindi” din India centrala), iar nu o conotatie religioasa. Pentru a te referi la religia localnicilor bengalezi din Bangladesh, cum banuiesc ca ai intentionat in postarile acestea, termenul corect este „hinduist”, care poate fi aplicat fara probleme bengalezilor din Bangladesh si West Bengal. Asadar „hindusul” este cel de o anumita etnie si (mai ales) limba, pe cand „hinduistul” este cel ce apartine religiei lui Vishnu, Krishna, Shiva & Co.. Asa se face ca exista hinduisti si in Bali, desi cei de acolo sigur nu sunt hindusi…

    Lucian 30 martie 2020 15:33 Răspunde
    • Mi se pare tare ca si noi am avut perspectiva cealalta a ‘gardului’ dintre Bangladesh si Tripura. Si noi ne uitma cu jind si curiositate peste jungla intrebandu-ne ce o fi dincolo. Noi am ajuns acolo din zona cascadelor Hum Hum. Bangladesh ramane una dintre cele mai interesante tari pe care le-am vazut.

      vladimir 1 aprilie 2020 10:41 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii