In Spatele Ultimei Cortine de Fier. Episodul 7 – Kaesong si la Circ

Dupa vizita in zona fierbinte de la Panmunjon, e timpul de chill out… La Kaesong. Este ce de-al doilea oras din Coreea de Nord pe care il vizitez (si singurui in afara capitalei). Diferenta e masiva – daca Pyongyang este orasul perfect unde nu vezi nici o crapatura, nici un muc de tigara pe strada, Kaesong e cam jigarit… Evident, in capatul bulevardului principal, pe un mic deal se afla statuia auritia al lui Dear Leader, dar in rest, strazi crapate, blocuri obosite stil Rahova, popor mai amarat si ponosit imbracat (nu ca Pyongyang ar fi prea fashionable, tot halate de muncitori si costume de intelectuali se poarta, dar aici sunt mai necalcate si mai ponosite… in schimb, au biciclete, e drept cam rablagite, dar au biciclete (nu mi-aduc aminte sa fi vazut vreuna in Pyongyang).

Luam masa la restaurantul in care mananca turistii sud-coreeni care vin sa vizieze Kaesong-ul… Cand am trecut pe aici, zona era sigiilata de garzi sud-coreene, iar turistii intrau in marele restaurant. Sud-coreenii au plecat, asa ca putem sa mancam in liniste… Cam aceeasi experienta – mancare cat sa hraneasca tot Kaesong-ul, noi ciugulim cate putin, ghizii nostrii rad tot… Decorul sublim… picture cu frumusetile patriei, ospataritele imbracate in aceleasi costume lalai.

In fine, plecam spre zona veche… Soseaua devine un drum de safari, iar noi rockeri de la datul din cap… Ghidul da din colt in colt ca mai sunt probleme in tara lui perfecta, dar nu comenteaza. In fine, ajungem… Aici era un complex de palate comparabil cu Orasul Interzis din Beijing. Dar intre timp, au trecut cateva razboaie, asa ca n-a ramas mai nimic… doar cateva pavilioane reconstruite si un loc linistit, dar nu lipsit de sarm.

Intram in principala cladire… tot soiul de exponate – picturi cum arata curtea de la Kaesong, chiar si un rege stand pe un scaun (al dracului exploatator !). Dar panoul de baza este o reprezentare grafica a cat costau diverse mamifere care puteau sa fie cumparate. Ei bine, acesti feudali imputiti cumparau o femeie cu 120 de woni, iar o vaca cu 400 woni… ei bine o vaca era aproape de 4 ori mai valoroasa decat o femeie (poate stiau negustorii astia ceva). Dar inca si mai revoltator, un barbat era mai ieftin decat o femeie – doar 100 de woni. Ei bine, asta chiar n-o mai cred !

La finalul coridorului, intram intr-o camera complet intunecata unde cica ar fi o reproducere a unor morminte regale aflate pe langa oras… Si cum lumina pare sa fi cazut, vedem aceste reproduceri la lumina blitzurilor aparatelor de fotografiat… vezi la ce erau bune mobilele in Coreea de Nord ! Daca nu le lasam la vama….

In curtea palatului asa-zis regal un mic chiosc vinde ginseng de Kaesong. Ni se spune ca ginsengul din Kaesong este cel mai bun de pe planeta (adevarul ca aproape orice din Coreea de Nord e cel mai bun de pe planeta) si ni se sugereaza sa ne umplem geamantanele cu astfel de produse vitale… Ei bine, ne-am umple daca ginsengul de Kaesong nu ar fi ceva mai pretios decat aurul (la preturile la care vinde….!), asa ca zic pas. Nimeni nu comenteaza, probabil nu am fost singurii.

In program mai era si vizita la originalele mormintelor regale… cum nu i-am simtit pe ghizi prea decisi sa ne duca acolo (n-o fi drum, n-o fi curent, ceva o lipsi sigur), decidem sa o taiem inapoi spre Pyongyang. Si cum mai avem niste ore bune, intrebam ce e fun prin Pyongyang… Spre surprinderea noastra ghizii inteleg ce inseamna “fun”, dar cam dau din colt in colt… patinoarul s-a inchis (suntem in august), la Palatul Pionierilor mergem maine… Hmmm… Si vine ideea salvatoare… Mergem la circ ! Yes, probabil ca e o idée buna, chinezii sunt maestrii ai circului, nu vad de ce n-ar fi si coreenii.

O luam inapoi pe autostrada spre Pyongyang, orasul perfect. Autostrada e si ea perfect… perfect goala, iar intrarea in oras este evident monumentala, dar complet lipsita de masini. Pe langa billboardurile cu flori, lideri dragi sau mari si muncitori destoinici, vad unul mai mic cu o masina… Wow… reclama comerciala in Coreea de Nord ! Intreb ce e … aflu ca este masina Pacea, ultima creatie a eroicei clase muncitoare… Uitandu-ma mai bine pe billboard (nu cred sa fi vazut prea multe Paci pe sosea), imi dau seama ca seamana izbitor cu Fiat. Intreb daca e cooperare si mi se confirma ca o cooperare cu Italia… Daca tot cooperau cu Italia, puteau sa faca si ei un Ferrari sau un Lamborghini. Trecem si pe la aeroport, bagajul meu nu a sosit… Un nene de la Air China imi da 20 euro cica pentru intarziere bagajelor… Problema e ca maine trebuie sa-l vizitam pe Great Leader (ma rog, mumia lui) si cum sa merg in pantaloni scurti ? La Beijing, ni s-a spus sa avem niste pantaloni lungi decenti si cravata cu noi (am cumparat un Armani special de 2 dolari de la mall-ul de langa agentie)

In fine, ajungem la Circ. Ma asteptam la o cladire mai mica si mai lipsita de importanta… Gresit, suntem in Pyongyang unde si chioscul de ziare trebuie sa fie imens… Si cum nu am vazut nici un chiosc de ziare (presa se citeste pe panouri in metro), atunci Circul trebuie sa fie maaare… Are o parcare pentru mii de masini (probabil tot parcul de automobile din tara poate sa fie prezent in fata Circului), iar holul Circului ne readuce in familiara atmosfera a Casei Poporului. Tipa de la bilete face niste ochi cat cepele la vederea noastra, Circul nu pare sa fie pe “tourist trail”. Ni se dau si niste bilete si intram. Ei bine, pentru toti parca a intrat maimuta, ca imediat toti ochii sunt atintiti pe noi… Dar cum nord-coreeanul de rand nu se poate sa se intalneasca cu un capitalist nemilos, intreg sectorul central este saltat in cateva secunde si impins spre colturi – pentru ca cei doi romani si doi ghizi coreeni sa poate vedea show-ul… Noroc ca nu era sala plina ca probabil mai dadeau pe afara pe unii pe altii.

Showul a fost dragut, nu incredibil de spectaculos, dar simpatic. Au fost zburatori prin aer (unii au si ratat, sper ca nu au fost impuscati dupa spectacol ca au facut tara de ras in fata strainilor), dresori cu ursi (demontand zvonul ca in timpul foametei, animalele de la Circ si Zoo au fost mancate – cel putin niste ursi au supravietuit), dar marea problema a aparut cand sa plecam… Ei bine, nu o sa vina sa credeti, dar ni s-a stricat masina !!! Soferul era verde, ghidul titular incerca sa resolve situatia cu remarci de genul o mica problema, cert e ca pana la urma barbatii au plecat si am fost lasati in grija pustoaicei care nu avea nici o problema ca o luasem aiurea prin parcare si chiar ma gandeam sa iau tramvaiul care trecea cam gol prin fata Circului, Mai sus, 5 baieti intr-o Dacie 1300 care tusea din toate bujiile se chinuiau si ei cu parcul auto…

In fine, apar triumfatori cei doi, noi aproape evadasem, suntem recuperati si plecam la shopping. Da, ati auzit bine, la shopping. Experienta de shopping cred ca este unica pentru ca in program in general este sa te duci la niste “shop”-uri (da, fix asa se cheama, “shop”-uri ca la noi pe vremea lu…) unde iti poti cumpara cam ce cred expertii in marketing nord-coreeni si-ar dori turistii straini – adica vaze si figurine de portelan, papusi in costume populare, ginseng, costume lalai nationale pentru femei… nu tu un tricou cu Great Leader fumand vreun trabuc, nu tu un magnet de frigider pe care sa scrie “Capitalism sucks”…

Ne oprim langa marele Arc de Triumf (daca credeati ca intr-un oras in care socialismul a triumfat nu exista vreun Arc de Triumf, ei bine va inselati). Si nu va inselati daca credeti ca e mai mare decat ala din Paris. Ei bine, este o idée mai mare…. Aici intram intr-un soi de confectii combinat cu electrocasnice si ferometal. Primul soc – desi pare un magazin in care nu calca nici unul din putinii turisti straini, toate preturile sunt in euro si magazinele arata ok si sunt pline… Ne putem lua o motocicleta (noi, nu localnicii ca nu am vazut nici una pe sosele), iar una din vanzatoare cu un spirit comercial iesit din comun (este clar viitoarea negustoreasa care va aduce blugi de la Beijing intr-un eventual alt regim) imi pune pe spate un soi de aparat de masaj chinezesc. Cand vede ca-mi place (dupa o zi de alergat, orice masaj este o binefacere), imediat il impacheteaza sa mi-l vanda la un pret monstrous… Cu greu scap… Wow, mai exista si vanzatoare care nu se uita placide la tine, prin tine cum era tipa de la ginsengul de azi-dimineata.

Dar motivul acestei vizite este faptul ca eu nu am pantaloni. Si cand i-am spus ghidului ca cum o sa merg asa in cracii goi la Great Leader, pana si el a izbucnit in ras (ce impietate, tovarase…). Bagajul fiind probabil pe undeva prin Beijing, singura solutie este sa-mi cumpar pantaloni. Dar desi am colindat vreo 3 magazine pe valuta, nu am gasit nicaieri nici un pantalon sa ma cuprinda. Asa ca am gasit o a doua intreprinzatoare din Coreea care a zis ca mi-I croieste la noapte. Aleg o stofa din aia buna, de la intreprinderea “Infratirea intre popoare” (care fac pentru export), mi se iau cu atentie si meticulozitate masurile si avem promisiunea ca maine inainte de a trece pe la Great Leader, totul va fi OK ! Chestia asta ma costa 50 euro (la banii astia, imi cumparam vreo 5 perechi Gucci in Silk Market la Beijing). 20 euro de la Air China, 30 euro de la mine, in fine, e ok… cine va mai avea in Romania pantaloni made & sewed in North Korea ?

Mancam la un restaurant de printr-un cartier oarecare (faimosul Number 1 Duck Restaurant), facem greseala de a termina cina pe la ora 22:10… Iesim in strada, intuneric bezna… Dezobisnuiti la 19 ani de la bezna Epocii de Aur, ma uit la miile de oameni care misuna pe strazi si nu se ciocnesc intre ei. Asa eram si noi acum 19 ani. Restaurantul fiind de straini era singura cladire luminata din tot cartierul. Hm, azi nu e seara de Arirang, poate d-aia.

Ajungem la hotel. Cand sa ma culc, suna telefonul. E Simon. “Hey, you got a dead body in the lobby”. Ce pana mea vrea si asta. Cobor cam buimac…. Este rucsacul meu ! Iubitul meu rucsac ramas prin Beijing… Rucsacul meu bagat intr-un sac sa-l protejeze de maini mai iscoditoare… si intr-adevar trantit in holul de la intrare parca arata ca un cadavru intr-un sac… Simon a trecut pe la aeroport cu vreo ora inaintea mea si a luat bagajul – tipul are relatii… Iar aia mi-au dat 20 euro … Ei, asta e, cum as mai fi facut shopping in Pyongyang daca aveam pantalonii la mine. Maine voi fi gigea la Great Leader…

Restaurantul din Kaesong

Strada principala vegheata de Great Leader

Restaurantul

Si mancarea

palatele regale de la Kaesong

si cum arata in perioada de glorie

Mercurial – vaci, femei, barbati, copii

Mormintele regale

si foarte scumpul ginseng

Pe drumul spre Pyongyang

Intrarea in Pyongyang

 

Circul

Holul circului

Spectacolul

 

 

O Dacie cam tusitoare

 

Arcul de Triumf

 

Moda de primavara – toamna

Etichete:
· · ·

Comentarii

  • Ioi, săracii urși…Ce oribil! 🙁

    Da auzi, am și io o întrebare: Ăia care costau 50 și 60 de marafeți ce erau?

    Elle 18 iunie 2010 8:01 Răspunde
  • 60 marafeti – batrana sau fetita, 50 marafeti – batran sau baietel

    Imperator 18 iunie 2010 9:19 Răspunde
  • Sotul meu te-a vazut :). Mi se par interesante chestiile astea cand doi oameni sunt in acelasi moment, in aceelasi loc, departe de casa :). Cand mi-a zis am spus ca te-a confundat dar fiindca ai zis ca ai fost in Budapesta tind sa il cred. Totusi sa ma asigur … acum 2 zile ai trecut pe malul Dunarii pe langa locul cu vapoare intr-o camasa neagra cu un rucsac in spate? el statea la o cafenea si te-a vazut intr-o fractiune trecand prin fata lui si a zis ca nu se poate altfel te-ar fi oprit la o poveste si … o cafea :).

    alicee 18 iunie 2010 13:47 Răspunde
  • @ alicee – yap, acum 2 zile eram in Pesta pe malul Dunarii, nu mai retin ce camasa aveam, dar sigur aveam un rucsac in spate si o umbrela in mana ca ploua groaznic…

    Imperator 18 iunie 2010 14:12 Răspunde
  • Saracul urs ce costumatie are:)

    VertAnge 20 iunie 2010 13:45 Răspunde
  • Foarte tare Dacia. Poate SUA ar trebui sa ia in considerare ridicarea embargoului economic si sa permita dezvoltarea tarii.

    Green 16 februarie 2011 16:05 Răspunde
  • Am citit primele sapte episoade ale aventurii nord coreene. Stilul este captivant, felicitari ! Am avut insa naivitatea sa cred ca vom afla cum este adevarata Coree de Nord si nu imaginea ei falsa, ultra cosmetizata. Turistilor straini li se ofera acest circ ieftin, menit sa-i faca sa creada in ilustra conducere si binefacerile ei, insa nu vi s-a permis sa aflati nimic din realitatile locului, viata plina de privatiuni si chinuri a unei familii obisnuite. Probabil astfel procedau si ai nostri cu strainii, facandu-i sa creada ca daca ei aveau mese imbelsugate in restaurantele romanesti si omul de rand avea ce manca….sincer, nu cred ca m-as fi putut bucura de „asa-zisa ” ospitalitate coreeana stiind ca mancarea de pe masa mea ar fi putut hrani cel putin doua grupe de gradinita.
    Concluzia mea : n-as vizita Coreea de Nord nici gratis.

    Alex 3 ianuarie 2012 18:10 Răspunde
  • m-am trezit si eu tarziu, desi am tot citit si citesc blogul tau. As fi curioasa sa imi spui legat de religia lor, stiu ca sunt atei. T-au povestit ghizii ceva legat de acest aspect?

    mirela 25 noiembrie 2015 12:08 Răspunde
    • Asta am intrebat si eu. Ghidul mi-a zis ca inainte de „Eliberare”, o parte erau crestini si cealalta budisti. Acum, 95% cred in ciuce si restul in crestinism si budism. (Ciuce e filozofia de stat creata de Kim Ir Sen). Eu am intrebat daca Ciuce e o religie si mi-au zis ca e ceva similar 🙂

      Imperator 25 noiembrie 2015 18:21 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii