În fine, după mai multe încercări nereuşite, am putut părăsi insula Sal. Se pare că nu voia să plec :). Ba vulcanul, ba mai ştiu eu ce. Într-un final, am reuşit să decolez cu o cursă TACV în direcţia Praia, capitala Capului Verde, aflată pe insula Sal. În zbor, am reuşit să văd undeva, departe, urmele erupţiei lui Fogo şi apoi ne-am băgat sub nori. Pentru ca din nou, deşi mă aflam în mijloc de anotimp secetos, de data aceasta Santiago să mă aştepte cu foarte mulţi nori… Ne-am rotit un pic deasupra unui cartier şi mi-am dat seama că, în final, am dat peste un oraş serios… singurul din Capul Verde, de altfel. Jumătate din populaţia ţării se află pe Santiago şi jumătate din ea locuieşte în Praia. Deci, circa 130.000 de locuitori. Un oraş serios, prin urmare.

Am aterizat pe aeroportul proaspăt botezat “Nelson Mandela” şi m-am bucurat că am ajuns la timp… în depărtare, se vedea un mare nor negru. Să fi fost de cenuşă vulcanică? Nu, deşi insula Fogo e la doar 50–60 km de Santiago. Am fost imediat preluat de reprezentantul Barracuda la Praia şi am plecat spre hotelul Pestana Tropico, gazda mea din Praia. Îl întreb de siguranţa personală. Citisem prin diverse almanahuri că prin Praia mai sunt zone nesigure. Şi, bingo!, taman plaja aflată la doi paşi de hotel (nu e plaja hotelului, acesta nu are plajă, ci o piscină cât toate zilele) trebuie evitată la căderea nopţii. Chiar şi în cameră era o avertizare să nu ne plimbăm pe acolo noaptea. În rest, cică ar fi OK. Dar, cum venea noaptea şi se prevedea şi o mamă de ploaie, am decis să rămân la hotel şi să mă bucur de piscină :).

A doua zi de dimineaţă, ultima zi pe care urma să o petrec în Capul Verde, era mult, mult mai bună. Soare, frumos. Urma să descopăr insula Santiago, insula cea mai populată. De altfel, Santiago este prima insulă descoperită de portughezi. Deşi se află destul de aproape de Africa (vreo 600–700 km), Capul Verde a fost nelocuită înainte de apariţia portughezilor, se pare că africanii nu le prea aveau cu navigatul pe Ocean. Prima insulă descoperită a fost tocmai Santiago. Culmea este că numele de Capul Verde nu vine de la faptul că descoperitorii ar fi găsit o zonă de un verde luxuriant (Santiago este verde, are ceva vegetaţie, dar să nu vă gândiţi că e prea multă), ci pentru că a fost confundată cu o altă insuliţă, numită Cap Vert, aflată lângă Senegal. Ea ar fi fost văzută pentru prima oară în 1444, dar prima debarcare a avut loc în 1456 (anul urcării pe tron a lui Vlad Ţepes, aşa, ca să vă faceţi o idee), iar primii colonizatori au sosit în 1462. Coloniştii veniseră din Portugalia, urmând exemplul coloniilor din Azore şi Madeira, insule atlantice descoperite, de asemenea, fără populaţie băştinaşă.

Capul Verde, şi în special Santiago, a devenit un nod de transport foarte important. Aici au oprit Vasco da Gama în drum spre Indii şi Columb revenind din America. La scurt timp după Marile Descoperiri, Santiago a devenit principalul antrepozit de sclavi de pe coasta vestică a Africii. Aici erau aduşi sclavi de pe toată coasta (azi Senegal, Gambia, Guineea etc.) şi apoi redistribuiţi spre Caraibe şi Brazilia. De aceea, localnicii din Santiago sunt mai negri decât cei din celelalte insule. Aici au fost mulţi negri şi tot mulţi au rămas, în celelalte insule au fost importaţi mai puţini, fix cât era nevoie, iar acolo s-au combinat cu albii.

Nu Praia a fost capitala insulei de la bun început, ci oraşul care acum poartă numele de Cidade Velha şi care este un sit UNESCO. Cidade Velha a fost călcat cam des de piraţi şi parţial distrus, aşa că portughezii au lăsat ruinele şi s-au mutat în Praia, care era mult mai bine apărat – o insulă în faţa golfului şi, în plus, oraşul a fost construit pe un deal relativ abrupt, care azi poartă denumirea de Plateau şi este centrul oraşului Praia.

Aşa că prima oprire este chiar pe Plateau. Aici se află vechiul palat al guvernatorului, actualmente, aţi ghicit, Palatul Prezidenţial. Dar în acest moment, palatul este într-o mare reconstrucţie, drept cadou oferit de… Guvernul Republicii Populare Chineze! Ca peste tot în Africa, chinezii au venit şi în Capul Verde să ofere una, alta şi să obţină influenţă. Şi ce cadou putea fi mai nimerit decât să reconstruiască taman palatul preşedintelui? ;). Aşa că ne strecurăm printre panouri şi excavatoare, fac poza de rigoare monumentului colonizării şi statuii descoperitorului şi ajung în piaţa centrală. Ca orice oraş de influenţă portugheză care se respectă, există o mare piaţă centrală cu o mare catedrală şi cu statuile unor portughezi de soi care probabil or fi făcut nişte fapte bune pe aici. Mare lucru în Praia nu găseşti, aşa că am luat-o pe strada centrală pietonală (deh, din nou influenţa europeană), unde se află, în mod neaşteptat, cea mai mare piaţă agroalimentară… Acolo unde dai din nou de o fuziune europeano-africană. Legumele şi fructele sunt în general europene, dar atmosfera este atât de africană…

Trecem şi pe la bazarul de îmbrăcăminte, unde mă întreb încă o dată dacă mai era cazul ca China să se întindă peste tot, şi apoi am tulit-o direct spre Cidade Velha, principalul magnet turistic al insulei. Cum îi zice şi numele, este oraşul istoric al insulei, aici fiind construit antrepozitul de sclavi, angroul dintre Africa şi Americi… aşa că Cidade Velha a devenit rapid al doilea cel mai bogat oraş din imperiul portughez… Aşa că băieţii s-au apucat să construiască, evident, o catedrală imensă (cea mai veche catedrală colonială din lume), dar au şi atras piraţi în căutare de aur… Şi asta a dus la prăbuşirea Cidade Velha.

După ce parcurgem nişte şosele impecabile, ieşim un pic off-road şi oprim… De aici, poţi admira întreaga coastă, plină de case, parcă ar fi Coasta de Azur. Evident, una africană, mai săracă, dar orişicât :). Dar ţinta noastră era citadela Real de Sao Filipe, care teoretic ar fi trebuit să apere Cidade Velha de piraţi. Nu prea a reuşit, dovadă că oraşul a fost învins, jefuit şi evacuat (acum, printre marile ruine ale trecutului se strecoară un oraş modern). Citadela a fost complet refăcută, există chiar şi un centru pentru turişti, cu filme istorice (în portugheză), aşa că am putut să mă plimb în linişte pe ziduri şi prin zone călcate în vremuri străvechi de cavaleri în zale.

Apoi, am coborât în oraş, un oraş liniştit, pregătit bine pentru turism – există un centru de informaţii turistice (oare câte oraşe româneşti or avea aşa ceva?), indicatoare, hărţi, baruri pe malul apei, foarte fain. Evident, şi vânzătorii de suvenire, dar departe de stilul acela “ca scaiul”, de prin alte părţi. Unul dintre ei mi-a arătat şi o bancnotă de 5 lei adusă de ceva rubedenie care locuieşte în România. L-am întrebat dacă e Varela, fotbalistul de la Steaua originar din Capul Verde, dar a zâmbit dând de înţeles că nu e el.

Tot aici, în Cidade Velha, am descoperit o stradă foarte pitorească… se numeşte Rua de Banana (de la bananierii care răsar dintre clădiri), o stradă protejată, cu case construite în primele decenii ale perioadei coloniale. Un şir de clădiri gri, lipite una de alta, care se îndreaptă undeva spre capătul văii şi care, într-adevăr, îţi sugerează o vreme demult apusă. Evident, cartierul nu poate să existe fără biserica lui (aceasta este totuşi funcţională, spre deosebire de imensa catedrală din care au mai rămas doar câteva ziduri, sugerând cât de mare a putut să fie), dar nu e deschisă. Se pare că bisericile din arhipelag nu sunt deschise decât duminica şi de sărbători.

Şi, cu asta, a fost cam toată tura. Cum ziceam, Santiago nu are prea multe atracţii, comparativ cu Sal sau cu Boavista, dar a fost o schimbare bine-venită… după cele două insule deşertice, trebuia să văd şi una cu vegetaţie.

Restul zilei a fost aşa… chill, ca înainte de plecare. Am vizitat şi unicul mall din urbe (pustiu, teribil de pustiu), apoi am luat-o încet pe jos spre centru, spre Plateau, având grijă să revin la hotel înainte de căderea nopţii. Nu pot spune că a fost ceva ieşit din comun, dar cea mai mare distracţie a fost, probabil, să asist la un meci de fotbal feminin pe plajă… desculţe sau în adidaşi, slabe sau grase, semidezbrăcate sau cu căciula pe cap, fetele alergau mingea cu mare voioşie sub oblăduirea unui arbitru bărbat… şi a fost un meci chiar haios.

Cursa spre Lisabona a fost noaptea. Aeroportul nu avea prea multe magazine, dar avea Internet care mergea binişor, aşa că timpul a trecut repejor. Am lăsat în urmă o ţară frumoasă şi interesantă, un mix de Africa cu Europa, un loc sigur şi cu climat superplăcut. Un loc divers, cu oameni simpatici, un loc unde aş dori să revin oricând.

Am fost in Capul Verde la invitatia TAP Portugal cu sprijinul local al agentiei capeverdiene Barracuda Tours

Imagini Santiago

Acolo erupe Fogo….

La aterizare, peste capitala Praia

Am aterizat pe aeroportul Nelson Mandela 🙂

Si dupa nu foarte mult timp, am ajuns in hotelul Pestana Tropico

Camera mare, frumoasa 😉

Inclusiv avertisment sa nu ne plimbam aiurea pe plaja de langa

Orasul catarat pe dealuri… pentru a scapa de piratii englezi 🙂

Praia by night

Dar am ramas la piscina 🙂

Micul dejun plin de vitamine 🙂

Soare, frumos… arata bine ultima zi de Capul Verde

Pe insula din largul Praiei, exista un loc pentru leprosi

Baiatul care a descoperit Capul Verde 🙂

Palatul prezidential – in reconstructie

multumita fratilor chinezi

Piata din fix buricul urbei

Ton, mmmm 🙂

Ca la noi … rosii, usturoi, salata

Strada pietonala din Praia

Street art in Praia

Chinezariile au cucerit mapamondul

La drum, plecam din Praia

Reclame a la Capul Verde 😉

Si in Santiago, soselele sunt impecabile

Cidade Velha, vechea capitala a insulei Santiago

Coasta care da spre Fogo, Din pacate, atmosfera nu e clara si nu se vede vulcanul

Intrarea in fortul Real de Sao Filipe

Iar la picioarele lui, se afla Cidade Velha

Piratii au disparut, tunurile au ramas 🙂

Si totusi Santiago este o insula verde 🙂

Ruinele catedralei arata ca Cidade Velha era un oras extrem de bogat

Plaja din Cidade Velha

Localnicii fac ce fac dintotdeauna 🙂

Piata centrala … reminiscenta a Portugaliei

Leul romanesc, valuta forte 🙂 A ajuns si in Capul Verde

Rua Banana se afla pe lista UNESCO

Biserica din sat inca functionala

Inapoi la Praia… haideti la mall 🙂

Dar mall-ul pustiu 🙂 Si era vineri dupa-amiaza

Nici plajele din Praia nu sunt mai pline

Asa ca am luat o friptura de ton… de la revedere 🙂

Si m-am mai plimbat pe Plateau

Aici s-a mutat temporar presedintele pana termina chinezii treaba

Wifi everywhere 🙂

Aprozarul umblator

Heavy 🙂

Si am asistat si la o partida incinsa de fotbal feminin

cu atacuri spectaculoase

suturi violente

Apusul soarelui m-a prins in siguranta la hotelul Pestana

Sala de plecare din aeroportul Praia – Santiago. Noroc cu wireless-ul 🙂

Iar cursa TAP a plecat la timp in directia Lisabona