Ananuri, Georgia

Ca orice natiune, Georgia cauta si ea sa se mandreasca cu premiere istorice. In primul rand, Georgia se mandreste cu faptul ca pe teritoriul ei s-a produs pentru prima oara vin, acum peste 8000 de ani. In al doilea rand, Georgia se mandreste ca este cea de-a doua tara din lume crestinata (Armenia a fost crestinata oficial in anul 301, iar Georgia, in 327. Imperiul Roman, prin edictul de la Milano, a dezincriminat cultul crestin, dar nu l-a oficializat, aceasta avea sa se intample trei ani mai tarziu, in 330).

Desi Georgia sustine ca sfintii Andrei si Simon ar fi propovaduit pe meleagurile sale (Andrei se pare ca a avut o pasiune pentru meleagurile Marii Negre), inceputul real al crestinismului in Georgia incepe cu misionariatul unei grecoaice – sfanta Nino –  interesant, cele mai importante personaje ale istoriei Georgiei sunt doua femei – sfanta Nino, crestinatoarea Georgiei, si regina Tamar, care a dus Georgia la cea mai mare expansiune teritoriala din istorie. Se pare ca Sf. Nino provine din zona Cappadocia (Uplistsikhe i s-ar fi parut familiar), dar a venit din Constantinopole pentru a propovadui crestinismul prin Georgia. Initial, regele Mirian III i-a dat flit, dar sotia sa, regina Nana, s-a convertit. La un moment dat, Mirian III plecase la vanatoare, dar acolo s-a pierdut in intuneric, in plus, a orbit (gurile rele spun ca a fost, de fapt, o eclipsa de soare), iar dupa ce a hotarat sa se roage la „zeul lui Nino”, totul a revenit la normal, iar Georgia a trecut la crestinism.

Iar capitala georgiana Mtskheta a devenit locul sacru unde a avut loc aceasta crestinare. Am fost prima oara in Mtskheta acum 8 ani, cu ocazia primei mele vizite in Georgia. Evident, catedrala Svetitskhoveli era acolo (exista de prin secolul al IV-lea, iar in actuala forma, hat, din 1029), dar micul orasel istoric era, in 2010, cam in ruine. Acum, in 2018, desi nu erau prea multi turisti (hey, inceput de februarie nu este exact sezon de varf), orasul era complet schimbat – drumurile, perfect aranjate si pietruite, numeroase casute refacute ca noi si adapostind tot soiul de cafenele, restaurante si mici hoteluri, magazine de suvenire si tururi pe cele doua rauri care se impreuneaza aici, la Mtskheta.

Am intrat in catedrala care continua sa domine centrul orasului. Este punctul zero al crestinismului georgian. Georgienii se lauda ca reprezinta prima tara producatoare de vin si cea de-a doua trecuta la crestinism, dar se lauda si cu faptul ca de aici exista singura relatare „independenta” a crucificarii lui Isus contemporana evenimentelor. Se spune ca un evreu din Georgia ar fi fost prin Ierusalim cu ceva afaceri in zilele crucificarii si a adus de acolo camasa lui Isus. In momentul in care sora sa a atins camasa, a murit pe loc. Camasa a fost ingropata alaturi de ea si, dupa cateva decenii, nimeni nu mai stia povestea.

Cand Sf. Nino a hotarat sa construiasca biserica, intamplator a construit-o fix pe unde se afla camasa. A ridicat sase coloane din lemn, a saptea nu voia sa se miste, neam. Sf. Nino s-a pus pe rugat si a descoperit camasa acolo, in biserica – iar cea de-a saptea coloana si-a luat miraculos zborul si s-a asezat fix deasupra mormantului Sidoniei. Asa ca numele bisericii inseamna, de fapt, „Coloana Datatoare de Viata”. Inutil sa spun ca, de-a lungul secolelor, coloana este responsabila de numeroase minuni.

Am intrat in imensa biserica datatoare de viata. Este impresionanta. Pentru nimic in lume nu mi-as da seama ca a fost construita acum 1000 de ani. Este o cladire imensa. In interior, se afla o mica biserica ca o capela, probabil cea anterioara, construita in jurul anului 500 (prima biserica, construita de Sf. Nino din lemn, se pare ca nu mai exista). Un pic mai incolo, o replica a Sfantului Mormant de la Ierusalim, unde se afla giulgiul adus acum 2000 de ani in Mtskheta. Sau, ma rog, asa zice traditia.

In interior, exista mormintele unor personalitati ale istoriei Georgiei – este nu numai biserica sacra a Georgiei, ci si un fel de panteon national. Sunt personalitati diverse – de la regele Vakhtang, ctitorul Tbilisiului (si cel care a mutat capitala din Mtskheta la Tbilisi), pana la regele Erekle II, rege al Kartli si Kakheti, doua miniregate georgiene de secol XVIII (si Georgia a fost, la un moment dat, impartita in mai multe unitati statale, la fel ca Tarile Romane). Aici sunt ingropati si alti reprezentanti ai familiei regale georgiene Bagrationi (care a condus Georgia, sub diverse forme, din anul 780 pana la ocupatia rusa din 1810). Ultimele placi de marmura sunt scrise bilingv – in rusa si in georgiana, dovada ca Bagrationii care au ramas in Georgia au fost cumva integrati in nobilimea ruseasca.

Dar cel mai interesant element din aceasta biserica istorica este o icoana infatisandu-l pe Isus. Este o icoana la care daca privesti, chiar si nemiscat, ai senzatia ca ochii lui fie se inchid, fie se deschid. Este cu adevarat hipnotica.

Apoi, am luat la pas oraselul, cochet, cu cafenele si ceainarii faine, cu magazine care se intrec in a-ti vinde suvenire, dar si sticle de vin (ce suvenir mai georgian exista, daca nu vinul?). Exista chiar si un stand care facea reclama la inghetata din vin (mama, ce as fi incercat, dar, din pacate, nu era nimeni acolo sa vanda). Pumnale, botosei, valuri, toate erau la vanzare… foarte colorate si vesele.

Dar de sus, de deasupra orasului, strajuieste o alta manastire antica, manastirea Jvari, construita tot de Sf. Nino pe locul unui templu pagan (religiile premergatoare crestinismului au fost, totusi, zoroastrianismul persan si cele samaniste)… se pare ca aici ar fi construit o cruce enorma, care a atras numerosi crestini din Caucaz… de altfel, biserica din piatra este construita, hat, tocmai in jurul anului 600 si, sincer, nu arata ca o biserica crestina, ci, mai degraba, ca un templu necunoscut, un templu pagan… uneori, sunt foarte interesante aceste cladiri din perioadele timpurii ale crestinismului, cand nu exista o moda arhitecturala preponderenta, in genul gotic sau baroc, inspirate din arhitectura monumentala a unor regiuni din zona – de altfel, s-au pastrat chiar si statuile sculptate in cladire, sculpturi de influenta helenistica si sasanida … daca sasanizii erau inca la putere in Persia invecinata, in schimb helenismul lui Alexandru Macedon apusese deja de cateva secole. Nu si la Jvari.

Manastirea are o pozitie spectaculoasa, fix deasupra Mtskhetei, dar si a confluentei principalelor doua rauri din Georgia centrala – Mtkvari si Aragvi. De altfel, cand o vezi de pe sosea, este imposibil sa nu te impresioneze… V-am zis, are o forma ciudata. Aduce cu ceva … nemaivazut, dar… familiar. La Jvari, am ajuns inainte de a cobori in Mtskheta, era dis-de-dimineata, o dimineata cu aer proaspat, fresh si cu muntii plini de zapada ai Caucazului, in departare. Un singur calugar taciturn se plimba pe langa biserica, cu telefonul mobil in mana (s-o fi uitat la Facebook?). Toti am fost fermecati de panorama de la picioarele bisericii – confluenta raurilor, orasul istoric, muntii din departare. Un peisaj de unde cu greu te puteai rupe… interiorul bisericii este auster. Nimic din entuziasmul picturilor murale tipice bisericilor ortodoxe – la georgieni, ca si la noi, interioarele bisericilor sunt, in general, pictate, aici, nu… probabil, pictura nu a putut rezista 1500 de ani! In schimb, in mijlocul bisericii, o cruce imensa se ridica spre tavan, in amintirea crucii Sf. Nino. De altfel, pe multe biserici din Georgia se afla crucea Sf. Nino, o cruce atat de… georgiana – este facuta din tulpini de vita-de-vie (ahhhh, saperavi!) si din parul sfintei. Crucea Georgiei nu putea sa nu aiba de-a face cu vinul.

Un alt loc de basm, din basmele cu cavaleri si cu domnite, se afla la inceputul asa-numitei Autostrazi Militare. Este vechiul drum care strabate Caucazul Mare dinspre actuala Rusie spre Georgia, vechiul drum al navalitorilor, pe care au coborat la sud si ultimii navalitori barbari – armatele ruse. Tot ei au construit o sosea pavata numita „Drumul Militar” sau, mai nou, „Autostrada Militara” – Military Highway. La capatul sudic, nu foarte departe de Tbilisi, se afla cetatea Ananuri, poate una dintre cele mai frumoase cetati ramase pe teritoriul georgian. Spre deosebire de constructiile din Tbilisi sau Mtskheta, cetatea nu a fost construita de vreun rege sau sfant – ci de o familie nobiliara cu pamanturi prin zona, constienta de faptul ca se afla in calea navalitorilor.

Prima imagine a citadelei o ai de pe un pod, pe partea dreapta cum vii dinspre Tbilisi. Si este imaginea aia WOW care iti ramane in minte. Inutil sa spun, dar in fata celebrei cladiri a aparut un mare bazar cu tot soiul de suvenire, dar si de-ale gurii. Dar pentru a o vedea mai bine si fara bazar, am luat-o la picior pe pod. Cetatea este asa spectaculoasa datorita numeroaselor turnuri si turnulete care rasar din spatele zidurilor – sunt clopotnite, dar si turnuri de aparare intr-o succesiune care iti reaminteste, oh, iar si iar, de palatul conceput de Walt Disney. Cetatea coboara incet la vale spre apa raului Aragvi, dar, din pacate, nu prea mai e apa… ciudat, e, totusi, iarna. Cand am fost aici la sfarsit de august, era plin de apa, iar dealurile din jur se prezentau verzi. Acum, sunt doar lipsite de vegetatie, mi-ar fi placut sa fie albe, pline de omat, ar fi fost superb. Dar asta e.

De-a lungul zidului de aparare, un nene imprumuta straie georgiene pentru facut poze. Ma gandesc sa imi fac poze … din nou, este un déjà vu… seamana un pic cu straiele de prin muntii nostri. Dar ce conteaza, o sa-mi fac poze cand ma intorc. In interior, extrem de alunecos, cu zapada, gheata. Intram in biserica (aici, te alearga popa, daca pozezi), sunt niste picturi murale din vremurile de demult, care aduc cu cele romanesti… dar parca sunt mai sterse. In vara lui 2015, m-am catarat pe turnul de aparare, sus de tot, de unde am avut o panorama de neuitat. Acum, turnul de aparare este inchis, iar prin curtea in panta se traieste periculos cu atata gheata. Asa ca am iesit mai repede decat mi-as fi dorit, pentru a ne poza in postura de georgieni mitosi.

Dupa tura din jurul Tbilisiului, urma sa o luam pe spectaculoasa Autostrada Militara spre Gudauri, apreciata statiune de schi din Caucaz. Dar despre Gudauri, despre cum am ajuns la 3.000 de metri pe niste partii de vis, intr-un alt episod… unul extrem de alb, de la zapada J.

Imagini Mtskheta si Ananuri

Manastirea Jvari din viteza masinii

In spatele unor ziduri de cetate

Calugarul georgian care are grija de manastirea Jvari

La confluenta a doua rauri – orasul sfant Mtskheta

Orasul vechi din mijlocul caruia rasare Catedrala Svetitskhoveli

Valea de langa Mtskheta

Marea cruce din manastirea Jvari

Pe stradutele din Mtskheta

Arhitectura traditionala georgiana

Botosei de vanzare 🙂

Dulciuri georgiene

Ce poti cumpara in Georgia ? Vinuri, desigur !

Inghetata din vin ? Hmmm… mi-ar fi placut sa gust.

Manastirea Jvari deasupra orasului Mtskheta

Biserica a fost construita in jurul anului 1000

Interior

Piatra de mormant al regelui Vakhtang Gorgasali, fondatorul orasului Tbilisi

Dupa ocupatia rusa, chiar si pietrele de mormant ale regalitatii georgiene au devenit bilingve

Pictura murala – foarte similara cu cea romaneasca

Hipnotica icoana al lui Isus

Aici, se afla giulgiul lui Isus. Torino nu e de acord

Biserica din biserica.

Cetatea Ananuri

Principala biserica din interior

Fatada