Blue Air NU a intrat in nici un faliment ! A intrat intr-o procedura de salvare pentru a putea zbura in continuare si a plati biletele anulate in ultimele 4 luni

Blue Air

Stiti ce imi place la presa noastra ? Nu stiu cate studii au, dar multi ziaristi sunt experti in virusologie, drept constitutional, fotbal, aviatie, macro-economie si mai nou si drept comercial. Nu mai tarziu decat zilele trecute, presa noastra titra cu litere de o schioapa ca Blue Air a intrat in faliment. Prostii, nu a intrat in nici un faliment ! Si o sa incerc sa va explic ce se intampla.

Este indiscutabil ca Blue Air trece prin momente grele. Toate companiile aeriene trec prin momente grele. Fara ajutor de stat, pana la sfarsitul anului, in mod normal, in Europa nu ar mai exista decat doua companii aeriene mari si late – Ryanair si Wizz Air. Atat. Care evident ca s-ar bucura sa bage zboruri la 400 sau 500 euro in lipsa de orice competitie. De ce toate companiile aeriene ale Europei sunt pe muchia falimentului ? Simplu, datorita sistemului nesustenabil al intregii industrii – preturile de 9 euro sunt complet nesustenabile, asa ca atunci cand apare o criza neasteptata cum e cazul COVID, intreaga industrie se poate prabusi ca un castel de carti de joc.

Evident, statele nu pot insa sa stea si sa vada cum companiile locale dau faliment. Asa ca la nivelul intregii Europe, cumulate, guvernele au pompat si pompeaza aproape 50 miliarde euro. Miliarde, nu milioane ! Fie sub forma de credite garantate de stat (si deci cu dobanzi mici), fie prin credite cu dobanda zero, fie pur si simplu, dandu-le bani nerambursabili si primind o parte din actiuni inapoi (cum e cazul Lufthansa, unde statul a redevenit actionar dupa 20 ani, sau Alitalia unde compania a fost pur si simplu nationalizata 100%). Ei bine, la noi, in ciuda unui memorandum aprobat aparent de guvern cu un OK din partea Comisiei Europene inca din aprilie, nici TAROM, nici Blue Air nu au vazut nici un leu din cei 65 milioane euro promisi de companie. Sunt surprins de altfel ca Taromul inca zboara, in mod normal nu ar mai putea zbura mai mult decat cateva zile – Tarom vine dupa 13 ani de pierderi, iar Blue Air vine dupa un an de profit si de rebalansare a fluxului de numerar – dar evident, inca extrem de fragil.

 

Ce a facut Blue Air ? Simplu. A facut o miscare juridica prin care sa se salveze. Atat pentru actionari, atat pentru cei 1000 si ceva de angajati saupentru cei 10,000 – 20,000 de angajati care castiga o leafa indirect (fie ca furnizori directi, fie indirecti, fie pentru simplu motiv ca exista companii si investitii pentru ca Blue Air zboara pe o anumita ruta), cat si pentru zecile de mii de pasageri a caror zboruri au fost anulate din cauza COVID-ului. Ei bine, acesti 65 milioane pe care Blue Air trebuia sa-i primeasca urmau sa acopere rambursarile si repornirea motoarelor. Si acesti 65 milioane nu erau un cadou, ci un credit garantat de stat (fara dobanda sau cu o dobanda minima) care urmau sa fie rambursati.

Ce a facut Blue Air pentru salvare ? A facut o miscare juridica. Se numeste concordat. Sincer, e pentru prima oara cand aud acest termen si in loc sa ma arunc si sa titrez – “Blue Air este in insolventa”, “Blue Air e in faliment”, am stat sa citesc un pic si sa cer lamuriri de la specialistii in drept –  ce naiba este un concordat ? Cred ca cea mai clara explicatie o puteti gasi aici (Long Live Google !). In principiu, este o protectie in fata creditorilor, care sunt obligati (ma rog, nu toti, ci 75% dintre ei) sa renegocieze cu Blue Air noi termene de plata. Deci sa-l lase sa zboare, sa faca bani si sa-si plateasca datoriile – nu la termen, ci mai tarziu.

 

Il afecteaza pe pasagerul obisnuit asta ? In nici un fel. Dimpotriva, il ajuta pentru ca are siguranta ca chiar si daca statul roman va submina in continuare industria aeriana romaneasca, Blue Air va continua sa zboare. Si pasagerul obisnuit va continua sa aibe din ce alege si va continua sa aibe parte de tarife la preturi rezonabile datorita existentei unei competitii. Adica nu va ramane o singura companie aeriana in Romania care sa puna orice pret vrea.

Evident operatiunile de restructurare si de reprogramare a datoriilor va fi supervizata de o firma independenta, in cazul de fata KPMG. Care se va implica in toate deciziile cu scopul de a fi siguri ca Blue Air va prioritiza si se va gandi permanent la rambursarea banilor.

 

Ce este mai important pentru noi, calatorii ? Reintrarea in posesie a banilor deja platiti pentru curse anulate. Toate cursele Blue Air au fost anulate 4 luni si Blue Air datoreaza bilete in valoare de 20 milioane de euro. In cazul in care se ajungea la insolventa, acesti bani ajungeau in cel mai bun caz pe sfert inapoi (sau poate si mai putin), in caz de faliment, se primea praful de pe toba, asa ca in caz de concordat, acesti bani sunt garantati pentru a fi returnati treptat.

Prioritatea banilor din conturile Blue sunt in ordine: pentru a reporni zborurile, sa plateasca pentru operatiuni (taxe aeroport, combustibil, etc), pentru a acoperi datoriile catre pasageri si in fine, pentru a plati salariile angajatilor. In perioada situatiei de urgenta, 85% dintre angajati au stat acasa in somaj tehnic, acestia reluandu-si activitatea zilele acestea.

 

Ce se intampla cu banii platiti pentru cursele anulate? I-am intrebat pe cei de la Blue Air si acestea sunt raspunsurile.

Dintre cei care au bilete anulate, aproximativ 20% dintre pasageri au optat pentru reprogramarea gratuita a zborului la alta data (mai ales in conditiile in care cursele spre Italia, Spania, Marea Britanie si alte destinatii importante s-au tot amanat din 2 in 2 saptamani si biletele s-au tot reprogramat din 2 in 2 saptamani), circa 60% au optat pentru vouchere, iar restul de 20% au optat pentru rambursarea banilor.

Asa-numitele “vouchere” sunt de fapt bani virtuali care se afla in contul Blue Wallet al fiecarui pasager la care acesta are acces, accesand acest link. Aici, poti vedea in timp real cati bani ai pentru a putea achizitiona bilete Blue Air sau care este situatia in cazul in care ai cerut rambursarea banilor – rambursarea banilor se va face treptat odata ce zborurile reincep si se incaseaza din nou bani. ATENTIE – datorita faptului ca o buna parte de la cei din call center au fost in somaj tehnic, circa 20% dintre cererile de rambursare nu au fost inca procesate, dar se lucreaza.

ATENTIE – daca ati cumparat bilete prin intermediul unor agentii on-line, acum se lucreaza la o conectare a sistemelor informatice pentru ca sa apara sumele returnate in Blue Wallet – dar asta este o munca titanica, fiind vorba de sute de agentii on-line cu sisteme informatice cat mai diverse. Mai bine va adresati lor.

ATENTIE – daca ati achizitionat bilete prin intermediul unei cunostiinte, a unei rude sau a magazinului din colt (cum e cazul unor magazine romanesti din strainatate), banii au fost redirectionati in conturile celor care au facut plata. Adresati-va lor.

ATENTIE – pana in 10 iulie, nu puteti achizitiona bilete de avion si servicii Blue Air decat in maximul sumei care o aveti in Blue Wallet. Incepand cu 10 iulie, daca vreti sa cumparati bilete si servicii Blue Air, puteti folosi atat cardul, cat si banii din Blue Wallet.

 

Si cum ziceam si altadata. Romania are nevoie de cat mai multe companii aeriene. Romania are nevoie de TAROM, Romania are nevoie de Wizz Air, Romania are nevoie de Blue Air, Romania are nevoie de alte cateva zeci de companii aeriene straine pentru a putea sa se dezvolte. Si pentru ca noi sa zburam cat mai ieftin. Si sper ca toti vor supravietui acestei perioade care a afectat aviatia mondiala mai rau decat al doilea razboi mondial.

Categorii:
Companii aeriene

Comentarii

  • Costi spune:

    Am citit cel mai frumos articol din toată presa românească: obiectiv, fără a căuta,,senzaționalul”!Puțini oameni de presă mai au principii sănătoase! Mulțumesc, Cezar! Ești pe desktop-ul meu!

  • antonioro spune:

    Ce a facut Blue Air,in America se cheama “ chapter 11 bankruptcy”,adica protectie in fata creditorilor pe timpul reorganizarii activitatii.Cu supervizare de executir credital.Indiferent ce crezi tu,asta se cheama tot faliment(bankruptcy).Indiferent ca tu-i spui “ concordat”.Mai exista “ chapter 7 bankruptcy”,in care compania dispare ,iar datoriile ramin neplatite.Dar asta merge la persoane fizice,nu la companii.Pentru ca persoanele fizice se pot declara “ bankruptcy proof”,adica n-au ce sa le ia.Companiile(Blue Air),au active(conturi,avioane,spatii comerciale,etc).Care pot fi executate imediat in cazul unui chapter 7.Asa ca merge la “ faliment prin reorganizare”.Care tot faliment e,indiferent ce crezi tu sau Blue Air.Compania este,pur si simplu,insolvabila si datoreaza o carutza de bani clientilor,furnizorilor si actionarilor.Nu vad cum ar putea sa se redreseze,doar “ cumpara timp”.Daca giganti precum
    United,Lufthansa abia isi trag rasuflarea dupa injectii de zeci de miliarde,Blue Air n-are pe cine conta sa sara in ajutor.Pentru ca statul roman nu exista sau este el insusi in faliment.

    • Felician spune:

      Cred ca mai exista si reorganizaare judiciara unde o instanta aproba un plan de rambursare esalonata a datoriilor, nu neaparat la valoarea lor initiala, catre furnizori. Aceste metode functioneaza la societati care sunt profitabile, sau la limita dar care in cateva luni de nefunctionare au acumulat datorii iar dobanzile la aceste datorii i-ar ingropa. In acest fel dobanzile nu se mai aplica iar returnarea banilor se face intr-un termen lung astfel incat sa fie sustenabil.

  • Raluca Alexandrescu spune:

    Conform legii, pasagerii trebuiau sa isi primeasca banii de la compania aeriana, in termen de 7 zile de la anulare. Regulamentul european nu a fost suspendat si aceasta obligatie legala a companiilor transportatoare a fost mentinuta si in perioada aparitiei circumstantelor extraordinare. Timp de saptamani, Blue air le-a negat consumatorilor dreptul de a alege intre rambursare cash pentru zborurile anulate si le-a oferit acestora doar posibilitatea de reprogramare sau de voucher. Iar cand in fine au inceput sa inteleaga ca dreptul consumatorul la rambursare a ramas neschimbat, au venit cu o noua gaselnita- termenul de refund este de 120 de zile de la expirarea starii de urgenta!!! in plus de asta, din nefericire, voucherele Blue air nu beneficieaza de nicio protectie in caz de insolventa, asa cum a solicitat in mod expres UE si nici Parlamentul Romaniei sau Guvernul nu au emis legi, norme, OG care sa le dea dreptul sa emita aceste vouchere protejate impotriva insolventei. Alte tari care au scos o astfel de legislatie,
    care neaga drepturile consumatorilor au primit deja scrisori cu demararea procedurilor de infringement. Dar la noi oricum companiile interpreteaza legiile asa cum vor si se bazeaza pe faptul ca consumatorii nu stiu ce drepturi legale au. https://www.theportugalnews.com/news/brussels-launches-process-over-passenger-vouchers/54710

    • Dan spune:

      Procedura de concordat e guvernata de un practician in insolventa. Din păcate nici un practician nu va lăsa să-i scape un faliment din mana iar cei mai pricepuți la asta sunt firmele de practicieni multinaționali. Nu exista plan de concordat sau reorganizate să reușească fara ca acționarii să aducă bani de acasă. Din păcate e începutul sfârșitului și se întâmplă atunci când practici servicii pe bani putini.

  • Zaheu Adrian spune:

    Dupa ce am cumparat bilet tur-retur, pe o cursa cu escale si mai multe companii aeriene implicate, m-am trezit ca zborurile Blue Air ,au fost anulate.Am fost anuntat,de fiecare data, cu doar 2 zile inainte, timp insuficient pentru a gasi alternative convenabile. Bineinteles cu nu au restituit nici suma platita, care e nesemnificativa fata de prejudiciul produs.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest