Era anul 1150 si satele nemtesti, valone si flamande dintre Rin si Maas erau in fierbere. Trimisi ai regelui maghiar Géza al II-lea mergeau din sat in sat si anuntau oamenii ca regele Ungariei ii invita sa se aseze in regatul lui. Vor avea libertate, un statut autonom, nu vor plati taxe si vor fi respectati. Singura conditie – sa apare granitele regatului… Locuitorii se sfatuira… pamant nelimitat, roditor, libertate, totul suna atat de bine. Dar unde naiba o fi locul asta, Transilvania, in estul Regatului apostolic… peste mari si tari, se infricosau batranii… peste mari si tari, se bucurau tinerii… Si unii dintre ei si-au incarcat in carute nevestele, copiii si avutul si luara drumul Estului. Cu 200 de ani inainte, stramosii lor ii zdrobisera pe maghiari in anul 955 la Lechfeld, langa Augsburg, in Bavaria, obligandu-i pe maghiari sa se intoarca in Panonia si sa isi fondeze statul acolo. Acum, doua sute de ani mai tarziu, regatul fostilor atacatori isi invita invingatorii sa se aseze pasnic in “pamanturi pustii, dar fertile”.

Aflat in palatul sau din Eszterghom, regele Béla se felicita. Granita estica spre stepa cea rebela si plina de popoare pradatoare era acuma izolata. In Ardeal, fusesera implantati verisorii secui, iar acum veneau si sasii, asa ca secuii urmau sa fie mutati mai incolo, exact sub muntii Carpati. Acum, regatul maghiar era aparat de doua valuri – de secui si apoi de sasi. De dincolo de Carpati si Nistru, vestile de la verisorii maghiari lasati in stepa scitilor nu erau prea imbucuratoare… cumanii veniti de departe, din China, zdrobisera cnezatele rusesti si se indreptau spre vest, pe bine cunoscutul drum al migratorilor euro-asiatici pe care venisera insisi maghiarii cu 300 de ani inainte… si inca mai departe, in pustie, se ridica un popor care se parea ca va fi mai aprig si mai puternic decat hunii… isi ziceau mongoli.

Ajunsi in Transilvania, sasii au avut surpriza sa gaseasca un tinut pitoresc, rodnic si insorit, dar nu pustiu… Prin Ardeal, erau sate de romani, vorbitori ai unei limbi similare cu cea pe care sasii o ascultau duminica la biserica, dar din care nu intelegeau o iota, urmasii colonistilor Romei, dar si maghiari, baschiri, secui, slavi, pecenegi. Romanii erau ortodocsi si sustineau ca stapanul lor era insusi regele Bizantului, unii maghiari pagani, altii catolici, in fine, un mozaic. Sasii s-au asezat molcom, au inceput sa-si construiasca satele, apoi orasele si au decis sa nu se amestece cu ceilalti. Oricine este din afara comunitatii nu are ce cauta in orasele sau satele sasilor decat sa faca comert. Sasii nu plateau taxe si puneau mana pe arme doar la apelul personal al regelui Ungariei. Ei vor fi separati, iar romanii si maghiarii sa se aseze in localitatile lor, in treaba lor. Ideea de apartheid nu a fost inventata in secolul trecut de Africa de Sud sau Israel, ci are origini mult mai vechi.

Dar viata relativ buna nu a durat mai mult de un secol. Din pustie se auzea zanganit de arme. Cumanii, fostii stapani ai stepei de la nord de Marea Neagra, fugeau ingroziti in interiorul regatului maghiar dupa ce armatele lor fusesera facute praf de mongoli. Cnezatele rusesti, sub flamuri bizantine, disparusera si ele sub atacul mongolilor. Intre timp, au aparut si cumanii, care fusesera organizati tot de unguri sa protejeze granita dinspre Asia cea sturlubatica si chiar si trecusera la catolicism. Dar si acestia fugisera ingroziti de valul care se profila dinspre Est.

In 1241, mongolii trec Carpatii si distrug tot ce gasesc in cale, in special localitatile mai mari… orasele locuite de colonistii sasi si maghiari. In primavara acelui an, armatele poloneze, germane si maghiare sunt pulverizate de mongoli, iar Regatul Ungar nu isi va reveni cu adevarat niciodata in urma bataliei de la Sajo. Expansiunea maghiara va fi oprita pentru totdeauna. Dar marele han moare in Mongolia si conducatorii armatei care dorea sa cucereasca intreaga Europa se intorc acasa pentru a alege un nou mare han… in urma cumplitului an 1241, supravietuitorii se apuca sa-si refaca orasele si avutul. Pietele de sclavi din Orient sunt insa pline de blonzi si blonde vorbitori de germana, poloneza sau rusa.

Atacul nimicitor de la 1241 i-a convins pe sasi ca trebuie sa-si organizeze mai bine apararea. Asa ca, dupa ce si au reconstruit bisericile, au inceput sa ridice ziduri ca de cetate in jurul lor, pentru a le face de necucerit. Devenind atat de sigure, ce altceva trebuiau sasii sa-si puna la adapost – hrana! Asa ca, azi, cam toate bisericile sasesti intarite au un turn al slaninei, in care isi tineau carnurile uscate, dar si hambare.

Cam lunga perspectiva istorica, dar sper ca nu a fost plictisitoare… Nu mai fusesem de mult prin satele sasesti din regiunea Brasovului, in plus auzisem de reconstructia cetatii de la Rupea si nu calcasem niciodata in satul facut faimos de printul Charles, satul Viscri. Si cum stateam la Pensiunea Stupina, intr-un loc foarte strategic, la nord de Brasov, taman spre sasime, am zis sa nu pierd ocazia… Asa ca m-am urcat in masina si, beneficiind de faptul ca nu trebuia sa traversez tot Brasovul, am ajuns in circa 20 de minute in fata bisericii intarite de la Harman.

Nu e greu sa localizezi biserica satului intr-un sat sasesc… se vede de la o posta, cu turla care domina toate cladirile joase din sat. Pe vremuri, de aici, pandarii urmareau daca nu vin turcii, tatarii sau alte armii. Satul e cam gol… niste tigani se harjonesc pe la intrare, dar chiar si aici tiganii sunt cam nemti… nimeni nu vine sa cerseasca, desi se uita cu jind la masina… In rest, berzele clampane pe case si intram in incinta cetatii. Sper sa nu fie inchisa. Cand am fost in 1998, era incuiata. Intre timp, lucrurile au evoluat.

Intru in curtea cladirii, in zona inexpugnabila… De jur imprejur, ziduri de cetate, iar catarate pe biserica se afla niste camere in care accesul se face pe niste scari destul de subrede. Acelea erau camarile pentru hrana, aici isi tineau locuitorii din Harman proviziile, iar pe zid se aflau chiliile in care trebuiau sa locuiasca cand cetatea-biserica era sub asediu. Intru si in biserica – austera si ingrijita ca orice biserica protestanta. Intreb daca se mai tin slujbe. Da, duminica. In rest, e obiectiv turistic. In capatul bisericii, incastrata in cetate, se afla o veche capela. Se pare ca este o capela anterioara navalirii mongole si care ulterior a fost incastrata in zidul cetatii. Se pare ca sunt niste picturi murale frumoase. Urc fara sa ma astept la ceva special si gasesc totusi ceva iesit din comun…

Arata minunat. E adevarat, timpul si-a pus amprenta, numeroase personaje nu se mai vad. Si este momentul in care imi dau seama cat de meseriasi au fost pictorii moldoveni din Bucovina. Picturile de pe manastirile din Bucovina au fost pictate in exterior, batute de vant, ploaie si zapada si au rezistat incomparabil mai bine decat aceste picturi murale interioare dintr-o capela pe atunci catolica… Stilul este relativ similar, cei mai distractivi parandu-mi-se oamenii “cei rai” care ard in caldari imense in rai… unii au niste fete zeflemitoare :). Daca ajungeti la Harman, nu ratati capela… este cu adevarat speciala!

Urmatorul popas, Prejmer. Aici sunt mult mai multi turisti, unii chiar straini, inclusiv de prin Asia. Prejmerul este mai mare, poate e chiar oras, nu stiu. Primaria arata perfect, pline cu flori in feresti, casele spre biserica intarita sunt de asemenea frumoase… Parca si berzelor le place mai mult in Prejmer :). Biserica de aici este mult mai mare decat cea de la Harman, este chiar pe lista patrimoniului UNESCO. Intru in curtea cetatii si descopar un adevarat bloc de locuinte, incastrat in cetate. Se pare ca Prejmerul era bine populat si avea nevoie de numeroase incaperi pentru a gazdui populatia in vremuri de restriste. Pe de alta parte, Prejmerul este si cel mai estic punct al Tarii Sasilor, deci ei erau primii care trebuiau sa se apere. E fascinant sa te plimbi printre aceste incaperi intunecate care dau catre coridorul de aparare… cu ferestre mici care sa te fereasca de sagetile dusmanilor, dar din care sa poti trage in liniste. Prin cateva camere s-a amenajat un mic muzeu (ca si la Harman, de altfel), ce reda atmosfera unui sat sasesc de la inceputul secolului trecut… trecem prin gospodarii sasesti si, cum altfel, prin scoala satului… sasii au pus mare accent pe educatie, primele scoli sasesti apar pe la 1300, iar pe la 1500 fiecare sat din Tara Sasilor avea musai o scoala! Am revenit apoi la Brasov… Harmanul si Prejmerul sunt asa de apropiate de Brasov incat mi se pare o crima sa nu te duci sa le vezi… nu faci mai mult de 15-20 de minute cu masina dupa ce iesi din marea metropola.

A doua zi am parasit Brasovul sub un nor nu foarte prietenos. Voiam sa merg la Rupea, un oras de pe drumul national Brasov-Sighisoara, pe langa care trecusem de zeci de ori, si de fiecare data ma gandisem de ce naiba nu or reconstrui astia cetatea aceea care arata asa de spectaculos pe un pinten de deal. Ma gandeam ca ruinarea era de data recenta, din perioada comunista, dar nu era asa… Cetatea fusese abandonata inca din 1790 cand, in urma unei furtuni puternice, i-a fost distrus acoperisul.

Dar, intre timp, se pare ca s-au bagat niste bani in cetate si am si vazut pe net cateva poze care mi se pareau SF… asa arata acum cetatea Rupea? Mai fusesem in 2011 in drum spre Sighisoara, cu ocazia festivalului medieval, dar parca nu vazusem prea mari schimbari de pe sosea… Nu se poate ca in doar doi ani cetatea Rupea sa renasca asa…

Si totusi, se intampla si pe la noi minuni… Dupa cei 70 km parcursi molcom de la Brasov, deodata, de dupa un deal mi-a rasarit destul de aproape cetatea Rupei! Wow… “you need to see it in order to believe it” spune englezu’ si are dreptate… a trebuit sa vin sa ma conving ca da, cetatea Rupea a fost refacuta si arata spectaculos dupa 200 si ceva de ani de neglijare!

Accesul la cetate se face pe o sosea noua-nouta, cu stalpi de iluminare, iar in fata se afla doua parcari spatioase, gata sa primeasca puhoiul de vizitatori. Bag mana in buzunar, platesc 10 lei intrarea si, intr-adevar, locul arata nemaipomenit… Cetatea este destul de extinsa, mi se pare mai mare decat cetatea de la Rasnov … sunt recladite numeroase camere, aleile sunt ingrijite, iar panorama este pur si simplu superba! Dealurile verzi ale Ardealului curg domol, iar Rupea la picioarele cetatii aduce cu burgul linistit de odinioara… Doar o hala industriala sau ceva similar strica peisajul. Mi-a placut mult la Rupea. Cine s-a ocupat de reconstructie a facut o treaba excelenta. Acuma, cetatea trebuie sa capete un suflet… corpul exista, ii trebuie o viata, trebuie inventat ceva … nu stiu ce pot sa fie cladirile acelea… muzeu, magazine, birturi, dar in mod cert cetatii ii trebuie o viata… turisti mai erau, nu foarte multi, tinand cont ca era totusi duminica de iulie, dar cred ca si putina lume a auzit de noua reincarnare a cetatii Rupea… Asa ca dau si eu din trambita blogosferica – duceti-va la Rupea! E un loc fain.

Si pentru ca tot eram pe la Rupea, harta imi semnala ca nici Viscri nu era foarte departe. Si cum aveam destul timp, am zis ce-ar fi sa… Trecusem de multe ori pe langa semnul de circulatie din Bunesti care imi indica drumul spre Viscri, dar de fiecare data ori eram in graba, ori ma lovea spaima de drumul care leaga Viscri de drumul national despre care aflasem pe toate canalele ca este odios.

Asa ca mi-am luat inima in dinti si am luat-o spre Viscri… Acum nu pot sa exagerez sa zic ca cei 8 km de sosea din drumul national pana la Viscri ar fi criminali… sunt doar odiosi. E o sosea proasta, plina de gropi. Stau si ma intreb cum se face ca in tara in care daca vine cineva mai de vaza se pot construi zgarie-nori si in 24 de ore si taman satul in care are o casa insusi mostenitorul coroanei britanice sa aiba o astfel de sosea? Am totusi o teorie proprie… poate Charles a cerut sa nu se se faca soseaua, pentru a descuraja vreo avalansa de turisti in satul Altetei Sale Britanice… Mi-aduc aminte ca cel mai aprig critic al traseului autostrazii-fantoma Transilvania a fost taman printul Charles, care sustinea ca autostrada care urma sa treaca prin zona aceasta plina de sate dintr-o alta epoca ar fi distrus totul.

In ciuda dorintei lui Charles de liniste, Viscri nu este chiar linistit. Fix cum am intrat in sat, am depasit o trupa de vreo 20-30 de turisti straini. Dar si asa Viscri nu pare prea prosper. La intrarea dinspre Bunesti, casele stau sa cada, dar mai incolo, de la raspantia satului cum o iei spre biserica intarita, casele par mai mandre… si din cand in cand cate un magazin, chiar si o pensiune si sateni care vand la poarta tot soiul de suvenire.

Intrarea la biserica nu e asa de evidenta. Noroc ca doi copii blonzi, blonzi, de ziceai ca au parut alb, care mi-au spus ca poarta aceea metalica fara niciun fason este intrarea la biserica… si dupa ce am urcat un delusor am ajuns in fata zidului intarit… este fabulos! Un zid alb, stralucitor, si din cand in cand turnuri care imi aduc aminte de Sighisoara… foarte diferita de Prejmer si Harman. Intru inauntru, o tanti nemtoaica taie bilete… curtea nu este prea mare, dimpotriva, mi se pare cam ingramadita, probabil Viscri nu a fost niciodata cine stie ce asezare… In schimb, multi straini bantuie prin Turnul Slaninei. Eu intru direct in biserica… Nu pare cine stie ce la prima vedere…

Inauntru este insa fabulos! Este o biserica autentica! Cred ca fix asa arata si la 1500! Cu banci de lemn, tot soiul de cadre pictate intr-un stil medieval… e nemaipomenita… As sta aici mai mult timp, dar nemtoaica de afara bate din pinteni ca e ora pranzului si inchide biserica. Evadez si eu si urc in turnul-clopotnita pentru o priveliste de zile mari… Minunat… pana la urma, la strigatele lui “Frau” cobor si iesim din biserica… pe drum, ma intersectez cu alti turisti… Geschlossen! La Viscri, s-a preluat obiceiul mediteranean al cetatii.

Nu puteam sa plec din Viscri si sa nu vad si casa lui Charles. Intreb pe cineva pe strada, cica e o casa la iesirea spre Dacia. Si nu e greu de descoperit… e proaspat vopsita si la intrare atarna doua steaguri, unul al Romaniei si altul al… Angliei (nu al Regatului Unit!). Din pacate, atarna si un mare lacat… Parca auzisem sau citisem pe undeva ca ar fi deschis pentru vizitatori… Asta e, ghinion. Vis-à-vis, o casa mare, boiereasca, dar nu la fel de bine aranjata, este de vanzare… Se spera la investitori internationali – un semn legat de un stalp scrie multilingv “for sale, à vendre”… pe poarta in romaneste, sau, ma rog, in romaneasca scrisa de proprietar …. “casa de vazare” :).

Am parasit Tara Sasilor cu regretul ca nu am avut mai mult timp… dar o sa ma mai intorc… si am mai fost prin zona, am vazut Sighisoara de cateva ori, Biertanul, satele si oraselele sasesti din jurul Sibiului… sunt o delectare! Nu le evitati! Auf Wiedersehen!

Imagini din satele sasesti din Transilvania

 Am ajuns la Harman 🙂

 Si iata si biserica din interiorul fortificatiei

 Aici se depozitau alimentele – in incaperi lipite de corpul bisericii ! Mancarea e sfanta chiar si pentru sasi 🙂

 Interiorul bisericii din Harman

 Cam asa arata o sala de scoala saseasca

 Superba capela pictata de la Harman

 Cei buni bat la Poarta Raiului

 Iar cei rai, fierb in cazane si butoaie…

 Un peisaj tipic ardelenesc

 Zidul de apare al bisericii fortificate de la Prejmer, obiectiv aflat pe lista patrimoniului UNESCO

 Biserica de la Prejmer

 Locuinte in cetatea Prejmerului

Catarandu-ma peste tot 🙂

 Coridoarele de aparare… prin aceste ferestre, se tragea sageata dupa sageata, ulterior si cu arme de foc !

Reproducerea unei case sasesti de la inceputul secolului XX

Intrarea in cetatea Rupea !

WOW ! Este restaurata exemplar !

Panorama orasului Rupea de sus, de la cetate

 Cetatea si parcarea 🙂 Sa tot vina turistii !

Soseaua spre Viscri – asta este zona perfecta !

Dar am spus ca tot efortul a meritat cand am vazut cetatea Viscri !

Bine ati venit la biserica fortificata de la Viscri !

Biserica

Interiorul este fabulos… ajungi direct in secolul XV !

Am reusit sa ma catar chiar si in clopotnita 🙂

Viscri, un sat cu adevarat obisnuit…

Daca nu ar avea un consatean de vaza – Printul Charles

 De aceea, pretul proprietatilor in zona a crescut, iar unele case sunt „de vazare”