Cand a sunat ceasul, nici nu realizam ca e ultima zi de Cappadocia. Totul s-a desfasurat atat de repede, totul a fost asa de intens ca viteza unui TGV, dar si atat de multe locuri frumoase si interesante. Adevarul este ca, daca in seara precedenta inca oscilam daca sa ma mai dau o data cu balonul sau nu, in ultima dimineata m-am felicitat ca nu m-am mai sculat o data la ora 4 dimineata! Urma o zi lunga pana dupa miezul noptii, ora la care aterizam pe aeroportul Otopeni.

Dupa un mic dejun copios, ne-am imbarcat cu toate bagajele in autocar si am purces la prima oprire a zilei, in satul Mustafapasa, o veche asezare greceasca care purta numele de Sinasos pana la marea stramutare a grecilor din 1923–1924. Pare straniu, dar aici, in Cappadocia, traiau numerosi greci, desi se aflau la sute si sute de kilometri de tarmul Marii Egee. Grecii nu erau insa aici din intamplare, sau de cateva decenii, ci de milenii, de mai bine de 3.000 de ani.

Grecii au ajuns in Cappadocia batandu-i pe hititi. Au fost ocupati de persi, dar asta nu i-a deranjat prea mult, iar cand a venit Alexandru cel Mare, urmat de seleucizi, grecii au trait linistiti intr-un stat elen. Au venit romanii care nu i-au deranjat nici ei, mai ales ca romanii s-au inspirat zdravan din cultura Greciei Antice si i-au respectat intotdeauna pe eleni. Dupa separarea Imperiului Roman, Imperiul Bizantin a  fost de fapt un imperiu grec. Problemele au aparut insa dupa cucerirea tinutului de turci – o buna parte din populatie s-a convertit la islam, dar multi au continuat sa fie greci ortodocsi. Si aici, in Cappadocia, si pe malul estic al Marii Egee (zona Izmir), si pe malul Marii Nordului in zona Trabzon, si spre Georgia. Evident, nu le-a fost usor, dar comunitatea s-a pastrat si a prosperat. Locuitorii din Sinasos erau cunoscuti ca mari negustori de caviar si produsele lor aveau mare cautare la Constantinopol. Dovada sunt casele imense si frumoase care impodobeau satul.

In secolul al XX-lea, grecii, ca si armenii sau siriacii au avut de suferit. Imperiul Otoman care fusese aproape alungat din Balcani si Caucaz nu a mai fost la fel de tolerant ca pana atunci si crestinii din imperiu au inceput sa fie persecutati. Criza s-a accentuat in timpul Primului Razboi Mondial, cand fratii intru ortodoxie din Rusia au atacat Imperiul Otoman, iar otomanii i-au suspectat pe crestinii din Imperiu (poate pe buna dreptate) de colaborare cu inamicul. A urmat cunoscutul genocid al armenilor (Holocaustul evreiesc e nimic pe langa genocidul armean), dar si un genocid mai putin cunoscut al grecilor din Anatolia. E drept, ceva mai redus ca amploare.

In timpul Primului Razboi Mondial, Grecia a fost neutra. Au rugat-o aliatii din Antanta cu cerul si pamantul, le-au promis ce e in luna si in stele pentru ca grecii sa intre in razboi. Le dadeau halci imense din Anatolia, le dadeau ce ramasese din Turcia europeana, poate chiar si Constantinopolul, Grecia nu s-a miscat din neutralitate. Motivul – regele Constantin al Greciei era cumnat cu Kaiserul german (era casatorit cu sora imparatului german) si s-a opus intrarii Greciei in razboi de partea Antantei in ciuda eforturilor lui Elephterios Venizelos. In ciuda formarii unui guvern rival la Salonic, regele s-a opus, fiind sub protectia tarului Nicolae II. Cand tarismul s-a prabusit in Rusia, a zburat si regele Constantin, fiind inlocuit de fiul sau, regele Alexandru. In fine, in 1917, Grecia a declarat razboi Puterilor Centrale, dar nu au facut mare lucru. Frontul a fost stabil si, colac peste pupaza, la finalul razboiului, bulgarii aflati in pragul capitularii i-au batut zdravan pe greci.

Evident, grecii, fiind totusi de partea invingatoare (desi au avut doar 5.000 de morti in razboi, ca sa faceti o comparatie, noi am avut 300–400.000 de morti, raniti si disparuti), s-au dus la masa tratativelor in calitate de invingatori – au obtinut Tracia de la bulgari (din cauza asta, bulgarii nu au iesire la Egee), iar de la turci zona Smyrna (actualul Izmir), stabilindu-si astfel un cap de pod in Anatolia.

Dar asta nu a fost de ajuns pentru greci. Cum Imperiul Otoman era muribund, cu un sultan practic prizonier de razboi in Constantinopol, grecii s-au gandit sa manance mai mult din fostul Imperiu si sa anexeze o halca mai mare din Anatolia… Asa ca trupele grecesti au atacat in adancul Anatoliei. Problema lor a fost ca undeva, in zona Ankara, un anumit ofiter numit Mustafa Kemal din Salonic, acoperit de glorie dupa infrangerea australiano-neozeelandezilor la Galipoli in 1915, stransese o armata noua si foarte motivata. Grecii au fost atrasi tot mai adanc spre Ankara, capitala lui Ataturk, linile de comunicatii si aprovizionare au fost taiate, iar infrangerea a fost de-a dreptul umilitoare. Armatele lui Ataturk i-au impins pe greci in Egee, iar Smyrna a fost evacuata de urgenta. Grecii erau in genunchi, turcii castigasera.

Tratatul de pace de la Lausanne a acordat Smyrna (acum redenumita Izmir) Turciei, ca si tinuturile europene, dar in plus, au stabilit si un schimb de populatie. Ortodocsii din Turcia urmau sa fie transferati in Grecia, iar musulmanii din Grecia se vor muta in Turcia. Asa au disparut grecii din Cappadocia dupa ce traisera acolo mai bine de 3.000 de ani!

Satul Sinasos a fost parasit de greci care au fondat un oras numit Nea Sinasos in insula Eubea, fiind inlocuiti de bulgari musulmani si turci din Kastoria. Sinasos a fost redenumit Mustafapasa in onoarea lui Ataturk, dar prosperitatea a parasit Mustafapasa in bagajele grecilor alungati.

Am debarcat in Mustafapasa destul de devreme dimineata. Localnicii inca dormitau, iar turistii inca nu venisera. Omer, ghidul, ne-a dus in fata unei vile impozante, refacuta, care azi este hotel, un hotel boutique, cochet si probabil scump, iar paznicul nu ne-a lasat sa intram, sa nu deranjam clientii. Nicio problema, am luat-o la pas, admirand frumoasele case din oras… Bogati, grecii astia, noroc pe cei care le-au preluat. Am ajuns intr-o zona cu case parasite, in ruina, dar construite din stanca moale vulcanica, am topait printre tot soiul de ruine si apoi am ajuns din nou in piata centrala unde am descoperit o biserica mare si falnica, dar din pacate cu interiorul distrus… dupa plecarea grecilor, musulmanii au sters fetele sfintilor, dar ma astept ca, in curand, multe biserici sa fie refacute cu scop turistic precum cele de la manastirea din piatra de la Goreme.

Urmatorul stop – manastirea Keslik. Am oprit autocarul undeva pe marginea unei sosele secundare si am luat-o la picior pe langa o livada inflorita. In mai, pomii sunt in floare in Cappadocia si este cu adevarat o minunatie… Dupa manastirea de la Goreme, nu ma asteptam la cine stie ce la Keslik si totusi si aici am descoperit un loc extrem de interesant. Evident, nu are amploarea manastirii de la Goreme, dar bisericile sculptate in piatra sunt intotdeauna speciale. De altfel, de multe ori mi-am adus aminte de manastirile scupltate in stanca in Etiopia… acolo a fost intr-adevar o treaba grea, aici stanca e mai moale, fiind un tuf vulcanic. Omer ne-a prezentat fascinantele fresce (din pacate, multe destul de distruse, atat de intemperiile atmosferice, cat si de mana omului) si apoi, evident, m-am cocotat deasupra bisericii, sapata literalmente intr-un delusor vulcanic. Si, sincer, a fost o mega-experienta, mai ales cand am descoperit bucataria fix pe acoperisul bisericii… Ce imaginatie pe calugarii astia!

A mai fost o oprire scurta si la Sobesos, unde au ramas urmele unui oras roman cu terme si mai ales mozaicuri (dupa mozaicurile vazute recent in Iordania, sunt greu de multumit :)) si apoi am ajuns la Sognali. Pfff, un alt trekking, dupa cel de ieri de la Ihlara, oare asta ma va multumi? Ei bine, cel putin pentru mine, a fost un deliciu… Poate traseul nu a fost la fel de pitoresc precum cel prin canionul Ihlara, a fost ceva vant care a ridicat in aer tot praful Cappadociei, dar pe drum am descoperit extraordinarele formatiuni stancoase ale Cappadociei in care au fost sculptate biserici, iar unele fresce au rezistat la sute de ani de agresiuni meteo-umane. Mai ales biserica cu dom m-a impresionat, am si stat acolo destul de mult, desi restul lumii o luase la picior. La capatul vaii ne astepta restaurantul, dar preferam Biserica cu Dom vreunui chebap! Se pare ca Biserica cu Dom a fost construita candva la inceputul secolului al XIV-lea (desi acum 700 ani!), iar frescele odinioara stralucitoare continua sa reziste in ciuda vandalilor. M-am catarat ca o caprita (sau mai bine zis tap) in biserica si am admirat atat remarcabilele ziduri si inovatii arhitectonice, cat si superba panorama a vaii.

Si dupa ce am luat-o la picior pe langa Biserica Ascunsa (numita asa pentru ca se afla cumva umbrita de un deal), am prins si chebapul din satul Soganli :).

M-am uitat la ceas, asta nu era totul – mai aveam timp pana la avion, asa ca ne-am dus la al doilea oras subteran ca marime si importanta din Cappadocia – Kaymakli. Desi este mai mic decat Derinkuyu, parca aici poti patrunde in subterane mai lesne. Evident, daca ai claustrofobie, nu te vei simti tocmai bine, dar daca nu ai, parca a fost mai placut sa merg totusi destul de drept si nu sute de metri de mersul piticului! Ca si ieri, nu am coborat pana la ultimul etaj si peste tot erau tuneluri verticale de aerisire. Intrarea de la un etaj la altul era foarte abrupta, aproape verticala, asa ca ma astept ca atunci cand aceste orase subterane erau locuite, accesul sa fi fost facut cu ajutorul unei sfori… un lift avant la lettre. Evident, in imparatia subterana a Kaymakli am gasit toate atributele unui sat modern – ma rog, pentru vremea respectiva – biserica, presa de ulei, vinarie etc.

Dar partea cea mai distractiva a venit abia la final… cand ne-am oprit la magazinul de produse din piele… Dupa ce ne-am oprit in fata magazinului, am fost bagati intr-o sala de… prezentare de moda :). Si doua modele masculine si o tipa ne-au prezentat cateva creatii ale magazinului… Sa nu credeti ca erau modele (sau or fi fost, dar nu pareau)… erau vanzatori in magazin!

Si cu asta am incheiat turul prin Cappadocia. Cum ziceam, m-am dus in Cappadocia pentru baloane si pentru stanci si am descoperit mult mai multe – o istorie fascinanta, urmele unei civilizatii de 3.000 de ani, mutata la peste 1.000 km departare in doar cateva saptamani, biserici sapate in stanca vulcanica, orase subterane de o complexitate uimitoare, o vinarie musulamana si multe alte surprize. Cappadocia m-a surprins prin diversitate si cred ca surprinde orice vizitator… si nu pot sa va urez decat sa ajungeti candva pe acolo…

PS: Daca va intereseaza, exista si o oferta a celor de la Paralela 45 care sa includa Cappadocia. Aruncati o privire aici.

Imagini Cappadocia

Old Greek House – azi hotel in Mustafapasa

Viata dincolo de turism din Mustafapasa

Satul… intre ruine si cladiri restaurate

Monica vrea sa dezmembreze satul 🙂

Ma rog, o parte din el e deja dezmembrat

Mustafapasa – privire panoramica

Biserica din Mustafapasa .. mare ca pentru un sat bogat !

Tot am trecut la cele sfinte … manastirea sapata in stanca de la Keslik

Fresce distruse de oameni

sau de trecerea timpului

Baile romane de la Sobesos

Si mozaicurile de rigoare din biserica

O biserica de pe valea Soganli

Si una din fresce

Intr-o fosta capela… miau 🙂

La drum, pe valea Soganli

Si o biserica care mi-a placut tare mult – Biserica cu Dom

Parca e o biserica armeneasca dupa forma… dar asa a fost dealul

ce fain…

Intrarea in orasul subteran Kaymakli

Aici a fost biserica subpamanteana

Pasul piticului pe culoarele de acces

Iar afara, a picat la fix un suc de rodii !

Sa mi-o iau, sa nu mi-o iau ?

Prezentarea de moda la magazinul de piele

De toate pentru toti

 Iar la aterizare, am admirat Istanbulul de sus 🙂