Nu sunt multi ani de cand ochii multor romani sticleau ca ai lupului din desene animate la auzul cuvantului Canada. Canada era Tara Fagaduintei, Canaanul unde curgea mierea pe autostrada si dolarii cresteau in pomii tunsi perfect ai tarii care avea ca simbol o frunza de artar. Am auzit de multi si stiu cativa care au si emigrat in Canada. Stiu chiar si pe unii care s-au intors. Desi nu am mai auzit de ani buni de cineva cunoscut care sa fi emigrat in Canada, in continuare Canada este vazut ca un El Dorado… insa aveam sa aflu la fata locului ca multe stereotipuri despre Canada sunt doar partial adevarate. Care sunt acestea?

De ce emigram in Canada? Sa facem bani. Sa avem o viata imbelsugata, sa ne umplem cosurile la supermarket fara sa ne gandim daca avem destule tichete de masa. Si asta se intampla usor. Partial adevarat. Da, se castiga mai multi bani decat in Romania, dar si preturile sunt ridicate, comparativ chiar si cu Europa Occidentala. Sa ai o masina este un lux din cauza pretului parcarilor, benzinei si mai ales a asigurarii. Si ca sa ai o viata cat de cat OK, trebuie sa ai vreo 2-3 joburi de dimineata pana seara si, cateodata, chiar si mai tarziu. Singurul aspect negativ perceput este ca e frig… “Aoleo, o sa ingheti pe la ursii polari” ii auzeam pe multi spunind. Partial adevarat. Intr-adevar, exista numeroase zone extrem de friguroase in Canada, dar si unele unde este chiar mai cald iarna decat in Romania – pe coasta Pacificului in British Columbia. In Vancouver, rar vezi zapada mai mult de o saptamana, si atunci e vorba doar de cativa centimetri. Pe cand la Bucuresti…

Intr-o frumoasa zi de mai, iata-ma la aeroportul Otopeni gata sa zbor pentru a pasi pe pamant canadian. Nu pot spune ca tara frunzei de artar era in fruntea listei de tari de vizitat, dar cum am primit o invitatie de press trip de la British Airways, evident ca era o oferta pe care nu puteam sa o refuz. Si, ca de obicei, urma sa calatoresc “in style” – zbor la business class, cazare la hotel de lux, program interesant la fata locului… Ca de obicei, exista si un impediment – nu stam decat 3 zile in Canada, iar diferenta de fus orar este de 10 ore, dar asta sa fie problema… Iar pe masura ce ma informam mai mult despre destinatie – Vancouver, entuziasmul meu crestea. Ma rog, entuziasmul meu creste si in cazul unei calatorii pana la Brasov, dar Vancouver parea din ce in ce mai mult o destinatie interesanta – este un oras multicultural, are parte de un cadru natural in zona din jurul orasului de invidiat, iar clasamentele mondiale sustin ca Vancouver este orasul cu cea mai buna calitate a vietii de pe Planeta. Mai sa fie!

Inceputul, evident, sub bune auspicii. Bucuresti, soare, cald, aproape 30 de grade (Vancouver anunta insa maxime de 15 grade si cer mai mult sau mai putin posomorat), fac cunostinta cu simpaticii mei parteneri de drum, ma revad cu Emil de la BA si cu Madalina – intr-o noua prezentare capilara – imi aduc aminte de mottoul unei foste colege din Ungaria – “One hair style per day keeps boredom away”. Dupa ce trecem prin noul business lounge de la Otopeni (vesnicele sticksuri si nemuritoarele napolitane sunt la datorie, in schimb, arhitectura si, mai ales, panorama spre piste sunt chiar cool), apoi ne imbarcam in avion. Zbor scurt de 3 ore, mancare buna si destul de consistenta, zambete destul de sincere ale echipajului, presa… Tocmai aflu dintr-o revista ca Regina Marii Britanii este destul de ieftina – costa contribuabilul britanic doar 32 de milioane de lire pe an. Regina Olandei e cu 1 milion mai scumpa, dar restul capetelor incoronate sunt mai ieftine… in schimb, regimul republican pare mai mana sparta. Aproape somerul Sarkozy costa nu mai putin de 95 de milioane de lire…! Oare cat o costa Base?

Ajungem in Heathrow, in Terminalul 3 (acolo trag cursele de Romania si, desi Terminalul 5 a tot castigat premii peste premii pentru cel mai tare terminal din lume, T3 are si el avantajele lui). Daca zbori mai departe spre America cu o cursa American Airlines (partenerul transatlantic al British Airways), nici nu mai trebuie sa schimbi terminalul… si o alta bila alba – nu este la fel de aglomerat ca si T5. Totusi, tranzitul este mai rapid decat in haoticul Charles de Gaulle, asa ca ajungem rapid in terminalul de unde ne vom continua drumul peste Ocean. Intram in business lounge, o imensitate, frematand de clienti care mananca (aici e si mancare la greu), beau si freaca netu’, lucru de care ne apucam si noi cu frenezie… Pana la un punct, cand Madalina, bat-o vina (nu este singura rima inventata in aceasta calatorie), simte o nevoie acuta de nicotina. Si cum, din pacate, acest lucru nu se baga cu seringa in vena (lucru perfect acceptabil in T5), descoperim cruntul adevar pentru multi ca nu se fumeaza in T5. Nicaieri – nu exista nici macar celebrele colivii in care pacatosii sunt prezentati lumii. Nowhere, mum! Doar afara din aeroport. Dar sa iesi afara din T5 dupa ce ai trecut de security … mai bine te lasi de fumat. Nu se poate iesi decat escortat de fortele de securitate ale aeroportului (probabil niste James Bond iesiti la pensie) si nu cand iti trece prin minte, ci doar o data pe ora. Returul – se face, evident, prin securitate etc. Cam cat ar dura? Pai, cam o ora ne informeaza flegmatic tipul de la relatii cu publicul. Plus perioada de pufaire. Forget about it !

Zborul transatlantic il facem cu un avion Boeing 747, d-ala emblematice pentru industrie, cu cocoasa in care se afla o parte din clasa business. Poreclit si Jumbo Jet, a fost cel mai mare avion pana la aparitia balenei Airbus 380. Si ca veni vorba de A380, ei bine, primul A380 va intra in flotila British Airways exact in ianuarie 2013. Mai tarziu ca la altii, dar “this is the right moment for us”. Imi place rau acest cuvant britanic “right”… Oricum, el se asambleaza exact acuma, asa ca, daca treceti pe la Hamburg si aveti o pila la Airbus, il puteti vedea pe banda de montaj. Oricum, British are la dispozitie vreo 5 miliarde de lire sterline pentru investitii in urmatorii ani, asa ca a facut o groaza de comenzi de avioane, inclusiv de A380. Si pentru ca veni vorba de bani, dupa ce a pus mana pe Iberia, British Airways (mai precis International Aviation Group care detine BA si Iberia) au cumparat si pe cel de al treilea transportator britanic – BMI de la Lufthansa, unde pierdea bani la greu. BMI a fost cumparat mai mult pentru sloturile din Heathrow (drepturi de aterizare) decat pentru companie, rute sau brand. Si BMI-ul a venit cu vreo 58 de sloturi (o crestere de 25% pentru BA), iar cand te gandesti ca un slot se vinde la vreo 10 milioane euro, se sparie gandul ce afacere buna a facut British Airways. In plus, BMI va fi inghitita complet de BA, nu va ramane ca un brand separat, iar BA va mosteni niste rute exotice pe unde nu zbura inca – Baku sau Addis Ababa, ca sa numesc doar 2 destinatii. Oricum, gurile rele cred ca BMI va deveni low costul lui BA, dar nimic nu e oficial. Vom afla la “the right moment”. Sunt curios daca BA se va lua la tranta directa cu EasyJet si Ryanair pe teren propriu (adica britanic).

In cocoasa avionului, liniste si pace. Cum mai scriam si prin alte postari, este o mare diferenta pe zboruri intercontinentale intre economy si business. La economy, stai pe un scaun mai mult sau mai putin inclinat, in timp ce in business scaunul ti se face pat. Da, pat la 180 de grade ca la mama acasa (e drept, ceva mai stramt) si poti dormi fara vise. In plus, mancarea e mai buna si mai variata, vinul mai de connaisseuri, primesti si un kit cu lucruri necesare zborului, ecran cu entertainment la comanda, mile mai multe la programul de loializare… Numai de bine. In plus, avionul a survolat sudul Islandei, si, beneficiind de un timp senin, am putut admira aceasta tara fascinanta, inclusiv capitala Reykjavik. Ca bonus, am vazut si niste ghetari in Groenlanda. Si apoi am adormit 🙂

Vancouver ne-a intampinat cu un soare neobisnuit…  mda, vremea pe malul Pacificului se schimba din senin, chiar si pilotul a fost mirat – cu o ora inainte de aterizare, am fost anuntati ca e nor si ploaie mocaneasca. Dar totul se schimbase in bine in mai putin de o ora. Restul serii am pendulat intre somnul care ne tragea spre pat si adrenalina noului care ne tragea spre oras. A castigat, evident, adrenalina… am lasat patucul de la etajul 25 al hotelului Marriott (e drept, am mancat rapid cele patru capsune trase in ciocolata oferite ca “welcome gift”) si ne-am plimbat pe malul apei. La doi pasi de noi, am dat de hidroaeroportul Vancouver. Prin zona, calatoria cu hidroavionul este destul de obisnuita, pentru ca astfel pot fi legate comunitati mici care altfel ar fi cam rupte de lume. Dar cum deja cazuse noaptea, hidroavioanele nu opereaza si noaptea, asa ca le-am admirat cuminti in debarcaderul lor.

A doua zi urma sa descoperim cu adevarat Vancouver !

Drumul spre Canada

Micul dejun pe zborul Bucuresti – Londra

Cat costa monarhiile europene

Terminal 5 al aeroportului Londra Heathrow

In business lounge, unii lucreaza (la laptopul meu 🙂

Invatati, invatati, invatati !

Arta prin aeroport

Si Boeing-ul 747 care urma sa ne arunce peste Ocean

Cam asa sunt locurile in cocoasa lui 747

Survoland Islanda – daca va uitati bine, remarcati Reykjavik, capitala insulei

Ghetarii Groenlandei

Aterizam la Vancouver ! Cer senin ! Uraaaaa !

Welcome to Canada ! Asta vor sa spuna cele 2 toteme 🙂

Iar la hotel, ma asteapta capsuni trase in ciocolata

Aoleo, la Bucuresti e aproape dimineata si noi sa iesim in oras ????

Dar a meritat… pentru panorama orasului by night

Si pentru un somon de la mama lui 🙂

[mwi-product sku=”TA001,PORGAT001,TA016″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]