DIN 10 DECEMBRIE: Oman deschide granite pentru calatori din 103 tari inclusiv Romania. Cu niste conditii…

Moschee Muscat Oman

Omanul este ultima tara care a decis sa-si deschida granitele pentru turistii straini, dar, evident ca in cazul a numeroase tari, cu anumite conditii. Ce pot sa va spun este ca Omanul este de departe cea mai frumoasa tara de la sud de Golful Persic din cate le-am vazut (inca n-am ajuns in Kuwait, Yemen si Arabia Saudita), atat datorita peisajului, dar si a faptului ca la ordinele fostului sultan Qaboos, toate cladirile din tara trebuie sa fie construite in stil traditional omanez si sa nu aibe mai mult de parca 6 etaje. Asa ca oriunde te duci, ai senzatia ca te afli intr-o poveste din 1001 de nopti. Dar hai sa va zic care sunt conditiile de intrare in Oman.

In primul rand, deschiderea granitelor este valabila pentru 103 tari ale lumii inclusiv Romania.

Vor exista 2 tipuri de viza (si posibilitate de vizitare): 7 zile si respectiv 10 zile. Veti vedea ca varianta de 10 zile este practic nefolositoare, nu stiu de ce au introdus-o.

Toti pasagerii vor trebui sa faca un test PCR pe aeroportul din Muscat. Se vor auto-izola timp de 12 – 24 ore pana vine rezultatul negativ. Costul testului este de 25 riali omanezi (53 euro) si se plateste prin aplicatia Tarassud+ care va genera un cod QR ce va fi scanat la sosirea in aeroport. Calatorii sub 15 ani nu sunt obligati sa fie testati.

Pentru 7 zile: Dupa ce vin rezultatele, orice restrictie este ridicata si calatorul va putea sa isi vada de treaba.

Pentru 10 zile: Dupa ce vine rezultatul negativ de la testul din aeroport, calatorul trebuie sa se auto-izoleze pentru 7 zile. Va trebui sa poarte o bratara electronica (costa 6 riali – 13 euro) permanent si va mai face un test in ziua a 7-a. Atunci va putea sa-si dea jos bratara si are libertatea de miscare urmatoarele 2 – 3 zile.

Toti calatorii trebuie sa aibe o asigurare de sanatate care sa acopere inclusiv COVID valabila 1 luna (chiar daca se sta 7 zile) pentru a acoperi si eventuala perioada de spitalizare daca testul in aeroport iese negativ.

Toti calatorii trebuie sa aibe un bilet de transport de iesire din tara cu data fixa.

Toti calatorii trebuie sa aibe un hotel sau alta forma de cazare confirmata.

Toti calatorii trebuie sa descarce aplicatia Tarrasud+ pe telefonul mobil. Cei care stau 10 zile, trebuie sa descarce si aplicatia HMushrif.

Toti calatorii trebuie sa isi completeze datele inainte de a porni spre Oman pe acest link. Intrarea este valabila doar prin aeroporturile Muscat si Salalah.

 

Majoritatea hotelurilor si restaurantelor sunt deschise. Se poate calatori intre regiuni. Nu exista interdictie de calatorit in timpul noptii. Purtatul mastii in interior si exterior este obligatorie.

Imi este neclar daca se poate intra prin granitele rutiere (din Emiratele Arabe Unite) si daca da, care este procedura de intrare – posibil sa fie masini PCR si in granitele rutiere.

Sursa: Travel Off-Path

 

Categorii:
Oman

Comentarii

  • ce prostie, mai ramanea sa te puna sa stai intr-un picior

    Elefantul African 15 decembrie 2020 22:13 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii