Nu e un secret pentru nimeni, ultimele saptamani au fost calduroase, pe alocuri foarte calduroase. Asa ca a fost normal ca aceia care au ramas in marile orase sa incerce sa se refugieze pe unde e mai racoare – unii, la mare (unde numai racoare nu a fost, dar cel putin era apa marii aproape), altii, la munte. Am preferat sa ma refugiez, intr-unul din weekendurile acelea de “37 de grade in Bucuresti”, la munte, mai precis la Simon, unul din satele aflate in apropiere de Bran, fix sub Bucegi (de altfel, de aici se poate urca la varful Omu). Am luat decizia dupa ce m-am uitam pe Facebook, unde lumea se vaita cat de cald e in Bucuresti (sau in Ploiesti, ori in Targoviste), in timp ce la munte era foarte fain… cald, dar nu excesiv, taman bine de o drumetie.

Am stat la pensiunea Hanul Oierului, o pensiune faina, aflata la capatul dinspre munte al Simonului, lucru care te asigura de cat mai putina poluare posibila… Ca de aceea te duci la munte, nu sa savurezi ce iese pe teava de esapament. De altfel, la nici 100 de metri mai sus de pensiune, se termina asfaltul si incep drumurile nemodernizate si dispar pensiunile si vilele care se insira una dupa alta dupa soseaua dinspre drumul national care leaga Muntenia de Ardeal, pe ruta Rucar – Bran.

Ce as vrea sa subliniez in mod special la Hanul Oierului este ca e probabil singura pensiune din zona care respecta stilul traditional arhitectural branean. Pe toate vaile si soselele sunt mii si mii de vile si pensiuni, majoritatea frumoase, unele extrem de frumoase, dar cam toate sunt inspirate de stilul din Alpi si nu de cel din Carpati. Cei de la Hanul Oierului, cand s-au apucat de construit, au consultat nu numai arhitecti, ci si istorici (inclusiv ai arhitecturii) si au decis sa ridice o casa in stil branean, nu tirolez. Nu stiu exact care sunt aceste elemente, dar imi place ca Hanul Oierului are o curte interioara cu decoratiuni care imi aduc aminte, fara indoiala, de Castelul Bran.

Dar evident ca nu arhitectura este principalul factor de decizie in a sta intr-o anumita pensiune sau nu (desi ajuta J), dar pot sa va spun ca imi place la Hanul Oierului ca se afla destul de departe de lumea dezlantuita de pe DN si ca dimineata nu ma trezesc decat cocosii J. Se afla fix sub un deal, intr-un loc de un pitoresc deosebit, iar zonele de plimbare prin natura sunt la doi pasi. Sigur, se poate organiza, in functie de cati sunteti si de preferinte, orice – de la foc de tabara la mese festive, de la plimbari prin zona la orice va trece prin minte… doar spuneti-le in prealabil. Camerele sunt simple si faine, dar mari si confortabile… De mult n-am mai dormit asa bine, e drept, venisem dupa cateva saptamani de calduri mari la Bucuresti, iar la Simon era racoare si bineeeee.

Dar sa va povestesc un pic despre weekendul „imperial”. Am plecat de vineri de dimineata. Am zis ca o sa scap de ambuteiajele de pe Valea Prahovei. Ma rog, n-am plecat dis-de-dimineata, am iesit din oras cu putin inainte de 11 si, evident, pana la Comarnic s-a mers sportiv. Ambuteiajul de la Comarnic nu a fost ceva iesit din comun, am trecut destul de repede de el, am intrat prin Sinaia, ca sa am prioritate la iesirea din Sinaia (si a ajutat), dar apoi, de la iesirea din Sinaia pana la Azuga, puteam sa si adorm la volan… Cred ca a durat mai bine de jumatate de ora, poate 45 de minute, pana cand am tasnit la iesirea din Azuga, iar dupa celebrul pod de la intrarea in Predeal, am carmit-o spre Bran. Stiu ca, in weekend, drumul pe Valea Prahovei este jale, dar daca puteti pleca mai devreme (eventual sa va luati o zi libera), ajuta.

Dincolo, pe celalalt drum, nodul de trafic este la castelul Bran, pe acolo se trece tare greu. Norocul meu este ca am stat la Simon, care este DUPA castelul Bran, asa ca am scapat de ambuteiaj duminica. Iar de la Simon pana la Campulung am mers tare (in medie, cu 60 km/ora, minimuma 35–40 km/ora si nici o oprire), dar drumul are sute de serpentine… Daca aveti rau de masina, nu este chiar cea mai prietenoasa traversare a Carpatilor, dimpotriva !

Am ajuns la pensiune, mi-am lasat bagajele si apoi am taiat-o direct la Brasov. Mie imi place rau de tot orasul asta. Il cunosc de la 14 ani, de cand am ramas uimit ca pot exista si orase unde sa nu fie doar blocuri. Mi-aduc aminte cand am ajuns acolo, greu ma lasam desprins de orasul vechi, imi placea la nebunie sa ma plimb pe stradutele inguste si intortocheate, printre cladiri in pragul prabusirii. Intre timp, multe din vechile constructii au fost restaurate, reparate, beautificate, dar placerea a ramas. In continuare imi palce sa ma plimb pe ulitele centrului vechi sasesc sau sa evadez prin Scheii Brasovului. In plus, mi se pare un sacrilegiu sa nu urci pe undeva deasupra orasului sa admiri panorama de la refacutele Turnuri Alb si Negru, vechi turnuri de aparare a cetatii Kronstadtului.

Sambata am decis sa urc pe muntii de deasupra Poienii Brasov, unde nu am mai fost de ani buni. Asa ca am sarit in masina, am driblat destul de repede dopul de la castelul Bran si de la Rasnov, am taiat-o pe langa cetate direct spre Poiana Brasov. Daca in urma cu vreun deceniu Rasnovul era pustiu, acum parca sunt mai multi turisti ca la Bran. Am auzit ca la castel astepti ore in sir ca sa reusesti sa intri. E bine ca turismul intern a luat amploare in Romania, dar cred ca trebuie gandit bine cum pot functiona obiectivele turistice cele mai vizitate si mai apreciate, in conditiile in care sunt vizitate de mase de 10–15 ori mai mari decat acum 10 sau 20 de ani. In plus, mi-a placut sa aud foarte des oameni vorbind in straineza – engleza, franceza, germana, turca, rusa… Incet, incet, turismul se dezvolta in Romania, dar oare suntem pregatiti de un asalt… chiar si moderat ?

Am ajuns in Poiana, unde, de bine, de rau, exista o parcare imensa la intrarea in statiune (eu as fi interzis intrarea masinilor in Poiana, dar, ma rog, am plecat repede). Am mers la prima telecabina, cea de la Kenzel, de unde am aflat ca doar aceea functioneaza… Imi era frica de vreo coada kilometrica, dar nu era cazul. E drept, a fost totusi o codita, am stat vreo 30 de minute, dar a fost OK.

Ajuns sus, in sfarsit, am dat de o temperatura perfecta! Si, in plus, de milioane de flori asa de frumoase cum numai la munte la poti gasi. Evident, ajuns aici, m-am urcat si pe micutul varf Postavarul, dar nu pentru escalada montana venisem, ci pentru a admira panorama superba… Si ce poate fi mai frumos decat sa vezi simultan Valea Prahovei, Bucegiul, Brasovul, Piatra Mare, depresiunea Barsei, Rasnovul, Piatra Craiului si Fagarasul?… Doar sa intorci capul si sa ai o vreme buna. Si, Slava Domnului, am avut!

Am decis sa nu ma mai folosesc de telecabina la coborare si am avut parte de o plimbare faina, plina de aer curat si liniste. Slava Domnului ca n-au trecut pe aici vreun 4×4 sau ATV-uri, nu stiu de ce, dar a fost asa de bine… Problema este ca pe aceste coclauri nu prea gasesti de mancare – este doar un mic bar-restaurant in cladirea telecabinei, dar e mic, iar personalul este depasit de numarul de clienti, asa ca m-am pastrat pentru a manca la Brasov (ma rog, se poate manca si in Poiana fara probleme, dar nu pe munte !). Am luat-o la pas linistit, am pozat zeci si sute de flori, m-am facut pierdut pe poteci umbrite, ce sa mai, a fost o zi minunata… Asa cum, probabil, sunt cele mai multe weekenduri de vara.

Seara a continuat sa fie la fel de placuta in compania unor oameni pasionati de calatorii pe care i-am cunoscut cu ocazia asta si le multumesc ca m-au apelat pe Facebook J… Chiar mi-a facut o enorma placere, ca de obicei cand ma vad cu oameni pasionati de calatorii si care imi citesc blogul – fie ca sunt din Brasov, Timisoara, Vancouver sau Bangkok :).

In ultima zi, am hotarat sa nu ma incumet sa merg spre Bran, si asa aveam norocul sa ma aflu pe partea care trebuie de castel, asa ca, de la Simon, am taiat-o la stanga. V-as recomanda insa ceva din toata inima. Daca o sa bantuiti vreodata prin zona, cand ajungeti in Moeciu de Jos si vedeti un indicator spre dreapta (cum vii dinspre Bran sau Brasov), spre Pestera, luati-o incolo… Veti descoperi un peisaj cu adevarat de vis, vorba poeziei, „pe-un picior de plai, pe-o gura de rai”… Doar luati-o pe soseaua proaspat asfaltata (acum vreo 3 ani era „bombardata” rau) si opriti-va din loc in loc… Nu am cuvinte, doar uitati-va la pozele de mai jos… Plimbati-va, urcati, coborati sau doar duceti-va cu masina pana la capatul drumului si veti avea o dupa-amiaza minunata.

Am coborat apoi in Vechiul Regat, drumul Rucar – Bran este superb, dar mult prea plin de serpentine. O sa ma intrebati cum e soseaua. Atat timp cat am fost in judetul Brasov, mediocra, cand am trecut in judetul Arges, excelenta. Cand sa intru in Campulung Muscel, am vazut un indicator spre Targoviste si brusc m-am decis sa dau o fuga prin vechea capitala a Tarii Romanesti. Un drum pitoresc, iar in Targoviste, cu ajutorul GPS-ului (ca indicatoare, din parti), am mers sa vizitez in premiera Manastirea Dealu, acolo unde se afla capul lui Mihai Viteazul, dar si mormantul lui Radu cel Mare. Biserica este in reconstructie, dar cred ca pana la anul va fi gata. Si este chiar faina.

Cam asta a fost weekendul meu la munte. Daca aveti ocazia, incercati sa evadati cat mai des. O sa va faceti un mare bine

Si acum, o intrebare… Voi pe unde ati fost, in vreun weekend, prin apropierea Bucurestiului si vi s-a parut fain?… Pentru inspiratia mea si a altor cititori :).

Imagini Hanul Oierului si zona Brasov – Bran – Pestera

Bine ati venit la pensiunea Hanul Oierului din Simon, de sub Bucegi 🙂

Prin curte

La intrare

Asa arata restaurantul

Camera mea

Curtea interioare in stil branean

Castelul Bran, magnetul turistic al regiunii

I love this city !

Pentru o vedere mai panoramica

Turnul Sfatului

Telecabina de la Poiana Brasov

Valea Timisului spre Valea Prahovei

Sacele cred…

Tara Barsei cu Rasnovul fix sub deal

Hotel Alpin – Poiana Brasov

Sus, pe Postavarul

Libertateeee

Aceste superbe flori ale Carpatilor…

Pe jos spre Poiana

Noaptea in burg

Masina mea 🙂

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

O biserica-n Ardeal

Soseaua Moieciu – Pestera

Drumul National Rucar – Bran

Manastirea Dealu de langa Targoviste

Unde se afla ingropat capul lui Mihai Viteazu

Dar si Radu cel Mare