Germania anuleaza Oktoberfest 2020

Oktoberfest

Astazi dimineata, premierul Bavariei Markus Soder a anuntat anularea Oktoberfest 2020. „Sunt riscuri prea mari si este foarte periculos atata timp cat nu vom avea vaccin”. Oktoberfest este un festival care a debutat in 1810 si au fost foarte putini ani fara Oktoberfest (in general, datorita razboaielor mondiale, dar si datorita unor epidemii de holera sau a prabusirii economice de dupa primul razboi mondial) si care atrage anual 6 milioane de vizitatori, contribuind cu 1,2 miliarde euro economiei locale.

Dar premierul bavarez a anuntat ca festivalul initial programat pentru perioada 19 septembrie – 4 octombrie va fi anulat. Ideea de distantare sociala si purtatul de masti este pur si simplu neviabil in cazul unui astfel de festival care este in primul rand un festival de socializare.

Germania a anulat toate evenimentele culturale sau traditionale de amploare pana pe 31 august 2020, dar se asteapta ca masurile vor fi mentinute si in timpul toamnei cand au loc numeroase festivaluri agricole si ale berii pe tot cuprinsul tarii. Se presupune ca un Carnaval desfasurat in luna februarie este cauza exploziei epidemiei in landul Renania de Nord – Westfalia.

Sursa.

Categorii:
Germania

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii