Conferinta de presa a Jozsef Varadi, CEO Wizz Air. Wizz merge mai departe. Clar si apasat.

Jozsef Varadi

Astazi a avut loc o noua conferinta de presa din domeniul aviatic, dar una cu adevarat speciala. A venit d. Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air si cum Wizz Air nu e chiar fistecine pe piata, ci este liderul pietei de aviatie si inca lider de departe, evident ca m-am dus. In plus, Wizz Air este lider de piata nu de ieri, de azi, ci de prin 2012. Asa ca toata lumea a dat fuga la hotelul de vis-a-vis de aeroport pentru a afla noutatile. Evident, asteptarile erau mari, se zvonea ca vor ploua cu rute noi, zeci de avioane pozitionate in Romania, cu zboruri care mai de care. Sincer, nu ma asteptam la nimic, ma asteptam la o analiza a anului precedent si a obiectivelor pentru anul acesta. Si asta a si fost. Dar dincolo de cifre si comunicate de presa, sa incerc sa extrag esenta discutiei… lasand partea spicy la final 🙂

Wizz Air este liderul de piata clar in Romania. Conform datelor prezentate, Wizz Air are o cota de piata de 34,7% in Romania, in timp ce Blue Air si Tarom aveau fiecare cate 15,9%. Deci Wizz Air este mai mare decat Blue si Tarom impreuna. Acum, imi e neclar de unde are cifrele lui Blue, in mod indiscutabil, Blue este mai mare decat Tarom, cred ca Tarom are probabil vreo 10% si Blue vreo 15% sau undeva pe acolo. Dar asta conteaza mai putin. Ce e cert este ca Wizz este lider de piata.

Cateva cifre – in acest moment, Wizz Air are baze pe 6 aeroporturi din Romania (doar in Polonia are 6 baze, in celelalte tari are mult mai putine baze), si mai opereaza pe alte 4 aeroporturi fara a avea stationat vreun avion acolo (Satu Mare, Suceava, Constanta si Tg. Mures). In acest moment, Wizz are stationate 21 avioane in Romania (din 106 la nivel european), oferind nu mai putin de 7,6 milioane de bilete de avion pe an. De asemenea, Varadi a anuntat ca in 2017, Wizz a transportat 6,8 milioane pasageri (la un calcul rapid, imi da un grad de incarcare de 89%, asa-numitul „load factor”) si ca numarul de pasageri a crescut in 2017 cu 28% fata de 2016 cand Wizz a transportat doar 5,3 milioane pasageri (ca idee, in 2016, Tarom a transportat 2,4 milioane pasageri, ma astept ca numarul lor sa fi scazut in 2017, dar cifrele nu au fost publicate). Deci, totul a fost roz si frumos.

Ce va fi la anul. Uitandu-ma pe cifrele anuntate drept obiective, mi se pare ca Wizz nu mai este la fel de agresiv. Wizz va creste, dar mult mai ponderat.

Va aduce in Romania inca 3 avioane (1 la Bucuresti, 1 la Sibiu si 1 la Iasi) si va creste capacitatea de la 7,6 milioane la 8,8 milioane locuri. Deci, o crestere de 15 – 16% fata de 28% anul trecut). Numarul de rute noi va fi de doar 15 (din 143 in total, deci undeva la 10%). Din Bucuresti vor fi doar 3 rute noi deja anuntate – Nice, Goteborg si Atena, deci inca 12 rute noi in provincie, din orasele unde vor mai aduce avioane – Sibiu si Iasi. Ca veni vorba de avioane noi, sosirea lor in Romania a fost amanata cu cateva luni datorita faptului ca au aparut neasteptat 2 oportunitati – deschiderea de baze pe aeroporturile Londra Luton, respectiv Viena datorita falimentelor Monarch si Air Berlin… asa ca Wizz Air a sarit imediat, a negociat cu aeroporturile respective si iata ca noile baze deschise de Wizz nu mai sunt in Europa de Est asa cum a facut-o dintotdeauna, ci in Europa de Vest – respectiv Viena si Londra. L-am intrebat pe d. Varadi daca strategia dintotdeauna de a conecta Estul cu Vestul este depasita, a zis ca nu, businessul principal va fi pe conectarea Europei de Est cu cea de Vest, dar ca pot aparea oportunitati de genul Londra si Viena. Dar totul va fi oportunistic. De altfel, din Viena nu au fost anuntate curse spre nici un oras romanesc.

 

In concluzie, sa nu ne mai asteptam la o „explozie” de destinatii cum ne-am obisnuit in anii precedenti. Cifrele prezentate dovedesc dorinta de consolidare a rutelor, o crestere a numarului de pasageri „organica” adica in cadrul rutelor deja existente. In mod cert, anumite rute vor avea capacitati sporite (adica mai multe curse pe saptamana, sau avioane de dimensiuni mai mari – A321 in loc de A320), dar trebuie sa ne multumim cu cele 143 rute anuntate dintre care 48 din Bucuresti. Evident, daca vor aparea niste oportunitati, vom asista la 1 – 2 rute noi, dar nu mai mult. Dar si asa, cati dintre cei care locuiti in Bucuresti (sau pe langa) ati vizitat toate cele 48 de destinatii Wizz Air ? Eu, in mod categoric, nu. Nu am fost niciodata in Lamezia Terme, Perugia, Doncaster, si altele… Iar in Nurenberg n-am mai fost din 1992 :). Asa ca mai avem multe de descoperit prin reteaua Wizz Air.

Sincer, ma astept ca nici Blue sa nu mai lanseze prea multe rute noi – a lansat enorm de multe in ultimii 2 ani, sunt convins ca este momentul sa isi consolideze rutele existente si sa se concentreze pe cresterea gradului de incarcare, iar pentru Ryanair, Romania reprezinta ultima prioritate (sau una dintre ultimele), deci nu ma astept la ceva spectaculos. Wizz-ul va continua sa domine piata, Blue se va consolida, iar Ryan va sta cuminte la locul lui. Despre Tarom, ce sa zic … doar sa-l citez pe d. Varadi care in ciuda ca vor sari niste „romani verzi” de fund in sus, are mare dreptate.

In contextul discutiei despre sindicate, d. Varadi a spus-o clar „este doar o chestiune de timp pana cand Taromul va disparea de pe piata”… asta m-a facut sa pun ultima intrebare a conferintei – „Are Wizz Air un plan de rezerva / contigency plan in cazul in care Tarom va inceta operatiunile ?”. Raspunsul a venit, scurt si ascutit ca o sabie de Toledo – „Da, il avem de 5 ani”. Si daca cei doi mega-guru ai aviatiei euopene, O’Leary si Varadi spun ca Taromul e pe duca, nu trebuie decat sa le dam dreptate. Sunt absolut sigur ca singura solutie a Tarom este insolventa controlata si reinvierea companiei post-insolventa ca o companie privata care sa foloseasca brandul si mai nimic altceva.

Alte chestii interesante de subliniat sunt ca d. Varadi a negat ca Wizz se va lansa in aventuri transcontinentale gen peste Ocean spre SUA sau intre Dubai si India, asa cum s-a mai vehiculat, nu va deveni feeder pentru companii legacy spre destinatii intercontinentale si va face ceea ce stie, ce a facut si in ce a excelat in ultimii 14 ani – sa zboare pe destinatii scurte si medii intra-europene la cele mai mici preturi.

Deci, Wizz merge mai departe… apasat, profesionist, dupa un plan si o strategie clara si care greu pot sa dea gres. Desi, n-a spus-o clar, asta este concluzia CEO-ului celei mai mari companii aeriene din Romania.

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

  • Sunt foarte dezamagita de Wizzair.Am cumparat bilet de avion fara sa sun inainte la ei sa intreb, pentru fiica mea spre Paris,dus intors cu 3 zile inainte de a implini 18 ani drept cadou de majorat,urmand sa o astepte in Paris unchiul ei.Mare mi-a fost surpriza si neplacuta sa aflu astazi cand am sunat sa intreb cum procedez cu insotitorul de bord , cu actul notarial ,pentru ca inca nu era majora ,ca nu au asemenea facilitate si practic lasandu-ma fara prea multe optiuni, in conditiile in care deja am si rezervare facuta si platita la hotel.Daca aveti vreo sugestie,o astept cu placere.

    Adriana 12 ianuarie 2018 2:06 Răspunde
    • Companiile aeriene sunt obligate sa respecte legislatia din tarile in care opereaza, iar cea cu privire la transportul minorilor este una din multele care este obligatorie (ca orice alt tip de legislatie sa fie respectata). La varsta zborului, fata dvs. este minora, nu conteaza daca este la 3 zile sau 3 ani pana a deveni majora, legislatia banuiesc ca stipuleaza ca e vorba de 18 ani, nu 18 ani fara 3 zile.
      Companiile aeriene low-cost (Wizz, Ryan) nu permit calatoria la bord a unui minor neinsotit. In cazul Blue, se poate contra unei taxe. Parerea mea este ca solutia este sa o insotiti, altfel trebuie sa-i cumparati bilet la alta companie care ofera un astfel de serviciu (probabil Air France o face in schimbul unei taxe, nu stiu exact). Companiile low-cost (numite si no-thrils) nu ofera toate serviciile oferite de companiile legacy, de aceea si sunt low-cost si pot oferi zboruri la tarife mici.

      Imperator 12 ianuarie 2018 3:50 Răspunde
      • O face Tarom cu siguranta, iar taxa de minor neinsotit este optionala data fiind varsta pasagerului. Poate ar trebui sa inteleaga si Tarom ca, daca dai un ban, stai in fata (mai exact iti apare numele pe toate gardurile), ceea ce in ziua de azi e ceea ce conteaza. Tocmai de aceea lu’ Tarom ii canta multi prohodu’ …

        MYK 12 ianuarie 2018 10:06 Răspunde
      • Sau modificare de data cu 4 zile mai tarziu (isi serbeaza ziua cu intarziere), depinde care e varianta mai avatajoasa!

        ana maria 12 ianuarie 2018 14:37 Răspunde
        • Incerc sa mut data ..cu 4 zile, de ieri tot sun la directbooking pentru a rezolva si cu cazarea , sa achimb data la hotel ca am obs ca au liber, dar nu imi raspund la mail iar la telefonul firmei mi s-a spus sa iau legatura cu agentul desemnat( care nu raapunde nici la telefon nici la mail) .

          Adriana 12 ianuarie 2018 15:27 Răspunde
    • Din punctul de vedere al companiei aeriene , fiica dumneavoastră este adult .Legislatia noastră internă reglementează ieșirea din țară a minorilor, deci nu are legătură cu politica Wizzair.Aceste informații se găsesc pe site-ul Wizzair sau vi le-ar fi spus un consultant de turism dacă v-ati fi adresat unei agenții de turism .

      Dana 12 ianuarie 2018 7:45 Răspunde
    • Singura sugestie, dar deja ai invatat, e sa te informezi inainte, nu dupa ce faci rezervari

      Silviu 12 ianuarie 2018 8:32 Răspunde
    • Cautati o persoana adulta care calatoreste dus pe aceasta ruta si faceti procura notariala pe persoana respective.

      alex 12 ianuarie 2018 15:19 Răspunde
  • De pe Targu Mures nu opereaza nimeni de 1,5 ani … 😂😂😂😂
    La urmatorul articol rog mai multa documentare

    Calin 12 ianuarie 2018 8:05 Răspunde
    • Se vorbea in general de 2018. Cand cu voia lui Allah, se va opera din TGM.

      Imperator 12 ianuarie 2018 9:33 Răspunde
  • Deci practic nimic nou…pacat, ar fi fost interesante macar 2-3 rute spre Balcani sau Caucaz din Bucuresti.

    Constantin 12 ianuarie 2018 9:59 Răspunde
    • Balcani am dubii ca ar umple avioanele. Cred insa ca un zbor pe saptamana in Georgia cu un pic de promovare ar prinde. Dar e clar, anul acesta prioritatile de dezvoltare sunt in alte parti (Luton, Viena, Atena, etc), asa ca expansiunea in Romania nu mai poate fi exploziva.

      Imperator 12 ianuarie 2018 10:15 Răspunde
      • Atunci ramane sa folosim legaturile existente. Georgia sunt sigur ca va creste, e inevitabil. Tbilisi sau Kutaisi pot fi abordate cu usurinta si de catre BlueAir, daca se vrea. Si aici ma refer la mai mult de un charter in mijlocul iernii 😁

        Constantin 12 ianuarie 2018 10:52 Răspunde
        • Sper ca daca iese bine charterul, sa fie introduse si curse regulate.

          Imperator 12 ianuarie 2018 10:55 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii